Toamnă târzie în parcul Carol

TIPĂREȘTE

Anul acesta iarna a venit devreme, cu o săptămână înainte de 1 decembrie. Frigul, vântul, fulguiala ne-au surprins dureros ca un cârcel în timpul unei nopţi liniştite. Mi s-a părut incredibil pentru că numai cu vreo zece zile înainte, într-o dimineaţă binecuvântată de noiembrie ne-am plimbat prin parcul Carol.

Nu aş fi scris acest review dacă fotografiile făcute nu ar fi surprins luminozitatea inegalabilă pe care o găseşti numai în zilele de toamnă târzie ca un ultim rămas bun al anotimpului trecut. Am un aparat foto digital destul de ieftin, cumpărat acum vreo zece ani pe care l-am setat pe auto. Ninge, plouă, e zi sau noapte, sunt în autocar sau într-o biserică întunecată, nu schimb setarea pentru că nu ştiu altceva decât click! A! mai ştiu să scot blitzul, să şterg pozele şi cam atât. Descărcarea pozelor pe calculator, schimbarea bateriilor la aparat fac parte din diviziunea muncii.Culorile covorului de frunze uscate, strălucirea apei pe care se plimbau agale gâşte albe aurite de razele soarelui şi pădurea sălbatică de lângă aleile principale, silueta sobră şi sveltă a mausoleului atârnat de cer mi s-au parut atât de frumoase în fotografii încât m-au îndemnat să scriu şi câteva cuvinte despre parcul Carol. Poate aceste poze nu vă vor spune nimic dar mie îmi întăresc convingerea că la fel ca şi în viaţă şi în noiembrie poate fi primăvară.

Amintirile

Cu ce să încep? Bineînţeles cu amintiri din prima tinereţe. S-o iau de la ´48? Nu, e prea banal. Atunci să fac vorbire despre ´49 sau ´50. Locuiam destul de aproape de parcul Carol (încă se numea aşa) şi împreună cu două colege de liceu urcam des dealul Filaret până la Peştera în faţa căreia o frumoaasă femee stătea culcată sub privirile a doi giganţi care păreau că ies din peşteră la chemarea ei. Vă daţi seama că la 14-15 ani imaginaţia o lua razna mai ales că toate trei eram îndrăgostite în tăcere de acelaş băiat. Îl aşteptam să treacă pe alee cu bicicleta şi dacă uneia dintre noi îi arunca o privire, celelalte două de ciudă, nu mai scoteam o vorbă până ajungeam acasă. Dacă nu se uita la niciuna, începeam să despicăm firul în patru că de ce şi pentru ce? Povestea neîncepută s-a terminat nicicum, în tăcere, căci Siegfrid - aşa-i spuneam pentru că nu ştiam cum îl cheamă dar era blond şi frumos, - nu a ales pe niciuna dintre noi. După ani de zile, trecând întâmplător prin faţa parcului, am fost surprinsă să văd că acolo unde ar fi trebuit să rămână mărturii ale amintirilor mele, apăruseră nişte coloane cu arcuri înalte care străpungeau cerul. Se construise Monumentul Eroilor Comunişti.

Istoria locului

Parcul Carol a fost construit în vederea Expoziţiei din 1906 cu care ocazie se sărbătoreau 40 de ani de la venirea pe tron a regelui Carol I. Planurile au fost făcute de arhitectul francez Edouard Redont iar organizarea şi supravegherea lucrărilor aparţine savantului doctor şi chimist C. Istrati, ministru al Lucrărilor Publice. Puţini ştiu că mai înainte terenul a aparţinut încă din sec. XVIII Mitropoliei Bucureştiului unde păstorea mitropolitul Filaret. Acesta a dat numele dealului şi lacului de la baza lui şi s-a îngrijit să fie sădiţi arbori la umbra cărora, în zilele de arşiţă să se răcorească bucureştenii. Astfel a luat fiinţă grădina Filaret.

Lucrările pentru amenajarea parcului Carol au durat cinci ani iar la inaugurare în 1906, avea o suprafaţă de 36 ha extinsă ulterior la 42 ha. De la început au fost sădiţi sau transplantaţi cca 10000 arbori, unii dintre ei făcând parte din specii rare. Punctul de atracţie îl constituia Peştera cu cascadă în faţa cărora se aflau sculpturile Frumoasei Adormite şi a giganţilor realizate de K. Storck, D. Paciurea şi Filip Marin (frumoasa adormită). Am găsit pe internet o fotografie a peşterii aşa cum o ştiam. În spatele peşterii a fost construit un Palat al Artelor devenit ulterior Muzeu Militar care din păcate a ars în 1938 şi distrus complet în cutremurul din 1940.

În parcul Carol, a fost construit un Castel de apă denumit Cetatea lui Vlad Ţepeş. Acesta, construit după inspiraţia regelui Carol I se vrea o copie în mic a cetăţii Poienari. Alte repere ale parcului sunt Arenele romane (1918, pentru sărbătorirea unirii) încă în funcţiune pentru spectacole în aer liber şi care au o capacitate de 5000 locuri, fântâna neo-clasică Grigore Cantacuzino (1870), fântâna minelor şi carierelor de piatră (1906), podul Gogu Constantinescu (1906) prima construcţie românească din beton armat. Merită să scriu câteva cuvinte despre această minte strălucită care a fost inginerul Gogu Constantinescu: a înregistrat peste 300 invenţii în America, Anglia, Franţa, a descoperit şi dezvoltat mecanica sonică, a pus bazele betonului armat, a inventat schimbătorul de viteză automat.

Gard în gard cu parcul a fost construit Observatorul Astronomic al Academiei Române (1908) care s-a dezvoltat cu noi construcţii funcţionale printre care şi un planetariu. Casa Bosianu a devenit staţia meteo de la Filaret. În 1909 a fost ridicat muzeul Tehnic prof. Leonida. În 1923, în prezenţa familiei regale a fost inaugurat Mormântul Ostaşului Necunoscut, simbol al celor 225000 eroi care şi-au dat viaţa în primul război mondial. Acesta a fost amplasat pe esplanada din deal din faţa muzeului militar (palatul artelor). După distrugerea muzeului militar în urma cutremurului din 1940 s-a hotărât ca acel loc să fie destinat cimitirului eroilor şi a unui mausoleu proiectat de prof. Tzigara- Samurcas şi aprobat de mareşalul Antonescu. Războiul şi schimbarea puterii din anii următori a dat uitării acest mare proiect naţional.

După abdicarea regelui Mihai, prima grijă a noii puteri a fost schimbarea numelui din Parcul Carol în Parcul Libertăţii dar memoria colectivă a bucureştenilor a făcut un arc peste timp şi i-a păstrat tot timpul vechea denumire. În 1960 s-a hotărât construirea unei necropole a conducătorilor comunişti. Cum mormântul Ostaşului Necunoscut încurca lucrările şi comuniştii internaţionalişti nu-şi puteau atribui întregirea neamului românesc, eroul a fost strămutat pe furiş într-o noapte, la Mausoleul de la Mărăşeşti. Buldozerele au dărâmat sau transmutat o serie de monumente ale parcului Carol pentru a i se conferi sobrietatea unui panteon. Peştera şi cascada au fost distruse iar statuile împrăştiate: Frumoasa adormită doarme anonim în parcul Herăstrău, Giganţii au fost amplasaţi în apropierea intrării în parc dinspre fântâna Zodiac, undeva mai departe de aleea centrală pentru ca nuditatea lor să nu-i oripileze pe tovarăşi. S-a pierdut pentru totdeauna fascinaţia grupului statuar omogen. Moscheea Hunchiar din apropierea lacului a fost strămutată în piaţa Pieptănari, ascunsă în spatele unor blocuri. Am găsit pe net o fotografie a ei.

Mausoleul eroilor comunişti, executat în 1963 de arhitecţii Horia Maicu şi Nicolae Cucu are ca inspiraţie acelaş proiect al lui Samurcaş avizat în 1940 de mareşalul Antonescu fiind o dovadă că istoria se repetă. Mausoleul este format din cinci arcade înalte de aproape 50m din granit roşu-vişiniu, sprijinite pe o construcţie masivă rotundă placată cu granit negru. Granitul roşu şi negru a fost adus din Suedia iar mozaicul din interiorul cupolei având foiţă de aur, din Italia. În interiorul mausoleuluii au fost depuse rămăşiţele a trei personalităţi comuniste: dr. Petru Groza, Gheorghe Gheorghiu- Dej şi academicianul C. I. Parhon. În jurul mausoleului într-un zid semicircular erau cripte ale conducătorilor sau ˝eroilor˝ comunişti de la I. C. Frimu sau Dobrogeanu Gherea până la Al. Moghioroş şi Gr. Preoteasa. Era prevăzut un spaţiu şi pentru urne, cum ar fi al Anei Pauker şi ale altor conducători comunişti autodeclaraţi atei. Pe esplanada din faţa mausoleului ardea flacăra nestinsă a recunoştinţei pentru conducătorii comunişti. Cu ocazia construirii mausoleului s-a tăiat şi lărgit aleea principală. În jurul monumentului se află o esplanadă largă iar în dreapta şi stânga două construcţii, gen temple grecesti pe care scrie 1877 şi 1944. În 1991 personalităţile din mausoleu au fost exhumate şi osemintele duse în diverse cimitire, conform dorinţei familiilor. Mai sunt câteva urne în zidul semicircular al unora uitaţi acolo de familie şi neam.Ostaşul Necunoscut a fost readus de la Mărăşeşti şi depus în faţa mausoleului, acolo unde îi este locul, într-un mormânt păzit de o gardă de onoare şi deasupra căruia arde o flacără veşnică. Mausoleul este o construcţie impunătoare care domină împrejurimile şi care, prin amplasarea ei pe înălţime poate fi văzută de la mare depărtare.

Traseul

În acea zi de noiembrie am intrat în parc printr-o spărtură a gardului dinspre strada Lânăriei. Această alegere a fost şi norocul nostru pentru că am păşit într-o lume de vis sălbatecă, călcând pe covorul de frunze ruginii. Am urcat treptele de piatră şi ne-am oprit pe podul inginerului Gogu Constantinescu, sub care funcţionează o locantă de cartier numită La Pod. Noroc că era închisă cu mobilierul strâns, altfel ar fi distonat cu frumuseţea construcţiei. Doamne, de ce nu ne păstrăm valorile?

Imediat lângă pod am zărit turnurile semiruinate ale castelului lui Vlad Ţepeş. Nu se vizitează. Clădirea este însemnată cu risc seismic dar este utilizată de SPP pentru schimbarea gărzilor de la Mormântul Ostaşului Necunoscut. Pe lacul mic pluteau gâşte al căror penaj strălucea în soare. La un restaurant retras faţă de aleea principală am băut o cafea şi mai încolo, de la un chioşc am cunpărat floricele calde. Am trecut prin faţa Arenelor Romane cu faţada încărcată de zbârciturile vremii. În faţa lor o statuie bleu-azur înfăţişa o balerină cu papuci poante. Se potriveşte ca nuca-n perete cu simbolul unei arene romane. Într-adevăr prin intrarea principală a Arenelor se ajunge la o şcoală de balet. Odată intraţi pe aleea principală s-a deschis perspectiva arcadelor mausoleului care parcă străpungeau cerul iar în celălalt sens, aleea centrală, tăiată drept până la fântâna Zodiac. Trebuie să recunosc că este un proiect reuşit şi sobru care-ţi trasmite emoţie şi respect. Am urcat treptele late şi am admirat gărzile, stane de piatră la mormântul Ostaşului Necunoscut. De o parte şi alta a mausoleului sunt câteva tunuri din primul război mondial. Ne-am plimbat numai pe esplanadă, accesul în mausoleu şi chiar în jurul corpului central fiind interzis. Coborârea am făcut-o pe o alee împădurită paralelă cu cea centrală. Din loc în loc câte o plăcuţă amintea numele ştiinţific al câte unui arbore. Am trecut pe lângă unul din giganţi, o plăcuţă ştearsă amintea că a fost sculptat de Paciurea. În partea opusă alt gigant era sculptat de Stork. Nişte statui fără legendă. Din nou, păcat că a dispărut vraja peşterii şi a frumoasei adormite. La Muzeul Tehnic, un grup de elevi aştepta să intre iar câţiva dintre ei trăgeau din ţigări după colţul clădirii. Aproape de ieşire Constantin Istrate cu o mână întinsă arăta spre oraş. Pe măsură ce înaintam ne apropiam de forfota lumii dedzlănţuite. Fântâna Zodiac (1935), inaugurată de regele Carol al II lea nu mi-a produs nicio impresie fiind astăzi o parcare circulară înghesuită.pentru că era gratuită. Dincolo de gardul sărăcuţ ochii îţi erau agresaţi de clădirile de prost gust, unele strident colorate din piaţa Libertăţii

Nu am ieşit din parc pentru a nu rupe vraja peisajului de toamnă, liniştea şi armonia din jur. Ne-am întors agale spre podul Gogu Constantinescu, am urcat din nou treptele înecate în frunzişul de toamnă târzie şi am ajuns acolo unde am înnodat viaţa obişnuită de zi cu zi.

---

VIZUALIZĂRI: 2281 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI