REZONABIL
GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Restaurant 'La Butuci' - Cheia
În alte condiții, poate că nu aș fi scris despre acest restaurant cu reclame care spun ca este un loc ideal pentru a degusta preparate din bucătăria tradițională românească. Recenziile clienților sunt pozitive, ei apreciind atât mâncarea, cât și serviciul și atmosfera de acolo.
Interiorul restaurantului este îngrijit, iar în fața intrării în curtea localului, pe stradă, există mai multe locuri de parcare. Personalul este amabil și atent, iar prețurile... nici nu știu cum sunt pentru că nu am fost pusă în situația de a-mi plăti consumația. (De fapt mi-am plătit-o, dar indirect, în costul total al unei mici excursii de o zi). Știu doar că se acceptă și plata cu cardul. Deserturile sunt foarte apreciate de clienți, între acestea papanașii și clătitele cu diverse dulcețuri sau cu nutella fiind deosebit de populare.
Restaurantul 'La Butuci' din Cheia organizează - după câte am aflat - mese festive (nunți, botezuri, diverse aniversări), cu meniuri diversificate (pui, porc, pește), dar oferă și serviciul Takeaway.
Cu un salon mare în interior, dar și cu o terasă generoasă, umbrită în zilele însorite, Restaurantul 'La Butuci' din Cheia funcționează după următorul program: Luni - Joi între orele 09.00-21.00, iar Vineri - Duminică între orele 09.00-22.15.
Mai trebuie menționat că toaletele (curate, cu dotările necesare) se află în interior, în spatele barului. De asemenea că localul oferă Wifi gratuit.
Noi, la Restaurant 'La Butuci' - Cheia
De la bun început trebuie să spun că am ajuns acolo împreună cu un grup (alcătuit în mare parte din seniori), în cadrul unei deplasări prin zonă, deplasare care includea și masa de prânz - 'cu meniu prestabilit, același pentru întreg grupul'. Cu toate acestea, prin înțelegerea lucrătorilor de la local, s-au făcut două derogări. Pentru șofer, carnea de pui a fost înlocuită cu ceafă de porc, iar unei doamne i s-a oferit regim fără sare.
Autocarul ne-a lăsat pe strada principală din Cheia, aproape de poarta localului întruchipată din trei bușteni viguroși, având încrustat numele localului - Restaurant 'La Butuci' .
Flămânzi, după aproape o zi de umblătură, am năvălit cu toții la mesele cu bănci din lemn (cam incomode) de pe terasă. Pe mese, alături de tăblița cu 'Rezervat', așteptau paharele, o carafă cu apă (pentru 6 persoane), precum și tacâmurile - furculița și cuțitul înfășurate în șervețele. Curând a apărut și coșul cu pâine feliată, apoi unicul fel de mâncare oferit ca masă de prânz. O pulpă de pui slăbănog, cu capătul învelit în staniol, șase bucăți de cartof preparat la cuptor și... câteva bucățele de murături (gogonele și conopidă). Da, da, în mijlocul lunii august, lună în care legumele proaspete se găsesc peste tot, Restaurant 'La Butuci' - Cheia ne-a oferit murături. Oare un sfert de roșie și un capăt de castravecior ar fi atârnat prea greu în prețul meniului pentru seniori?
Cartofii au fost foarte buni. Spun asta eu, o persoană care agrează cartofii în orice fel ar fi gătiți. Nu știu care a fost părerea doamnei care - la regim fără sare - nu a primit cartofi la cuptor, ci cartofi natur, mult mai repede și mult mai simplu de preparat.
Ca o compensare pentru sărăcia meniului, trebuie să recunosc faptul că Restaurantul 'La Butuci' din Cheia a oferit clienților săi pensionari foarte multă pâine. Un coș mare, bine vârfuit. Să mai mănânce pensionarii și pâine goală dacă nu le-a fost de-ajuns ceea ce au avut pe farfurie!
Bineînțeles, au fost multe comenzi la bar - bere, sucuri, cafea. Desertul - desigur, și el comandat separat - a fost așteptat mult și apoi servit în mare grabă pentru că se apropia ora anunțată pentru plecare.
Pentru masa seniorilor, incomparabil mai proastă decât în alte dăți și în alte locuri, nu vreau să învinuiesc numai restaurantul, ci și agenția turistică. De exemplu, la Restaurant Valahia - Pucioasa am servit o masă mult mai adevărată, masă care a fost asigurată în urma colaborării aceleiași agenții turistice cu localul implicat. Deci, s-ar fi putut.
Cred că mult mai potrivit ar fi ca aceste excursii să se organizeze fără masă, turistul - tânăr sau senior - urmând a-și asigura singur masa sau sandwich-urile necesare pentru întreaga zi. A vrea să scazi prețul total al excursiei pe seama mesei unui pensionar cred că este încă o bătaie de joc la adresa seniorului român.
Dacă recomand acest restaurant? Nici nu prea știu ce să zic. De obicei, la mine opinia se rezumă doar la DA sau NU. În cazul acesta, cu jumătate de gură spun DA, dar aștept ca cei care vor ajunge acolo în urma mea să-și publice impresiile și să mă facă și pe mine să-mi schimb total părerile despre Restaurantul 'La Butuci' din Cheia. Până atunci, eu prefer să mănânc în altă parte.
Trimis de iulianic in 14.08.24 11:30:12
- Nu a fost singura vizită/vacanţă în CHEIA.
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (iulianic); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
ECOURI la acest articol
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Jul.2024 [Restaurant 'Butoiul vesel'] Un popas bine venit — scris în 18.07.24 de FrancescaClara din BUCUREşTI - RECOMANDĂ
- Dec.2023 [Restaurant-terasă pensiunea Nico's] Restaurant Nicos - Cheia — scris în 07.12.23 de Chloe din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Jul.2022 [Restaurant 'Butoiul vesel'] La Butoiul Vesel - „Perfect pentru familia mea!” — scris în 16.10.22 de crismis din GALAțI - RECOMANDĂ
- Sep.2021 [Păstrăvăria Crasna Boghiri [Măneciu]] „Plus” cu „minus” poate da uneori „plus” – Păstrăvăria Crasna Boghiri — scris în 19.11.21 de msnd din BUCUREșTI - RECOMANDĂ
- Apr.2021 [Restaurant 'Butoiul vesel'] Mâncare bună, oameni minunați! — scris în 27.04.21 de oana_hoza din SLOBOZIA [IL] - RECOMANDĂ
- Feb.2021 [Restaurant 'Butoiul vesel'] Experienta culinara deosebită! — scris în 21.02.21 de MariaParvu din BUCUREșTI - RECOMANDĂ
- Nov.2020 [Restaurant 'Butoiul vesel'] Ocoliti locatia — scris în 07.07.21 de ux120714 din ADINCATA - nu recomandă