Vizite și aventuri culinare la Oltenița

TIPĂREȘTE

Situat la Dunăre, aproape de București, orașul Oltenița are de oferit vizitatorilor săi cam de toate. Este numai bun pentru o ieșire de weekend în special pentru cei care locuiesc în zona de sud a țării. Drumul este bun, asfaltat, atâta doar că șantierul în lucru de la centura capitalei (ieșirea din Popești-Leordeni, pe Șoseaua Olteniței) va da ceva bătăi de cap conducătorilor auto.

O vizită în orașul Oltenița ar trebui să înceapă de la Catedrala "Sfântul Nicolae". Acolo se află "Kilometrul Zero" al orașului și acolo puteți vedea actul de naștere a orașului. Pe Str. Alexandru Iliescu (stradă care poartă numele tatălui lui Ion Iliescu - primul președinte al României după căderea comunismului), la nr. 51-53, se află catedrala. În curtea sa, se poate vedea un mormânt vechi, foarte frumos, datând din 1872, în care odihnește primul primar al oraşului Olteniţa - Matache Ioan sau Tache Magistratul.

La punerea pietrei de temelie a sfântului lăcaș a luat parte și caimacamul Ţării Româneşti - prinţul Alexandru Dimitrie Ghica. În pridvorul bisericii se poate vedea crucea de marmură pe care sunt transcrise cele două tranzacţii încheiate de Epitropia Olteniței (în 1852) şi de "magistratul noului oraş" (la 16 februarie 1858) cu Casa prinţului Alexandru Ghica, pentru înfiinţarea oraşului Olteniţa. Acest monument reprezintă actul de naştere a oraşului. În mijlocul pragului ușii dintre pridvor și pronaos, se poate vedea un bumb de oțel. Acesta are o valoare simbolică deosebită fiind considerat centrul sau "Kilometrul Zero" al orașului Oltenița.

Dacă doriți să vedeți și alte lăcașuri de cult, recomand Biserica Eroilor cu hramul "Înălţarea Domnului", aflată vis-à-vis de Turnul de Apă. Construită în perioada 1937-1939 după planurile arhitectei Henrieta Delavrancea-Gibory, biserica are în perimetrul ei un Monument al eroilor din Primul Război Mondial și un Cimitir al eroilor cu "Mormântul Eroului Necunoscut".

Un alt lăcaș de cult demn de a fi vizitat este Biserica de lemn "Sfântul Gheorghe" din Str. Argeşului, nr. 175, o biserică mai nouă, înălțată în perioada 2003-2006, în stil maramureșean. Pentru a o vizita trebuie să mergeți acolo atunci când este program de slujbă. Noi am găsit-o întotdeauna închisă.

Iar dacă sunteți atrași de monumente închinate eroilor militari, aflați că unul dintre ele - Monumentul soldaților ruși căzuți în Războiul Crimeii (1853-1856) - se află chiar lângă Catedrala "Sfântul Nicolae". Mai găsiți și alte monumente frumoase - Monumentul eroilor din Primul Război Mondial ridicat în 1930, situat pe Bulevardul Republicii și Monumentul eroilor oltenițeni din cel de-al Doilea Război Mondial, lucrare a sculptorului Radu Drăgușin, amplasată în Parcul central.

Despre așezarea situată pe malul stâng al Dunării, la confluența fluviului cu râul Argeș, se știe din anul 1515 când este menționată într-un document emis de cancelaria domnitorului Neagoe Basarab. Istoria locului este însă cu mult mai veche, în nord-estul orașului (cam la 4 km) descoperindu-se urme ale culturii Gumelnița. Săpături și cercetări s-au făcut și în alte zone din împrejurimi, multe artefacte putând fi văzute la Muzeul Civilizației Gumelnița din oraș.

Muzeul Civilizației Gumelnița este cel mai reprezentativ obiectiv turistic din oraș și cred că nu trebuie ratat de nici un vizitator. Muzeul situat pe Str. Argeșului, nr. 101, în apropierea Primăriei Municipiului Oltenița, este găzduit de o clădire foarte frumoasă, cam deteriorată, proiectată de arhitectul Ioan Cernescu și înălțată în 1926. Pe aceeași stradă, la numărul 6A, lângă Parcul central și vechiul Turn de Apă, la demisolul Casei de Cultură, merită vizitată Expoziția "Gumelnița o civilizație care transcede timpul", expoziție permanentă care prezintă aspecte din viața celor mai vechi comunități care au viețuit în aceste locuri.

Pasionații de artă pot vizita Muzeul de Artă - Oltenița amenajat în Turnul de Apă. Muzeul de Artă găzduiește diverse expoziții tematice, temporare, de aceea este indicat a consulta mai întâi site-ul muzeului pentru informare. Important de reținut este faptul că toate cele trei obiective turistice muzeale din Oltenița se pot vizita achitând o singură taxă de acces.

Dacă doriți să faceți doar plimbări, liberi de programe de vizitare, de taxe de acces sau de fotografiere, vă recomand să începeți cu Parcul central situat la începutul Străzii Argeșului, lângă Turnul de Apă și Casa de Cultură. Cu arbori umbroși, cu alei îngrijite și cu bănci pentru odihnă, parcul este străjuit de Monumentul eroilor oltenițeni jertfiți în cel de-al Doilea Război Mondial. Continuând deplasarea spre centrul orașului, veți trece prin Zona pietonală și ea umbroasă și cu bănci pentru odihnă. Din loc în loc mai vezi porțiuni deteriorate și chiar gunoaie abandonate, dar cele care atrag cel mai mult sunt clădirile vechi, cu arhitectură specifică începutului de sec. XX. Una dintre ele este Prima Policlinică a orașului - o clădire datând din 1926, cândva sediu al Casei Creației, iar în prezent - se pare - sediu al unui partid politic.

Tot în categoria "Clădiri vechi în Oltenița" aș include Casa Bărbulescu de lângă Muzeul Civilizației Gumelnița, un edificiu înălțat pe la începutul sec. XX, proiectat - ca și clădirea muzeului - de arhitectul Ioan Cernescu. Gara Oltenița care deservește linia de cale ferată București (Titan Sud) - Oltenița a fost inaugurată în anul 1911, iar Hotel Victoria - o clădire datând din anul 1900, arată încă foarte bine și adăpostește un magazin Flanco. O mențiune aparte merită Liceul Teoretic "Neagoe Basarab". Inaugurat în anul 1919, mai întâi gimnaziu, apoi liceu, acesta funcționează în actualul local din 1930. Noul local construit prin contribuția personală a unui important om politic, Constantin Alimănășteanu, a purtat numele acestuia până în 1948 când a primit numele "Alexandru Sahia" în amintirea scriitorului născut în satul Mânăstirea, nu departe de Oltenița. După 1989, cinstind memoria domnitorului din timpul căruia datează prima atestare documentară a localității, liceul s-a numit "Neagoe Basarab". Important monument de cultură și de arhitectură, Liceul "Neagoe Basarab" la care a fost profesor și Eugen Ionescu, se află în Bulevardul Tineretului, nr. 151.

La Dunăre și la Portul Oltenița nu puteți ajunge decât cu mașina. Sunt câțiva kilometri buni, iar drumul este cam pustiu pentru a fi străbătut pietonal. În afară de unduirea leneșă a bătrânului fluviu, de sediul Poliției și de Căpitănia portului nu prea aveți ce vedea. Punctul de trecere cu bacul peste Dunăre, stații de betoane, magazii și depozite părăginite, câini și bălării… Dincolo de fluviu se profilează Turtucaia (Tutrakan - cum îi zic bulgarii), orășelul care în perioada 1913-1940 a aparținut Regatului României și care a rămas în istorie datorită bătăliei din septembrie 1916 când armata română a suferit acolo o grea înfrângere. Nu există nici o amenajare la malul Dunării în afara unei terase părăsite probabil din lipsă de clienți.

Aventuri culinare la Oltenița

Dacă am ajuns cu povestirea la terasa părăsită de la malul Dunării, trebuie să spun că plecând din București, am avut în intenție servirea unei mese de pește la această terasă. Google semnalează existența ei, iar numele - Terasa Ancora - suna ademenitor. În prima zi a șederii noastre în Oltenița, dorind să mergem la Terasa Ancora, am avut prezența de spirit de a contacta localul - chipurile - pentru o rezervare deși în Oltenița nu ai nevoie de așa ceva pentru nici un local, clienții fiind destul de puțini într-o zi din mijlocul săptămânii. Un glas suav ne-a răspuns informându-ne că "terasa este închisă în această lună". Așadar, adio masă de pește la mal de Dunăre! În plimbarea noastră prin port, a doua zi, am văzut Terasa Ancora. O barcă veche, cu o mică ancoră, este singurul decor din fața gardului înalt, cu lacăt pe poartă. Câțiva câini leșinați de foame, neavând puterea nici de a mai lătra, zac în somnolență, la umbră.

You & Me este un alt restaurant care ne-a ademenit. Mai mult pe mine care aveam în minte You & Me - restaurantul din București unde ne-am simțit foarte bine cu ocazia unei aniversări, anul trecut. Situat pe Str. Portului, Restaurantul You & Me din Oltenița seamănă doar prin nume cu cel din București. Am ajuns acolo. O vilă mare cu niște scări exterioare care duc la etajul 1 unde se află bucătăria și un mic salon sufocat de căldură. În grădină, pe lângă un loc de joacă pentru copii, sunt câteva separeuri acoperite, drăguț amenajate, cu câte o masă lungă cu bănci de fiecare parte. Nu am rămas să mâncăm la You & Me. Nu ne-a plăcut. De ce? Neavând ospătari (restricțiile pandemice cu lungile perioade de suprimare a activității HORECA lăsând urme adânci și aici, ca și în alte părți) la etaj te întâmpină cineva care îți oferă un pliant (ca cele de reclamă pe care le găsim în cutiile poștale de la domiciliu). Cobori scara la terasă, iei loc și răsfoiești pliantul pentru a-ți alege ceva. Când te-ai hotărât, urci scara, dai comanda, apoi cobori din nou pentru că nu poți aștepta în căldură până când totul este gata. Urci scăra din nou și dacă ai norocul să găsești comanda finalizată, o preiei și iar cobori în grădină. La plecare, mai urci o dată scara. Cam mult, nu vi se pare? Chiar și la "împinge tava" este mai simplu.

O altă locație la Dunăre, recomandată de recepționera de la Vila Europa unde am fost cazați, este Cherhanaua Danubius de pe Șoseaua Portului, dar oricât am căutat-o, nu am găsit-o. Nici GPS-ul nu o semnaliza, așa încât am renunțat la masa de pește de la mal de Dunăre și am început căutarea unui local în oraș.

Culinar, avem și amintiri frumoase de la Oltenița: Brizz Garden restaurantul cu burgeri din Str. Argeșului, nr. 103, lângă Muzeul Civilizației Gumelnița, Restaurant MODERN din Bulevardul Republicii, nr. 41-43 unde am avut parte - în sfârșit - de mult dorita masă de pește și nu în ultimul rând Geo - Restaurant libanez situat în Str. Argeșului, nr. 98, cu grădina lui frumoasă, unde am fost acum patru ani.

Remarci în urma ultimei vizite la Oltenița

Se pare că orașul a uitat de pandemie. Nu am văzut pe nimeni purtând mască. Nici la restaurant (vorbesc de ospătari), nici personalul hotelului și nici șoferii de taxi.

Din câte am remarcat, în oraș nu există transport public. De altfel distanțele față de centru sunt relativ mici, iar dacă dorești o deplasare mai lungă sau una după lăsarea serii, taxiurile îți stau la dispoziție. Nu este scump, iar șoferii sunt gata să-ți dea restul până la ultimul leuț.

Peste tot, în Oltenița, am făcut plăți cash. La hotel și la restaurante, nu se face plata cu cardul pe motiv că aplicația nu este funcțională.

Pentru conducătorii auto mai trebuie să amintesc faptul că pe unele străzi din oraș se circulă în sens unic. Parcări există (una dintre cele mai bune fiind cea de lângă sediul Poliției și Muzeul Civilizației Gumelnița), dar se poate parca și la margini de străzi. Locuri se găsesc.

Încheiere

Cu acest articol închei seria relatărilor despre Oltenița și împrejurimile ei. Știu că orașul Oltenița nu este o destinație la nivelul marilor destinații turistice (din țară sau din străinătate) spre care alergăm cu toții și despre care s-au scris sumedenie de articole. Este însă un oraș românesc, cu o istorie foarte veche, un oraș demn de a nu fi uitat și care se străduie să arate vizitatorilor săi tot ceea ce are mai interesant.

Poate că pentru unii este de mirare faptul că - locuind în București, la numai 60 km distanță - am ales să ne cazăm o noapte în orașul de la Dunăre. Pentru cei interesați de răspuns, voi spune că două au fost motivele pentru care am făcut acest lucru. Mai întâi pentru că programul nostru de vizite ar fi fost prea condensat pentru o singură zi și apoi pentru că noi înșine eram curioși să vedem cum arată și care sunt condițiile de cazare într-un hotel de 4* în Oltenița. De aceea am ales Vila Europa singura locație de cazare din Oltenița cotată la acest nivel. Nu am fost dezamăgiți. Nu am fost dezamăgiți nici de mesele servite la restaurantele centrale din Oltenița. Amenajările de la malul Dunării lasă însă mult de dorit. Nu știu câtă vreme ar trebui să treacă până când vor exista resurse financiare pentru amenajarea unui adevărat port turistic la Oltenița.

Și am mai fost dezamăgiți de faptul că nu se poate vizita în interior Casa memorială "Alexandru Sahia" aflată la 30 km de Oltenița, în Mânăstirea - sat european. Parcă nici n-ar exista interes pentru asta.

---

VIZUALIZĂRI: 5505 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI