GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
„Salina Slănic Prahova este situată la aproximativ 100 km de București, într-un peisaj de o deosebită frumusețe, conferită de zona de dealuri acoperite de păduri de foioase.
Pe seama salinei, a izvoarelor sulfuroase de pe versanții văii Slănicului și a celor șapte lacuri sărate, formate pe vechile exploatări de sare, s-a dezvoltat o activitate balneoturistică, atestată documentar din anul 1853, ce a contribuit la declararea localităţii Slănic Prahova ca staţiune turistică de interes naţional.
Mina Unirea (Salina Slănic Prahova), situată la o adâncime de 208m, pe o suprafaţă de 53.000mp, a fost deschisă vizitării după anul 1970. Circuitul turistic parcurge un traseu care permite evidenţierea unor elemente spaţiale de interes turistic în structura internă a masivului de sare, reprezentate prin cute cu dezvoltare pe zeci de metri, marcate prin alternanţe de benzi divers colorate, cu nuanţe de gri şi alb, diverse caracteristici mineralogice (structură, textură, mod de cristalizare) şi prin puritatea deosebită a sării.
PROGRAM DE VIZITARE Mina Unirea *:
Valabil din 1 octombrie 2017:
Luni - ÎNCHIS
Marţi - Duminică: DESCHIS după următorul program:
» 08:00 primul transport in subteran
» 14:30 ultimul transport in subteran
» 15:30 ultimul transport din subteran
*Transportul turiștilor în/ din Salina Slănic Prahova se face cu microbuze. ”
Am plecat dimineața de la Vălenii de Munte pentru a vizita salina. Am mers câțiva kilometri spre Brasov și am făcut stânga pe DJ 100 N spre Teișani, am străbătut toată localitatea, am trecut pe lângă impresionantul Munte Verde și în scurt timp am ajuns la locul de unde pleacă microbuzele pentru a merge în salină. Am știut de la început că nu avem mult timp pentru asta, așa că am intrat în salină cu primele microbuze. Microbuze au fost suficiente pentru toată lumea care era adunată acolo la prima oră de intrare. Am mers puțin prin localitate și am ajuns la gura de intrare în mină.
Din ce am văzut noi, mina este încă în exploatare. Pe drumul din interiorul minei microbuzele se întâlneau destul de des cu camioane care scoteau sare din mină. Drumul în mină este destul de rău și șoferul microbuzului chiar îi spunea unui om că durata de viață a unui microbuz în condițiile care sunt acolo este foarte scurtă.
De unde ne-a lăsat microbuzul am ajuns foarte rapid în sala imensă a salinei. Primul sunet pe care l-a scos soția, la impactul cu sala imensă care ne-a apărut în față, a fost unul de admirație.
Imediat am întâlnit și o noutate pe care, cel puțin noi, nu am mai văzut-o în alte saline, adică un loc pentru odihnă, cu niște separeuri unde erau așezate niște șezlonguri și chiar niște paturi cu cearceafuri și pături. Erau niște oameni care chiar se odihneau acolo înveliți în pături. Mă gândesc că pentru sănătate este foarte benefic.
Am exploatat, atât cât ne-a permis scurtul timp de care dispuneam, cam tot ce e de văzut pe acolo. Ne-a plăcut tot ce am întâlnit aici în afară de o chestie și anume faptul că la spațiul ăla imens care este acolo există un singur loc unde poți să mergi la toaletă. Ne și imaginam părinții care se duc cu copiii la locul amenajat pentru joacă și trebuie să vină cu aceștia la toaletă. E o distanță considerabilă, plus că la temperatura de acolo cred că cam toți fac mai multe drumuri.
Nu stau acum să descriu toate frumusețile care se găsesc în salină, pentru că sunt sigur că a făcut-o altcineva care a scris despre locul acesta, ci vreau doar să spun că, în scurta vizită care am făcut-o aici, am rămas cu o impresie bună despre Salina Slănic Prahova și sper să revenim aici cândva când o să avem mai mult timp la dispoziție.
Trimis de ungureanica in 23.10.17 16:41:55
- A fost prima sa vizită/vacanță în SLĂNIC [PH]
2 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (ungureanica); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
ECOURI la acest articol
2 ecouri scrise, până acum, la acest articol
@ungureanica:
Salinele uscate sunt de obicei folosite ca centre de tratament, chiar dacă din alte zone se exploatează sarea. Acum, nu că aș fie eu cârcotașă dar la noi nu știu dacă efectul nu este doar placebo. In primul rand aici ar trebui sa intre doar transport electric nu cele obisnuite ale caror noxe sunt absorbite de sare si deci aerul are de suferit. Apoi, uitandu-ma pe poze, separeurile sunt facute nu cu lemn curat ci cu acele plăci unde resturile de lemn sunt legate prin lanti recunoscuti toxici. Din cate m-am informat -sunt alergica si ma interesa o cura salina - e bine doar de vizitat si cam atat!
Vacanțe frumoase!
@ungureanica: Am vizitat salina cam la o saptamana dupa tine si pot spune ca mi-a placut, insa ceea ce spune Elvira in ecoul ei este adevarat. Mie mi se pare ca mina este lasata putin cam de izbeliste si lucrurile ar arata altfel daca ar fi ceva mai mult interes.
Felicitari, votat cu placere.
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Aug.2024 Salina Slănic Prahova — scris în 19.08.24 de iulianic din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Aug.2023 Mai am o subterană la activ – Salina „Unirea” Slănic Prahova — scris în 05.04.24 de msnd din BUCUREșTI - RECOMANDĂ
- Oct.2022 Bataie de joc — scris în 26.10.22 de ux127546 din BUCUREșTI - nu recomandă
- Jun.2022 Cu bune și cu rele — scris în 17.11.22 de robert din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Apr.2022 Un alt mod de prezentare al salinei Unirea Slănic — scris în 26.05.22 de Michi din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Oct.2020 Salina Slanic in pandemie — scris în 05.10.20 de Dan&Ema din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Oct.2019 Altă salină — scris în 19.05.20 de Mari-a din RM VALCEA - RECOMANDĂ