Muzeul Hărților Vechi — amfostacolo, în istorie

TIPĂREȘTE

De ceva timp, cam 3 ani, îmi tot propuneam un drum prin capitalele Europei, cu un popas pe la Londra. Astăzi a fost ziua în care ne-am îndeplinit dorința. Dimineață am luat-o ușurel spre ele, am salutat Parisul din mers și ne-am oprit fix în Londra... la nr. 39, adică pe la Londra noastră românească cu gunoaie, noroaie, gropi, maidane (nu că a lor n-ar avea și ea așa ceva pe la margini)! Acolo este de ani buni un muzeu pe care doream să-l văd, am tot amânat și rău am făcut. "Muzeul Național al Hărților și Cărții Vechi" - se spune unic în Europa ca număr de exponate și al patrulea în lume - a fost înființat prin donația făcută de soții Adrian și Dana Năstase, a unei părți din colecția lor cartografică adunată în decurs de 30 ani, adică aprox. 800 piese: hărți, gravuri, desene, litografii și alte obiecte din care se pare că expuse sunt cam 600. Clădirea în care funcționează muzeul este plăcută deși încep să se vadă obiceiurile Ministerului Culturii de a lăsa totul spre degradare, doar dacă nu cumva acesta este scopul. Este o clădire de prin anii interbelici ce a aparținut unui armean bogat care, din motive necunoscute a plecat în Argentina iar casa a donat-o statului respectiv ce a avut aici mult timp ambasada; apoi a fost ambasadă a Pakistanului, între timp vila fiind transferată fondului privat de stat, Ministerului Culturii, în 2002. Este o vilă în stil neo-gotic, a cărei intrare cu ușă masivă cu iz de turnir medieval, este plăcută privirii pentru arcul ogival, ferestrele arcuite și balconul micuț. Curtea este pe colț, între două străzi și celor ce mergeți vă recomand să o priviți și din celălalt unghi, mult mai spectaculos. În stânga și în dreapta intrării sunt două placi de bronz, executate de cel ce a fost directorul muzeului timp de 10 ani, până în 2013 când a plecat să studieze hărțile astrale, artistul plastic Octavian Ioan Penda. Cea din dreapta are blazonul muzeului cu doi grifoni și deviza "Sic itur ad astra" - așa ajungi la stele. Cea din stânga, foarte încărcată, un blazon greoi, se pare al familiei Năstase: un cerb cu crucifix între coarne, turn cu creneluri, un coif, fascii, etc. și desigur deviza familiei "Stat crux dum volvitur orbis" - cred, în traducere, "crucea rămâne dreaptă când lumea se agită".

Intrăm în clădire, la parter, unde sunt câteva obiecte de mobilier masiv, pardoseala veche bicoloră în stilul anilor '30 și, în dreapta, un mare glob pământesc donat de Ion Iliescu la inaugurarea muzeului, în 2003. Gurile rele spun că a fost nevoit să-l doneze și nu să-l valorifice deoarece era cadou de la președintele Franței, F. Mitterrand. Pare putin uzat, cred că merita ceva explicații despre vechime și folosință. Remarcăm plafoanele pictate la comandă, așa se spune deși nu par astfel și care vor să reprezinte legătura dintre cer și pământ, dintre hărțile astrale și cele terestre, dintre diverse personaje mitologice, realitate și artă. Nu ne-au impresionat, deci nu prea le-am dat atenție. Nu același lucru pot să spun despre vitralii, executate tot la comandă în 2000 - 2002, reproduceri din vechi atlase cu hărți ale lumii, celebrele hărți portulane dar și reprezentări de corăbii și bărci antice, drumuri. Unele uși la parter au, tot comandă specială pt. muzeu, mânere în forma capului lupului dacic. Din loc în loc, atât la parter cât și la etaje sunt busturi ale "vipurilor" din lumea hărților și navigatorilor, Ptolemeu, Columb, Americo Vespuci, Mercator, Ortelius și mulți alții dar și machete de corăbii și instrumente vechi folosite pentru orientarea pe mare.

După ce facem două tururi de parter, căutând singuri să înțelegem care este tematica reală a expoziției, aflăm, din surse proprii (!!) că este evoluția realizărilor cartografice pe glob, doar din sec. XVI, cu trimitere specială spre Țările Române, căci, odată ce vom ajunge la ultima cameră cu exponate, la ultimul nivel, de fapt vom fi trecut, grafic, prin toată istoria românească, de la davele dacice până la anii 1930, ultima hartă ca timp. Așa că urcăm pe scara îngustă ce ne duce la etajul I, cu ochii pe pereții plini cu gravuri cu români în costume populare autentice. În sălile acestui nivel sunt hărți ale celor trei principate române, cele mai multe fiind ale Transilvaniei dar și hărți ale marilor imperii ale vremii, Otoman, Austriac și apoi Austro-Ungar. Pe scara ce duce la următorul nivel, ultimul, există o colecție impresionantă de gravuri ce reprezintă carele alegorice ale breslelor, de la încoronarea lui Carol I, fapt ce m-a dus imediat cu gândul la anii dinainte de 1989 și la cât de rotundă e roata. Tot aici este o hartă care nouă ne-a dat de gândit, cea a CFR din 1922, căci ce a fost și ce a ajuns azi drumul nostru de fier! În ultimele încăperi ale nivelului II sunt, alături de un covor de rugăciune islamic și o tapițerie franceză, hărți de război - o mare hartă a Valahiei întocmită de armata chezaro-crăiască dar și donațiile în hărți făcute recent de BCR.

După ce am trecut prin toată expoziția, îmi dau seama că am rămas în minte cu hărțile marilor imperii - mereu m-au fascinat romanii și otomanii dar nu pot uita Imperiul Rus și roxolanii, apoi harta pelerinajului apostolului Pavel, lucrată în 1632 dacă nu mă înșel, de Ortelius și tot de el, harta Daciei realizată în 1595 unde apare prima dată râul Sargeția de lângă Sarmizegetuza, fiind marcat locul unde se presupunea că a fost îngropată marea comoară a lui Decebal, căutată și azi de naivii care n-au aflat că acele bogății dacice au salvat un timp Imperiul Roman. Mi-au plăcut hărțile cu fluviul Dunărea și Delta altfel decât e acum, actuala insulă a Șerpilor, fosta insulă Albă sau Leuce cum o numeau grecii, acolo unde a fost cel mai mare templu a lui Apolo și unde se zice că a fost mormântul lui Achile, fapt ce m-a dus spre întrebarea : legende sau istorii ascunse? Hărțile Pontului Euxin, Americile, Asia, cu multe erori, unele poate doar zone distruse de calamități de care azi nu știm. Tot aici am văzut câteva din hărțile Munster, autorul Cosmographiei de 1000 de pagini în care redă istoria statelor Europei, apoi mini-harta din 1532 a lui Honterus, primul cartograf oficial român; o copie a stemei vechi a Basarabiei cu cele trei capete de tătari; harta lui Dimitrie Cantemir, terminata în 1717 și tipărită in 1737 la Amsterdam, anexată celebrei lui lucrări "Descrierea Moldovei", hartă al cărei original nu a fost descoperit dar copiile există la Biblioteca Națională a Franței; hărțile României Mari și nu în ultimul rând colecția de hărți ale Bucureștiului unde am căutat câte ceva și desigur am remarcat înfricoșătoarea Malmaison sau celebra zonă Crucea de Piatră. Apoi sunt cele câteva gravuri metalice, parte ale albumului complet Bartoli care, în sec. XVII copia la scară redusă cele 125 de tablouri de pe columna din marmură de Carara.

Muzeul are în titulatura sa și "carte veche". Aproape nimic expus, motivația fiind lipsa spațiului! Din cele jenant de puține expuse, "Condiția și influența femeilor în timpul imperiului", 1820 sau pagina unui ziar suedez din 1884 în care era un articol despre Castelul Peleș, desigur că mi-au atras atenția.

Sunt multe de văzut iar ca timp, cel puțin trei ore dacă vreți să rămâneți cu ceva. Desigur că nemulțumiri am destule. Dacă nu știam câte ceva despre hărți probabil că ieșeam de acolo cu un sunet de talangă în minte căci sunt exponate care nu au explicațiile necesare și, în cazul nostru, trebuia să fi coborât să chemăm noi pe cineva să ne explice. Sunt busturi în fața cărora stai și cauți în memorie nasul lui Vespuci sau Columb, frizura, tichia lui Magelan sau invers pentru că nu este nimic scris. Singura întrebare ce am avut la plecare a fost despre o copie a unei hărți celebre și controversate, un mare ghimpe al oamenilor de știință, văzută de unii vizitatori în anii trecuți: Piri Reis. Desigur că "nu este și nu a fost"!? Iar dacă pot accepta din politețe, nu și a crede, că nu a fost în colecție, atunci nu înțeleg de ce atâtea locuri goale în care se vede că au fost expuse hărți, xilogravuri, etc.? Și nu pot să nu mă întreb de ce nu se mărește numărul obiectelor cu copii ale unor hărți expuse în muzee mărunte din țară și de ce nu se face undeva o istorie adevărată a hărților, căci perioada antică și hiperboreană aproape că nu este nici amintită. Și poate că e bine să nu lăsați anii să treacă, așa ca mine căci oricând muzeul se poate închide. Se spune că încâlcite sunt căile Domnului, însă ale politicienilor cu atât mai mult și în mod sigur pentru noi, pământenii: în contractul de donație există stipularea că dacă muzeul își schimbă sediul sau își întrerupe activitatea, donatarul (muzeul) trebuie să anunțe donatorul, știți deja care iar acesta poate menține sau revoca donația inițială, a cărei valoare de inventar, nu de piață reală, este 280000 euro. Plus că într-o comună prahoveană s-a înființat o secție a acestui muzeu, tot cu aceeași donatori și cu o colecție de peste 160 de hărți rare și alte obiecte!

Muzeul din București este ușor de găsit, vedeți doar că strada Londra este cu sens unic, dinspre Dorobanți spre bld. Iancu de Hunedoara; muzeul este pe dreapta, la nr. 39, colț cu strada Varșovia. Prețul biletului pt. adulți este 5 lei, pentru pensionari 4 iar pentru copii 1,25 lei iar fotografiatul, o enigmă, este interzis sau este 50 lei, au fost ceva bâlbâieli și am renunțat să aflăm, oricum uitasem aparatul acasă și nu ne-am întors de la colțul străzii după el dar nici atâția lei nu dădeam. Am făcut o fotografie a clădirii, cu telefonul, dar doar dinspre strada Varșovia. Programul de vizitare este de miercuri până duminică de la 10 la 18, deci luni și marți este închis.

Dacă-l recomand, ei bine da. Cu toate lipsurile lui este un loc de cultură pe care merită să-l vedeți, în interior este cald și puteți sta cât vreți, mai ales acum iarna. Are 2 sau 3 bănci în toată clădirea pe care vă puteți așeza și nu uitați să aveți bani schimbați căci în zonă nu găsiți magazine iar la muzeu casieria e goală de obicei. Și desigur dacă vreți să vă îmbogățiți cunoștințele căutând singuri informații după această vizită (de exemplu eu nu știam cine au fost gomeriții), să aveți la voi creion și hârtie. Poate și eu mă întorc acolo într-o zi pentru o nouă plimbare prin imperiile vremurilor ori, cine știe, să caut comori.

A fost imposibil să încarc încă trei poze din exteriorul clădirii.

---

VIZUALIZĂRI: 1798 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI