„Plus” cu „minus” poate da uneori „plus” – Păstrăvăria Crasna Boghiri

TIPĂREȘTE

Un eveniment care are loc numai odată în viață, dar, din nefericire, nu pentru toată lumea, a reunit în urmă cu ceva timp câțiva colegi să sărbătorească 50 de ani de la terminarea facultății.

Pregătită cu mai multe luni în urmă, festivitatea urma să se desfășoare în București. O primă etapă urma să se desfășoare în una de sălile de curs ale facultății, urmată de o vizită la restaurantul de peste drum.

Dar, a venit „valul patru” peste noi, și au început restricțiile. Pentru început, nu am mai avut voie în localul facultății. Apoi, și restaurantul a început să pună o serie de condiții.

Ca urmare, unul din colegii organizatori a propus ce întâlnirea să aibă loc la Măneciu, localitatea lui de domiciliu, aflată la acel moment în „zona verde” . Propunerea a fost parțial acceptată, dar mulți din cei înscriși inițial, in păcate, s-au retras.

Prima parte a întâlnirii a avut loc la sediul firmei care a finalizat construirea barajului Măneciu, unul din marile baraje realizate pe râurile interioare. Recunoașteri reciproce, îmbrățișări, cu sau fără mască, amintiri, sau adevărate „rapoarte de activitate” – ce ați făcut în ultimii 50 de ani au caracterizat această etapă. A urmat, pe o vreme nu tocmai plăcută, o vizită pe coronamentul barajului, pentru ca în final să se ajungă și la masa festivă.

Știam de la început că vom merge la o păstrăvărie, dar fără alte detalii. Așa că ne-am încadrat în coloana de mașini ce a pornit pe DN 1A, înapoi spre Ploiești. Dar, imediat după intrarea în satul Homorâciu, comuna Izvoarele, virăm la dreapta pe drumul Județean DJ 102. Mergem spre amonte pe acesta, ulterior aveam să aflu că, mergând în paralel cu râul Crasna cale de vreo 3 km, am ajuns la destinație, deoarece o firmă ne anunță că am ajuns la Pensiunea Agroturistică „Păstrăvăria Crasna Boghiri” .

Denumirea ilustrează foarte bine obiectivul respectiv. Presupun că lângă o unitate economică inițială, păstrăvăria, ce se întinde în paralel cu râul, a apărut apoi un restaurant care să valorifice parțial produsele, și apoi, și o unitate de cazare. Înțeleg că dispun de 5 sau 6 camere, dar pe care nu le-am văzut, și nu pot să mă pronunț asupra lor. Pe firmă apar trei margarete, iar la restaurant, trei stele. Pe Google are nota 4.4 (maxim este 5.0), din peste 300 de recenzii.

Pensiunea, implicit restaurantul, dispun de o parcare mărișoară, dimensionată, probabil, după capacitatea restaurantului. Coordonatele acesteia sunt următoarele:

45.278403ᵒ N

25.982219ᵒ E

O zonă din, sau de lângă, parcare este ocupată cu mese și scaune din lemn, iar în continuare, o pajiște suficient de mare, cu câteva umbrare, pare a fi locul perfect de relaxare când e vremea mai caldă.

Restaurantul, care are și un nume propriu, cam ciudat după părerea mea, „Casa Păstrăvărarului BOGHIRI” , este o clădire independentă, în capătul parcării, între aceasta și râu. Dar este amplasat pe un pinten cu cel puțin 10 m mai sus decât cursul apei. Intrarea este în dreptul parcării, printr-un pridvor cu stâlpi și acoperiș de lemn. Construcția are o formă destul de neregulată în plan și este înconjurată de o terasă descoperită. Noi avem parte de o zi ploioasă, ca urmare, cu părere de rău, trebuie să ne mulțumim cu interiorul restaurantului.

Pentru început, eu prefer să inspectez puțin terasa. Aceasta, spre râu este prevăzută cu o balustradă, pentru că râpa începe imediat. De aici pot admira păstrăvăria. Mai multe bazine cu apă, de dimensiuni diferite, se întind în lungul râului. Știu că peștii sunt separați, pe grupe de vârstă, în bazine diferite. Nu am idee însă, dacă un anume pește trăiește în un singur bazin, sau este mutat succesiv din un bazin în altul. Dacă da, probabil că bazinele mari sunt pentru peștii maturi. În imediata vecinătate a restaurantului, dar la un nivel mai jos decât acesta, remarc o clădire despre care presupun că ar cuprinde spațiile de cazare.

La intrare este o încăpere, relativ, goală. O asemuiesc cu un lobby de hotel, în care, parcă, recunosc și biroul recepției. Tot aici este și barul. Din încăpere se ajunge și la grupul sanitar. Acesta este curat, decent, nimic deosebit de semnalat. O scară duce la un nivel superior. Nu am idee ce este acolo. Luând-o prin eliminare, cred că ar putea fi bucătăria.

O ușă desparte încăperea de salonul restaurantului. Acesta pare destul de mare, poate și din cauză că peretele exterior este numai geamuri. Și o notă bună, întreg pervazul acestor ferestre este plin de flori. Ce atrage însă imediat privirea este o sobă de teracotă, în care arde un foc de lemne. Arată bine, este decorativă, dar pare a fi singura sursă de încălzire. Acum este acceptabil, dar sper să fie suficientă și în timpul iernii.

Noi suntem singurii clienți. Avem o singură masă rezervată exact în mijlocul salonului. Imediat după ce ne-am de așezat apare o doamnă pentru a ne lua primele comenzi, pentru bar. Am o primă dezamăgire: nu au pălincă! Trebuie să mă mulțumesc cu o votcă. Aperitivele nu au nevoie de comandă. Nu am idee dacă au fost comandate cândva înainte, sau au venit din partea casei. Cert este că un număr de platouri, mai curând niște farfurii, sunt aduse la masă, una la câțiva consumatori. Deocamdată banalități: roșii, castraveți, brânză, cașcaval, chifteluțe, slăninuță. Separat, câteva bucăți de pește marinat și icre, probabil de la cutie. Dar surpriza plăcută este în câteva boluri aduse separat. Este vorba de zacuscă de pește. Gustul, la început puțin ciudat, în final s-a bucurat de succes. Rețeta comunicată spune că în loc de vinete se pun bucăți de pește, fiert și dezosat

La felul principal ni s-au oferit mai multe variante. Nu știu ce au comandat ceilalți colegi. În mintea mea a rămas numai păstrăvul, în diverse variante: prăjit, la grătar, saramură. Eu mă reped la varianta pe grătar. Toți peștii pe care i-am văzut în jurul meu au fost de o mărime rezonabilă, circa 300 grame fiecare. Recunosc că a fost foarte gustos, iar mujdeiul țărănesc a fost la înălțime. Din totdeauna știu că „peștele vrea să înoate” . Colegii care nu aveau responsabilitatea volanului au cerut vin. A fost adus un vin alb, sec, cu o etichetă personalizată. S-a putut servi și numai la pahar. Cei care l-au băut l-au declarat foarte bun. Eu, care prefer berea nu am avut parte decât de 330 ml.

În final avem o mică problemă: cel care ne-a invitat dorește să plătească singur întreaga consumație. Avem nevoie de câteva minute pentru a-l convinge că nu este normal acest lucru. În final, reușim, parțial, și acceptă să contribuim fiecare cu câte 50 lei. Cred că este aproximativ două treimi din costul unui meniu normal.

Din nefericire, urmează momentul despărțirii. Se concretizează cu o poză de final, la intrarea în restaurant, și cu angajamentele că ne vom vedea și anul viitor.

Totuși, de ce am ales acest titlu? Pentru că au fost lucruri care mi-au plăcut, și lucruri care nu mi-au plăcut. Să încep cu plusurile:

● O zonă pre-montană, cu un relief variat, pe marginea unui râu, cu mult verde în jur, în care să tot stai să te relaxezi.

● Arhitectura clădirii, de o formă oarecum neregulată, cu terasă pe contur, balustradă și amplasată pe „marginea prăpastiei” .

● Peretele numai din ferestre și ghivecele de flori de pe pervaz.

● Soba cu focul aprins, prezență insolită în un salon de restaurant.

● Mâncarea, de bună calitate. și cu surprize gastronomice (zacusca).

Dar există și niște minusuri:

● Vremea mohorâtă, cu burniță măruntă, de toamnă, să nu îți vină să ieși din casă. Dar, din fericire, este o problemă de moment și păstrăvăria nu are nici o vină la acest aspect.

● O senzație neprietenoasă, rece, generată de salonul restaurantului. M-am simțit ca în sala de mese a unei cantine. Posibil să fie generată de lumina rece a corpurilor de iluminat.

● Ceasul defect de deasupra ușii de intrare în salon.

● Mici stângăcii ale personalului. A fost nevoie să cer de două ori o sticlă de bere, pentru ca să fie adusă odată.

● Refuzul oamenilor locului de a vinde pește pentru acasă.

Dar, cu toate aceste minusuri, recomand celor ce ajung prin zonă, să se oprească aici, cel puțin pentru câteva ore, dacă nu cumva pentru mai multe zile. Deci, până la urmă, avem un plus.

---

VIZUALIZĂRI: 3195 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI