Review fără titlu. Na, că nu v-așteptați la asta!

TIPĂREȘTE

Încep prin a scrie acest review, fără a ști ce titlu o să-i pun. Aaa, și fără niciun banc. Faza cu bancurile, s-a demonetizat, toată lumea pune câte-un banc la orice review, iar eu vreau să fiu ”mai cu moț”, mai ales că speram ca bancurile să-mi salveze calitatea îndoielnică a reviewurilor. Plus că, devin răutăcios, alții pun bancuri mai bune ca ale mele, iar eu mă oftic!

Așa sunt eu și nu, n-am draci pe burtă, nici nu mă strâng chiloții, nu am întrebări existențiale la care să nu găsesc răspunsul, la fel după cum, spre rușinea mea, nu-mi pasă de soarta încălzirii globale, a elefanților pitici, șocâtelor de câmpie sau muștelor tărcate!

Sunt extrem de egoist, mi-e drag de mine de nu mai pot, vreau să trăiesc mult și de aceea mi-e ciudă să văd că-mbătrânesc oficial! La fel de ciudă ca atunci când am aflat că nu există Moș Crăciun, cea mai frumoasă poveste a copilăriei noastre! I hate you, Wikileaks!

Pe acest sait încercăm cu toții să scriem despre turism doar că depinde ce înțelegem prin turism. Dacă a merge până-n fundul curții și a risca un incendiu pentru că aprindem grătarul cu care vrem să pârpolim slana, sub gluga de ciocani, este turism, înseamnă că putem scrie despre așa ceva Sau, dacă suntem pe drumurile patriei, facem o pană de cauciuc și, după ce o reparăm, mergem la baia unui restaurant construit în apropiere ca să ne spălăm pe mâini, normal că o să profităm, facem poze la un meniu și la baie, apoi o ștergem de acolo fără să comandăm o sticlă de apă de la chiuvetă, este la fel de evident că o să scriem un frumos review despre ”Unde să mâncăm la km 276.199 ”, în timp ce ne molfăim sandevichiul de-acas'... yep, și acest review este despre turism! Să scriem, dară, despre el!

Păi, atuncea, întreb și eu, nu poci scrie un review despre o plimbare de-a mea prin București?! Ba, firesc, iacă, poci și o să și-o fac!

Nu mă leagă deloc amintiri plăcute despre capitala patriei noastre. Pe mine viața m-a bătut numai când eram în București, cu excepția căsătoriei, atunci, da, eram la Adjud!

Prima mea ieșire la București a fost pe vremea când eram prin clasa a V-a. Ne-a dus cu turma să vizităm Muzeul de Istorie PCR și Muzeul Antipa. Am mers cu un autobus, eu mi-am pierdut pachețelul cu mâncare dat de-acas' de mama. De banii de-i aveam la mine mi-am cumpărat doar gumă de mestecat așa că seara, când am ajuns acasă, mi-era foame de-aș fi mâncat și bătaie!

A urmat apoi ”satisfacerea stagiului militar” (chestia cu ”satisfacerea” sună cam sexual, dar, așa era regula), școala de ofițeri, pălitura de stat din decembrie 1989 și evenimentele de după, inclusiv 13-15 iunie 1990, apoi facultatea și, ofițer fiind, câteva misiuni executate prin Capitala noastră dragă, care mi-au ridicat nivelul de admirație față de București de la ”N-ar mai sta cărămidă pe cărămidă! ” la ”Băga-mi-aș! ”

Nici nu știu dacă web o să aprobe publicarea reviewului, dacă nu vrea e treaba lui, eu, altul, nu mai scriu!

De câțiva ani copilul meu locuiește în București, după ce a terminat facultatea, masteratul și alte cursuri și și-a găsit serviciu. ȘI-a luat casă și buletin de București, motiv pentru care s-a și dezis de noi, moldovenii! Chiar dacă numai așa, de fentă!

Faptul că de ziua mea Adriana a hotărât, democratic, prin batere din picior, că vom merge la București, mi-a ridicat entuziasmul pe înălțimi de necuprins cu privirea!

Mă-nnebunesc după aglomerație, culmea, nu aia rutieră ci aia de când vrei și tu, ca omul, să mergi pe trotuar și să belești ochii la vitrine și fiecare celălalt trecător ți-aplică un body check.

Îmi place de mă p pe mine să nu găsesc loc de parcare pentru mașina mea, să-mi las afișat numărul de telefon pe bord pentru a muta trocuța în caz că apare deținătorul de drept al bucății de pământ asfaltat de sub Skodița, pentru că, nu-i așa, mai bine cobori la mașină cu bucătura-n gură decât să-ți găsești gumele răsuflate, unori prin niște găuri confecționate cu lama briceagului.

Știu că fetele se consideră fericite când merg prin magazine, mai ales alea de cârpe și, de dragul Adrianei, accept și asta: Focșaniul este un oraș mic. Bucureștiul, însă, hm... Și, totuși, nu-nțeleg, dacă eu sunt de accord ca să meargă prin magazine iar eu să stau și s-o aștept în nuș'ce crâșmă din mall-ul respectiv, de ce nu se poate?! Nu, trebuie să merg cu ea, să-mi dau și eu cu părerea, părere de care, oricum, nu ține cont???!!!

Știam deci ce m-așteaptă atunci când am plecat de-acasă spre Capitală.

Moldoveni fiind și părinți de odraslă proprie, am mutat jumate din beci, să ducem copilului papa bun, vin natural și conserve de toamnă făcute de mă-sa! Ba, de la Poșta Câlnău, am luat și preparate din carne, mai ales pastramă de oaie, babic, ghiudem, cârnați picanți și alte cărnuri, preponderent ovine, pregătite cum numai oamenii de pe-acolo știu. Nu mă laud, dar, la 5 minute după ce-am plecat de-acolo, mirosea în mașină a usturoi și-a afumătură de te usturau ochii! Dacă am fi luat pe cineva la ocazie ne dădea ăla în judecată, spunea c-am făcut experiențe pe el!

La Românești, mică haltă, cumpărat crizanteme la ghiveci, să ducem fetei o pată de culoare pentru aparatament. L-am așezat în portbagaj prin îndesare cu picioarele, așa eram de aglomerați. Și, sincer, Skoda Fabia are portbagaj mare, eu fiind posesorul unui breack.

Am ajuns la București și, fiindcă Luminița muncea până pe la ora 19, având de organizat nuș' ce conferință, Adriana a stabilit, inclusive și pentru mine, că, cel mai bine, ar fi să mergem la Mall Băneasa, că tot ne este în drum, că ei îi place și pe mine, ca un soț iubitor de mă aflu, o să mă bucure bucuria ei, cum s-a bucurat Bucur...

Rezumând întâmplarea, urăsc magazinele de haine!!! În seara respective le-am urât constant timp de trei ore.

Apropiindu-ne de ora la care trebuia s-ajungem acasă la progenitură, am plecat la drum. De la Mall Băneasa am plecat la ora 18,15 și am ajuns la locul cioată, în Sectorul 3, la ora 20,20, Dumnezeu să-nțeleagă traficul din București! Cert este că eu când îs nervos îs foarte calm, deștu'mijlociu este erect, am legat o grămadă de prietenii cu alți șoferi din zona de treceam io!

Am ajuns în fața blocului și ghiciți cine-a urcat bagajele, sus, la 5, unde locuiește fiie-mea? Nțțț, n-are lift!

După cele 3-4 drumuri, am aflat ce simte omul când n-are ce respira, timp în care Adriana îmi spunea să mă grăbesc, să-i facem surpirza Luminiței, când ajunge ea acasă, noi să fi pus tot și toate la locul lor. Locul meu era undeva, la 2 m sub pământ, dar am stat liniștit, nu este niciun cimitir prin preajmă!

Gata, nu-mi mai dezvălui aspecte din viața familiei, o să trec la partea de turism, ”obectul”activității acestui sait.

A doua zi am decis să mergem prin București, așa, la pierdere de timp. Am anunțat, sonor, faptul că accept, cel mult, patru magazine, din care două cu haine, altfel, mă urc în Skodă și nevastă-mea n-are decât să vie la Mărășești cu CFR-ul. Hm, era o idee, la orarul trenurilor de le avem cred că venea acasă când făceam eu 60 de ani, mai este până atunci!

Ce-am, ales noi să facem:

Done! Bilet de intrare 20 de lei de persoană adultă, 10 lei de pensionar. Marcat banu'! Plus 10 lei taxă de făcut poze. Ducă-se!

Muzeul este mai mult decât interesant, cred că știți asta. Ai de văzut colecții osteologice, zoologice, mineralogice, geologice, paleontologice și etnografice, desene, schițe, hărți, tablouri, obiecte moștenite de la savanții și exploratorii din trecut.

Am înțeles că ar fi vreo 2 milioane de piese, fiind cel mai mare și divers muzeu din România. Doar că, lipsind spatiul, nu pot fi expuse toate, în același timp. Astfel, o parte din ele folosesc pe rând expozițiilor temporare, sau, rămânând în sertare, pentru a folosi ca bază pentru un larg evantai de cercetări în domeniul științelor naturale.

Muzeul a fost înființat, prin poruncă domnească, în anul 1834, pe vremea voievodului Alexandru Ghica, la initiative acestuia, banul Mihalache Ghica. Istoria muzeului este interesantă, care vreți să vă dumiriți o puteți face din diverse surse.

Grigore Antipa a fost directorul acestui muzeu între anii 1893 -1944, timp de 51 de ani, probabil că de asta au și poreclit muzeul cu numele lui. :)

Muzeul este foarte frumos, eu cred că ar trebui vizitat de cât mai mulți oameni. Chiar dacă, poate, lumea îi dă o abordare copilărească, ”am văzut leul, cerbul și fundul maimuței! ” Cert, să mă scuze Tolontan, n-am văzut mamuții radioactivi, cred că i-au pitit ăia de lucrează acolo.

Am stat vreo două ore prin muzeu, am remarcat modul cumva nou de prezentare al unor exponate și am plecat, da, mai deștept, am aflat că polițiștii, chiar pensionari fiind, se trag din oameni, deci, mai am o șansă!

Am făcut multe poze, o să vă arăt din ele!

Ieșind noi din Muzeu, după atâta forțare de creier de-am avut io parte de ea, am decis să scăpăm de presiune cu o plimbare. Cel mai la îndemână, ieșind din Muzeu, a fost Bulevardul Magheru.

Știați că a fost construit pe la 1900, refăcut între 1923-1930. Din anul 1950 a fost adus la traseul actual.

Se spune despre el că este cea mai scumpă arteră din București

Chiar dacă vineri după-amiaza, plimbarea mi-a făcut bine. A trezit unele amintiri și, invariabil, melancolii, am rememorat întâmplări petrecute pe vremea când eram tânăr.

Pentru moldoveanul de mine, chiar dacă aglomerat, Bulevardul mi-a plăcut, erau mulți tineri și tinere. Frumoși-frumoase. Să ne oprim, zic...

”Centrul istoric este o parte a cartierului Centrul Civic. Aici se găsesc Curtea Veche, Hanul lui Manuc, bisericile Stavropoleos și Sfântul Anton, ca și numeroase alte clădiri vechi declarate monumente istorice.

În centrul istoric, în Piața Bisericii Sfântul Gheorghe-Nou, este amplasat kilometrul zero (oficial) al României. Pe lângă spațiul verde oferit de Parcul Sfântul Gheorghe creat în jurul Bisericii „Sf. Gheorghe Nou” mai este și Parcul Colțea în care este amplasată Fântâna Vioara Spartă. Primăria Bucureștiului are în desfășurare un proiect de restaurare a zonei istorice din centrul Capitalei. ”

Pentru că de ce am mers în Centrul vechi? Moldoveanul de mine a vrut să vadă și km 0 al fițelor din București. Și, știam și că voi găsi o terasă unde să pot sta să-mi leorbăi o bere-două.

Și, dacă vremea a fost atât de plăcută, chiar am stat la o terasă, nu mă întrebați vreun nume, am băut berea de rigoare și fetele limonadele aferente, că, deh, trebuie să dăm bine în poze, nu?

„Pe locul unde se ridică astăzi Mănăstirea Radu Vodă s-au descoperit importante vestigii arheologice datate din perioada paleoliticului. În vremea geto-dacilor, așezarea de pe colina din apropierea Pieței Unirii de astăzi dispunea de puternice fortificații, constituindu-se într-un punct strategic de prim rang.

Prima biserică de pe colina Radu Vodă este atribuită domnitorului Mihnea cel Rău (1508-1509), cea de-a doua fiind ctitorie a domnitorului Alexandru al II-lea Mircea (1568-1577), strănepot al lui Vlad Țepeș. Fiul său, Mihnea Turcitul, va înzestra mănăstirea cu moșii, sate și odoare de preț – sporind prestigiul ei în Țara Românească. În timpul domniei sale, în mănăstire este înființată prima bibliotecă din București. În 1595, Mănăstirea Radu Vodă va fi incendiată de trupele lui Sinan Pașa, în retragerea acestora din calea armatei lui Mihai Viteazul.

Radu Vodă Mihnea reface din temelii mănăstirea, în 1625, închinând-o Mănăstirii Ivirion din Athos. Patriarhul Macarie al Antiohiei și Paul de Alep, vizitând Mănăstirea Radu Vodă în 1653-1657, rămân profund impresionați de arhitectura acesteia. Cutremurele din 1829 și din 1838 îi vor produce Mănăstirii Radu Vodă mari pagube, fiind necesare ample lucrări de refacere. În 1875, Titu Maiorescu, în acea vreme ministru al cultelor, hotărăște dărâmarea unei părți însemnate din mănăstire – ca și a altor incinte mănăstirești și hanuri din București –, considerate clădiri insalubre. Biserica, turnul-clopotniță și o parte din chilii vor rămâne totuși nedemolate.

Dacă în perioada 1839-1847 la Radu Vodă va funcționa Seminarul Mitropoliei, iar mai târziu, pentru o scurtă perioadă, Liceul Francez, la începuturile perioadei comuniste va funcționa aici o școală de cadre de partid. Clădirile Seminarului Teologic, aflate la sud de biserică, datează din 1893, fiind construite prin grija lui Ion Scorțeanu și a surorii sale Maria Șchiopescu, ca internat al seminarului. În 1960, mănăstirea este desființată. PF Justinian va restaura biserica de la Radu Vodă între anii 1969 și 1974, locașul fiind resfințit în 1979. Pictura bisericii aparține părintelui arhimandrit Sofian Boghiu, în pronaos păstrându-se totuși o parte însemnată din pictura lui Gheorghe Tattarescu. Mănăstirea a fost reactivată în 1998 de către PF Teoctist.

În biserica Mănăstirii Radu Vodă se află mormântul Patriarhului Justinian Marina. ”

Mie-mi place acel lăcaș de cult din motive religioase, adică, intime. Ori, dacă-s intime, nu-s de discutat! Accept orice religie cu condiția să nu bați la cap cu ea. ! Și reciproca e la fel de valabilă, deci, așa voi proceda!

Am intrat în biserica mănăstirii, am relaționat cu ideea mea despre Dumnezeu, mi-am pus anumite speranțe și, da, l-am însărcinat pe Atotputernicul cu rezolvarea lor. Încă aștept, dar, nah, abia de-a trecut o săptămână!

Cam asta a fost ieșirea mea de la București prilejuită de sărbătorirea zilei mele de naștere. Da, știu, nu trebuia să fac un review cu așa ceva dar, ce să vă fac!

Ce-am avut noi de înțeles din această postare?

Nu știu, este la liber, fiecare ce vrea, oricum, cei de mă (mai) citesc sunt din ce în ce mai puțini, problema este la mine, cert, nu știu s-o identific, dar, nici nu pun la inimă!

Am plecat și am ieșit greu din București, deși era sîmbătă dimineața.

Mers ușor și voios, până am ajuns în Buzău. Afară era atât de frumos că ne-am rupt vreo trei ore pentru acest oraș din Moldova, obârșie pe care ei, buzoienii, o reneagă! Da, buei, sunteți moldoveni, obișnuiți-vă cu ideea! :p

Haidi, pa!

Web, te rog: https://www.youtube.com/watch?v=tyUgnqv3H6M! Da, știu că n-are nicio legătură cu reviewul, dar, credeam că te-ai obișnuit cu asta! :))

---

VIZUALIZĂRI: 1172 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI