Prin satul măicuțelor – Mănăstirea Țigănești

TIPĂREȘTE

Un cer plumburiu anunță o ploaie grozavă de vară, tunete înfundate răzbat până la noi. Pe sub pătura vineție de nori ne îndreptăm către satul mănăstiresc de pe teritoriul comunei Ciolpani. Marele Dicționar Geografic al României din 1899 ne spune că pe atunci la Țigănești se afla „una din cele mai mari chinovii din țară”. Mă întorc la poalele Codrilor Vlăsiei, pe malurile Lacului Mănăstirii după 10 ani, timp care a zburat atât de repede.

Țigănești (la 33 km de București) e singura care este locuită. Aci e mănăstire de maici. E ridicată prin veacul al XVIII-lea, spre sfârșit și-i bine întreținută. N-are nimic demn de văzut. Prin retrasa ei poziție însă, servește ca loc de retragere pe timpul lunilor de vară micei burghezii bucureștene – scrie ofițerul Mih. Pântea într-o lucrare de prezentare a orașului București și județului Ilfov, publicată prin anii '20. Chiar dacă scriitorul de atunci spune că nu e „nimic demn de văzut” eu vă îndemn să mergeți la Mănăstirea Țigănești, în așezarea mănăstirească atât de liniștită și pașnică unde vă puteți încărca bateriile.

Poziționare și acces. Lăcașul de cult este situat în județul Ilfov, pe raza comunei Ciolpani, la o distanță de circa 24 km de Centura Bucureștiului. Din DN 1 se virează stânga pe DJ 181 către mănăstire (există indicatoare) și se mai parcurg încă aproximativ 3 km. Șoseaua este bună, traversează satul plin de case/vile arătoase, apoi străbate o latură a Pădurii Ciolpani. În fața mănăstirii există un spațiu larg utilizat drept parcare pentru autovehicule. Dacă depășiți prima cale de acces, la 1,5 km se află o a doua bretea care merge către mănăstire (str. Școlii – în primul sens giratoriu faceți stânga).

Scurte informații istorice. Prezența unuei surse de apă și izolarea oferită de pădurile întinse au constituit un mediu propice întemeierii unui schit în această zonă. Ca mai mereu așezarea se întemeiază în jurul unei bisericuțe modeste din lemn, în mijlocul codrilor aflați în proprietate boierească. Primul înscris care menționează existența schitului datează din 1776, așezarea monahală este populată cu călugări până aproape de sfârșitul veacului al XVIII-lea. Numele provine de la boierul Matei Țigănescu, proprietar al moșiei, care alături de șătrarul Paraschiva Căplescu asigură bazele dezvoltării micului schit. Am observat că sursele de pe Internet oferă și varianta „Coplescu” ori „Clăpescu” – incorect; la fel de incorectă fiind și varianta „verișoara Paraschiva Căplescu”. Documentele ne arată chiar că este vorba de un „el” – șătrarul Paraschiva (Chivul) Căplescu (șătrar – boierul care răspunde de organizarea și paza unui cantonament militar).

La începutul secolului al XX-lea, neînțelegerile iscate între călugării de la marea Mănăstire Căldărușani și călugărițele de la Schitul Turbați pe tema numărului mare de credincioși care se adunau la Turbați, lângă Snagov, au condus la o reorganizare a vieții monahale în zonă. Arhimandritul Dositei, stareț la mănăstirea Căldărușani, îi aduce pe călugări în așezarea păstorită de el și mută maicile de la schitul Turbați și de la Schitul Maicilor din București la Țigănești.

Același ierarh Dositei de la Căldărușani, ajutat de banul Radu Golescu și logofătul Gheorghe Florescu, construiesc actuala biserică de zid, lucrări încheiate în 1812. După doar cinci ani se construiește bisericuța din cimitir, bolnița, stăreția și trapeza. Treptat se ridică și locuințele măicuțelor formându-se adevărate ulițe, un mic sat.

Mănăstirea era înzestrată cu moșii, podgorii, două hanuri, mori și multe animale. Secularizarea averilor mănăstirești din 1864 găsește la Țigănești peste 200 de măicuțe și 132 de locuințe. Dacă până atunci se practica viața de obște cu masă comună, după 1864 această regulă dispare și se trece la viața de sine. „Viața de obște” presupune ducerea traiului și organizarea tuturor activităților în comun (locuințe, masă, slujbe religioase, lucrul pământului etc.), pe când „viața de sine” este o viață monastică mult mai permisivă (fiecare măicuță trăiește în propria casă, are propria grădină, primește vizitatori, instruiește o ucenică care îi va lua locul).

Vizita la Mănăstirea Țigănești

După ce străbatem tunelul de vegetație al pădurii Ciolpani ajungem în satul mănăstiresc. Un fel de piață centrală este locul unde lăsăm autoturismul și unde câțiva localnici vând produse din gospodăria proprie (legume, fructe, miere). În fața noastră se află clădirea masivă a arhondăriei (casa de oaspeți) – actual muzeu, construită în 1848. Din păcate muzeul nu era deschis, nici nu exista vreo plăcuță indicatoare ori vreun program de funcționare. Instituția muzeală a fost înființată în 1967 și cuprinde o colecție de icoane vechi, manuscrise, broderii, obiecte de cult, alte tipărituri.

În fața noastră se ridică turnul-clopotniță, monumentală construcție de la cumpăna secolelor al XIX-XX-lea, prelungită în stânga și dreapta cu corpuri de chilii. Pe fațadă apare anul 1973 scris cu numere romane, probabil anul restaurării. Turnul este prevăzut cu un ceas cu două cadrane, cumpărat în 1911 din Germania.

O alee cu brazi ne conduce către principalul lăcaș de cult al mănăstirii: biserica „Adormirea Maicii Domnului”. Admirăm mai întâi mozaicurile realizate în anii '80 în pridvor (Maica Domnului cu Pruncul, Sf. Petru și Pavel) și medalioanele care înconjoară biserica. Construcția religioasă are un plan triconc (trei abside opuse intrării încadrate într-un dreptunghi) și împărțirea clasică: pridvor (aici închis), pronaos, naos și altar.

Am pătruns în pridvor unde se află frumoase icoane îmbrăcate în metal, apoi am trecut pe sub ancadramentul de piatră și pisania scrisă cu litere chirilice. Biserica are dimensiuni apreciabile, spațiul interior este larg și destul de luminos datorită culorii aurii a catapetesmei. Ne aflam în după amiaza duminicii închinate Sf. Maria Magdalena (și a pildei „Înmulțirea pâinilor”) și în biserică se desfășura slujba religioasă. Am admirat ultimul strat de pictură realizat de maestrul Dimitrie Belizarie în 1929, un amestec între tradiția bizantină și influențe apusene. Icoanele „ferecate” în metal (cu predilecție argint) ne atrag privirile, ele oferă o alură de somptuozitate iconostasului. În centrul atenției credincioșilor se află icoana „Maicii Domnului”, pictură neobizantină de secol al XVII-lea, îmbrăcată în argint, considerată a fi o icoană făcătoare de minuni.

Ne continuăm vizita prin „curtea” bisericii și pe ulițele așezării monahale. Lângă peretele nordic al bisericii se află o placă de marmură (din 1916) care marchează altarul vechii bisericuțe de lemn. O clădire solidă, dreptunghiulară, cu etaj prevăzut cu ceardac străjuiește latura nordică; aici se află atelierele de croitorie, broderie și țesut înființate în 1923. În anul următor Banca Națională a României sponsorizează ridicarea acestei clădiri, restaurată în ultimii ani. Dacă la început se realizau covoare persane și alte țesături, acum în atelierele mănăstirii se lucrează broderii țesute manual, metanii, haine clericale și tricotaje.

Ne plimbăm prin incinta mănăstirii cu viață idioritmică, pe lângă casele măicuțelor care oferă acum toate condițiile unui trai decent (gaze, canalizare, cablu/antene). Pridvoarele și spațiile din față sunt pline de flori multicolore, vița de vie se cațără pe stâlpi de lemn, în câteva locuri sunt mici grădini de legume. Îmi plac cele patru-cinci fântâni acoperite, acum a apărut în curte și un altar de vară. În anotimpul cald vizitatorii vin să se plimbe pe alei, copiii zburdă în voie prin iarbă, am văzut și oameni ieșiți la picnic (acum 10 ani am poposit și noi pe malul lacului, în spatele mănăstirii) sau persoane care desenau/pictau. Un stejar multisecular se află pe malul lacului/bălții, față de acum 10 ani e mult mai degradat, cu multe ramuri uscate.

Zărim și biserica „Sf. Treime” ctitorită de logofătul bisericesc Nicolae Bâscoveanu la 1817, acum înconjurată de cimitirul mănăstirii. Bisericuța are o siluetă albă, o singură turlă și un pridvor sprijinit pe coloane încheiate în arcade trilobate. În cimitir se află monumente interesante, statui de mari dimensiuni, efigii, coloane.

Plimbarea pe aleile satului mănăstiresc de la Țigănești a fost reconfortantă, șuieratul produs de trecerea vântului printre brazi și norii plini de apă au creat o atmosferă specială. Ploaia însă ne-a ocolit permițându-ne să ne preumblăm pe ulițe într-un aer răcoros, pe lângă flori nenumărate, copaci plini de rod și pisici leneșe. Mănăstirea Țigănești este un loc în care poți să evadezi din sufocantul București în arșița verii, un loc unde poți îmbina reculegerea cu relaxarea.

Alegeri inspirate!

---

VIZUALIZĂRI: 6609 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI