Misterele chiliilor din stâncă (II)

TIPĂREȘTE

Corbii de Piatră – legendă și istorie

În Argeș, există un ținut magic și unic atât prin istorie, cât și prin misterul care înconjoară locul. Zona cuprinsă între cele trei biserici rupestre – Cetățuia, Nămăești și Corbii de Piatră – este numită triunghiul de aur al creștinătății române și fascinează atât prin descoperirile arheologice mai vechi și mai noi, cât și prin legendele țesute încă din străvechime.

Pornind din Pitești, se parcurg aproximativ 16 km până la Piscani pe DN73, apoi șoseaua continuă pe DJ731 până la Domnești, apoi DC4 până la satul Jgheaburi, comuna Corbi. Coordonatele sunt următoarele: 45.27045 N și 24.82043 E.

Corbii de Piatră se află la 170 km față de București, la 50 km față de Pitești, la 36 km față de Câmpulung, pe malul stâng al Râului Doamnei și la nord străjuit de Munții Făgăraș, pe locul numit Plaiul de mijloc.

Am pornit pe drumul cu scări săpate în piatră de pașii celor care au trecut pe aici, plin de surprize plăcute, de istorii neștiute și nescrise în manualele de istorie, un drum în care am fost însoțiți de un ghid cu suflet mare. Pe lângă ghid, am fost însoțiți și de un cățel simpatic, până în vârful stâncii, după care ne-a” preluat” o pisică ce ne-a condus până la întrarea în biserică.

Corbii de Piatră reprezintă cea mai veche mănăstire rupestră din țară, iar locurile au înțelesuri aparte. Aici, la Corbi, au fost descoperite oase de dinozauri, texte în sanscrită ce povestesc despre strămoși, dar și despre credință și magie.

Mănăstirea poartă hramul Adormirea Maicii Domnului și a fost ridicată pe o veche vatră dacică, sub o stâncă din gresie galbenă. Una dintre cele mai interesante descoperiri arheologice făcute aici este o piatră ovoidală cu inscripții misterioase și nedescifrate, stânca păstrându-și secretele încă nedeslușite.

Tot săpată în stâncă, se află trapeza, despre care legenda spune că aici își ținea Neagoe Basarab judecățile publice. Documentele de pe la 1512 atestă existența mănăstirii și atribuie restaurarea lăcașului călugăriței Magdalina, mătușă a voievodului. Unii specialiști au fost de părere că la Corbii de Piatră ar fi existat un schit mai vechi pe locul actualei biserici, astfel că nu se poate spune cu certitudine dacă călugărița Magdalina a săpat în stâncă sau doar a restaurat un lăcaș mai vechi. Raritatea o reprezintă faptul că aici era comunitate de maici, însă situația nu a durat prea mult, deoarece un document de pe la 1550-1600 amintește de o obște de călugări. Comunitatea de călugări a durat până în secolul al XIX-lea, când mănăstirea a devenit biserică de mir cu hramul Sfinții Apostoli Petru și Pavel, funcționând astfel până 1996. Abia după acest an, biserica redevine mănăstire.

Printre caracteristicile unice ale bisericii din stâncă se numără faptul că aceasta și-a păstrat picturile originale, ele nefiind niciodată restaurate și fiind datate în prima jumătate a secolului al XIV-lea. O altă caracteristică, tot unică în țară, este faptul că biserica are două altare pe un singur naos. Legendele atribuie unul dintre altare, catolicismului, însă specialiștii au contrazis legenda. În sprijinul afirmațiilor lor stă faptul că biserica din stâncă este amenajată după modelul bizantin, fiind deci ortodoxă. Catapeteasma și altarul sunt din piatră, iar în altar există o Carte ce stă mărturie despre cei care slujesc acolo. La catapeteasmă sunt trei icoane pe lemn, pictura lor părând foarte veche. Din nefericire, variațiile de temperatură și umiditate, infiltrațiile și factorul uman au făcut ca picturile să fie afectate iremediabil de igrasie și mușchi verde. Doar pe alocuri se mai văd urme de pigment, vagi contururi ale vechilor picturi, precum și semne misterioase ce par a fi texte săpate în stâncă.

La fel ca în multe alte locuri, și aici legendele plutesc în jurul mănăstirii, creând povești pentru fiecare colț de stâncă. De la tronul pe care judeca Neagoe Basarab și până la uriașii din străvechime, legendele sunt tot mai puțin știute de oameni, însă, o dată aflate, nu pot decât să te încânte și să-ți pună imaginația la lucru. Fascinante sunt pietrele de dimensiuni cu adevărat uriașe, care nu fac altceva decât să te ducă cu gândul la povești cu uriași si feți-frumoși. Cu puțină imaginație, trupul împietrit al unui uriaș, prins în stâncă, se poate zări puțin mai jos de intrarea în mănăstire. Din peretele de piatră se vede forma încremenită a uriașului, cu fața în jos, de parcă un cataclism l-ar fi prins dormind. Cel mai clar conturat este piciorul, capul odihnindu-i-se pe iarbă.

Legendele locului nu uită nici de numele satului, cum nu uită nici de pasărea enigmatică de la care i se trage numele. Folclorul local susține că de aici ar fi plecat spre Ardeal neamul Corvineștilor și că Voicu, tatăl lui Iancu de Hunedoara ar fi menționat numele satului în documente vechi. Tot în folclorul local se susține că în Plaiul de Mijloc se mai zăresc pietre din castelul în care s-a născut Corvin. În orice caz, locul este plin de povești cu iz de legendă. Mai sus de mănăstire se află o lespede rotundă, numită masa lui Mihai Viteazul, despre care Alexandru Odobescu nota, prin 1860, că pe platoul din față mănăstirii s-ar fi adunat trupele înjumătățite ale lui Mihai Viteazul după ce acesta a fost ucis.

Iar o altă legendă, și mai fantastică, vorbește despre păsări uriașe care ar fi trăit pe acele plaiuri. Corbi uriași care stârneau furtuni cu aripile lor ar fi săpat cuiburi în aceste stânci, cu ciocurile și cu ghearele lor ascuțite. De aceea sunt stâncile găurite în diverse forme. Nu cumva corbii au trăit în vremurile uriașilor dăltuiți în piatră? Legenda trăiește încă prin poveștile spuse de bunici nepoților lor.

Mult mai recentă este povestea lui Zdrelea haiducul, ce ținea drumul călătorilor singuratici. Legenda spune că Zdrelea fusese unul dintre căpitanii lui Tudor Vladimirescu și că ar fi fost chiar frate de cruce cu el. Încă se mai poate vedea o mică ridicătură de pietre, numită Stânca lui Zdrelea.

Locul este unul cu o încărcătură aparte, un tărâm de legendă presărat cu nume ce te duc cu gândul la vremuri de mult apuse și de voievozi ce îngenuncheau cu sabia alături. Așa am aflat de Piatra Doamnei, Piatra Haiducului, Piciorul Uriașului, Plaiul de Mijloc, La Chilii, Lacul lui Șerb.

Puțin mai devreme pomeneam despre faptul că mănăstirea Corbii de Piatră a fost ridicată pe vatră dacică. Istoria pe jumătate dovedită și multele legende ale locului se împletesc, iar bătrânii povestesc, la rândul lor, despre toate acestea ca și când le-ar fi trăit ei înșiși. Chiliile în care trăiau și se rugau pustnicii lui Zamolxis în urmă cu mii de ani, au fost apoi locuite de asceților creștini și transformând locurile în altare ale creștinătății, iar altarele însângerate pe care curgea sângele fiilor celor mai viteji daci s-au transformat în altare acoperite cu cărți sfinte, astfel că, fără să fie părăsite cu adevărat vreodată, fostele chilii ale ucenicilor zeului dac au slujit drept adăpost pustnicilor creștini.

Celor ce doresc să viziteze aceste plaiuri le recomand o încălțăminte adecvată și vizitarea pe vreme uscată sau însorită (pietrele sunt alunecoase).

În rest, vă doresc vacanțe și drumeții plăcute și în siguranță!

---

VIZUALIZĂRI: 2175 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI