GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
La Papion fără papion
Am avut un sentiment bizar zilele trecute când - citind un articol despre Berăria H - aș fi putut jura că n-am fost niciodată acolo. Deși pașii m-au purtat adesea prin jurul Pavilionului H, ba chiar am intrat acolo în vremurile când clădirea avea destinații cu totul diferite față de cea actuală, la Berăria H (fostul Pavilion H) n-am ajuns niciodată. Mă bucur însă că - prin intermediul AmFostAcolo și prin bunăvoința colegului nostru care a fost acolo și apoi a scris - am aflat și eu despre existența ei, mai bine zis despre ceea ce a devenit Pavilionul H, fosta expoziție de mobilă transformată după revoluție într-un complex de buticuri.
Zilele trecute, un eveniment privat ne-a oferit prilejul de a cunoaște o altă locație, foarte frumoasă, dar situată atât de departe de locuința noastră încât cred că în lipsa acestui eveniment n-am fi ajuns niciodată acolo. Și pentru că pe AmFostAcolo nu există nici o referință despre acest restaurant, mă grăbesc să vă împărtășesc câteva impresii. Cine știe? Poate că pașii vă vor purta într-o bună zi și pe acolo.
Restaurantul Papion se află în Băneasa, pe Șos. Gheorghe Ionescu Sisești, nr. 38 A. Nu am ajuns acolo cu mașina noastră pentru că... la restaurant noi nu mergem cu mașina. Lăsăm taximetristului atât grija volanului cât și pe aceea a găsirii destinației mai ales atunci când ea ne este total necunoscută. Pentru cei care se încumetă să ajungă acolo cu mașina, informez că lângă restaurant (vecină cu Drumul Regimentului) există și o mică parcare.
Restaurantul Papion este găzduit de o clădire frumoasă, cu o arhitectură modernă în care piatra, sticla și lemnul conviețuiesc într-o fericită îmbinare. Dacă exteriorul pare atrăgător, interiorul este de-a dreptul fascinant. Cel puțin așa a fost pentru mine.
Atmosfera caldă și primitoare care te întâmpină chiar de la intrare, este dată de candelabrele cu un design deosebit și de aplicele din cristal de Bohemia care-și revarsă luminile în tavane și pe pereții capitonați cu oglinzi. Atmosfera regală a sălilor de servire este completată și de drapajele ferestrelor ca și de mesele mari, rotunde, ale căror acoperăminte cad în falduri grațioase până jos, la podea.
Restaurantul Papion dispune de două saloane de servire. Pentru a ajunge la cel situat la etaj, urci o scară în spirală, cu balustradă metalică, ingenios lucrată și montată în perete.
Ballroom Papion, salonul cel mai mare, conceput în stil neoclasic, poate fi personalizat printr-un adaos de aranjamente florale, lumânări şi alte accesorii, făcându-l propice pentru petreceri de nuntă sau botez, dar poate fi la fel de bine transformat într-o sală de conferinţe. Pentru că dispune de instalații de sonorizare și de ecran de proiecţie, aici se pot organiza întâlniri de afaceri şi alte evenimente asemănătoare.
Salonul Lasser Papion, puțin mai mic, își așteaptă vizitatorii cu meniuri "a la carte", dar poate deveni cu uşurinţă un club. Pentru că dispune de sistem de sonorizare, proiectoare, spectacol de lumini, instalaţii de fum și tot ceea ce se cere într-un club ultramodern, cu diverse ocazii, aici se pot organiza și petreceri tinerești nu doar întâlniri de afaceri, prezentări de produse sau conferinţe.
Nu trebuie să uit a menționa barul modern echipat care oferă tot felul de băuturi, dar și terasa existentă aici. Folosită în special în anotimpul cald, atunci când am fost noi acolo era închisă și servea drept loc pentru fumat.
Pentru că am fost la Restaurant Papion cu ocazia unui eveniment privat, când nu noi am fost cei care am făcut alegerile culinare, nu voi face nici o referire la acest aspect. Menționez doar că oferta este foarte variată putând deci alege începând cu aperitive, supe, salate și continuând cu diverse alte preparate din orez, pește, fructe de mare, pui, rață, vită, miel, precum și cu preparate tradiţionale românești, toate cu diverse garnituri. Dacă preferați pastele și pizza, aflați că aici veți găsi și așa ceva. Deserturi, cafea, long drinks, cocktail-uri și tot felul de alte băuturi, completează oferta de la Restaurant Papion. Pentru o orientare prealabilă privind prețurile puteți consulta meniul afișat pe site.
Restaurantul Papion servește în regim "a la carte", dar am aflat că oferă și servicii de livrare mâncare la domiciliu. Asta numai dacă adresa de livrare este în nordul Bucureștiului.
Trimis de iulianic in 07.12.15 13:07:18
- Nu a fost singura vizită/vacanţă în BUCUREȘTI.
1 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (iulianic); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
ECOURI la acest articol
1 ecouri scrise, până acum, la acest articol
După ce am citit reviewul marca Iulianic, pentru cultura mea generală m-am uitat la meniul şi preţurile indicate în sait. Prima oară am rămas ˝ siderată˝ dar ajungând la bucătăria tradiţională mi-am dat seama că preţurile sunt destul de omeneşti. Este un restaurant elegant şi de reţinut.
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Apr.2024 [Restaurant A la Turca [Balotești]] Restaurant A la Turca Balotești - sau cum să reușești să mănânci o shaorma uscată în jumătate de zi — scris în 23.04.24 de Adina - addcont din BUCURESTI - nu recomandă
- Mar.2024 [Indy’s Restaurant, Vidra (IF)] La Indienii de la Vidra – bun de tot! — scris în 08.04.24 de k-lator din BUCUREșTI - RECOMANDĂ
- Sep.2023 [Trattoria Ti Amo Brănești [Pasărea]] Ti amo — scris în 17.11.23 de Mioritik din BUCUREșTI - RECOMANDĂ
- Jul.2022 [Ekko lounge & restaurant] De evitat — scris în 12.07.22 de ux125904 din VOLUNTARI [IF]
- May.2022 [Trattoria Roz Cafe [Dudu, Chiajna]] Trattoria Roz Cafe – atmosferă și savoare — scris în 15.06.22 de tata123 🔱 din BUCUREșTI - RECOMANDĂ
- Apr.2022 [Bistro Sara [Otopeni]] Sara perche ti amo -- SARA Bistro Otopeni — scris în 14.05.22 de Zoazore din BRăILA - RECOMANDĂ
- Apr.2022 [Restaurant La Iancu [Otopeni]] O seară în familie -- La Iancu Otopeni — scris în 01.05.22 de Zoazore din BRăILA - RECOMANDĂ