Inedit în București: Palatul Telefoanelor – un „zgârie-nori” american (IV)

TIPĂREȘTE

Continui seria poveștilor inedite din București cu o altă vizită efectuată într-un weekend de iunie, într-o clădire considerată emblematică pentru Capitală: Palatul Telefoanelor. Într-o seară am citit o informație pe Facebook conform căreia în acel weekend, după-amiaza târziu, se va putea vizita parterul impozantei clădiri, loc unde era amenajată o expoziție. Am mers duminica acolo, după ora 16.00, și am descoperit expoziția intitulată Conexiuni: om, fibră, beton dedicată istoriei telecomunicațiilor locale. Organizată de compania de telefonie „portocalie” , sub coordonarea unui arhitect, expoziția a trecut aproape neobservată, nefiind promovată în mod vizibil; nu am găsit nici știri, nici alte informații despre ea. Dincolo de toate, vizita a oferit ocazia de a vedea parterul acestei clădiri, a cărei construcție a generat numeroase controverse la vremea respectivă.

Bucureștenii cunosc foarte bine silueta albă a Palatului Telefoanelor, clădire prezentă pe Calea Victoriei din anul 1933, ridicată pe locul vechii Terase Oteteleșanu (cuib al boemei noastre literare și artistice) și în vecinătatea fostului Teatru Național. Timp de decenii, edificiul a reprezentat unul dintre reperele arhitecturale ale centrului Capitalei și un simbol al modernizării comunicațiilor din România. În prezent, Palatul Telefoanelor este utilizat de o cunoscută companie de telecomunicații, care a succedat Romtelecom, pentru desfășurarea activităților administrative.

Vin americanii...

Trecătorul care se va opri pe trotuarul din fața Teatrului Național sau mai precis peste drum de ceea ce era până mai zilele trecute Terasa Oteteleșeanu, va observa... ce zic! , va vedea destul de bine și aproape că nu va vedea decât asta, niște imenși drugi de fier cari vor să se înalțe, asprii și morăcănoși, până în slava cerului... Ceea ce se ridică acolo nu este un muzeu, ar putea fi o cazarmă inestetică — dar este un palat... E palatul telefoanelor! Nici nu v-ați gândit. O datorăm unei societăți americane. Și ca toate palatele americane, el vrea să zgârie cerul si ochii admiratorilor... Stăm fără grai în fata acestui imens gunoi azvârlit drept în fata Teatrului Național (care, mic ca vai de el, presupunem că va fi dărâmat pentru incompatibilitate cu gustul american de vis-a-vis) și în văzul străinilor cari de bine de rău mai vin câteodată și pe la noi. Așa începea articolul „Palate americane” , scris de Toma Vlădescu într-unul din numerele ziarului Calendarul din martie 1932.

Pe terenul cumpărat în 1929 de Societatea Anonimă Română de Telefoane începe construcția unui „zgârie nori” de inspirație americană, arhitecții fiind tot de pe continentul american, Walter Froy și Louis Seabury Weeks, alături de Edmund Van Saanen Algi (care a lucrat și la Palatul Academiei de Studii Economice). La momentul construirii sale, a fost prima clădire înaltă din România realizată pe un schelet metalic, turnul având o înălțime de 52,5 metri.

Pe un ton mai împăciuitor, apare într-o publicație românească din SUA – „America. Roumanian Daily News” (aprilie 1932) – alt articol care subliniază importanța acestui mijloc modern de comunicație: telefonul. Clădirea este făcută de societatea românească de telefoane, în colaborare cu marea instituție International Telephone and Telegraph Company, care-și are biroul principal în New York. In urma legăturilor făcute cu această firmă americană, sunt speranțe că România va avea cel mai perfect sistem de telefoane din întreaga Europa. De fapt, chiar acum, înainte de centralizarea tuturor liniilor și birourilor în acest gigantic edificiu ridicat la București, sistemul telefoanelor din țară funcționează foarte bine și oferă cea mai mare promptitudine. Deja de anul trecut fiecare oraș din România avea legătură directă unul cu altul și puteau telefona chiar în străinătate. Desvoltarea aceasta a telefonului va ajuta și la desvoltarea economică a țării. E un an de când s-a dat concesiunea acestei corporații, și de atunci telefonul s-a ramificat pretutindeni. Cu alte cuvinte liniile telefonice s-au prelungit și s-au înmulțit la număr în interiorul țării. Prelungirea s-a făcut și în străinătate, ajungând până în Franța, Anglia și țările scandinave. La fel, după cum ne amintim, s-a deschis, pentru prima dată, serviciu direct telefonic între România și Statele Unite.

La ridicarea colosului de oțel au contribuit și multe firme din țară, dar și din afară, ori importatoare de bunuri și mărfuri. În ziarele epocii s-au publicat furnizorii care au ajutat la construcția Palatului: Uzinele de Fier și Domeniile din Reșița S. A. (tot oțelul pentru schelet), Uzinele Metalurgice Unite „Titan, Nădrag, Călan” , Vignali & Gambara (plăci de mozaic cu marmură), A. Kocsis & Fii Brașov (parchet), Confortul (mobilier de birou tip american), Uzinele Dura S. A. Timișoara (corpuri de iluminat sistem cubic „Atrax” ), Sulzer Freres S. A. (instalații de apă, încălzire, stingerea incendiilor), Fabricile Dumitru Voina Brașov (fabrică de șuruburi și nituri), Magazinele Unite „Belgia” (geamuri, cristale, oglinzi) și multe altele.

Chiar înainte de inaugurare, la începutul lunii aprilie 1933, H. H. Burrell directorul Exploatării din Societatea de Telefoane dădea un interviu publicației „Vremea” .

Am dorit să aflăm de la d. Burrell, condițiunile tehnice în care s-a construit acest „zgârie-nori” . — Materialul, cu care s-a construit Palatul Telefoanelor a fost procurat mai mult din țară sau din străinătate? — În majoritatea lui, el a fost furnizat de industria românească. Bunăoară, întreaga fierărie a fost lucrată la Reșița. Și populația și-a putut da seama, în timpul construcției că toate traversele și stâlpii de susținere sunt făcuți din traverse de fier. Societatea „Union“a executat construcția propriu zisă din fier. Din America am adus numai cazanele pentru calorifere și ascensoarele care au costat cu 25% mai ieftin, cu toate cheltuielile de transport și vamă. — Ascensoarele pe care le-am adus, și care sunt în număr de 2 vor transporta persoanele, tot atât de repede ca un... accelerat! De la parter, la etajul al nouălea, se va ajunge în 16 secunde.

Și, în același interviu, despre o temă de actualitate și azi, automatizarea:

— Domnule director, o care frământă corpul funcționăresc. Când totul este „automat” , veți concedia personalul dv. ? — Nici o îngrijorare. S-au luat toate măsurile ca întregul nostru personal să rămâne mai departe. Numai că li se vor da alte însărcinări. [... ] Pentru pregătirea elementelor care vor trece în birourile Societății, s-a prevăzut predarea cursurilor de steno-dactilografie, iar pentru operatoarele care deservesc legătura internațională, li se predă cursuri de limba franceză.

În 24 aprilie 1933 are loc inaugurarea oficială, în prezența regelui Carol al II-lea. Întregul eveniment s-a desfășurat între orele 11.00 și 12.00 și a constat în susținerea de discursuri (regele Carol al II-lea, Gr. Filipescu – președintele Societății de Telefoane, Ed. Mirto – ministrul comunicațiilor), vizitarea clădirii și un bufet copios. Din cuvântarea regelui: Inaugurând astăzi noua Centrală a Societăţii de Telefoane, inaugurăm un nou avânt in viaţa economică a Ţării. În ritmul modern, toată lumea a putut constata că cel mai important factor de progres sunt comunicaţiile. De aceia am salutat şi salut cu bucurie iniţiativa colaborării dintre Stat şi Societatea de Telefoane (Curentul, 26 aprilie 1933). În sala de recepție s-a semnat și un act constitutiv „în amintirea înălţării Palatului Telefoanelor din Bucureşti, zidit pentru automatizarea serviciului telefonie al Capitalei şi desăvârşirea legăturilor cu ţara şi cu lumea întreagă” .

Aprecierile critice continuă și după inaugurare, în momentul alinierii Căii Victoriei: Dispărând frontalul imobilului Frascati, apare în toată altitudinea şi arhitectura lui inestetică, Palatul Telefoanelor, înalt până la nori şi subţire ca un stâlp. Este o disproporţie flagrantă între înălţimea şi suprafaţa lui şi ca urmare „cade” oribil acest Palat al Telefoanelor, pe linia căii Victoriei (Rampa, iulie 1933)

Presa din a doua jumătate a anului 1933 publica deja reclame la legăturile telefonice oferite în Palatul Telefoanelor: Printre avantagiile pe cari le oferă publicului centrala telefonică din Calea Victoriei sunt şi spaţioasele şi cofortabilele cabine telefonice, de unde puteţi cere orice număr de aci din oraş sau de oriunde doriţi. Serviciul este rapid şi afabil, iar cabinele sunt construite astfel încât să ofere linişte şi confort (Dimineața, septembrie 1933)

Vizita...

Am citit pe Facebook despre expoziția organizată de Orange la parterul Palatului Telefoanelor, deschisă doar în weekend, la orele târzii ale după-amiezii (pe FB). Am intrat în clădirea turn printr-o ușă decorată cu motive Art Deco într-un hol-sală vast, cu pardoseli din marmură și decorații geometrice specifice epocii, toate sugerând modernitatea și progresul tehnologic al anilor ’30 (îmbunătățite acum cu tehnologia epocii contemporane, ca de exemplu aer condiționat). Ghișeele lungi sunt prevăzute cu blat de marmură, iar pătrățelele pardoselii sunt de culoare verzuie, cum erau și uniformele angajaților în epoca interbelică. Probabil în această zonă se aflau și cabinele telefonice, nu am intrat niciodată aici când încă funcționau aici telefoanele. La subsol și etajele intermediare se aflau toate mașinăriile, centralele automate, instalații de comunicații etc.

În sala mare de la parter pictorul Paul Aburel a lucrat o pictură murală numită „Îndrumarea graiului” , pe o suprafață de circa 80 mp. Erau înfățișați lucrători de la Societatea de Telefoane care executau lucrări tehnice, precum și oameni care se conversau prin telefon peste mări și țări. Pictura nu a fost bine primită de criticii epocii, ulterior, peste zeci de ani, a dispărut.

Piesa de rezistență o constituie etajul 8, acolo unde s-au păstrat birourile exact cum arătau în trecut (Secretariatul, sediul Direcțiunii și al Consiliului de Administrație), chiar și după restaurările recente. Din păcate nu am avut acces acolo; ar fi fost interesant de văzut și ascensoarele vechi.

Am putut admira arhitectura parterului, cu stâlpi pătrați și decorațiuni ArtDeco, plafoanele casetate și marmura omniprezentă. În partea dreaptă a sălii de la parter era amenajată o expoziție de telecomunicații, cu echipamente istorice: centrale, teleimprimator, ceasuri electrice, felurite telefoane etc. Am privit cu interes mănunchiurile de fire și cablurile care, odinioară, făceau posibilă transmiterea convorbirilor telefonice la mari distanțe. Tot în cadrul expoziției se mai poate analiza o cabină telefonică, așa cum existau cu ani în urmă în România, și telefoane publice.

Per ansamblu, vizitarea expoziției a fost o experiență plăcută, dacă era completată cu un tur la etajul administrativ (cel cu numărul 8) ar fi fost perfect. Este posibil ca expoziția telecomunicațiilor să fie deschisă în continuare, în weekend, în intervalul orar 16.00-20.00. Istoria Palatului Telefoanelor și istoria telecomunicațiilor fac parte integrantă din istoria arhitecturii românești și din procesul de modernizare a statului român din prima jumătate a secolului al XX-lea.

Alegeri inspirate!

AmFostAcolo fără reclame?

• Utilizatoriii LOGAȚI văd o versiune cu mai puține reclame
• Ai dori o versiune COMPLET fără reclame? — devino membru afaFanClub -- citește mai mult

Membrii afaFanClub accesează AFA FĂRĂ RECLAME, pentru 8-9 lei/lună!

Cum devin membru afaFC? -- cumperi un abonament pe 6 sau 12 luni.

Detalii despre abonamentele afaFanClub aici

• ABONAMENT afaFC pe 6 LUNI = 59 lei Cumpără afaFC 6 luni
• ABONAMENT afaFC pe 12 LUNI = 100 lei Cumpără afaFC 12 luni

*) Nu uita să completezi, la DATE FACTURARE, username (de exemplu la Adresă)

---

VIZUALIZĂRI: 18 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI