Mănăstirea Ghighiu – popasul prahovean al pelerinilor

TIPĂREȘTE

Lângă orașul Ploiești se află un ansamblu mănăstiresc căutat de mulți pelerini pentru forța spirituală a unei icoane reprezentând pe Maica Domnului – Siriaca – este vorba despre Mănăstirea Ghighiu. Fiind cumva amplasată la margine de drum principal, în calea călătorilor spre munte sau Moldova mănăstirea prahoveană e un punct de oprire important. Am fost și eu de vreo trei ori la Ghighiu, popasuri generate de incursiuni către alte obiective din zonă.

Zi de weekend, jumătatea lunii octombrie, o toamnă caldă. Din DN 1 se desprinde la Bărcănești șoseaua DN 1A spre dreapta și în nici 2,5 km ajungem în fața complexului monahal, prevăzut cu o parcare generoasă. Suntem la doar 9-10 km depărtare de centrul municipiului Ploiești.

Vatra monahală este atestată documentar la începutul secolului al XVII-lea când un hrisov boieresc consemnează existența unei mănăstioare. Ctitoria de azi a apărut la începutul anilor 1800 pe moșia boierilor Râfoveni, biserica purtând hramul „Izvorul Tămăduirii” fiind ridicată și sfințită la 1866. După perioade de înflorire duhovnicească și materială au urmat zile de urgie și nenorociri, istoria e ciclică. Restaurată în anii '50 și îmbogățită cu noi acareturi după 1989, Mănăstirea Ghighiu de astăzi e populată de câteva zeci de măicuțe care îmbină rugăciunea cu munca.

Pătrundem în incinta sub formă de patrulater, având în centru biserica principală și clădiri lungi, albe, cu aspect brâncovenesc. O vegetație ornamentală bogată împânzește curtea, alături de trandafiri și mușcate. Am găsit biserica închisă, schelele de pe fațadă demonstrând o restaurare aflată în curs. Cu ocazia vizitelor anterioare am pătruns în biserica simplă, împărțită în mod clasic și care e împodobită cu o frumoasă pictură de Gheorghe Tattarescu.

Biserica „Izvorul Tămăduirii” de la Ghighiu este locul unde se află o icoană considerată un adevărat izvor de sănătate, noroc, fertilitate, alungătoare de rele. Este vorba despre Maica Domnului - Siriaca, o icoană adusă în 1958 din Siria de către Episcopul Vasile Samaha de Sergiopolis. La 60 de ani de la sosirea icoanei la Mănăstirea Ghighiu, Sinodul BOR a aprobat înscrierea în calendarul ortodox începând cu anul 2019 a cinstirii Sfintei Icoane a Maicii Domnului – Siriaca. În timpul lucrărilor de restaurare desfășurate în biserica mare, icoana este așezată în paraclisul mănăstirii.

M-am plimbat puțin prin curtea mănăstirii; zeci și zeci de persoane se perindă neîncetat în paraclis și prin curtea ansamblului monahal. În incintă vedem aghiazmatarul sub formă de foișor, cișmeaua și o construcție nouă, posibil un lumânărar. Privim câteva clipe și biserica mică cu hramul „Sf. Lazăr” și „Sf. Spiridon”, o ctitorie din 1833, refăcută de mai multe ori.

Pe acea latură a mănăstirii descoperim un spațiu care m-a surprins în mod plăcut: izvorul și parcul pentru copii. La vizitele anterioare nu am ajuns la acest izvor, semnalizat acum prin câteva săgeți – doar era normal ca hramul „Izvorul Tămăduirii” să aibă legătură cu firul de apă care izvorăște lângă mănăstire. M-am îndreptat curios spre o poartă de lemn de unde pornește aleea către izvor și spațiul de joacă și relaxare, nu înainte de a trece pe lângă câteva cuști cu păsări și păuni spre încântarea copiilor. Savantul Nicolae Iorga scria la 1904 într-un studiu dedicat bibliotecilor de la Ghighiu și Curtea de Argeș: În față e o curte de intrare, cu arbori bătrâni, înalți. În fund, unde curge limpede un „izvor al tămăduirii”, se înșiră pomii roditori și via se mlădie pe haragi.

Merg la pas circa 150 m pe o alee betonată, mărginită de bănci și coșuri de gunoi, pe sub o boltă de vegetație. În capăt întâlnesc o cruce de marmură dedicată monahului Agapie și ucenicilor săi, descoperitorii izvorului și întemeiatori ai schitului în anii 1800. Sub câteva sălcii plângătoare se află un foișor lung prevăzut cu mese; tufănele colorate înveselesc spațiul verde de lângă alee.

Un chioșc de lemn cu frumoase sculpturi religioase acoperă izvorul care curge neîncetat de sute de ani; apa cred că are ceva minerale în ea, se observă depuneri pe pietre. În jurul sursei de apă se află un loc de relaxare și un părculeț pentru copii. Un lac traversat de un pod metalic, o moară de vânt, un car cu boi, un chioșc care adăpostește o cruce veche de piatră, bănci, mese și alte amenajări decorative există în acest spațiu. Locul de joacă are multe elemente de lemn, colorate, chiar și un corp de corabie în care prichindeii pot experimenta postura de căpitan. După un timp m-am întors spre clădirile mănăstirii pe aleea care străbate livada și stupina

În final, pot spune că Mănăstirea Ghighiu, un ansamblu monahal „năpădit” de pelerini și vizitatori, a reușit să își păstreze aspectul de așezământ religios autentic, dar să aducă în viața duhovnicească și elemente noi, moderne. Mi-a plăcut mult ideea amenajării unui spațiu de relaxare și joacă, e un câștig pentru Mănăstirea Ghighiu. De data aceasta nu am mai observat firma muzeului mănăstiresc, poate acesta se află în restaurare sau relocare.

Dacă aveți drum prin preajma orașului Ploiești vă puteți opri 30 de minute la Mănăstirea Ghighiu, veți descoperi o arhitectură clasică, o pictură minunată în biserica mare, un spațiu de relaxare drăguț în spatele complexului monahal. Și dacă e o zi din cadrul săptămânii veți găsi și liniștea necesară.

Călătorii frumoase!

---

VIZUALIZĂRI: 3634 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI