Ploiești - Orașul aurului negru

TIPĂREȘTE

Recent, am avut o întâlnire cu vechi prieteni care - aflând că m-am întors din circuitul India și Nepal - voiau să afle amănunte privind călătoria. În toiul povestirii, brusc, cineva m-a întrebat: 'Iulia, tu mai stai și pe acasă? ' Mi s-a părut un pic ironică întrebarea, de aceea am răspuns cam în aceeași notă: 'Da, atunci când nu sunt plecată! ' Se vedea cât de colo că interlocutoarea mea nu știa, nu auzise vreodată de AFA. Dacă ar fi accesat AFA măcar o dată, ar fi aflat că sunt mulți, foarte mulți aceia care par a fi mai mult plecați decât acasă, sedentari. În fine...

Prin Ploiești, mai bine zis pe lângă Ploiești, am trecut de nenumărate ori. Cu trenul, cu mașina sau cu autocarul, treceam de fiecare dată grăbiți spre alte destinații. Nici măcar o dată n-am străbătut orașul prin centru, să văd chiar și numai din mers cum arată acest oraș vechi și greu încercat de tăvălugul istoriei. În circuitele organizate, ocolindu-l pe liniile de centură, ghizii ne povestesc întotdeauna despre rafinării, despre Mănăstirea Ghighiu, ba chiar și despre 'Republica de la Ploiești' proclamată pentru o zi (8 august 1870), ultima mare încercare de revoluție românească în sec. XIX, totodată și ultima manifestare a spiritului revoluționar pașoptist.  

Pentru bucureșteni, Ploieștiul nu este chiar primul oraș din țară înscris pe lista de opțiuni turistice pentru un city-break. Este prea la îndemână, la doar 60 km, de aceea spun că pentru asta este timp și mai târziu. Celor din restul țării, chemați la București de treburi urgente sau în drum spre frumoasele destinații de vacanță, Ploieștiul poate părea banal. Mai are și un miros specific de petrol pe care n-ai cum să nu-l percepi mai ales atunci când treci pe lângă rafinării.  

Eu i-am dat o șansă și aș putea spune că am fost mai mult decât surprinsă. Citisem despre muzee unice în țară și în lume, despre impresionanta arhitectură a unor construcții din Ploiești, de aceea, profitând de zilele primăvăratice ale acestui sfârșit de ianuarie, singură, cu trenul, mi-am început explorarea.  

Documentele istorice vorbesc despre existența acestei așezări încă din anul 1503 sau chiar și mai devreme, din 1413. Cu toate că are o vechime atât de mare, orașul nu are prea multe clădiri vechi. Majoritatea au fost construite în secolul trecut, în urma distrugerilor provocate de bombardamentele aviatice din cel de-al Doilea Război Mondial și de cutremurele din 1940 și 1977 care au pus la pământ multe locuințe, biserici și edificii remarcabile. Orașul a renăscut din propria-i cenușă, iar în epoca modernă a devenit 'Orașul aurului negru', important centru al industriei petroliere cu 4 rafinării - Brazi la vest, Vega la nord, Petroteleajen la est și Astra la sud.

În numai 37 de minute, fără opriri intermediare, trenul m-a dus la Ploiești. Pe peronul gării de sud, colorat și mare (2-3 m înălțime) m-a întâmpinat D-l Goe ilustrul personaj al și mai ilustrului Caragiale. Asta m-a făcut să-mi amintesc faptul că de aici, din Ploiești, 'Ca să nu mai rămâie repetent și anul acesta, mam' mare, mamițica și tanti Mița au promis tânărului Goe să-l ducă-n București de 10 mai. ' 

Gara Ploiești Sud, în aparență o gară ca toate celelalte, ascunde în tăcerea ei o poveste demnă de a fi cunoscută. Prima gară a orașului, construită odată cu linia ferată care lega zona de sud a țării de Transilvania, a fost inaugurată în 1872, în vremea regelui Carol I. Era fastuoasă, mult mai frumoasă decât ceea ce vedem astăzi, adică o reconstrucție mai sobră, fără decorațiuni, ridicată în urma bombardamentelor din 1944 care au nimicit o bună parte din oraș. Alături de gară, pe aceeași stradă (Str. Depoului, nr. 2) se află Hotel Sud 3* care mă tentase prima oară pentru o rezervare. Acum îi felicit pe cei de acolo că nu mi-au răspuns la e-mail. Hotelul este mult prea modest, sufocat de alte construcții mărunte și în plus, cred că aici nici nu ai liniște noaptea din cauza trenurilor care trec mult prea aproape.

În partea dinspre oraș, acolo unde începe Bulevardul Independenței, impresionează Monumentul Vânătorilor inaugurat la sfârșitul sec. XIX - omagiu celor care s-au jertfit la Grivița, în războiul pentru independența țării. Obeliscul de granit susține un vultur cu aripile desfăcute, purtând stindardul în cioc. În jurul obeliscului sunt amplasate statuile a patru vânători.  

Aveam câteva idei clare în privința a ceea ce vreau să fac în Ploiești. Deși eram dotată cu hărți, notițe și ceea ce-i mai trebuie unui călător singur, gata să ia orașul la pas, prima zi era dedicată hoinărelii la întâmplare.  

Bulevardul care duce spre centrul orașului, este mărginit de castani și multe, multe bănci pentru odihnă și relaxare. În perioada de înflorire a acestor arbori falnici cred că zona este o feerie. Case vechi, construcții mai noi, o Pizzerie 'cum n-a văzut orașu'', Restaurant The New London - un restaurant cu specific englezesc, prea puțin vizitat la ora trecerii mele pe acolo, Hotel Vigo 4* - al doilea hotel din Ploiești care nu mi-a răspuns la e-mail, Restaurant Prestij aproape de Hotel Acapulco cel care m-a găzduit două nopți, Bustul lui Radu Stanian (1840-1897), fost primar al orașului - monument inaugurat în 1902, Casa lui Radu Stanian situată dincolo de stradă - un adevărat palat, acum în curs de părăginire, Serviciul Public de Evidență a Persoanelor cu Casa Căsătoriilor, Colegiul Național 'Mihai Viteazul' cu bustul voievodului în dreapta intrării și cu bustul lui Henric IV de cealaltă parte și multe, multe construcții frumoase asupra cărora merită să-ți oprești privirile.  

Muzeul Județean de Artă 'Ion Ionescu-Quintus' numit astfel din 2005, în onoarea celui mai important dintre ctitorii săi și a familiei căreia i-a aparținut clădirea-monument în care se află astăzi muzeul, poate fi observată vis-à-vis.  

Am venit în oraș special pentru a vizita trei dintre cele mai cunoscute muzee ale sale - Muzeul Ceasului, Muzeul "Casă de Târgoveț secolele XVIII - XIX" și Muzeul Petrolului, toate ușor de găsit și niciunul aglomerat în ziua în care am decis eu să le vizitez. Era în mijlocul săptămânii. Începându-mi vizitele puțin după ora 9.00 (adică atunci când muzeele din Ploiești se deschid pentru vizitatori) am reușit să le parcurg pe toate într-o singură zi.

Muzeul Ceasului 'Nicolae Simache' este unic în țară. De la mic până la mare, oricine va fi încântat să viziteze acest muzeu pentru că aici sunt ceasuri pe care nici n-ai putea visa să le vezi prin alte părți. Situat în Str. Nicolae Simache, nr. 1, într-o clădire deosebit de frumoasă, construită la sfârșitul sec. XIX, având în curte Bustul lui Nicolae Simache, profesor și fondator al mai multor muzee prahovene, Muzeul Ceasului găzduiește o impresionantă colecție de ceasuri. Unele au aparținut unor importante personalități - Brâncoveanu, Cuza, Alecsandri, Kogălniceanu, Caragiale, Hasdeu... Sunt și diverse alte instrumente de măsurare a timpului - cadran solar, ceas pus în mișcare de apă, primul ceas de buzunar, un pendul din lemn, orologii de turn, ceasuri de șemineu sau de călătorie... Sunt piese făurite de meșteri europeni vestiți - francezi, austrieci, elvețieni - adevărate opere de artă. Cele mai vechi piese sunt cele de tip astrologic, din sec. XVI.

O secțiune aparte include automate muzicale care funcționează prin intermediul mecanismului de ceas, majoritatea încă funcționale - cutii muzicale cu cilindru, balet mecanic, păsări mecanice, gramofon, patefon.  

Muzeul 'Casă de Târgoveț secolele XVIII - XIX' este o frumoasă casă construită în 1785 pentru Hagi Prodan, un negustor bogat din oraș. Situată în Str. Democrației, nr. 2, înconjurată de un gard, aceasta este cea mai veche casă care a supraviețuit vremurilor în Ploiești.

Nu trebuie să fii prea priceput în materie pentru a remarca influențele orientale și elementele de arhitectură tradițională românească.  Atrag atenția în mod deosebit decorațiunile florale de pe pereții exteriori, dar și tavanul camerei de zi minunat sculptat în lemn.  În interior se pot vedea multe piese originale, adevărate opere de artă - mobilier cu intarsii de sidef,  cufere migălos sculptate, o sofa în stil oriental, vase de ars mirodenii, perne decorative, narghilele, un încălzitor de pat... Două obiecte mi-au plăcut în mod deosebit și anume patul cu o lucrătură în lemn cu totul și cu totul aparte și  icoana adusă de Hagi Prodan de la Ierusalim, datată 5 iunie 1819, astăzi piesa de rezistență a muzeului.

Muzeul Petrolului este unic în țară. Și cum s-ar putea altfel când Ploieștiul este 'Orașul aurului negru', adesea denumit și 'Capitala aurului negru'? A fost inaugurat în anul 1961, la 4 ani după aniversarea centenarului industriei petroliere românești. Situat în Str. Dr. Dumitru Bagdazar, nr. 8, într-o clădire veche în care sunt amenajate mai multe săli de expoziție, muzeul etalează - în interior, dar și în curte - nenumărate exponate care vorbesc de tradiția exploatării petroliere în țara noastră începând din antichitate. Vedem aici macheta primei instalații de foraj mecanic folosită în România, macheta fabricii de gaz din 1856 a fraților Mehedințeanu, unelte și lămpi folosite de mineri, felinare pe bază de petrol, hărți geologice și multe altele. O vizită aici este, desigur, interesantă pentru oricine, dar cei care au oarecare tangență cu domeniul exploatării petroliere vor descoperi și vor afla multe amănunte din istoria acestei îndeletniciri.  

În plimbările mele prin oraș am reperat și alte muzee, dar din cauza timpului limitat, am amânat vizitarea lor. Am văzut și am fotografiat exterior Muzeul de Istorie și Arheologie din Ploiești din Str. Toma Caragiu, nr. 10, o clădire impresionantă care a găzduit în timpul lui Alexandru Ioan Cuza primul gimnaziu ploieștean. Ulterior a găzduit și alte instituții de învățământ, iar în 1970 a devenit muzeu. În fața muzeului se află busturi ale unor mari voievozi români - Mihai Viteazul, Vlad Țepeș, Mircea cel Bătrân. Alături de muzeu descopăr Teatrul Toma Caragiu și o lucrare plastică modernă reprezentându-l pe marele actor.  

Palatul Culturii o construcție impozantă începută în 1906 și terminată în 1933, cu destinație inițială de Palat de Justiție, a devenit la scurt timp Palat al Culturii. Are o intrare monumentală, marcată de coloane care-i dau aspect de templu. Lângă palat se află Consiliul Județean Prahova și Ansamblul monumental 'Ion Luca Caragiale' cu marele dramaturg așezat confortabil pe o bancă, având alături patru dintre celebrele sale personaje - mam' mare, mamițica, tanti Mița și d-l Goe.

În Str. Kutuzov, nr. 1 se află Muzeul I. L. Caragiale din Ploiești. Este găzduit de Casa Dobrescu, construită în stilul sfârșitului de sec. XVIII. Chiar dacă marele dramaturg nu s-a născut în Ploiești, ci într-un sat din apropiere (Haimanale, astăzi denumit I. L. Caragiale), pentru că a studiat, apoi a locuit mulți ani în Ploiești, i-a fost dedicat acest muzeu comemorativ. Nu am ajuns să vizitez Muzeul I. L. Caragiale  din Ploiești și nici Casa memorială Nichita Stănescu, casa natală a poetului, ridicată de bunicul său prin anii ’20, acum transformată în muzeu. Știu însă că timpul nu-i pierdut, iar distanța relativ mică dintre Ploiești și București reprezintă în acest caz un avantaj.  

Nici monumentele religioase nu pot lipsi de pe harta turistică a orașului Ploiești. Nu le-am avut în vedere pentru a le vizita, dar în drumurile mele am remarcat și am fotografiat câteva. Biserica Domnească Sf. Apostoli Petru și Pavel din Ploiești merită o mențiune specială. Este cea mai veche biserică din oraș. Este biserică domnească, monument arhitectural ctitorit de Matei Basarab în sec. XVII, după victoria în bătălia cu Vasile Lupu. Se spune că în această bisericuță a fost descoperită sabia de luptă a voievodului, zidită în peretele de deasupra ușii care duce înspre pod.

Nu voi aminti personalitățile care s-au născut sau au trăit în Ploiești pentru că articolul meu ar duce cu gândul la Wikipedia. Menționez totuși că mulți oameni de artă, politicieni, intelectuali și mari sportivi au avut strânse legături cu orașul Ploiești.  

Și nu în ultimul rând și nici cu aceeași bună faimă, Ploieștiul a fost orașul care l-a dat omenirii pe George Malolescu (1871-1908), fost ofițer și impostor celebru. Povestea lui merită cunoscută.

---

VIZUALIZĂRI: 121 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI