ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 01.07.2015
--- M ---
GR. VÂRSTĂ: 40-50 ani
DIN: București
ÎNSCRIS: 13.06.11
STATUS: PRETOR
DATE SEJUR
JUN-2015
DURATA: 1 zile
prieteni

GRAD SATISFACȚIE
CADRUL NATURAL:
95.00%
Mulțumit, aproape încântat
DISTRACŢ. / RELAXARE:
95.00%
Mulțumit, aproape încântat

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
95.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 7 MIN

Lectii de istorie in aer liber

TIPĂREȘTE

Am sa incep prin a spune ca nu am scris niciodata un tip de review de felul acesta, poate si pentru ca nu prea am acordat atentie locurilor care ma inconjoara, si carora, spre rusinea mea, nu le dau atentie. Sunt convins ca multa lume procedeaza la fel. De exemplu, am trecut de mii de ori pe langa Casa Poporului, am intrat de zeci de ori, cunosc toate salile (sau aproape toate) si cu toate astea, nu am facut o poza! Strainii se opresc, filmeaza, fotografiaza, iar noi trecem cu nepasare... si asta doar ca suntem obisnuiti sa o avem in preajma… Si nu ma refer doar la acest obiectiv, ci la toate pe care le are Bucurestiul!

Luna trecuta, aflandu-ma la casuta de langa Bucuresti, impreuna cu cumnata mea, stand in gradina la o cafea, si fiind o zi de sambata insorita, m-a intrebat ce stiu despre Palatul Mogosoaia … Bineinteles ca i-am raspuns ca nu prea stiu nimic decat ca se fac nunti, sindrofii, si cam atat, pe bani multi. M-a intrebat daca se poate vizita, si ca sa pot fi in masura sa-i dau toate detaliile, am accesat “netu’ “. Zic : “da iubita’, se poate vizita, e gratuit, are alea’, alea, etc “. Si ca sa dau toate detaliile, intru pe IGO, setez adresa si constat ca ma aflam la … 11 km de obiectiv, cu gradina cu tot!

Astea fiind spuse, si pentru ca nu prea era nimic de facut la ora aceea prin curte, am “contactat” amandoi “jumatatile” pentru a le comunica ce hotarare luasem. Si daca am fost “galagiosi” a auzit si soacra-mea, care deja astepta langa masini cu socra-meu cand am iesit noi… : “ Credeati ca mergeti singuri? “ Eu unul nu voi crede niciodata asa ceva! :) Asadar, doua masini, cateva sticle de apa, cateva sandviciuri, si cam atat. Acum, am sa despart acest review in doua parti, si fac asta pentru a structura partea istorica de parerile mele si ceea ce am facut pe acolo. Fac asta pentru ca am citit foarte putin despre Mogosoaia, si din pacate, sunt si multe inexactitati in ceea ce s-a mai scris … Ca sa nu fiu luat iar “la 11 metri“ de webi sau mai stiu eu cine, am sa mentionez ca toate informatiile le-am cules de pe Wikipedia. Am mai spus-o acum doua luni, NIMENI nu poate scrie un articol despre un obiectiv fara sa nu se inspire din pliante, articole, documentare, etc. Doar ca atunci eu eram acuzat ca m-am inspirat din “scrieri” Am recunoscut acest lucru iar acum am si facut mentiunea …

Palatul Mogosoaia, construit in locul cu acelasi nume, este o ctitorie a domnitorului Constantin Brancoveanu, terminata in 1702. Nu se cunoaste data la care a inceput constructia, insa se mai stie ca in anul 1681 Brancoveanu cumpara pamanturi in aceasta zona.

Numele palatului vine de la cea care era vaduva boierului Mogos, si pe ale carei pamanturi s-a facut acest edificiu. S-a aflat in posesia familiei Brancoveanu timp de 119 ani, dupa care a trecut in proprietatea familiei Bibescu.

Este construit in stil brancovenesc, stil utilizat de catre domnitor si la constructia de la un alt palat al acestuia, cel de la Potlogi (va recomand sa-l vizitati, poate sa si ramaneti peste noapte acolo, merita!) Lucrarile s-au incheiat la 20 septembrie 1702.

Palatul are o istorie zbuciumata (ca si poporul roman dealtfel), pentru ca in 1714 Constantin Brancoveanu este executat la Constantinopol, iar intreaga sa avere este confiscata de otomani. Acestia transforma palatul in han, si este rascumparat de domnitorul Stefan Cantacuzino pentru ca mai apoi sa ajunga in posesia marelui ban Constatin Brancoveanu, nepotul fostului domnitor. Ramane in posesia familiei pana la inceputul secolului al XIX-lea.

Este devastat pentru prima oara in timpul razboiului ruso-turc (1768-1774), si a doua oara in timpul revolutiei din 1821, cand ultimul din familia Brancovenilor, Grigore Brancoveanu, fuge la Brasov iar palatul este ocupat de panduri (or fi fost tot un soi de mineri! :))

In 1862, dupa moartea acestuia, ramane in posesia fiicei sale adoptive, Zoe Mavrocordat, si, in urma casatoriei acesteia cu domnitorul Gheorghe Bibescu ajunge in posesia acestei familii.

Intre 1860 si 1880 este renovat de catre Nicolae Bibescu care construieste cavoul familiei in parcul proprietatii, si mai construieste la mica departare si vila Elchingen. La scurta vreme, familia se muta in vila nou construita, iar palatul ramane nelocuit pana in 1911 cand Maria-Nicole Darvari il vinde varului sau, George Valentin Bibescu, iar acesta il ofera cadou de nunta sotiei sale Martha Bibescu. Aceasta se ocupa de renovare din 1912, insa opreste lucrarile in Primul razboi mondial, si le reia in 1920. Este reinaugurat in 1927, insa lucrari se mai fac pana in 1935. In al doilea razboi mondial este pentru o vreme inchiriat legatiei elvetiene si devine loc de intalnire pentru diplomatii acelei vremi.

Pe 6 martie 1945, mosia de la Mogosoaia e nationalizata fortat, insa in urma intelegerii Marthei Bibescu cu autoritatile, palatul ramane in posesia acesteia. Pleaca din tara si il lasa fiicei sale Valentina si a sotului acesteia Dimitrie Ghika-Comanesti. In 1949 este nationalizat, dupa ce doi sunt arestati. Pana in 1957 e devastat, dispar multe din colectiile de arta, abia in 1957 lucrurile se linistesc, palatul devenind sediul sectiei feudale a Muzeului National de Arta.

2

Palatul Mogosoaia este situat pe str Valea Parcului nr 1, strada care deriva din DN1 A, Soseaua Bucuresti Targoviste. De la intrarea pe domeniu, pana la intrarea propriu zisa in curtea palatului este o alee, marginita de spatii verzi, pomi si multe flori. Inainte de intrarea in Palat, pe partea stanga, aproape de ziduri, se afla o frumoasa biserica, Biserica Sf Gheorghe.

Dupa ce trecem de cupola de la intrare, ajungem intr-o curte foarte mare si foarte bine intretinuta, cu rasaduri de flori si pomisori, care erau udate din belsug. In partea dreapta se afla cuhnia (bucataria) iar in stanga cladirea propriu zisa. Tot in partea stanga, imediat dupa intrare, se ivesc scarile din lemn ce duc in turnul de veghe. De acolo veti avea o priveliste minunata cu o mare parte a domeniului. Casa de oaspeti are o latura orientata spre curtea interioara a palatului si cealalta spre lacul Snagov.

Pe partea cu lacul se mai afla o imensa gradina cu flori, trandafiri in marea majoritate, si undeva in dreapta, spre marginea domeniului se afla instalat unul din corturile ce gazduiesc nunti. Am mai vazut doua astfel de corturi in apropierea cavoului, langa pajistea pe care se afla si o scena, probabil pentru spectacole. Acolo, pe acea pajiste se afla zona pentru picnic, si sa nu va mirati, am vazut foarte multa lume deja instalata, sau sosind in acea zona.

Noi nu am stat foarte mult, ne-am plimat insa cam peste tot, pe toate aleile domeniului, am zabovit o vreme pe malul lacului, si apoi pe o banca din apropierea cavoului, mi-a placut linistea ce domnea peste tot, nu se auzeau decat cantecele pasarilor, am ramas impresionat de curatenia si amenajarea domeniului, mi-am pus in gand sa incerc si eu o zi de picnic acolo!

Vis-a vis de pajistea despre care v-am povestit separate doar de aleea principala care leaga cele doua intrari, se mai pot vizita alte gradini, deasemenea pline de flori, ingrijite, si mai exista si acolo locuri amenajate pentru picnic. Mai sunt puse niste panouri explicative cu ce poti face si ce nu in acele zone amenajate, dar la cum arata in ansamblu tot domeniul sunt sigur ca cei care il viziteaza sunt foarte civilizati. Dealtfel si eventualele “erori” pot fi foarte repede remediate, pentru ca am vazut destui agenti de paza care patrulau mai peste tot. Nu este un lucru deranjant, este chiar laudabil! La fel de laudabila este si organizarea, intretinerea si amenajarea intregului domeniu, si m-ar bucura ca toate monumentele, domeniile si cladirile istorice sa aiba aceasta soarta.

Si ma mai gandesc, cum sa ma aflu la 15 km (cam atat e din centrul orasului) si sa ignor cu buna stiinta asemenea frumuseti, locuri pline de istorie aflate sub nasul meu, si sa stau cu ochii pe orice e “afara”, sa nu ratez cumva vreo piatra din Grecia sau Turcia, sau mai stiu eu unde…

Oricum, zilele astea mai am de facut o vizita la Palatul Mogosoaia, pentru ca nu l-am vizitat si la interior (fiind sfarsit de saptamana, nu stiu daca era deschis) si nici muzeul de arta brancoveneasca nu l-am vazut. Daca nu v-am convins sa mergeti acolo, mai aduc doua argumente : Am inteles ca la marginea acelei pajisti imense se afla amenajat un mare parc pentru copii, cu multe locuri de joaca si ce mai trebuie. Al doilea argument vor fi pozele pe care le voi posta.

Sa mai adaug ca la intrarea pe domeniu, sunt amenajate locuri de parcare, nu trebuie sa parcati afara, unde cei care nu stiu de existenta lor (ca si mine) parcheaza, dupa multe eforturi.

Citește și CONTINUAREA aici

[fb]
---
Trimis de iulian68 in 01.07.15 11:48:29
Validat / Publicat: 01.07.15 13:54:47
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în BUCUREȘTI.

VIZUALIZĂRI: 1684 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

6 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (iulian68); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P13 Casa de oaspeti.
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 23600 PMA (din 27 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

6 ecouri scrise, până acum

danamandache
[01.07.15 17:05:24]
»

Spre rusinea mea nu am vizitat inca Palatul Mogosoaia desi mi- am propus de cateva ori sa ajung acolo. Foarte util articolul tau. Felicitări!

iulian68AUTOR REVIEW
[01.07.15 17:09:58]
»

@danamandache - Sarut mana! Spre rusinea mea, si in acest moment ma uit la abtibildurile tale, pe care nu ti le-am trimis! Am sa iti dau un pm sa vorbim!

danamandache
[01.07.15 17:15:19]
»

@iulian68: Ma bucur ca ti-ai amintit! Nu te stresa, trimite - le cand poti, cand ai timp.

iulianic CONS. ONORIFIC AFA / ROMÂNIA
[01.07.15 22:06:28]
»

@iulian68 -

Este construit in stil brancovenesc, stil utilizat de catre domnitor si la constructia de la un alt palat al acestuia, cel de la Potlogi (va recomand sa-l vizitati, poate sa si ramaneti peste noapte acolo, merita!)

Unde să rămânem peste noapte, Iulian? La Palatul brâncovenesc de la Mogoşoaia sau la cel de la Potlogi? La Potlogi am fost eu de curând şi toată curtea palatului este un şantier. Clădirea este acoperită cu schele şi prelate, aproape că nu mai vezi nimic din vechile decoraţiuni exterioare. Nu ştiu cum va ieşi, dar se preconizează ca lucrările să se încheie spre sfârşitul anului.

La Palatul Mogoşoaia am fost şi eu într-o minunată zi de toamnă. Ce frumoasă era pădurea şi câte veveriţe am văzut...

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
iulian68AUTOR REVIEW
[01.07.15 22:28:26]
»

@iulianic: sarut mana iulia, eu anul trecut am stat doua nopti la palatul de la Potlogi. Camerele erau foarte bine aranjate, restaurantul foarte frumos, cu o acustica foarte buna, era vara dar in interior eta chiar racoare... nu stiu ce puteau repara/renova, tipul care l'a luat spunea ca nu ii schimba nimic, pentru ca, de fapt nici nu cred ca are voie...

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
valerengen
[24.08.20 11:09:19]
»

Foarte curat si bine ingrijit.

Acces liber in parc si in zona Palatului.

Este unul dintre multele locuri importante si frumoase din tara unde istoria se impleteste cu cultura si cu ospitalitatea.

Acolo, de regula se organizeaza foarte multe evenimente culturale: concerte, expozitii, spectacole.  

Totul foarte curat si bine ingrijit (in parc, pe alei, in curtea palatului, gradini foarte frumoase si bine ingrijite). Recomand! ​​​

Este locatia de langa Bucuresti unde mergem deseori, datorita frumusetii, curateniei,   a bunului gust​, a oamenilor foarte amabili.  

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
4 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
danamandache, iulian68, iulianic, valerengen
Alte impresii din această RUBRICĂPalatul Brâncovenesc de la Mogoşoaia:


    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.098952054977417 sec
    ecranul dvs: 1 x 1