Valea Izvoarelor Belciugatele sau Viata bate filmul, iar poza bate realitatea

TIPĂREȘTE

Cum n-am reusit sa plecam nicaieri in mini vacanta de Rusalii si 1 iunie, am zis sa evadam in miniexcurii pe distante nu prea lungi si sa respiram un aer ceva mai curat decat cel din Bucuresti.

Ceea ce poate fi destul mai greu decat "mission impossible". Masina-check; chef de plimbare- check, locuri dragute – not checked!!

In prima din zilele libere ne-am luat inimile in dinti si am pornit spre renumita localitate Belciugatele, gasisem pe net imagini promitatoare de la Valea Izvoarelor. Prognoza meteo nu era tocmai cea mai fericita, dar cel putin pana dupa amiaza speram sa nu ne ploua. Si am avut noroc, ploaia a inceput abia pe la 16:30. Mai mergea ce-i drept ceva plaja, dar a fost bine si asa.

E bine sa nu ai asteptari prea mari. Ceea ce pe net parea a fi un complex cu o inlantuire de piscine, una mai misto decat alta, la fata loului a fost cam ca in vorba aceea: cei patru apostoli erau 3: Luca si Matei. Am ramas cu bucuria din poze, si cu gustul amar al dezamagirii de la fata locului, deoarece complexul nostru era format dintr-o singura piscina. Bine, hai sa nu fiu rautacioasa, cica alaturi ar mai fi fost una mica, pentru copii, insa cum nu avea apa, mi-a scapat. Nici spatiul verde din jurul piscinelor pe care il savurasem in poze nu l-am mai gasit, crescusera ceva garduri chiar unde se terminau betoanele din jurul piscinei.

Imaginile de pe net tind sa fie din ce in ce mai inselatoare.

Pagina complexului valea-iazurilor.ro

Partea cea mai buna a fost ca fiind extrasezon piscina exterioara nu era practic deschisa, deci nici nu avea clienti. Am fost doar noi. Ce-i drept nici taxa nu ni s-a cerut, dar macar am facut consumatie la restaurant. La Piscine am fost doar noi si inca aproximativ alte 6-7 persoane pe parcursul zilei. Plus vreo 8 copii tare galagiosi la piscina interioara. Parintii acestora au reusit in mod surprinzator sa doarma in vacarmul celor mici; Cica intrebare: de cati copii e nevoie pentru o galagie monstruoasa? De 3, dar 8 pot face minuni.

Piscina exterioara tocmai fusese umpluta cu apa deci, logic, nu apucase sa se incalzeasca; ghinion, apa rece nu ne-a permis sa ne balacim. La cea interioara apa era ok, insa mirosul de clor din spatiul relativ mic si neaerisit, deci din nou ghinion. Un motiv in plus sa ramanem la aer, ca de fapt de aia venisem, sa respiram aer curat. Vestiarele erau curate, dar fara pretentii.

La restaurant mai erau clienti la inca o masa in afara de noi, asa ca am ales varianta simpla si safe: piept de pui la gratar, cartofi si salata; ne-am temut sincer sa comandam altceva si nici alternative nu aveam atunci in zona. Abia 2 ani mai tarziu am aflat ca exista si alternative mai fericite in aceeasi zona, destul de aproape, despre care am scris aici

Portiile au fost mari, nu am reusit sa mancam mai mult de jumatate, ceea ce nu a fost rau, am luat la pachet si au mancat fetele in drum spre casa, in masina, dupa ce a inceput ploaia, ca oricum li se facuse iar foame.

Din pacate nu am avut unde sa ne plimbam in zona, pe malul iazului era pustiu si neamenajat. Iarba ajungea pana la genunchi in lateralele locatiei, unde de fapt am si parcat, pe un “tapsan”, neexistand parcare amenajata.

Cladirea de vis-a-vis, care parea a fi ceva pensiune, avea peretii exteriori desul de coscoviti. Cladirea darapanata parea a gazdui ceva turisti, ne-a parut tare rau pentru ei, sa se cazeze acolo... Oooff! trista vacanta trebuie sa fi avut!

Ne-am simtit bine? Da, insa numai pentru ca am tinut noi neaparat sa ne bucuram de ziua libera si de soare, fara nici un fel de pretentii! Probabil tot optimismul din lume nu ne-ar fi putut salva daca locul ar fi fost plin de oameni, cu galagia aferenta.

Am reveni aici? Nu! Categoric NU!

---

VIZUALIZĂRI: 1012 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI