Cartierul Băneasa

TIPĂREȘTE

Aveam întâlnire cu un prieten undeva prin Bucureşti, cumva să ne fie la îndemână în acest trafic nebun dar, aflând că lucrează în Băneasa şi fiind chiar aproape de locul unde am trăi 22 de ani, având şi şofer şi maşină de lux ???? până aproape de el, am propus să merg eu acolo. Nici prin cap nu mi-a trecut că prind doi iepuri cu acest drum. Mai pe scurt, aveam un articol aproape gata, scris despre acest bătrân cartier încă de acum cam un an şi ceva, îi promisesem lui Liviu49 că scriu ceva despre Bucureşti (chiar, unde ai dispărut colegule?) dar nu aveam poze şi am tot amânat … Ajunsă în cartierul Băneasa, în drum spre locul de muncă al prietenului, am constatat cât de mult s-a schimbat locul faţă de cum îl ştiam eu. Am trecut pe lângă Institutul Apicol, un loc care cândva a adus faimă ţării, am revăzut circul foamei, oribil şi azi, Romaero, mai multe. De fapt trec la 2 -3 săptămâni pe acolo dar nu pe jos şi din maşină e mai greu să vezi prea multe.

Am ajuns la colegul ce lucrează pe o stradă cu un nume celebru în istoria noastră - amiral Horia Macellariu, cel ce a primit Legiunea de Onoare, erou în ambele războaie dar considerat criminal de război de comunişti. Horia Macellariu a fost comandantul navei ce a dus inima reginei Maria la Balcic. O biografie interesantă şi dureroasă, poate o citiţi.

După vizita în care am povestit puţin şi despre vacanţele noastre, am plecat pe acelaşi drum spre Institutul Apicol. Dar la o trecere de pietoni am făcut cel mai apreciat lucru de către şoferi când au de a face cu pietonii????, adică fac un pas pe trecere şi apoi brusc mă întorc şi o iau în partea opusă! Mi-am amintit de articolul ce zăcea de atâta timp şi cum am un aparat foto mereu în geantă, beculeţul s-a aprins la timp şi hai la pas prin... Băneasa!!

Băneasa de azi este un cartier micuț din nordul capitalei noastre, o zonă pe care bănuiesc că o știți mulți dintre voi, pe aici fiind principala și extrem de aglomerata intrare în București când vii dinspre Brașov dar tot pe aici se ajunge la aeroportul cel mai mare al țării, Henri Coandă. Dacă vă uitați pe Wikipedia, vedeți că aici a fost moșia Mariei Bibescu, devenită contesă prin căsătoria ei cu contele Anatole Montesquiou de Fézensac. Maria Bibescu, strănepoata poetului Ienăchiță Văcărescu și fiica domnitorului Gh. Bibescu, era proprietara de drept, moștenire, a unei bune părți din terenurile zonei. Despre contele francez n-am aflat mare lucru, nici n-am insistat căci odată intrată pe istoria acestei familii, constați că ai nevoie de timp pentru a o citi doar. Este o familie istorică, de nobili francezi al cărei arbore genealogic începe prin sec. XII, este sursa inspirației lui Dumas în “Cei trei mușchetari”, D’Artagnan fiind membru real, important al acestei familii, este parte a istoriei administrative și arhitectonice a Parisului, este cea care a dat prima doamnă a Franței prin soția președintelui V. G. d’Estaing, este reprezentată și azi în cultura și politica franceză. Dar ce ne interesează pe noi, parte din moșia pe care s-a construit cartierul Băneasa, poartă acest nume încă din sec. XVII când văduva banului Mareș, “Băneasa” cum i se zicea, cumpără pământuri de la două sate care după un secol ajung în proprietatea părinților lui Ienăchiță Văcărescu, umanistul și omul plin de patimi lumești care ne-a lăsat printre altele și “Testamentul literar”.

Și aici în Băneasa, la 10 mai 1866, atunci când viitorul rege Carol I intra prima dată în București, a primit cheia orașului. Paşii m-au dus spre aeroportul vechi, nu atât pentru acesta ci pentru monumentul din faţa lui.

Aeroportul Băneasa, azi numit și Aurel Vlaicu, a fost inaugurat în 1920 și ridicarea sa se datorează în parte familiei Bibescu. Principele Valentin Bibescu, unul din cei mai buni piloți români de la început de sec. XX, obține terenul de la mătușa sa, contesa Maria Bibescu și construiește aici prima școală de pilotaj pentru militari. Se extinde, devine aeroport și tot pe terenurile familiei Bibescu, donate de bună voie statului român se construiesc și atelierele de reparații, înaintașele Romaero de azi. Istoria o găsiți ușor pe net.

Ultimul străjer al capitalei, un monument pe lângă care trece multă lume fără să știe că acolo este de fapt mormântul sergentului erou Nicolae Păianu ce a făcut parte din trupele ce au luptat în 1916 împotriva invadatorilor, asigurând retragerea spre Iași a guvernului României. A fost ucis și înmormântat puțin mai în interiorul cartierului Băneasa iar în 1921 a fost ridicat monumentul după schița unui arhitect francez. La modernizarea drumului, acum câțiva ani, s-au descoperit sub monument coșciugul cu rămășițele eroului și o parte din uniforma sa. A fost reînhumat creștinește, cu firave onoruri militare, pe noul amplasament al monumentului din fața Aeroportului Aurel Vlaicu. Pe monument nu este nici un nume dar a fost adăugată o plăcuţă minusculă în lateral. Când treceţi spre Otopeni, mormântul eroului este în dreapta.

De la monument m-am întors spre centru, am trecut pe lângă sărmanele blocuri ruseşti, pe lângă clădirea ce după 1989 era sediul unei televiziuni şi aşa am ajuns la malul lacului Herăstrău. O zonă azi amenajată frumos, cu locuri de joacă pentru copii. Înainte de 89 partea dinspre cartierul Aviaţiei era sălbatică.

Biserica Sf. Nicolae Băneasa, ctitorie a Ecaterinei Văcărescu, văduva lui Ianache decapitat alături de Constantin Brâncoveanu și terminată de poetul Ienachiță și soția sa, a fost paraclisul familiei Văcărescu pentru conacul lor din afara orașului iar din 1864 devine biserica sătenilor. Este pictată prima dată în ulei abia în prima parte a sec. XX iar zidul protector se ridică în 1939 la modernizarea șoselei București - Ploiești. Din şosea se urcă pe trepte largi. Sus era linişte, biserica închisă dar sub arborii bogaţi a fost plăcut popasul pe o bancă.

Podul Băneasa, fost Mioriţa are o poveste postdecembristă dureroasă. Podul inițial a fost construit în 1936 și făcea parte din ansamblul ce cuprindea Fântâna Miorița și Gara Regală. Chiar se numea Podul Miorița. Am încă în memorie imaginea lui înainte de demolare, un pod frumos arhitectural, cu tabliere conținând subiecte istorice. Șubrezit, a trebuit refăcut și cu această ocazie s-au îndepărtat tablierele cu stemele regiunilor României Mari și nici nu s-au pus altele în loc, deși podul vechi era monument istoric. Azi arată neplăcut, hidos și neîngrijit, fostul monument istoric ce era o emblemă a Bucureștiului și cu importanță istorică în apărarea capitalei în timpul luptelor din 24 august 1944 a fost urâţit probabil intenţionat.

Gara Regală Băneasa a fost construită în 1937 de către Direcţia Generală C. F. R., împreună cu gara Sinaia, special pentru Casa Regală a României şi pentru vizitele şefilor de stat veniţi în vizită. A fost dezafectată în 1947 dar trei ani mai târziu a fost reamenajată pentru Gheorghiu Dej, devenind gară prezidenţială. La vremea construcţiei, zona Băneasa era mult mai liberă şi nu făcea parte din oraşul Bucureşti, era satul Băneasa. Am avut ocazia prin 2006 cred să intru în clădire şi să pot arunca o privire rapidă în câteva camere de protocol, din păcate nu şi în salonul de recepţie lambrisat cu lemn de trandafir. Familia care primise locuinţă temporară în interiorul gării nu avea acces chiar la toate camerele importante.

Fântâna Mioriţa arată jalnic, de fapt nu arată în nici un fel, e ambalată oribil şi probabil că primăria nu doreşte să ne mândrim cu ea. Mi-o amintesc de acum mulţi ani când încă avea panourile decorative create de Milita Petraşcu şi acel joc al apelor creat de părintele hidroenergeticii româneşti, ing. Dorin Pavel. A fost un monument frumos care arăta bine în acea zonă. Dar cui îi pasă?!

Casa Nicolae Minovici sau Casa cu Clopoţei, azi Muzeul de Artă Populară Prof. N. Minovici, o clădire frumoasă şi interesantă în exterior. Interiorul de asemeni, un frumos muzeu. Am vizitat-o acum peste un an şi probabil voi mai merge. Mă bucur că au reabilitat clădirea, arăta jalnic cu ceva ani în urmă când locuiam în Aviaţiei şi treceam zilnic pe lângă ea în drum spre serviciu. Alături de această casă este şi Muzeul de Artă Veche Apuseană, clădire şi colecţii ce au aparţinut lui Dumitru Minovici.

Pădurea Băneasa, loc unde nu cred că există bucureștean să nu o fi umblat puțin, o zonă cândva sălbatică, azi cu destul de multe construcții care au furat din ceea ce nu trebuia distrus. Eu am avut șansa să o cunosc înainte de 89 și era minunată pentru noi cei care aveam o singură zi liberă pe săptămână, uneori nici aceia. Acum aici doar o amintesc, n-am ajuns acolo şi cumva nici nu-mi mai doresc căci nu mai are farmecul natural.

Capela Mauriciu Blank, de ceva timp o ruină, este locul pe care și-l alesese pentru mormânt de familie unul din fondatorii Marmorosch Bank din București a cărei clădire neîngrijită o vedeți alături de Banca Națională. Același arhitect care a semnat și planurile Palatului Elisabeta a proiectat și capela de cărămidă roșie, ciudată pentru noi dar respectând cutumele locului de înmormântare evreiesc. N-am ajuns totuşi până acolo singură, cred că mi-ar fi puţin greu să mă orientez acum, înainte mergeam aproape de clădire, la picnic. Este în spatele Academiei de Poliţie.

Băneasa este un cartier frumuşel, foarte aglomerat. Partea bună este că are multă zonă verde pe malurile lacului, are relativ aproape o pădure sau ce a mai rămas din ea. Merită să faceţi câţiva paşi de o parte şi alta a şoselei Bucureşti-Ploieşti într-o zi în care nu aveţi nimic planificat

---

VIZUALIZĂRI: 2407 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI