GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Țiriac Collection - în lumea automobilelor
Nu sunt pasionată de automobile. Nu sunt nici fan Țiriac. Cu toate acestea, recent, am vizitat Țiriac Collection, renumita galerie unde sunt expuse aprox. 200 automobile de epocă, fabricate începând cu anul 1899, dar și automobile performante, cu un design modern.
Nepoții mei care au venit din provincie special pentru a vizita Țiriac Collection m-au scos din casă aproape cu forța, iar eu, ca gazdă primitoare, urmând apoi să-i însoțesc și prin alte locuri din București, a trebuit să mă conformez. Așa se face că într-o zi de sâmbătă, chiar la ora deschiderii, ne aflam deja la intrarea în galerie.
Adresa: Calea Bucureștilor, nr. 289, Otopeni, nu departe de Aeroportul Henri Coandă.
Program de vizitare: Vineri, Sâmbătă, Duminică între orele 10.00-19.00.
Taxe de acces: adulți - 20 lei/persoană, pensionari - 10 lei/persoană, elevi și studenți - 5 lei/persoană. Beneficiază de gratuitate - preșcolarii, angajații rețelei de muzee din România, persoanele cu dizabilități și însoțitorii acestora.
Nu inteționez să fac o prezentare a galerei, să scriu un articol așa cum obișnuiesc eu. Vreau numai să atrag atenția asupra acestui obiectiv și să invit pasionații de automobile să-l viziteze. Vor pleca de acolo îmbogățiți sufletește și mult mai buni cunoscători în domeniu. Chiar dacă nu m-au interesat caii putere și celelalte performanțe ale exponatelor, apreciez multitudinea lor, modul în care sunt prezentate, meticulozitatea cu care au fost recondiționate și îngrijite ulterior (se spune că toate automobilele expuse, unele mai vechi de 100 de ani, sunt perfect funcționale).
Intrarea în pavilionul expozițional se face doar după ce - la un aparat special - ai fost încălțat cu botoșeii albaștri, protectori, din plastic.
Galeria este imensă, frumos organizată, toate exponatele fiind bine puse în valoare. Modelul de automobil oferit de Țiriac medaliaților la Olimpiada de la Paris (cu autografele lor pe capotă) a fost primul pe care l-am remarcat, aproape de intrare.
Vizitatorii regăsesc aici modelele celor mai importanți producători auto precum Mercedes-Benz, Rolls-Royce, Jaguar, Cadillac, Ferrari, Aston Martin, Maserati, Ford, Chevrolet, Harley Davidson și Indian Scout.
În fața celui mai vechi exponat al colectiei, fabricat în 1899, un Hurtu 3 1/2 Quadricycle, unul dintre cele doar șapte exemplare care mai există în prezent, îți pleci fruntea cu respect, așa cum faci în fața monumentului unei mari personalități.
Galeria de la București este singura colecție actuală din lume care deține toate cele 7 modele Rolls Royce Phantom ale seriei I-VII, inclusiv două automobile din seria a IV-a, cea mai exclusivistă generație Rolls Royce construită vreodată. Doar 18 astfel de vehicule au fost produse între 1950 și 1956 și au fost destinate, inițial, familiilor regale și șefilor de stat.
Fiecare exponat din Țiriac Collection are o istorie unică, iar unele dintre ele au aparținut unor mari personalități. Am văzut mașini de epocă deținute de Sir Elton John (m-a frapat coloritul său alb și roz), Sammy Davis Jr., Bernie Ecclestone, Tyrone Power, Evita Peron, Felipe Massa, Prințesa Marina sau Aga Khan al III-lea.
Am văzut și motociclete care au fost conduse de celebrii noștri tenismeni - Ilie Năstase și Ion Țiriac, precum și altele care au luat parte la renumite raliuri.
În final...
Deoarece prin acest articol nu am vrut să spun decât că am fost și eu acolo, să atașez câteva poze și să-i îndemn pe pasionații de automobile să nu rateze o vizită la Țiriac Collection, las la latitudinea webmasterului și a celor care - eventual - vor citi, dacă articolul merită sau nu vreun PMA.
Trimis de iulianic in 10.09.24 07:35:16
4 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (iulianic); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
- Coordonate GPS: 44.57081298 N, 26.06687534 E - CONFIRMATE
ECOURI la acest articol
4 ecouri scrise, până acum, la acest articol
Mutat în rubrica "Țiriac Collection - galerie (muzeu) auto, BUCUREȘTI" (nou-creată pe sait)
-
Am setat în program coordonatele GPS ale acestei destinaţii, rezultând următoarea poziţionare pe hartă -- click aici.
@webmasterX: Da, poziționarea pe hartă este OK!
Este primul articol de acest gen, cel puțin din câte am citit eu, publicat pe AFA. Cum sunt un fan al autoturismelor de foarte multă vreme (îmi plac tare mult și motocicletele), citeam cu mare plăcere, încă înainte de 1989, orice revistă cu profil auto-moto care-mi pica în mână, articolul acesta m-a uns la suflet.
Colecția Țiriac Auto, este uimitoare, iar frumusețile expuse acolo trebuie admirate pe îndelete.
Mulțumesc @Iulianic pentru acest review!
@Mitica49: Mă bucur că așa subțirel cum este, articolul meu a stârnit interesul cuiva.
Nu, articolul meu nu este singurul de pe site. Am descoperit și eu (atunci când webmaster a creat o secțiune specială pentru acest subiect) că în urmă cu ceva timp, colegul nostru @ValentinB_88 a scris despre Țiriac Collection un articol cu mult mai documentat. Se vede că e mare pasionat auto. Eu... am făcut ceea ce am putut. Am semnalat existența acestui obiectiv pe harta Bucureștiului și am pus câteva poze. Deci, doar am adus subiectul auto în actualitate.
Dacă aveți drum prin București, merită să vizitați Țiriac Collection. Dacă mie (ca nepasionat de automobile) mi-a plăcut, ce să mai zic de marii împătimiți?
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Mar.2023 Țiriac Collection - o galerie unică în Europa — scris în 13.03.23 de ⭐ValentinB_88⭐ din BUCUREșTI - RECOMANDĂ