Cu mocănița prin București

TIPĂREȘTE

Hai zău?!? bă, ești nebun? Nu. Doar atent la reclame!

Ideea fondării unui muzeu al căilor ferate a apărut în anul 1924, când au fost salvate de la casare mai multe locomotive și vagoane vechi. Promotorul acestei idei a fost marele inginer Theodor BALȘ. Aceste locomotive și vagoane vechi au fost depozitate pentru o perioadă în parcul de lângă actualul Stadion Giulești, iar la data de 10 iunie 1939 sub înaltul patronaj de la aceea vreme, al Majestății Sale Regale CAROL al II-a se dădea în folosință Muzeul Ceferiștilor, pe același amplasament de lângă stadion. Anul acesta se împlinesc 75 de ani de la inaugurare. (sursa).

Mi-aduc încă aminte fiorul dat de intrarea în gară a unui tren tras de o locomotivă uriașă cu aburi, șuierând și scuipând în stânga și-n dreapta fum și aburi ca un balaur de fier, negru cu ochi lucitori trăgându-și pe șine coada verzuie de vagoane... Sau automotoarele înghesuite care mergeau spre orașul unde ne aștepta bunicul, la multe ore de mers pe drumuri de fier. Că doar între capitala țării și cea a Moldovei trebuia să simți că e cale lungă, nu?

Am mers chiar și cu mocănița pe vremuri, pe undeva pe la Răstolița (MS). Adică folosind o linie feroviară îngustă în folosință - țapinarii plecau dimineața în munte și seara trenulețul se întorcea cărând brazii „recoltați” în acea zi...

Și cum în zilele astea Muzeul CFR ni le-a (re)adus pe toate (aproape) la nas, chiar n-am putut să mă abțin și să nu fac o scurtă vizită.

Despre Muzeul CFR a scris mai demult o colegă și a făcut-o foarte frumos, iar eu acum doar m-am grăbit prin sălile lui, fără să zăbovesc prea mult în fața niciunui exponat, așadar nu prea insist asupra subiectului. Nu de alta, dar acolo mai mă pot întoarce, dar la ceea ce a fost afară, mai greu. Chiar dacă vor mai fi astfel de expoziții temporare, nu știu dacă vor mai avea anvergura de acum.

Buuun... ce era deci afară? În noua parcare de lângă liniile de tren ale Gării de Nord de-a lungul Căii Griviței, până la noul pod Grand s-a instalat o cale ferată îngust lungă de vreo patru sute de metri pe care a fost pus să circule un trenuleț cu trei vagoane deschise, trase de o locomotivă cu abur. Locomotivă despre care am informații că ar mai „lucra” încă pe linia CFI de la Moldovița. Am simțit iar în nări mirosul de cazan încins de jarul cărbunilor, de păcură de pe traversele de stejar, am simțit mișcarea vagonetelor trase de micuța mașină cu abur, în șuieratul unui țignal tot cu aburi, de neegalat de cele electrice sau cu aer comprimat din zilele noastre, mișcarea lină dată de un motor „viu”... pfff... „priceless”, vorba reclamei!

Păcat că ținu doar cinci minute. Mai puțin chiar decât am așteptat. Dar nu-i nimic, le mulțumesc și pentru atât!

Am mers apoi prin gară, unde pe ultimele două peroane se putea colinda pe lângă mașinile garate pe liniile aferente, unele dintre ele putând fi chiar explorate și pe dinăuntru, oferind curioșilor (asemenea mie) o altă perspectivă asupra transportului feroviar. Ce se afla acolo? iată o scurtă listă:

- locomotiva model „Decapod” 150-025;

- un „monstru” pe roți - modelul „Berkshire” 142-044. Această locomotivă face parte din patrimoniul cultural național, categoria tezaur.

A fost fabricată în anul 1938 la Uzinele și Domeniile din Reșița după o licență cumpărată de la Căile Ferate Austriece în 1936;

- Locomotiva de manevră 95-0043 construită de Uzinele “Malaxa”;

- Automotorul Malaxa 900, fabricat în jurul anului 1930 şi care încă circulă şi azi în regiunea Caracal;

- Automotoarele Malaxa 751,773 şi 792, care aparţin CFR Infrastructură

- Locomotiva diesel-electrică 060-DA-001, primul Sulzer fabricat în Elveţia în 1959, restaurată în 2008;

- Locomotiva electrică 040-EC-001, primul EC fabricat de Rade Končar (Zagreb) în 1973 şi restaurată în 2013-2014 la IRLU Dej;

- Trenul “Călugăreni” format din 3 vagoane construite la Fabrica “Ashbury” din Manchester, Anglia, între anii 1866–1869; trenul a circulat între anii 1869–1918 pe calea ferată Bucureşti – Giurgiu;

- Trenul “Moldoviţa” format din 4 vagoane, construite între anii 1885–1890 la Fabrica de Vagoane Simmering, Austria, plus un vagon de bagaje construit în 1894 de la Uzinele Ganz Budapesta și cu locomotiva cu abur 230 516, construită în anul 1936 la Uzinele Reșița, cu numărul de fabricație 372;

- Rama de metrou IVA 115 construită la Arad în 1986;

- etc.

Am intrat cam peste tot pe unde se putea, m-am minunat de ingeniozitatea inginerească ce a stat la baza acestor minunate mașini (nu zburătoare, dar aproape (unele dintre ele, cel puțin), am încercat să îmi imaginez cum se vedea lumea prin micile gemulețe parcimonios strecurate printre manete și manometre... Nu cred că era prea ușor să conduci un tren de sute de tone cu viteza vântului și să te chinui să vezi semnale aflate la vreo 500 - 1000 m distanță, ca să ai timp de oprire în siguranță a sa... Uau! grea meserie!

Timpul a curs parcă prea repede... vă las să vedeți câteva poze din ceea ce am admirat și eu acolo.

Pe curând!

---

VIZUALIZĂRI: 2314 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI