Drumeție pe dealul Istrița, la releele de pe vârf și la chilia lui Ambrozie

TIPĂREȘTE

Toamna care a trecut ne-a răsfățat cu multe zile călduțe, numai bune pentru ieșiri în natură. Deși a fost o perioadă încărcată pentru noi, într-o după-amiază frumoasă de la finalul lunii octombrie ne-am hotărât să facem o mică drumeție; avea să fie ultima din an. Pentru că ziua era destul de scurtă, am căutat o destinație nu prea departe de casă. Ne-am hotărât să mergem la chilia lui Ambrozie, unul dintre cele mai interesante obiective de pe dealul Istrița, pe raza județului Buzău.

Dealurile Istriței fac parte din Subcarpații de Curbură, au altitudinea maximă de 749 de metri (vârful Istrița) și sunt vizibile de pe DN 1B (între orașele Buzău și Ploiești).

Ce reprezintă chilia lui Ambrozie? Este vorba despre un refugiu săpat în stâncile de pe Culmea Șoimilor (nu prea departe de zona releelor de pe vârful Istrița), o chilie unde părintele Ambrozie Rizea a locuit timp de circa șase decenii. Cine a fost Ambrozie Rizea? El a fost un monah care provenea dintr-o familie cu mai mulți copii din satul Greceanca. La vârsta de 15 ani (în anul 1904), băiatul a intrat în obștea Mănăstirii Ciolanu, petrecând apoi câțiva ani la o mănăstire de la Muntele Athos. Revine la Mănăstirea Ciolanu și se retrage după o perioadă la Schitul Cetățuia din apropiere; aflat în conflict cu unii dintre capii Bisericii, părintele este dat afară de la Schitul Cetățuia. Rămas doar cu haina de preot, cu toiagul și cu niște unelte, el se retrage într-o scobitură de pe Culmea Șoimilor (loc pe care îl știa din copilărie), unde amenajează în timp o mică chilie sub forma unei case țărănești. Pentru a-și câștiga existența, a împletit coșuri din răchită și a participat la munci agricole, restul timpului petrecându-l în post și în rugăciune. S-a stins din viață în anul 1980, la vârsta de 91 de ani. Mai multe informații despre viața părintelui Ambrozie Rizea puteți lectura aici sau aici.

Pentru a ajunge la obiectivul nostru am mers cu mașina pe următorul traseu: Râmnicu Sărat-Buzău-Istrița de Jos (în acest sat am virat dreapta, urmând DJ 103R) -Greceanca-Breaza-Vispești. Din satul Vispești apar câteva indicatoare către Cariera de piatră, către Releu sau către Chilia lui Ambrozie. Nu am oprit la primul indicator și am ajuns apoi la o intersecție cu un drum sătesc spre dreapta, intersecție la care se află o fântână cu cumpănă. Acolo este un alt indicator spre obiectivul la care doream noi să ajungem. Am mai avansat puțin cu mașina, pe urmă am oprit într-un loc unde drumul se lățește, lângă ultimele case din sat. De acolo a început drumeția noastră propriu-zisă.

Această drumeție a durat puțin peste patru ore (interval orar 14.00 – 18.10) , timp în care am urcat din satul Vispești până lângă releele de pe vârful Istrița și am coborât pe o altă cărare, vizitând astfel și chilia lui Ambrozie. La început, cărarea a urcat aproape imperceptibil, printre garduri, tufișuri și alte bălării ”pictate” în culorile toamnei. După vreo 15 minute am început să urcăm mai susținut, iar vântul a devenit mai tăios, pe măsură ce ne apropiam de muchia dealului. Am ajuns la câteva sute de metri de Biserica dintr-o piatră, pe un tăpșan de unde se deschid priveliști până la mulți kilometri depărtare. Trecuseră vreo 50 de minute de când coborâsem din mașină. După un scurt popas, am urmat un drum forestier care urcă pe lângă pădurea din apropiere. Drumul este foarte denivelat, fiind probabil folosit doar de căruțe, așa că recomand celor interesați să lase mașina fie în satul Vispești, fie lângă Biserica dintr-o piatră (în această situație, traseul către chilia lui Ambrozie este ceva mai scurt).

Am mai mers vreo 30 de minute urmând coama dealului, iar Stânca Șoimilor se contura tot mai clar în fața noastră. Am ajuns apoi într-o mică șa, la o intersecție de cărări. Dacă am fi coborât spre dreapta, ajungeam cam în 15 minute la chilie. Dacă, în schimb, urmam cărarea care urca prin stânga, am fi ajuns în apropierea releelor de pe culmea Istriței. Întrucât ceasul arăta ora 15.30, am considerat că avem timp pentru un mic ocol. Am urcat către relee, iar poteca a intrat într-o pădurice și a ieșit apoi pe culme, la vreo 100 de metri de relee. Trebuie spus că în această zonă înaltă de pe dealul Istrița, printre bucățile de stânci care apăreau din loc în loc, am observat mai multe roci care conțin cochilii și scoici fosilizate. Am și fotografiat câteva dintre aceste relicve, dovezi ale faptului că apele Mării Tethis acopereau aceste meleaguri cu milioane de ani în urmă.

La ora 16.15 am ajuns lângă releele de pe vârful Istrița și nu am mai urcat chiar până lângă ele, de teama unei întâlniri cu vreun câine care ar fi putut păzi ceva pe acolo. După câteva minute de relaxare și fotografii, am coborât pe o altă cărare care ne-a condus cam în 20 de minute dedesubtul Stâncii Șoimilor, în dreptul chiliei lui Ambrozie. Super! Încântați că am ajuns atât de aproape, am realizat rapid că abia acum începea cea mai dificilă parte a drumeției noastre. Chilia este săpată în stâncă la vreo 10 metri deasupra solului, iar până la baza peretelui calcaros am urcat preț de câteva minute pe o cărare îngustă și abruptă, iar mărăcinii deși din jurul nostru ne-au scărmănat binișor; în plus, am mai și alunecat în vreo două rânduri pe bucățile mărunte de piatră care formau această cărare.

Cu limba de-un cot, am ajuns chiar dedesubtul chiliei. Ei, nici de aici treaba nu e chiar simplă. De ce?! Deoarece pentru a ajunge la chilia aflată deasupra noastră trebuia să urcăm pe două scări metalice de aproximativ 4 metri fiecare (după estimările noastre), ancorate aproape în poziție verticală în peretele calcaros. A fost momentul în care ”s-a spart gașca”: soția a rămas pe loc, iar eu și băiatul am urcat în chilie cu suficient de multe emoții. Noroc cu faptul că nici eu și nici juniorul nu avem rău de înălțime!

Chilia lui Ambrozie are în exterior o prispă îngustă săpată în piatră; se pot observa scobituri care au susținut probabil în trecut o balustradă de lemn, dar aceasta nu mai există astăzi. Este doar o mică balustradă metalică în cel mai expus punct, însă nu vă recomand să vă bazați pe ea, fiind destul de fragilă. În chilie se observă locașul unde părintele se odihnea, dar și spațiul cu urme de funingine în care a fost instalată o sobă. În micile firide săpate în piatră sunt așezate câteva icoane care amintesc imediat de principala preocupare a părintelui Ambrozie – rugăciunile. Noi am zăbovit cam 10 minute în acest loc, am cercetat cu atenție cămăruța amenajată cu multă trudă în stânca muntelui, am făcut mai multe fotografii de acolo de sus asupra împrejurimilor și ne-am hotărât să coborâm.

Cu maximă atenție la fiecare pas făcut, am ajuns cu bine la bază (terasa de stâncă este înclinată puțin și îngustă cu aproximativ un metru înainte de scară). Am coborât apoi printre mărăcini și am ajuns lângă crucea de piatră amplasată la oarecare distanță de obiectivul vizitat. De acolo am coborât pe un drum de țară către satul Vispești, întorcându-ne la mașină pe o altă potecă decât cea pe care venisem. La coborâre a fost ceva mai ușor, am și grăbit puțin pașii întrucât seara se apropia repejor, iar pe la ora 18.10 eram înapoi lângă mașina noastră și dădeam jos ghetele de drumeție pentru a ne bucura din nou de confortul adidașilor.

Am oprit la primul magazin, am cumpărat o sticlă de suc și apoi ne-am îndreptat către casă, mulțumiți că reușisem să vizităm un alt obiectiv interesant aflat pe meleagurile buzoiene.

Recomandări și alte informații pentru cei care doresc să viziteze chilia lui Ambrozie, releele de pe vârful Istrița sau alte obiective din zonă:

-Distanțele sunt înșelătoare și traseele sunt suficient de lungi (estimez că noi am străbătut 7-8 kilometri în acea zi).

-Este bine să mergeți echipați (se recomandă bocanci și haine lungi pentru a vă proteja fie de razele soarelui, fie de zgârieturile ierburilor sau ale tufișurilor de tot felul).

-Luați apă la voi (noi am avut 2,5 litri și cât pe ce să nu ne ajungă).

-Pentru a mai scurta traseul către chilia lui Ambrozie sau către releele de pe vârful Istrița, este indicat să porniți în drumeție de la Biserica dintr-o piatră, cunoscut punct de reper în zona aceea.

-Pe coama învecinată (zona de vârf a dealului Colarea) pot fi vizitate alte câteva obiective interesante – este vorba despre Biserica dintr-o piatră, Mormintele Tracice (necropolă cu vechimea de circa 2600 de ani), Grote din epoca pietrei (cavități locuite de oameni în urmă cu circa 4000-7000 de ani) sau Tabăra de sculptură de la Năeni (mai puțin cunoscută decât cea de la Măgura, dar cu lucrări la fel de interesante). Noi am explorat aceste locuri în vara anului 2016 și probabil că vom reveni cândva acolo (vezi impresii).

Ajuns la finalul articolului, recomand iubitorilor de drumeții o plimbare pe meleaguri buzoiene!

Toate cele bune!

---

VIZUALIZĂRI: 3066 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI