Iarna în București: spectacol alb sau pedeapsă?

TIPĂREȘTE

Iată ca a sosit un picuț de iarnă mai serioasă în Capitală, lucru de care am fost anunțați brusc și fără drept de apel la ora 04.19 dimineață de sunetul strident al sistemului Ro-Alert. Am privit admirativ grădina blocului, contemplând opera naturii, iar gândul mi s-a îndreptat brusc spre metrou – soluția salvatoare în caz de blocaj la suprafață – și spre faptul că învățământul preuniversitar din București este în vacanță.

Făcând abstracție de aleile și trotuarele înzăpezite și de transportul public de suprafață blocat, în primele ore ale dimineții orașul părea desprins dintr-un basm. Cei care utilizează zilnic autoturismul au (cam) renunțat la a scoate mașina din parcare, străduțele dintre blocuri fiind acoperite de omăt. Cum temperaturile au rămas pozitive peste zi, iar ninsoarea a încetat în jurul orei 11.00, stratul de nea, inițial „înfricoșător” , a început să se topească, iar streșinile au început să „plângă” neîncetat. La marginea șoselelor și în jurul trecerilor de pietoni s-au format lacuri cu adâncimi incerte, în timp ce cei ieșiți cu autoturismul par să se creadă la raliu, ignorând depusă pe asfaltul nu tocmai neted.

Cu toate aceste impedimente, pe la amiază am decis să ies la o plimbare scurtă prin centrul Bucureștiului pentru a surprinde „iarna de poveste” cu fulgi căzuți peste clădiri istorice și pături de nea (încă) albă. Am străbătut 4 km prin zăpadă și multă apă pornind din Piața Romană, pe Calea Victoriei până la Piața Universității și retur pe bulevardul Magheru spre Piața Romană.

Privim Palatul Academiei de Înalte Studii Comerciale și Industriale (actualul ASE) care împlinește anul acesta 100 de ani de când a fost construit, analizăm combinația de vechi cu nou, ne aducem aminte de legendele ce bântuie în jurul unor elemente de construcție. Continuăm pe trotuare parțial curățate până în zona Amzei, unde pozăm casa Coanei Mița Biciclista („eleganta demi-mondenă” a fost arestată în 1903, iată știrea: Eleganța și nostima Mița se bizue probabil pe protecții... străine, pe protecția unui celebru fabricant de bere a cărui inimă a reușit s-o câștige pe țărmurile Rivierei și care a urmat-o până pe malurile Dâmboviței. Tare pe această intimă legătură, Mița noastră a crezut că a devenit... inviolabilă și că-și poate permite luxul de-a ultragia, la nevoe, și autoritatea polițienească – Universul, noiembrie 1903). Vis-a-vis, paradoxal, se înalță Biserica Amzei, ctitorie de la cumpăna secolelor al XIX-XX-lea, frumoasă, monumentală, impunătoare.

Ieșim pe Calea Victoriei (Podul Mogoșoaiei de altădată) și ne oprim o clipă în fața Palatului Știrbei o clădire neoclasică ridicată pe la 1835 pentru viitorul domn Barbu Știrbei care îl folosește drept reședință domnească; i se adaugă etajul și statuile spre sfârșitul anilor 1800; după renovarea recentă a devenit un complex cu magazine de lux.

Și înaintăm pe sub picături de apă și bucăți de zăpadă desprinse de pe acoperișuri până în Piața George Enescu, continuată cu Piața Revoluției. Aici, înconjurate de zăpadă, sunt mai multe monumente: Ateneul Român (vezi impresii), superbă clădire, atât la interior, cât și la exterior; Palatul Regal (vezi impresii) cu ale sale deosebite „spații istorice” (azi, Muzeul Național de Artă); Biblioteca Centrală Universitară „Carol I” (vezi impresii) și statuia ecvestră a Regelui Carol I; Memorialul Renașterii (celebrul monument „cartoful în țeapă” ), monumentul lui Iuliu Maniu; clădirea fostului CC al PCR cu „ultimul balcon” al lui Nicolae Ceaușescu.

Ne continuăm drumul pe Calea Victoriei alături de mai mulți străini care în ciuda vremii și zăpezii se plimbau prin oraș. Privesc alt balcon, cel al Hotelului Continental, loc unde Regele Mihai a ieșit în 1992 în fața a sute de mii de oameni (vezi impresii). Un pic mai încolo se înalță semeț Palatul Telefoanelor, un zgârie-nori în stil american ridicat în perioada interbelică, clădire care a fost cea mai înaltă construcție din București timp de vreo 20 și ceva de ani. Continuăm cu Teatrul Odeon (sala de spectacole are tavan rabatabil), Hotel Capitol, Cofetăria Capșa și Cercul Militar Național (recent restaurat; în fața monumentului se găsește Piața Drapelului).

Ieșim în Piața Universității cu arhicunoscutele statui (Spiru Haret, Gheorghe Lazăr, Mihai Viteazul și Ion Heliade Rădulescu), clădirea Universității din București (în plină restaurare), monumentul lui Ion C. Brătianu (reconstituit în mijlocul sensului giratoriu), Palatul Suțu (vezi impresii) – azi sediu al Muzeului Municipiului București. La o aruncătură de băț se află Biserica Colțea (una dintre cele mai vechi biserici din Capitală) și Spitalul Colțea (primul spital din București) și statuia ctitorului – spătarul Mihai Cantacuzino (cea mai veche statuie din București, realizată din marmură de Carrara de sculptorul Karl Storck, în 1869).

Fostul Hotel Intercontinental (azi Grand Hotel Bucharest) – altă clădire turn emblematică, Teatrul Național „Ioan Luca Caragiale” și Facultatea de Arhitectură completează alte laturi ale Pieței Universității. Vom mai descoperi pe bulevardul Magheru garajul „Ciclop” (prima parcare supraetajată din România, închis azi), hotelul Lido (cu prima piscină cu valuri din România, azi nu mai este funcțională) și Biserica Italiană.

Concluzie. O plimbare frumoasă, dar solicitantă din cauza zăpezii apoase și a bălților. Pe parcurs se pot vedea mult mai multe statui, pasaje, clădiri istorice. Din păcate multe sunt semnalizate doar cu acele aproape invizibile plăcuțe de „monument istoric” , cred că ar fi utile panouri informative mai mari.

Iarna nu-i ca vara!

---

VIZUALIZĂRI: 31 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI