ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 15.03.2014
--- M ---
GR. VÂRSTĂ: 40-50 ani
DIN: Constanta
ÎNSCRIS: 04.10.09
STATUS: PRETOR
DATE SEJUR
MAR-2014
DURATA: 1 zile
single

GRAD SATISFACȚIE
SERVICII:
95.00%
Mulțumit, aproape încântat
CADRUL NATURAL:
NU SUNT ÎN MĂSURĂ SĂ MĂ PRONUNȚ
DISTRACŢ. / RELAXARE:
95.00%
Mulțumit, aproape încântat

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
95.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 5 MIN

AmFostAcolo!

Ilustrație video-muzicală
TIPĂREȘTE

Nu puteam rata cel mai important eveniment dedicat industriei de turism, Târgul de Turism al României (ediţia 31), deschis joi 13 martie în cadrul Romexpo. De fapt scopul meu a fost dublu. Să asist la deschiderea oficială a evenimentului urmat de parada de promovare al noului concept pentru staţiunea Mamaia, denumit Mamaia Style şi pentru a evalua tendinţa de achiziţionare a vacanţelor estivale, interne sau international, reliefată prin ofertele prezentate de tour-operatorii prezenţi pe piaţă.

Nu voi scrie foarte mult în acest review, nu vreau să vă răpesc plăcerea de a vă plimba prin cele 6 pavilioane care găzduiesc cele mai importante agenţii din România şi străinătate, asociaţii de promovare, primării, oficii de turism, instituţii de presă dedicate pentru turism. Preţul de intrare este 15 lei, iar parcarea costă 3 lei pe oră dacă decideţi să parcaţi în incinta complexului. Astăzi aveţi timp până la ora 18.00 iar mâine până la ora 16.00, însă mai sigur pentru mâine este să nu depăşiţi ora 12.00.

Primul moment a fost deschiderea oficială, în absenţa noului ministrului al turismului, dar cu participarea presedintelui ANT (Autoritatea Nationala pentru Turism), ANAT (Asociaţia Naţională a Agenţiilor de Turism), FPTR (Federaţia Patronatelor din Turismul Românesc), FAPT (Federaţia Asociaţiilor pentru Promovarea Turismului), ANTREC (Asociaţia Naţională de Turism, Rural, Ecologic şi Cultural), OPTBR (Organizaţia Patronală de Turism Balnear din România), şi a fostului ministru Grapini.

După acest moment consumat destul de greu, din care am reţinut în special doar ideile lansate de domnul Murad, presedinte FPTR, care a pus accentual pe o relaţie mult mai bună care trebuie să existe între minister şi patronate, a urmat prezentarea show-ului Mamaia Style, care a debutat cu o paradă a modelelor FashionTv, în fruntea cărora s-a aflat primarul Constanţei, Radu Mazăre şi preşedintele FAPT şi ALDD (Asociaţia Litoral – Delta Dunării), doamna Corina Martin. Parada, asemănătoare cu ceea ce s-a întâmplat pe litoral prin defilarea carelor alegorice, a început în C1 şi s-a terminat la standul Asociaţiei Litoral Delta Dunării, unde a fost amplasată o scenă asemănătoare cu cea de la piaţeta Cazinou, acolo unde în fiecare săptămână, pe timpul sezonului, au avut loc spectacole organizate de către FashionTv.

Pot spune că a fost cea mai frumoasă paradă organizată vreodată la un Târg de Turism al României, show-ul a fost total, din păcate spatiul destinat spectatorilor a fost destul de limitat datorită mulţimii de camere, fotografi şi reporteri care au transmis în direct evenimentul în jurnalele de ştiri de la ora 13.00. Au fost prezentate două colecţii semnate Cătălin Botezatu şi a fost prezentat noul concept Mamaia Style, pentru anul 2014 care cuprinde trei direcţii de distracţie – Perfect waves, Bird watching şi Safari Style, susţinute de animatori de la cluburile din Mamaia, dar şi de echipa FashionTv. În final Radu Mazăre şi Corina Martin au lansat invitaţii către toţi participanţii de a veni în această vară în Mamaia, unde vor fi întâmpinaţi de o staţiune în haine noi. Cei doi au predat o lecţie pentru turismul românesc şi pentru modul în care trebuie el promovat la nivel de staţiune. Felicitări din partea mea!

În partea a doua a vizitei mele la TTR am luat pulsul tendinţelor tour-operatorilor pentru acest sezon estival şi am rămas plăcut surpins de multitudinea de oferte prezentate. N-au mai existat vacanţe la 1 euro, ca cele de anul trecut, unde mulţi au fost surprinşi să afle că trebuie să achite încă cel puţin 200 de euro pe lângă acel euro, acum ofertele sunt ceva mai realiste, cu mai multe opţiuni incluse în preţ, însă sunt destul de accesibile, iar ceea ce este mai important, vacanţa se poate concepe individual, pliată pe cerinţele şi particularităţile turistului, adică există o marjă destul de largă din partea agenţiilor de a nu uniformiza pachetul turistic.

Reducerile pe perioada TTR ajung până la 50% cu achitare integrală în 24 de ore, iar în planşa agenţiilor au fost incluse destinaţii exotice şi îndepărtate, care păreau inaccesibile pentru turism anii trecuţi. Există destul de multe agenţii care oferă pachete personalizate pentru familiile cu copii mici sau pentru pensionari, inclusiv cu plata în rate a vacanţelor, am văzut la o agenţie reducere doar pentru doamne şi domnişoare, fiind încă luna mărţişorului, pentru o vacanţă achiziţionată acum, se acordă o reducere de 25 de euro.

Nu stiu dacă am dreptul să nominalizez agenţiile, poate nici nu vreau (s-ar pierde interesul vostru pentru TTR), însă ele, faţă de anii trecuţi mi s-au părut mult mai bine organizate, cu standuri mai mari, mai încăpătoare, cu multe reclame, cu mascote şi în special cu mulţi agenţi, pregătiţi să răspundă la orice solicitare. Eu am avut o problemă cu acest lucru în trecut, de multe ori la întrebările mele nu ştiau ce să răspundă, şi le notau promiţând că revin cu răspunsul. Acum fiecare iţi răspunde pe loc, iar ceea ce este mai important, iar eu apreciez mult acest lucru, ţi se creionează pe loc un pachet personalizat, care contează foarte mult în luarea unei decizii, fie ea şi ulterioară.

Asociaţiile de Promovare Turistică, au venit cu oferte de prezentare a regiunilor, cu hărţi şi cu material de promovare a obiectivelor turistice, multe dintre ele au incluse programe artistice, dansuri, cântece, la un stand l-am văzut pe Mihai Constantinescu, participând la promovarea unei destinaţii de pe litoral. Ceea ce am remarcat plăcut surprins, lipsa spaţiilor dintre standuri şi aranjarea (designul) pe care unele agenţii cu potential au ales să-l prezinte. Există multe locuri de joacă cu animatori pentru copii, hotelurile încearcă să atragă acest segment deosebit de important, iar resorturile de pe litoralul românesc au inclus programe special pentru această categorie de turisti.

Dintre ţările străine pe care nu le-am mai întâlnit la TTR sunt Malaezia şi Marocul, prezente prin şefii birourilor de turism, în rest Bulgaria, Austria, Turcia, Grecia, Egipt, sunt cele mai căutate la acest eveniment, pentru vacanţele externe.

Închei aici mica mea prezentare, dacă aveţi timp duceţi-vă să vizitaţi TTR, iar dacă vă gândiţi la o vacanţă, fie ea şi în toamnă, acum este momentul pentru a o achiziţiona, programele de reduceri se apropie de final şi foarte greu veţi mai găsi o vacanţă bună, la un preţ şi mai bun.

Voi ataşa câteva fotografii din prima zi a evenimentului.

Vacanţe frumoase oriunde alegeţi să le petreceţi.


[fb]
---
Trimis de pepsi70ro in 15.03.14 13:31:20
Validat / Publicat: 15.03.14 14:56:13
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în BUCUREȘTI.

VIZUALIZĂRI: 1785 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

9 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (pepsi70ro); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P01 Deschiderea oficială a TTR 2014
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 23600 PMA (din 27 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

9 ecouri scrise, până acum

pepsi70roAUTOR REVIEW
[15.03.14 15:03:02]
»

Rog atasarea urmatorului clip

https: //www.youtube.com/watch?v=Zfj83dpo9Os

Multumesc

webmaster20*
[15.03.14 15:35:03]
»

Ilustrația muzicală sau video-muzicală indicată a fost atașată articolului (vezi sus, imediat sub titlu)

pepsi70roAUTOR REVIEW
[15.03.14 15:45:45]
»

Mulţumesc webm20, în clip sunt surprinse ultimele momente ale Mamaia Style de la TTR 2014

iulianic CONS. ONORIFIC AFA / ROMÂNIA
[15.03.14 19:48:28]
»

@pepsi70ro: Astăzi, profitând de ziua frumoasă şi liberă, am fost şi noi la Târgul de Turism. E drept că nu am avut parte de momente inedite ca cele din ziua deschiderii.

Un prim aspect care m-a şocat a fost acela al taxei de intrare mai întâi pentru că nu era comunicată pe site-ul evenimentului, apoi pentru că nu era anunţată vizibil nici la ghişeele de unde se achiziţionau biletele şi mai ales pentru că am văzut pensionari debusolaţi, întrebând în gura mare, contrariaţi: "Cum, nu aveţi nici o reducere pentru pensionari? " Mai mult nu comentez!

Într-adevăr, era multă lume, la anumite standuri chiar era aglomerat, vizitatorii sperând să obţină oferte cât mai bune. Am văzut şi o "Ofertă shock - 1 euro cazarea 7 zile + transport" la Paralia Katerini. Deci, n-au uitat total de această metodă de ademenire a credulilor.

Am văzut şi că unele oferte "foarte avantajoase" din perioada târgului sunt chiar mai scumpe decât cele de pe site-ul agenţiei în cauză. Noi eram interesaţi de ceva pentru Malta, într-o perioadă în care ar fi fost disponibil şi soţul meu. Am remarcat cu stupoare că e mai avantajos (mai ieftin) să le dăm banii la toamnă decât să-i dăm de pe acum.

Oricum, am venit acasă cu un braţ de pliante şi broşuri care îmi vor da ocupaţie în zilele următoare.

pepsi70roAUTOR REVIEW
[15.03.14 20:25:19]
»

@iulianic: nu comentez, dar un pensionar care nu-şi permite 15 lei, cum îşi poate permite o vacanţă achiziţionată la TTR, însă într-adevăr, sunt de acord că pentru anumite categorii s-ar putea face reduceri.

Eu n-am văzut oferta de 1 euro, însă pot afirma cu ceritudine din destinaţiile care m-au interesat, că dacă achiziţionezi pe loc acolo, ti se aplică o reducere între 30-50%, depinde de agenţie, destinaţie, etc.

În plus, astăzi, tot acest proces a fost bruiat de vizita ITM, care a puricat agenţii şi agenţiile, de parcă aceştia ar fi trebuit să umble cu cartea de muncă la ei.

Dragoș_MD CONS. ONORIFIC AFA / ROMÂNIA
[15.03.14 21:17:06]
»

@iulianic: Ba era afișat prețul - e drept, nu la ghișee, ci pe gardul/panoul de lângă acestea. Și iar e drept, anul trecut erau reduceri la intrare pentru pensionari.

@Ovi, pensionarul ăla care n-are 15 lei să dea pe bilet poate nu vrea să cumpere vacanța pt. el, ci pentru copii/nepoți. Cați dintre noi oare n-au fost vreodată în vreun hotel cu 'bilet de pensionar'?!?

iulianic CONS. ONORIFIC AFA / ROMÂNIA
[15.03.14 22:18:54]
»

@pepsi70ro: Eu nu m-am gândit la pensionari ca la nişte potenţiali cumpărători (organizatorii cred că da), ci mai curând ca la nişte oameni care vin să-şi petreacă timpul într-un alt mod decât cel de fiecare zi, plecând acasă cu un braţ de "reviste" colorate pe care le răsfoiesc apoi tot anul, de plictiseală. Probabil că ştiau că în anii anteriori erau reduceri pentru ei la intrare, de aceea au fost contrariaţi.

Referitor la oferta de 1 euro, pentru a nu menţiona nume de agenţii, îţi voi trimite un PM.

@Dragos: Mărturisesc, n-am căutat preţul pe nici un gard sau panou. Dacă nu l-am aflat acasă, de pe internet, dacă nu l-am văzut afişat la gheretele încasatorilor, am stat şi noi la coadă cu 50 de lei pregătiţi şi abia când am primit biletele şi restul, am aflat cum stă treaba.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
Dragoș_MD CONS. ONORIFIC AFA / ROMÂNIA
[16.03.14 09:11:52]
»

@iulianic: Da' articolul meu de vineri l-ai citit? scrisesem acolo cat costă...

Șiii... culmea este că scrie și pe saitul oficial!

iulianic CONS. ONORIFIC AFA / ROMÂNIA
[16.03.14 12:53:50]
»

@Dragos: L-am citit, dar abia sâmbătă, după ce am fost la târg.

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
1 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
iulianic
Alte impresii din această RUBRICĂTârguri şi expoziţii turistice:


    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.068020105361938 sec
    ecranul dvs: 1 x 1