Curtea Domnească Târgovişte şi mănăstirea Dealu

TIPĂREȘTE

Sâmbătă 18 iunie

Galaţi – Buzău (km127) – Ploieşti (km198) – Târgovişte (km246) – mănăstirea Dealul (km254) – hanul Dragodana (km282)

Ansamblul Monumental Curtea Domnească, (Târgoviște, Județul Dâmbovița)

Mănăstirea Dealu, Valea Voievozilor, (sat Viforâta, comuna Aninoasa, Județul Dâmbovița)

Cazare la Hanul Dragodana, judeţul Dâmboviţa, (la 23km spre Piteşti) (km279 faţă de Galaţi)

La ora 5.45, cu portbagajul burduşit, ne stercurăm pe faleză şi-n 10 minute deja coboram spre Brăila. Mai facem odată inventarul şi nu ne iese borcanul cu tzatziki, plus pălăria şi ochelarii de soare ale Corinei. Nu-i nimic, mai mergem şi la anul! Ţi-le iei atunci! Dar până una alta, începe lecţia de geografie pe care i-am pregătit-o Danei.

Până la Brăila, ne strecurăm pe dig şi traversăm partea sudică a Câmpiei Siretului Inferior. Apoi Câmpia Brăilei până la Făurei şi Câmpia Buzăului până în oraşul cu acelaşi nume. În Buzău lumea începe să mişune spre muncă, noi fentăm centru şi după ce ieşim din oraş facem o mică oprire la Hanul lui Ţintă, cu pauză de cafele.

Oarecum revigoraţi, ne avântăm în Câmpia Gherghiţei, până la Ploieşti. Salutăm înspre nord Dealul Istriţa, cel care a ascuns atâta vreme tezaurul de la Pietroasele, dar şi Dealul Mare, cel cu podgoriile Călugăreni.

Câmpia Ploieştilor. Pe centura oraşului reşedinţă de judeţ Prahova, pauză de mic dejun.

Cu ajutorul GPS-ului ocolim oraşul lui Nichita, iar dincolo de Dărmăneşti, intrăm şi-n Câmpia Târgoviştei. Asta după ce trecem râul Prahova.

Oprim şi pe acasă la nenea Iancu, dar cineva a calculat că ar fi bine ca în sâmbăta aia din lună în care ne-am nimerit noi acolo, să fie închis. Şi era închis.

Odată ajunşi la Târgovişte, reuşim să găsim un loc de parcare lângă Curtea Domnească, pe care o găsim în sărbătoare. Taman ce era în toi Festivalul medieval Dracula. Curtea plină de domniţe şi cavaleri, de meşteri populari, fierari şi sticlari, pielari şi ţesători, dar şi puzderie de turişti.

Punct important în sistemul de apărare al Ţării Româneşti, Curtea Domnească din Târgovişte e doldora de istorie. Numeroşi voievozi şi-au lăsat amprenta aici. Se pare că primul dintre ei a fost Mircea cel Bătrân, care într-un act datat 1417-1418, vorbeşte despre oraşul domniei mele Târgovişte.

În secolul 15, Alexandru I Aldea şi Vlad Dracul, doi dintre fiii lui Mircea cel Bătrân, au întărit cetatea, iar nepotul acestuia, Vlad Ţepeş, face din Târgovişte, oraşul cu cele mai mari fortificaţii din ţară şi ridică Turnul Chindiei.

În secolul 16, Petru Cercel, fratele după tată a lui Mihai Viteazu, extinde şi el fortificaţiile.

În secolul 17, sub domnia lui Matei Basarab, Târgoviştea cunoaşte maxima dezvoltare.

La începutul secolului 18, odată cu martiriul lui Constantin Brâncoveanu, Curtea Domnească intră în degradare.

În pronaosul din Biserica Domnească, se află cea mai amplă galerie a unor chipuri de domnitori munteni: Matei Basarab, Neagoe Basarab, Constantin Brâncoveanu, Petru Cercel, Mihai Viteazu (care e reprezentat pentru prima oară cu coroană pe cap), Radu Şerban, Constantin Cârnu, Şerban Cantacuzino şi Radu Mihnea.

După ce ne pârpolim la soare cocoţaţi la cei 27 de metri ai Turnului Chindiei, ne răcorim în beciurile Domneşti, unde la 3 metri sub pământ ne îngheaţă spinările.

Spre încântarea domniţelor medievale, dar şi a domniţelor gălăţene, participăm laolaltă cu droaia de turişti la schimbul de gardă, apoi vizităm şi muzeul tiparului.

După ce ne aruncăm un ochi şi-n Biserica Sfânta Vineri, ne strecurăm pe o ieşire din fundul Curţii şi ieşim în aleea Coconilor, taman lângă un butic care ne aştepta cu bericile la rece. Însetaţi ca Sahara, aproape că le bem cu tot cu sticluţe. Apoi ne facem milă şi de străjerii de la intrarea în Curte, care îmbrăcaţi cu nişte sumane căptuşite cu zale, sprijiniţi în nişte suliţoaice cât ţepele lui Vlad Ţepeş, acceptă cu smerenie dar şi izbăvire, apele minerale cu care îi serveşte Dana.

Ne recuperăm maşina, cotim dreapta prin spatele Curţii, traversăm râul Ialomiţa şi ne cocoţăm pe dealul pe care acum mai bine de 500 de ani, meşterii lui Radu cel Mare construiau mănăstirea Dealu. Şi dacă tot era pe un deal, aşa au şi numit-o.

Din parcare, ne strecurăm pe-o alee străjuită cu ziduri de trandafiri şi dăm nas în nas cu statuia lui Mihai Viteazu.

Mănăstirea a fost ctitorită în jurul lui 1500 de Radu cel Mare, nepot al lui Vlad Ţepeş, pe urmele unei bisericuţe mai vechi, întemeiată probabil de Mircea cel Bătrân. Ce preţ o fi plătit Radu cel Mare pentru a scăpa lăcaşul de ochiul sultanului, cel care ordonase ca nicio biserică din provinciile supuse să nu fie mai înaltă decât un turc călare?

Mănăstirea Dealu are şi ea o grămadă de amprente istorice.

În primul rând este locul de odihnă al capului lui Mihai Viteazu, cel care aici îşi depusese jurământul de vasalitate în faţa trimişilor lui Rudolf al II-lea şi unde îşi alesese şi locul de îngropăciune.

Apoi, aici este cea mai mare necropolă domnească: Radu cel Mare, Vlăduţ Voievod, jupâniţa Caplea, Radu Vodă Bădica, Vladislav al II-lea, Pătraşcu cel Bun (tatăl lui Mihai Viteazu) şi Mihai Movilă.

Numele mănăstirii Dealu este legat şi de prima carte tipărită în Ţara Românească.

De la mănăstire, traversăm Târgoviştea spre sud şi poposim la prima noastră cazare, la hanul Dragodana. Mirele şi mireasa de la nunta ce da să înceapă, tocmai îşi făceau poze în faţa hanului, când ne strecurăm şi noi printre ei cu boccele cu ţoale, abia aşteptând să ne duşuim şi să coborâm la terasa dinspre care veneau nişte miesme de mâncare, de cred că şi străjerii de la Curtea domnească din Târgovişte salivau.

---

VIZUALIZĂRI: 2098 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI