Memoria lui George Enescu în București

TIPĂREȘTE

Avem acum timp liber, cel puțin o parte din noi. Timp liber pe care îl putem utiliza pentru a acorda mai multă atenție unor acțiuni care ne produc plăcere și relaxare: citim o carte, vizionăm un film bun sau ascultăm muzică. După ce mi-a venit ideea alcătuirii unui material despre prezența în memoria orașului București a marelui muzician și am început o scurtă documentare a apărut la sfârșitul lunii martie anunțul organizatorilor Festivalului Enescu privind difuzarea online a unor concerte (festivalenescu.ro/festiva ... escu-in-casa-ta).

Ziarul „Lupta” îl numea în 1936 pe Enescu drept un ambasador al pământului, peisajului, cerului, sufletului românesc în ceea ce au mai specific. Rapsodia Română sau Poema Română, Simfonii sau Sonate și multe alte lucrări magnifice ne încântă auzul și sufletul.

În București se află câteva monumente și locuri care au legătură cu viața și personalitatea cunoscutului compozitor și violonist. Aceste obiective sunt oarecum grupate în zona centrală a orașului și au o legătură strânsă cu instituțiile muzicale bucureștene.

De fiecare dată când trec pe Calea Victoriei mă opresc câteva momente în fața clădirii de o frumusețe răpitoare din punct de vedere arhitectural. Cine putea să cheltuie o groază de bani la începutul anilor 1900 pentru o construcție grandioasă, angajând un arhitect în plină ascensiune – Ion D. Berindey? Bineînțeles cel mai bogat român al acelor vremuri: Gheorghe Grigore Cantacuzino, cel poreclit „Nababul”. Reședința somptuoasă cunoscută azi drept Palatul Cantacuzino impresionează prin intrarea spectaculoasă și prin sculpturile decorative exterioare realizate de Emil Wilhelm Becker, sculptorul Casei Regale a României. Scările de acces din marmură sunt protejate de doi lei din piatră și acoperite de o marchiză sub formă de scoică de mari dimensiuni (o capodoperă de metal și sticlă), blazonul familiei Cantacuzino e ținut de doi îngerași dolofani iar deasupra acestuia se află mai multe grupuri statuare alegorice, adevărate opere de artă.

Caturile sunt bine delimitate prin elemente arhitecturale distincte: un subsol înalt cu ferestre semicirculare la nivelul solului, parterul prevăzut cu ferestre în arc de cerc și balustrade de balcon din piatră, etajul are ferestre dreptunghiulare și mici balconașe din fier forjat iar mansarda e dotată cu lucarne frumos ornamentate. Atât de diferite aceste elemente, dar totodată formând un corp unitar cu un impact vizual deosebit. Pe latura sudică se află o intrare secundară ale cărei scări beneficiază de o acoperitoare de dimensiuni mai mici, precum și de un fronton ornamentat.

Interiorul e la fel de spectaculos: o sală centrală de bal cu ieșire în curtea din spate, aripa dreaptă dedicată doamnelor (loc unde este muzeul de azi) și aripa stângă consacrată bibliotecii, birourilor și întâlnirilor de afaceri ale domnilor. Un element deosebit îl reprezintă pictura interioară realizată de patru mari pictori: Nicolae Vermont, Costin Petrescu, Arthur Verona și George Demetrescu Mirea. O serie întreagă de decorații interioare au fost comandate la Paris.

Prin căsătoria cu Maria Rosetti-Tescanu (Maruca), văduva fiului cel mare al Nababului, George Enescu ajunge la Palatul Cantacuzino. Dar muzicianul nu a locuit nicicum în reședința nobiliară ci în apartamente normale în apropierea Parcului Cișmigiu și pe actuala stradă George Enescu. O perioadă scurtă până în momentul plecării din țară (1946) cei doi soți vor domicilia în casa administrativă din spatele palatului.

Casa Memorială „George Enescu” din București se află în spatele Palatului Cantacuzino și este clădirea unde Enescu a locuit efectiv între 1945-1946. Având inițial rol de anexă administrativă casa iese în evidență prin scările largi care se deschid în față. Spațiile nu sunt foarte mari - cuprind un birou, un salon de primire cu pian, o încăpere de odihnă, o baie. Din 2017 expoziția din această casă memorială e închisă întrucât starea tehnică a clădirii e necorespunzătoare, pe românește e șubredă.

Serate, recepții și baluri somptuoase umpleau de viață salonul de bal din Palatul Cantacuzino; ținute aristocratice, dansuri sofisticate, preparate speciale și vinuri scumpe erau prezente în reședința Cantacuzinului și reprezintă doar o parte din viața care se desfășura aici pe Calea Victoriei. Pe vremuri... Azi?

În București memoria lui George Enescu este cinstită prin câteva monumente de for public, dintre care trei de dimensiuni mai mari. Tânăr, brunet, destul de înalt, cu ochii visători, George Enescu parcă nu era de pe pământ. Sala, ticsită de lume asculta cu sfințenie scria pianista Venturia Ghibu. Nu cred că artiștii care au realizat statuile lui Enescu au surprins exact aceste trăsături, dar prezența efectivă a acestora în mijlocul vieții urbane arată respectul față de omul și măiestria muzicianului.

Statuia din fața Operei Române este opera sculptorului Ion Jalea și a fost dezvelită în 1971, deși un concurs de realizare a unui monument dedicat lui Enescu a avut loc în 1955, iar câștigători au fost alți artiști plastici. Bronzul masiv e așezat pe o platformă joasă din marmură având drept fundal clădirea Operei Române. George Enescu este înfățișat șezând pe un fotoliu, are o figură serioasă și poartă costum și o pelerină.

Statuia din fața Universității Naționale de Muzică, realizată de sculptorul Boris Caragea în 1961, a fost așezată pe soclu abia în anul 1995. Trec des pe lângă această instituție de învățământ superior și mă uit spre monumentul din bronz care pe timpul verii mai ales este acoperit de frunzele vegetație bogate din preajmă. Trupul muzicianului e învelit într-o mantie, capul e înclinat iar chipul reprezintă o figură la maturitate deplină.

Statuia de pe strada George Enescu e amplasată din 2013 pe trotuarul din intersecția cu bulevardul Gheorghe Magheru. Autor este sculptorul Constantin Baraschi, donația către municipalitate a fost efectuată de moștenitorii artistului plastic. George Enescu stă așezat pe un fotoliu, relaxat, și studiază gânditor un manuscris cu note muzicale așezat pe genunchi. De mai multe luni panouri înalte protejează monumentul de lucrările efectuate chiar în apropiere.

Statuia din fața Colegiului Național de Muzică „George Enescu” este o lucrare din piatră așezată în anii 1991-1992 în curtea liceului. Cu capul înclinat și o figură serioasă ilustrul muzician e îmbrăcat în cunoscutul costum cu papion și pelerină pe umeri. Chiar astăzi am fotografiat chipul maestrului, înconjurat de magnolii dar într-o singurătate deplină, tinerii școlari fiind în vacanță.

Concluzii. În București mai întâlnim reprezentări ale lui George Enescu în interiorul Ateneului Român - Rotondă (sculptură în piatră de Gheorghe Anghel realizată în anii ´40) și în „Grădina valorilor românești” din Parcul Lumea Copiilor. De asemenea numele marelui muzician este purtat de Filarmonica din București, de Liceul de Muzică mai sus menționat și de o arteră și o piață din sectorul 1.

Nu mi-am servit ţara decât cu armele mele: pana, vioara şi bagheta mea – George Enescu.

---

VIZUALIZĂRI: 414 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI