Mănăstirea Pasărea – căsuțele monahale de lângă Capitală

TIPĂREȘTE

O duminică cu vreme frumoasă și temperaturi tocmai potrivite pentru plimbare ne-a îndreptat spre un loc liniștit, relaxant, plin de flori. Am făcut mai întâi o escală la restaurantul Cuptorul cu Lemne (vezi impresii) unde am gustat o pizza calzone delicioasă în aceeași atmosferă prietenoasă, înveselită de caricaturile de pe pereți.

Stabilisem să ieșim undeva în împrejurimile Bucureștiului, astfel că după masă am pornit spre Mănăstirea Pasărea, situată la circa 11 km distanță de ieșirea din București pe șoseaua Pantelimon. Se urmează cursul DN 3, apoi chiar în dreptul indicatorului rutier care semnalează ieșirea din localitatea Pantelimon virați stânga pe DJ 301B spre Cozieni. Ajunși în acest ultim sat avem indicator spre ansamblul monahal, chiar în dreptul fostului conac Podgoreanu (vezi impresii) – aflat acum într-un amplu proces de transformare, virăm ușor dreapta și în 500 m ajungem la destinație. Dacă nu e aglomerat puteți parca gratuit pe marginea șoselei înafara intrării în incinta monastică, dar găsiți și parcare contracost (2 lei) într-un spațiu nu foarte mare situat după poarta de acces.

Mănăstirea Pasărea e așezată într-un cadru natural pitoresc, pe malul lacului Balta Pustnicu (Lacul Pasărea), lângă Pădurea Pustnicu, rămășiță a vestiților Codrii ai Vlăsiei. Istoricul Nicolae Iorga descrie în linii generale așezarea monahală de la Pasărea, așa cum a perceput-o la începutul veacului al XX-lea: … mănăstirea se vede răsărind din pădurea nouă, cu turnurile ei roșii, verzi, albăstrii-sure. E o zidire de tot nouă, întemeiată de evlavioși călugări de la Cernica, în zilele de strălucire ale marii mănăstiri vecine. Nu e nimic frumos în stil, dar cuprinsul e larg supt boltirile înalte, și icoane strălucitoare de argint nou, sămănate cu pietre scumpe, se văd în toate părțile.

Denumirea lăcașului monastic se pare că provine din preluarea hidronimului „Pasărea”, nume purtat de cursul de apă care străbate localitățile din zonă. Dar există și o variantă populară, prin preluarea unui semn prevestitor: o pasăre îi semnalează unui arhimandritului Timotei de la Cernica drumul și locul unde să construiască biserica.

Dacă la începutul veacului al XIX-lea când se ridică prima biserică de lemn și 14 chilii din nuiele și lut erau doar câteva călugărițe, peste 25 de ani deja numărul ajunsese la 74 de călugărițe și 54 de ucenice, număr care se dublează până la 1864, anul secularizării averilor gospodărești.

Biserica cu hramul „Sf. Treime” a fost ctitorită de Sf. Calinic de la Cernica în anii 1846-1847 și reprezintă nucleul în jurul căruia s-a format satul mănăstiresc de la Pasărea. Pe sub ancadramentul de piatră al ușii și pisania cu litere chirilice pătrundem în biserică, un spațiu sacru de mari dimensiuni, cu un frumos iconostas și icoane îmbrăcate în argint. Pictura în frescă datează din epoca ctitoririi, fiind probabil rezultatul muncii unor meșteri zugravi athoniți, ajutați de ucenici de la școala de la Cernica.

În spatele bisericii mari se află biserica „Adormirea Maicii Domnului” (1834), cu rol de capelă în cimitirul ce o înconjoară. Aici vedem o serie de monumente funerare deosebite aparținând unor oameni cunoscuți (sculptor Gheorghe Anghel, senatorul Nicolae J. Cămărășescu, colonel Petre Macca – bustul de bronz este realizat de Rafaello Romanelli/ nu știu dacă mai e originalul având în vedere că în 2011 dispăruse: simpara.ro/Morm%C3%A2ntul ... i-Macca-371.htm și a reapărut în 2014).

Am intrat preț de vreo 15 minute în Muzeul Mănăstirii Pasărea, 2 săli cu exponate aranjate în vechea trapeză de la 1827. Am plătit un bilet în valoare de 2 lei, primind în schimb tichetul și o ilustrată. Fotografiatul e interzis în muzeu. Având o vechime de peste 50 de ani colecția muzeală reunește icoane și cărți religioase (unele chiar din secolul al XVII-lea), obiecte liturgice, veșminte religioase, dar și costume populare. Am văzut și ceramică, argintărie, tablouri, opere de artă ale sculptorului Gheorghe Anghel, tipărituri ferecate în metal și broderii. O adevărată întoarcere în timp, prin cultură, artă și religie. De altfel, la Mănăstirea Pasărea a funcționat din a doua jumătate a veacului al XIX-lea o școală primară, măicuțele au îngrijit copii orfani, bătrâni neputincioși și bolnavi.

A urmat plimbarea pe aleile acestui „sat”, prin fața celor peste 50 de case cu grădiniță în față, admirând cu nesaț multitudinea de flori. Pe lângă „ulițele” principale există și câteva pasaje înguste, pe lângă grădinile și casele călugărițelor care fac legătura între diferite puncte ale incintei monahale. Ne bucurăm de soare, vegetație abundentă și cromatica multicoloră a florilor, totul pe un fond binevenit de liniște. Pe o asemenea alee coborâm spre lac și pasarela metalică care traversează luciul apei spre câțiva stejari bătrâni.

Ne-am întors spre București cu o stare de spirit bună, integrându-ne în „trepidațiile” marelui oraș. Drumul spre casă nu seamănă deloccu tabloul zonei de la marginea Bucureștiului așternut de Nicolae Iorga în scrierile sale: Și, pe șoseaua care nu se liniștește, trec spre București olteni cu coșurile pline de struguri, băietani obosiți, moșnegi ce pipăie calea cu toiegele, căruțe de măcelari care duc porci zvârliți pe scânduri și vite ale căror gâturi atârnă, harabale cu viței, velocipediști cari se opresc la restaurantele cu câte două rânduri din margenea șoselei, trăsuri de piață întorcându-se grăbit, cu oarecare frică, printre toată această mulțime de țigani, de sârbi (adecă bulgari) și de orășeni rău nărăviți.

O plimbare relaxantă care a durat aproape două ore ne-a reîncărcat bateriile pentru încă o săptămână de stres cotidian. Vă recomand să vizitați această oază spirituală situată atât de aproape de Capitală, să vă bucurați de Natură și Cer.

Alegeri inspirate!

---

VIZUALIZĂRI: 1000 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI