Pe urmele lui Matei Basarab în județul Călărași: Plătărești și Negoiești

TIPĂREȘTE

Zi de weekend… în calendarul ortodox se prăznuiește „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe”, sărbătoare importantă care ne îndeamnă să ieșim din universul cotidianului citadin, mai ales că se anunța o zi însorită. După ce mâncăm ceva la restaurantul Cuptorul cu Lemne (vezi impresii; în primăvară restaurantul a trecut printr-o renovare care i-a îmbunătățit considerabil aspectul) ne hotărâm să ieșim în natură, nu foarte departe de București, căutând liniște și la câteva lăcașuri vechi de cult – doar era zi de sărbătoare importantă.

Am ieșit din București spre „orașul” Pantelimon apoi ne-am încadrat pe drumul județean DJ 301, covor asfaltic de calitate bună – reabilitat acum câțiva ani. Mai întâi trecem prin fața Mănăstirii Cernica, veche așezare monahală care uimește prin așezarea sa pitorească pe cele două ostroave de pe Lacul Cernica. Vornicul Cernica Știrbei ridica la 1608, pe urmele unor vechi temelii, o bisericuță de lemn cu hramul „Sf. Nicolae”. Codrii Colentinei și smârcurile ce înconjurau locul au făcut din acest așezământ un loc deosebit de reculegere și rugăciune. Astăzi complexul mănăstiresc s-a mărit și atrage mii de vizitatori/pelerini. Am admirat din șosea acoperișurile scânteietoare și clădirile ce se oglindesc în luciul apei.

Prima oprire am efectuat-o la circa 10 km distanță de Cernica, după ce am pătruns în județul Călărași, în localitatea Fundeni, „cartierul” sau fostul sat Frunzănești. Aici, în marginea satului, pe malul Lacului Fundeni, găsim Biserica „Sf. Andrei” din Frunzănești. Monumentul istoric a trecut în ultimii zece ani printr-o restaurare temeinică care i-a redat strălucirea de altădată. Biserica a fost construită la începutul secolului al XVIII-lea de Radu III Dudescu și urmașii săi. Lăcașul de cult făcea parte din ansamblul curților boierești Dudescu, format din două incinte fortificate cu zid. Străzile care ne conduc către biserică sunt destul de stricate (dale de beton măcinat) dar ne conduc exact sub zidurile ce înconjoară biserica unde sunt câteva locuri de parcare amenajate. Din păcate, fiind deja trecut de ora 16.00 poarta de acces în curte era încuiată, am admirat biserica peste zidurile refăcute. O clopotniță exterioară a fost construită lângă poarta de acces; în zid au fost lăsate „ferestre” în care se pot observa cărămizile vechiului zid de incintă; în curte se află o fântână și mai multe bănci. Am observat în pridvor pisania de la 1732, ușa metalică și pictura murală; ferestrele înguste sunt înconjurate de un frumos ancadrament din piatră în acoladă.

Mănăstirea Plătărești. Ne deplasăm alți 3 km până la mănăstirea ctitorită de Matei Basarab la 1646 în cadrul unui „proiect” de fortificare a câmpiei sud-dunărene. Acest plan este susținut de existența altor mănăstiri și curți boierești fortificate, precum și de sfântul militar protector al mănăstirii: „Sf. Mercurie”. Mănăstirea Plătărești a trecut prin clipe grele: aici a funcționat o închisoare de femei la începutul secolului al XIX-lea, a fost secularizată și transformată în biserică de mir, în cazarmă pentru trupele străine, atelier de confecționat lumânări pentru Patriarhie și, în final, spital pentru pacienți cu probleme psihice. Abia după evenimentele din 1989 s-a reînființat mănăstirea și s-au efectuat parțiale lucrări de restaurare.

Călătorul Paul de Alep scrie despre legenda întemeierii acestui așezământ religios: Ni s-a spus că într-unul din războaiele sale cu Vasile voievod, purtat în acest loc, el a chemat în sprijinul său rugăciunile martirului [Sf. Mercurie] care i-a apărut în vis și l-a însoțit cu bărbăție și tărie. În ziua următoare, când s-a trezit din somn, a pus pe goană pe dușmanii săi, cu mare rușine și cu înfrângere și drept aceea el a ridicat această mănăstire.

Am pătruns în curtea mănăstirii, într-o incintă de dimensiuni destul de mici; pe partea dreaptă se află un turn clopotniță, iar pe stânga Casa Domnească ridicată de domnul Matei Basarab care încă nu a fost restaurată. Tot pe partea dreaptă se află corpul de chilii restaurat unde locuiesc măicuțele ce au în grijă lăcașul de cult. Latura sud-estică a chiliilor și clădirilor anexe încă se află într-o stare deplorabilă de conservare. Curtea, în schimb, a fost amenajată pentru a încânta ochiul și sufletul. Biserica cu hramul „Sf. Mare Mucenic Mercurie” se înalță în mijlocul incintei, cărămida aparentă a fațadelor formând un joc de forme plăcut, arcade oarbe și un brâu de zimți înconjoară clădirea, ferestre în acoladă aduc o geană de lumină în interior. În pridvor admirăm pisania și ancadramentul ușii, precum și mai multe fragmente de pietre funerare; pictura de aici e destul de ștearsă. Înconjurăm curtea plină de lalele, cu alei străjuite de conifere și observăm lucrările avansate la un paraclis al mănăstirii. Amănunte găsiți în articolul de pe Wikipedia (ro.wikipedia.org/wiki/M%C ... C4%83re%C8%99ti), dar și în articolul @iulieinic (vezi impresii) unde puteți vedea pictura originală din biserică și pivnița Casei Domnești. Am petrecut câteva zeci de minute relaxante în curtea vechiului lăcaș de cult, după care ne-am continuat periplul pe meleaguri călărășene.

Mănăstirea Negoiești. Străbatem câteva sate locuite de comunități de romi, pe suprafața lacului Cucuieți vedem câteva lebede albe maiestoase; în Gălbinași se află o baltă mare; linia ferată ne însoțește între Vasilați și Budești unde intrăm pe DN 4 (București-Oltenița). În capătul localității Negoiești facem dreapta pe str. Matei Basarab – mănăstirea se vede din șosea; în dreptul ei s-a amenajat un spațiu larg de parcare, toalete și o clădire care cred că v-a găzdui un centru de informare turistică. Citisem acum vreo doi ani despre vastul proces de restaurare prin care a trecut fostul complex monastic de la Negoiești și eram curios să văd cum arată. Lucrările, susținute și de un proiect cu bani europeni, s-au desfășurat între anii 2007-2016; de altfel, sfințirea bisericii va avea loc pe 9 octombrie 2016.

Situată între râul Argeș și Lacul Șoldanu, mănăstirea Negoiești a fost ctitorită la 1646-1649 de Matei Basarab și soția sa Elina Doamna. Se vorbește despre existența unei reședințe de vară a domnului Matei Basarab la Negoiești, de unde vine și nevoia unei biserici care a fost și fortificată pentru a constitui un punct de sprijin în lupta contra dușmanilor de peste Dunăre. Ocolim incinta refăcută și pătrundem în curte pe sub gangul turnului-clopotniță de pe latura vestică. În acea după-amiază caldă de aprilie nu era țipenie de om în curtea fostei mănăstiri, iar biserica era descuiată astfel putând admira interiorul. Au fost refăcute ori restaurate biserica, casa parohială (fostele case egumenești), zidurile de incintă, clopotnița, consolidate urmele vechilor chilii, amenajată peisagistic curtea.

Biserica cu hramul „Sf. Arhangheli Mihail și Gavriil” este impunătoare, de un alb strălucitor, turlele metalice înălțându-se la peste 30 m deasupra solului. Arhitectura bisericii se încadrează în specificul epocii lui Matei Basarab. Mi-a plăcut mult pictura interioară terminată în 1864 de pictorul Constantin Lecca: predomină culoarea albastru, fondurile sunt deschise – luminozitatea e mare în interiorul lăcașului de cult. Catapeteasma e deosebită, lucrată în lemn de tisă de sculptorul Constantin Babic, într-un stil apropiat barocului, pe un fond bleu-auriu. Ne-am plimbat nestibgheriți prin curtea fostului ansamblu monastic, am urcat în turnul clopotniță scrutând zarea până în lunca Argeșului, am băut apă dintr-un izvor amenajat în curte. Ne-am întors spre București pe DN 4, distanța fiind de circa 40 km, pe un drum destul de vălurit.

În concluzie, am vizitat câteva lăcașuri de cult unde banii au fost folosiți cu cap, salvându-se vechi biserici ori ansambluri mănăstirești. Bineînțeles că mai e de muncă, dar cu pași mici se poate salva istoria noastră…

---

VIZUALIZĂRI: 2512 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI