EXCELENT
GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Câteva scurte popasuri turistice pe Valea Buzăului
Micul nostru sejur la Vama54 Boutique s-a terminat la puțin timp după micul dejun, când ne-am strâns puținele bagaje, ne-am luat rămas-bun de la harnicele gazde și am luat calea înapoi spre casă. Cunoașteți cu siguranță zicala aceea, cum că „drumul face parte din vacanță” ; la noi, câteodată se aplică (de cele mai multe ori), câteodată nu. De data asta, da.
Aveam câteva obiective în vizor, nu cine știe ce – popasuri „soft” , care să nu ne solicite prea tare din punct de vedere emoțional, doar să ne asezoneze un pic călduța noastră supă turistică. E drept, Țara Luanei așteaptă cam de multișor pe listă, dar e un subiect mult prea vast pentru a fi eludat într-o jumătate de zi, în drum spre casă! Cu siguranță, îi vom dedica altcândva toată atenția într-un sejur separat!
Ieșiți din nou în DN10, am luat-o la vale, pe traseul binecunoscut, străbătând frumoasele localități de munte buzoiene – Întorsura Buzăului, Sita Buzăului, Zăbrătău, Crasna – cuibărite între culmi împădurite, însoțind curgerea vioaie a Râului Buzău. Primul steguleț verde înfipt în harta virtuală însemna o abatere de un kilometru și ceva în stânga, aproximativ la granița dintre județele Covasna și Buzău. Identificasem locul încă de la venire (oricum este semnalizat cu un indicator), trebuia doar să fim atenți să nu-l ratăm.
Nu l-am ratat. Ne-am lansat pe un drum destul de bun pentru un drum forestier, croit – evident – deasupra unui pârâiaș. Și destul de aglomerat pentru un drum forestier, una-două trebuia să ne strecurăm pe lângă mașinile ce veneau din sens opus. Măi, să fie! În sfârșit, întrezărirăm printre ramuri verzi obiectivul cu pricina: Cabana Harțagu.
V-am mai spus, am dezvoltat o adevărată pasiune în a căuta locuri inedite de cazare. Îmi place să mă imaginez în acele decoruri extravagante, cum sunt răsfățată, cum mă relaxez și-mi încarc bateriile; și cum visez mai apoi ani la rând, zâmbind amintirilor. Am o listă luuungă cu astfel de locuri (care – cumea! – tot crește), probabil că nu-mi va ajunge viața asta să le iau pe toate la rând. Cabana Harțagu este și ea pe listă.
N-am întrezărit prea multe, dar ne-a plăcut ce-am văzut. O clădire alb-maro, cu grilaje dantelate pe la balcoane, „îmbină stilul tradițional transilvănean cu cel bavarez” , după cum am citit ulterior pe site-ul lor; despre „mobilierul pictat manual” nu vă pot confirma nimic, desigur. Printre zăbrelele gardului se zărea curtea înierbată, îngrijită, două domnișoare se odihneau pe șezlonguri.
Pentru cei interesați, cabana pune la dispoziția oaspeților săi o sumedenie de facilități: teren poli-sportiv, loc de joacă pentru copii, foișoare și terasă peste râu (mamă, cum sună asta!), șah gigant, sală de jocuri (biliard, tenis de masă) etc. Se pot închiria biciclete/sănii, se poate pescui (sper că nu în micul iaz de peste drum, că nu arăta prea bine). Un lucru important de menționat (avantaj? dezavantaj?): nu există semnal la telefon. Internet cică ar oferi – prin satelit, deci nu vă așteptați să zbârnâie.
Dacă am fi continuat pe drumul forestier (n-am făcut-o, părea cam noroios) încă vreo 3 km, am fi dat de o altă perlă turistică, Hadar Chalet. Fostă cabană de vânătoare a lui Ceaușescu, locul a fost preluat și modernizat de un cuplu întreprinzător. Aici găsiți piscină și un iaz cu arteziană. Ambele locații dețin restaurante proprii, e posibil ca în perioada asta tulbure să nu funcționeze decât cu circuit închis; de exemplu, pentru Vama54 Boutique (am uitat să spun), lucrul ăsta e valabil pentru întreg anul 2020.
Am revenit în DN10 și ne-am continuat drumul, în curând șerpuitor pe deasupra lacului de acumulare Siriu. Îmi place foarte mult acest lac; oricât de grăbiți am fi, tot ne oprim măcar 5 minute să admirăm reflexiile brazilor seculari în oglinda de smarald topit... De obicei o facem la punctul de belvedere de la baraj, de data asta am oprit în 3 locuri.
Primul, Viaductul Stânca Teherău, a fost chiar o premieră. Nu prea e loc amenajat de parcare, dar încap câteva mașini pe marginea drumului, mai ales după pod, nu încurcă circulația. Viaductul are o lungime de circa 100 m și oferă vederi absolut năucitoare asupra lacului și pădurilor ce-l înconjoară! Se întâmplase să descopăr pe fb chiar cu 2 seri înainte o fotografie cu un apus de soare – cu siguranță fusese făcută din acest loc. Minunat, de neratat!
Ne-am mai oprit într-o parcare cam murdară, de aici se văd prima porțiune a lacului, bună parte din baraj și, în plan îndepărtat, orașul Siriu. Desigur, un foarte scurt popas și la baraj, o poză și gata, era foarte aglomerat (la venire, nimeriserăm însă un minunat apus, pentru care am fost recunoscători).
Doar ce-am coborât cele două serpentine și, imediat ce intri în localitate, se face drum în stânga, vreo 7-8 km până la Cascada Pruncea. Pe primele câteva sute de metri, drumul este asfaltat, apoi nu. Destul de lat, cât să nu fie un stres maxim să ocolești zecile de gropi sau să te dai din calea mașinilor ce vin din sens opus. Sunt și câteva pensiuni din loc în loc, dintre care cea mai cunoscută se cheamă „14 Scaune Cașoca” . Zona e sălbatică și extrem de frumoasă, dar m-am întristat să descopăr și aici urme de exploatare nemiloasă a pădurii...
O mare de mașini am găsit în apropierea cascadei, parcate în șir indian pe marginea drumului, care în zona asta se îngustează substanțial. Și, desigur, o mare de oameni, am simțit chiar un ghimpe neplăcut în inimă (chestia asta cu covidu’ o să se soldeze cu grave sechele antisociale, clar!). În fine, ne-am propus să ne strecurăm cumva prin mulțime, dacă tot am bătut drumul până aici, să ne mișcăm repejor, să evităm să ne intersecăm prea mult respirațiile cu ale altor persoane...
Din drumul principal se face potecă în dreapta, după câțiva metri se coboară câteva trepte solide de lemn (sau o cărare pietroasă și rădăcinoasă paralelă) până la locul de unde poate fi admirată cascada. Pe micul platou de sus sunt instalate vreo două panouri cu hărți și informații despre câteva din obiectivele turistice din Munții Buzăului, precum și un stand cu suveniruri locale, iar pe cel de jos un mic foișor cu măsuță și două bănci de lemn.
Căderea de apă nu-i foarte înaltă, dar bogată și spectaculoasă. Tabloul idilic este completat de micul lac verzui în care vălul alburiu se prăvălește, de bușteanul sprijinit oblic de peretele de calcar și de bolovanii pe care cei curajoși pot înainta, spre a-și face poze cu cascada fix din mijlocul râului. Dacă n-ar fi fost atâta popor prin preajmă, poate ne-am fi încumetat să țopăim și noi pe ei. Așa însă, am reușit să „furăm” doar câteva imagini, una chiar fără nicio ființă în prim-plan, apoi ne-am luat tălpășița; poate data viitoare o să avem mai mult noroc.
Ne-am continuat drumul, tot în jos, pe frumoasa vale a Buzăului. Ni se cam făcuse foame, puține locuri destinate acestui scop păreau deschise, am zis să încercăm la Complexul Turistic Măgura, știind că dețin o terasă generoasă. Din păcate, nu era deschisă decât terasa de la intrare-stânga, maxim 10-12 mese, ocupate toate. Hmm... Până în Buzău n-ar mai fi fost mult, acolo sigur găseam ceva... Ne-am amintit însă de un loc unde am intenționat de cel puțin două ori să ajungem, dar n-a fost să fie deocamdată – Pensiunea Cetățuia. Am remarcat indicator către aceasta chiar pe drumul (203G) ce se desprinde din apropierea Complexului Măgura.
Drumul, de calitate foarte bună, șerpuiește prin pădurea de foioase; după câțiva kilometri, ne-am abătut în dreapta, pe un altul forestier și am dat curând de locul cu pricina, restaurantul ne-a primit cu drag și ne-a ospătat pe cinste (poveste separată, că merită!).
Drumul continuă prin pădure încă 800 m, am decis să-l facem la pas, un pic rușinați de multitudinea caloriilor îngurgitate... Punctul terminus este un tăpșan pe care se înalță Schitul Cetățuia, veche vatră de sihăstrie ce datează din sec. 18. Numele așezământului provine de la cel al dealului, iar acesta de la străvechea cetate geto-dacică, având la rândul ei un sanctuar. Se pare că în apropiere se află locul ales inițial de Regele Carol I pentru a-și înălța reședința de vară, mutat ulterior la Sinaia, „defectul” principal fiind accesul greoi la resursele de apă. În compensare, monarhul ar fi alocat o sumă de bani pentru refacerea picturii interioare a vechii biserici.
„Biserica veche a schitului [cu hramul „Schimbarea la Față] a fost ridicată în anii 1857-1865 de un călugăr din Mânăstirea Ciolanu, Iosif, viețuitor în acest loc pustincesc, împreună cu alți câțiva monahi, fiind ajutat de către episcopul Filotei al Buzăului și de creștini binefăcători. În anii 2007-2008, a fost ridicat paraclisul schitului, cu hramul „Nașterea Maicii Domnului” și s-au construit un altar de vară și o nouă clopotniță.” (arhiepiscopiabzvn.ro).
Am găsit un anunț la poartă cu programul de vizitare, marți-duminică, orele 8-18. Ne aflam într-o luni, dar era a doua zi de Rusalii, așa că era deschis. Am străbătut aleea lunguță mărginită de pâlcuri de flori, am lăsat pe stânga o clădire nouă (după aspect), chiliile măicuțelor probabil. Paraclisul cel nou era închis, dar am urcat câteva trepte pe lângă el și am ajuns pe un mic platou, unde se află vechea biserică de piatră alburie și un mic cimitir. Mi-a plăcut mult silueta lăcașului de cult, arhitectura lui simplă, cu accente simbolice: schițe de coloane încastrate terminate cu mici capiteluri, „ochiul lui Dumnezeu” de-o parte și de alta a intrării, „funia vieții” încingând corpul bisericii în partea sa superioară, turla octogonală.
Am găsit o măicuță înăuntru, vindea lumânări, ne-am dat binețe reciproc. În rest nu era nimeni, am avut răgazul de a admira frumoasa pictură interioară și, mai mult, de a mă reculege în fața altarului. Nu sunt o persoană foarte religioasă, sunt dintre cei ce consideră că Dumnezeu e-n toate și peste tot și că mai degrabă comunici cu El prin faptele tale, prin interacțiunea pozitivă cu semenii și lumea înconjurătoare. Biserica asta veche e primul lăcaș în care am intrat la puțin timp după ce viața unuia din copiii noștri s-a schimbat radical și m-am rugat fierbinte să fie bine, și l-am simțit pe Dumnezeu acolo, lângă umărul meu, încuviințând cu un zâmbet...
Ne-am întors în dumul principal și am decis să continuăm tot înainte, șoseaua face o buclă mare străbătând câteva localități, apoi iese tot în DN10, la Vernești, aproape de Buzău. Deși mai fusesem cândva, ne-am oprit și la Mânăstirea Ciolanu. În fața acesteia este o parcare uriașă, era destul de plină când am ajuns noi, iar pe pajiștea de vis a vis, o mulțime de oameni se instalaseră pe pleduri, la picnic sau doar la relaxare. Am trecut de frumoasa poartă sculptată în lemn, apoi pe sub clopotnița de piatră și am pătruns în incinta mânăstirii.
N-o să vă amețesc cu date istorice, vă invit însă să le parcurgeți aici: https://www.crestinortodox.ro/biserici-manastiri/manastirea-ciolanu-67920. html, e o poveste interesantă, ce începe în vremurile tulburi de după căderea Constantinopolului... Am dat un ocol incintei înverzite, pe lângă frumoasele chilii împodobite cu pridvoare de lemn traforat, am revăzut cu bucurie cele două biserici, am intrat doar în cea veche; și aici s-a nimerit să avem câteva momente doar pentru noi. N-am vizitat muzeul (părea închis), poate data viitoare vom fi mai norocoși. El expune icoane semnate de pictorul Gh. Tattarescu, nepot al lui Nicolae Tattarescu Pitarul, cel ce a zugrăvit biserica nouă și a condus, pe la jumătatea sec. 19, o școală de pictură la Buzău.
Ne-am întors la mașină și ne-am continuat drumul. Pomenesc doar în treacăt Tabăra de Sculptură Măgura, din apropierea mânăstirii, nu ne-am mai oprit, am făcut-o alte dăți. Urmează câțiva kilometri buni în care au fost organizate, de-o parte și de alta a șoselei, zone de picnic și relaxare, erau full de populație.
Ultimul scurt popas l-am făcut în centrul Buzăului. L-am găsit relativ adormit în căldura după-amiezii, dar ne-am bucurat să admirăm din nou spledidele elemente arhitecturale neoromânești și Art Nouveau ale Palatului Comunal Buzău, ridicat în 1899-1903 după schițele arhitectului Alexandru Săvulescu și inaugurat în prezența regelui Carol I și a principelui Ferdinand. Wiki zice așa: „Palatul a fost bombardat la 8 august 1944 de avioane britanice, iar în noaptea de 27-28 august a fost incendiat. Armata sovietică a ocupat Buzăul în data de 28 august și, deoarece soldați germani erau baricadați în Palatul Comunal, s-a tras cu tunul, palatul arzând împreună cu arhiva. A fost reconstrut începând cu 1947.”
Am făcut câțiva pași prin zona pietonală, o fărâmiță salvată din vechiul centrul al orașului, mai sunt în picioare câteva case cu balcoane interesante, din fier forjat – unele chiar frumos renovate. Tati și-a băut cafeaua, ne-am luat câte o apă și am plecat mai departe, drum întins spre casă...
Trimis de crismis in 20.06.20 13:33:27
- Nu a fost singura vizită/vacanţă în BUZĂU.
4 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (crismis); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
ECOURI la acest articol
4 ecouri scrise, până acum, la acest articol
@crismis: Ați explorat destul de multe locuri în jumătate de zi, ați „gustat” suficient de mult din frumusețile văii Buzăului. Zona Ciolanu-Cetățuia-Măgura arată superb în haine autumnale, la fel și arealul lacului de acumulare Siriu. Din cele povestite în articol deduc că turiștii au cam descoperit și această zonă turistică mai puțin căutată cu 20 de ani în urmă.
La Schitul Cetățuia vreau să ajung și eu la un moment dat, dar urcând din dreptul Mănăstirii Ciolanu. Apropo de mănăstire, curtea cu căsuțe monahale mi se pare a fi pitorească, seamănă cu cea a greu încercatei Mănăstiri Rătești, cea de peste apa Buzăului.
Numai bine!
@tata123: Am bifat destule pentru o jumătate de zi, într-adevăr. Pentru o vizită cu simț de răspundere ne-ar fi trebuit mai mult. Am vrea să ne întoarcem cândva, mai ales pentru obiectivele de partea cealaltă a râului Buzău, zona Berca și nu numai.
Să auzim numai de bine!
@crismis: Avem o tara frumoasa si ma bucur de fiecare data cand vad lucruri atat de frumoase. Felicitari, votat cu mare drag.
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Sep.2023 Muzeul Chihlimbarului Colți și Complexul Rupestru Aluniș, de văzut în Comuna Colți — scris în 14.02.24 de mprofeanu din PITEşTI - RECOMANDĂ
- Sep.2023 Schiturile Rupestre Bozioru din Țara Luanei — scris în 13.01.24 de mprofeanu din PITEşTI - RECOMANDĂ
- May.2023 Din nou prin Ținutul Buzăului - jumătate de zi în jurul Bercăi — scris în 09.09.23 de crismis din GALAțI - RECOMANDĂ
- Oct.2022 Un altfel de „cuib de vulturi” – Chilia lui Ambrozie — scris în 07.12.22 de tata123 🔱 din BUCUREșTI - RECOMANDĂ
- Jun.2022 Biserica “Dintr-o Piatra” - de veghe pe dealurile Buzaului — scris în 28.06.22 de iulianic din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Jun.2022 Tara Buzaului - un tinut cu multe povesti — scris în 26.06.22 de iulianic din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Sep.2021 Pătârlagele — scris în 17.10.21 de Mioritik din BUCUREșTI - RECOMANDĂ