Pe apa Glavaciocului – mănăstirea ascunsă din câmpie

TIPĂREȘTE

Sâmbătă se anunța o zi incertă din punct de vedere al meteorologilor de serviciu de pe la toate televiziunile: ba că e soare și frumos, ba că plouă după-amiază și bate vântul – nu știi dacă să îi crezi ori nu. Suntem în data de 21 mai - zi de mare sărbătoare, în calendarul ortodox fiind prăznuiți Sf. Împărați Constantin și Elena. Identificasem cu ceva timp în urmă, destul de aproape de București, un străvechi lăcaș de cult puțin cunoscut și mediatizat. Nu chiar la prima oră a dimineții pornim la drum spre locuri noi: Mănăstirea Glavacioc. Studiasem cu atenție hărțile, tipărite și online, pentru a nu pierde mult timp cu orientarea și pentru a identifica un loc pentru o oră-două de stat la picnic – zona din apropiere se preta la o asemenea activitate.

Acces. Din București și până în localitatea Glavacioc nu sunt mai mult de 95 km; rulăm pe Autostrada București-Pitești până la km 70, apoi folosim ieșirea dinspre Găești și Ghimpați pentru a traversa autostrada. De aici urmăm DJ 611 prin Petrești (localitatea natală a Elenei Ceaușescu), Vișina, Fierbinți – după care intrăm câțiva kilometri pe DJ 503 până în Șelaru. Pentru a scurta drumul și a evita o porțiune cu gropi am virat dreapta în centrul localității Șelaru pe DC 86 – chiar pe aici ne îndreaptă spre mănăstire și un indicator. Sunt circa 4-5 km neasfaltați, un drum pietruit, dar bun. Ajunși în preajma satului cu ulițe pietruite zărim printre arbori turla albă a bisericii. Traversăm satul, trecem podul peste râul Glavacioc și pe ultima uliță la dreapta înainte de ieșirea din sat facem dreapta, apoi iar ușor dreapta spre cimitirul satului – pe lângă acesta se ajunge în fața mănăstirii.

Mănăstirea Glavacioc. Câmpuri întregi de maci ne-au însoțit de-a lungul drumului, iar în două locuri am observat vechi fântâni cu cumpănă, funcționale, utilizate pentru adăpatul turmelor de vite și potolirea setei de către țăranii ce munceau pe câmpurile înconjurătoare. Mănăstirea ne întâmpină cu o binecunoscută sintagmă: Pace celor ce vin! Bucurie celor ce rămân! Binecuvântare celor ce pleacă! . O adevărată cetate mănăstirească se ivește în fața ochilor: ziduri de piatră sprijinite pe contraforți, balcoane sprijinite pe stâlpi, o masivă clopotniță pătrată – privită din aer incinta mănăstirească are forma unei inimi.

Așezată pe o colină împădurită și înconjurată de zone mlăștinoase formate de râul din apropiere mănăstirea era bine protejată împotriva intruziunilor de orice fel. Se mai păstrează și azi urme ale pădurii de altădată, precum și bălți întinse pe parcursul râului Glavacioc. Atestată documentar la 1441 (în același document ce atestă și toponimul „Teleorman”) mănăstirea Glavaciocului are rădăcini mult mai adânci, coborând chiar înainte de domnia lui Mircea cel Bătrân. Vatra monahală a fost distrusă de Mahomed Cuceritorul care invadase Țara Românească pentru a-l detrona pe Vlad Țepeș. După trecerea urgiei, Vlad Voievod Călugărul înalță o biserică de zid care devine și loc de veci pentru domnitor, în 1495. Piatra de mormânt a acestuia este amplasată în pridvorul bisericii de Constantin Brâncoveanu – piatra este ornamentată cu motive vegetale și stema Țării Românești (o traducere a inscripției este situată deasupra ei). Alți domnitori vor contribui la întreținerea mănăstirii și dezvoltarea domeniilor sale (Radu cel Mare, Neagoe Basarab, Alexandru Mircea, Mihnea Turcitul, Petru Cercel, Matei Basarab și Constantin Brâncoveanu). În epoca modernă unul din fruntașii mișcării pașoptiste de la 1848 – Nicolae Bălcescu – contribuie la reparațiile lăcașului de cult, fiind pictat drept ctitor. Tot la jumătatea secolului al XIX-lea complexul mănăstiresc este refăcut după planurile arhitectului Xavier de Villacrosse rezultând actuala formă a bisericii. Direcția Monumentelor Istorice restaurază din nou mănăstirea între 1944-1970 amenajându-se cu sprijinul preotului cărturar Ilie Diaconescu și un mic muzeu. Trebuie să precizăm că între 1858 – 1991 nu au mai viețuit monahi aici, lăcașul de cult fiind folosit drept biserica de parohie. Abia la începutul anilor 90 mănăstirea a fost reactivată, un intens proces de restaurare desfășurându-se în ultimii ani.

Poarta de lemn ce facilitează intrarea pe sub turnul clopotniță e sculptată cu chipuri de domnitori; pe bolta gangului se află pictată o frumoasă scenă cu Sfânta Treime. De sub gang nu putem cuprinde cu privirea falnica biserică ce se înalță în mijlocul incintei. În stânga și dreapta se află două clădiri simetrice, împodobite cu picturi exterioare. Ele se continuă cu un corp de clădire în semicerc ce închide întreaga curte.

În pridvorul bisericii, pictat în culori vii se află amplasate două pietre de mormânt: cea a lui Vlad Voievod Călugărul și cea a postelnicului Preda Știrbei. Deasupra ușii privim spre monumentala pisanie, bogat ornamentată - traducerea este reprodusă într-un cartuș pictat pe perete. În curte sau în biserică nu se află țipenie de om ori călugăr. Slujba de sărbătoare se încheiase și pesemene toți se odihneau în chilii. Doar doi câini leșinați de căldură stătea întinși la umbră. Am pătruns în lăcașul de cult și am putut admira în voie arhitectura, picturile și iconostasul. Cercetările arheologice din interiorul bisericii efectuate în 2005 au scos la iveală urme neolitice ale culturii Gumelnița, fundațiile bisericii clădite de Vlad Călugărul și mai multe pietre de mormânt (câteva din ele sunt amplasate în picioare în preajma altarului). Pictura a fost realizată după refacerea bisericii din 1844 de către o echipă de zugravi care au și înființat în chiliile mănăstirii un atelier de zugravi. Un mic balcon se sprijină pe doi stâlpi de lemn deasupra intrării. În stânga și dreapta sunt portretele unor personalități de la 1848, printre care și Nicolae Bălcescu. În interior se află amplasate mai multe lespezi tombale, piese de piatră – un fel de lapidarium. Lumina pătrunde prin ferestrele turlei reușind să lumineze foarte bine biserica; observăm catapeteasma sculptată de lemn și icoana Maicii Domnului.

Călătorul Paul de Alep descrie la 1657 biserica Mănăstirii Glavacioc: Biserica este mare și cu o arhitectură frumoasă, având două turle, una deasupra navei, cealaltă deasupra corului. Pe cele patru coloane sunt patru arcuri pe care este rezemată turla. Nu am mai văzut în această țară nici o altă biserică care să poată fi asemuită acesteia... Chiliile mănăstirii sunt toate de piatră și în partea de miazăzi se află un lac mare. Este așezată în fundul unei păduri mari și drumul care duce spre ea este tainic.

Legenda icoanei Maicii Domnului de la Glavacioc. Legendele populare însoțesc permanent cele mai frumoase icoane ale ortodoxiei, astfel că nici cea de la Glavacioc nu duce lipsă de o astfel de povestire. Oamenii locului vorbesc despre un cioban (ocupație ancestrală) care a poposit cu turma sa în zona aceasta. Ajuns în preajma colinei pe care e amplasată azi mănăstirea și satul el a dorit să taie un lemn de corn (probabil pentru a confecționa o bâtă ciobănească). În trunchiul despicat ciobanul descoperi icoana Maicii Domnului; surprins și cuprins de evlavie el luă icoana și o așeză la stână pe peretele de răsărit. A doua zi: surpriză! Icoana dispăruse. După câteva zile mergând din nou pe colină ciobanul găsește icoana în locul în care o descoperise. Povestea se repetă: preotul satului duce icoana în biserică – icoana dispare și reapare pe colină. Vestea se împrăștie cu repeziciune și un adevărat pelerinaj începe să se desfășoare la Glavacioc. Știrea ajunge la domnie, astfel că trimișii domnului duc icoana în capitala țării – după câteva zile icoana Maicii Domnului se întoarce miraculos în pădurea de pe colină. Este momentul în care domnitorul ia decizia de a ridica o mănăstire în acel loc. Frumoasă legendă! Micuța icoană e ferecată în argint în anul 1700 și apoi așezată într-o ramă de lemn poleit pe la 1847.

Ne plimbăm puțin prin curtea mănăstirii, pe o alee plină de trandafiri și alte flori intens colorate. Clădirea în semicerc cu pridvor larg din cărămidă roșie arată superb. Printre rândurile de cărămidă sunt încastrate cărămizi inscripționate în chirilică, frize cu motive florale, o cruce de piatră – probabil o parte din aceste piese vor fi incluse în muzeul ce se preconizează a fi deschis la mănăstire. O frumoasă ușă de lemn incizată cu simbolul soarelui și mai multe rozete închide accesul spre o încăpere situată de-a lungul pridvorului. Pe un perete lateral al bisericii este amplasată o placă ce îl amintește pe preotul Ilie Diaconescu și soția sa care timp de 40 de ani s-au îngrijit de biserica mănăstirii.

Ieșim din curtea mănăstirii Glavacioc încântați de cele văzute. Focar de spiritualitate și cultură (în secolele al XVII-XVIII-lea la Glavacioc funcționează o școală pentru copiii sătenilor, iar în secolul al XIX-lea un atelier de zugravi bisericești și o școală de grămătici) mănăstirea a străbătut veacurile reușind să își păstreze rolul (poate va contribui și deschiderea în viitor a unui muzeu). Coborâm pe trepte betonate, recent construite, către lacul de lângă mănăstire și izvorul cu apă rece, considerat făcător de minuni (refăcut în 1945).

Poiana cu narcise – Negrași. Cea de-a doua parte a miniexcursiei îl constituia picnicul în aer liber – am studiat atlasul rutier și mi-am dat seama că suntem în apropierea unui obiectiv natural deosebit: poina cu narcise de la Negrași, cel mai sudic punct de acest gen. Cunoșteam această rezervație floristică datorită vizitei efectuate acolo acum câțiva ani, vizită despre care am și scris un articol pe AmFostAcolo (vezi impresii). Cu doar o săptămână-două în urmă avusese loc Festivalul Narcisei la Negrași și chiar mă întrebam dacă la sfârșitul lunii mai vom mai găsim vreun fir de narcisă. Un tăpșan cu iarbă situat lângă rezervație este loc ideal de petrecere a câtorva ore în aer liber, o familie cu doi copii chiar se aflau acolo. Am pătruns în rezervație printre pâlcuri întregi de narcise scuturate – poate, poate găsim vreo floare întârziată. Pășind cu grijă pe solul umed și moale ca un burete am înaintat până în mijlocul câmpului. Surpriză! Acolo aveam să mai vedem câteva firave narcise. Parfumul fin al florilor albe era divin! După două ore de relaxare am pornit spre Cpitală.

Final. Excursia desfășurată în ziua „Sfinților Împărați Constantin și Elena” a fost o reușită. A fost o vizită interesantă la un obiectiv religios mai puțin promovat și vizitat, dar important prin rolul său spiritual și cultural jucat în istoria Țării Românești. Restaurările efectuate încearcă să aducă mănăstirea Glavacioc, reședință domnească temporară, la strălucirea de altădată.

---

VIZUALIZĂRI: 5131 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI