GRAD SATISFACȚIE
O seară de vară în Cartierul Armenesc
În ultimul weekend al lunii iulie, când temperaturile erau în continuă creștere, prevestind canicula cu care luna august a ars orașul și țara, pe strada Armenească și în curtea bisericii cu același nume a avut loc Festivalul Strada Armenească, festival anual, aflat deja la a 4-a ediție.
Programul festivalului promitea expoziții, bazar artizanal, standuri cu bucate tradiționale, artiști stradali, activități distractiv-recreative și concerte.
Din păcate în timpul zilei nimic nu ne-a convins să ieșim din casă în căldura Bucureștiului, însă sâmbătă pe seară ne-am decis totuși pentru o plimbare în zonă, pe care eventual să o terminăm cu o cină târzie în oraș. Nu știam unde, urma să alegem din mers. Nicu Alifantis, care concerta seara pe la 21.00 pe Armenească, a fost cel care m-a convins definitiv să ies din casă. Sunt îndrăgostită dintotdeauna și pentru totdeauna de muzica lui Nicu Alifantis și de poezia din muzica lui, așa că mă bucuram să îl ascult.
Bucureștiul s-a dovedit neașteptat de pustiu pentru o seară de sâmbătă, străzile aproape goale, traficul aproape inexistent. Perioadă de concedii, weekend călduros, lumea fugise cu siguranță în valuri de mare și vârfuri de munte, iar care mai erau pe acasă, ori îmbrățișau strâns aparatele de aer condiționat, ori se pregăteau la ora aceea de cluburi. Cert este că am ajuns rapid în zona armenească, dar apoi ne-a luat ceva timp căutând pe străduțele cartierului după un loc de parcare. După ce am rezolvat într-un final această problemă, am rătăcit agale pe străzile întortochiate, admirând arhitectura frumoasă a caselor în lumina înserării. Drumul ne-a scos fix pe strada Armenească, pe la jumătatea acesteia, dar chiar în spatele scenei pe care deja cânta Nicu Alifantis și care era montată de-a curmezișul drumului, practic baricadându-l. Nu aveai cum să ajungi în față decât luând-o pe o străduță laterală și ocolind, venind dinspre Bulevardul Carol, ceea ce am și făcut, după ce am stat o vreme în laterala scenei să ascult ”Inscripție pe un inel” – susur pe suflet.
Am ieșit apoi pe strada laterală, paralelă, până în bulevard și am descoperit unde se adunaseră o parte destul de numeroasă dintre concetățenii noștri. Nu erau chiar toți la mare, nici la munte. Era plin de tineri de toate vârstele, fie ea prima, a doua sau a treia tinerețe, copii, cu sau fără cărucioare, ba chiar și căței, ieșiți la plimbare, probabil ca și noi în speranța unei seri mai răcoroase.
Am intrat pe Armenească și o tânără ne-a dat un pliant cu programul festivalului. Ne-am oprit pe la standurile cu exponate mai mult sau mai puțin tradiționale, dar lucrate manual cu pricepere și gust: pictură pe sticlă cu accente armenești, bijuterii, fotografie, carte, tonetă cu înghețată, cu clătite, stand al comunității grecești, stand foto unde puteai să te îmbraci în costum tradițional armenesc și să faci fotografii și altele. De la bulevard până la scena montată de-a curmezișul drumului erau vreo 200-300 m, dar nu am putut înainta decât vreo jumătate, pentru că apoi strada era înțesată de cei care ascultau, mai mult sau mai puțin, concertul. Ne-am alăturat lor, dar nu am ascultat decât vreo două melodii. Nu am să înțeleg niciodată de ce vii la un concert să faci conversație. Strada era lungă, puteai să te oprești să faci conversație oriunde, dar este de presupus că oamenii care s-au strâns în jurul scenei sunt acolo să asculte muzică și nu să afle cum și-a petrecut concediul grupul din stânga sau cum a trecut pe alimentație mixtă copilașul drăgălaș al familiei din dreapta. Da, poate sunt eu prea pretențioasă, poate locul îngust și aglomerat nu era cel mai potrivit pentru un concert, dar nu am reușit să intru în atmosferă așa cum doream.
Altfel inițiativa era frumoasă și atmosfera de seară estivală reușită, petrecută plăcut cu oameni veseli și relaxați și muzică bună în fundal. Spațiul este poate prea mic, dar vorbim despre cartierul armenesc iar festivalul este al acestei comunități și a fost organizat drăguț, cu gust, cu oameni civilizați. Cel puțin așa l-am perceput noi. Dar tot am rămas cu părerea de rău că nu am reușit să îl ascult cum se cuvine pe Nicu Alifantis. Cum spuneam, poate nu era chiar locul, doar dacă reușeam să mă strecor în fața scenei.
Mă bucur însă să văd că aceste festivaluri și târguri stradale care se organizează în oraș, mai mici sau mai ample, tind din ce în ce mai mult să renunțe la latura aceea de kitsch și piață, nu mai găsești tonetele cu mărunțișuri chinezești, de la jucării și dulciuri la șosete și lenjerie, nu te mai acostează vânzătorii de ”bomboane agricole” și ”ia porumbu’, neamule”, nelipsite în anii trecuți de la acest fel de organizare de stradă.
Ne-am întors spre mașină pe unde am venit, am mai făcut un popas în laterala scenei, să mai ascultăm vreo două melodii și am plecat de acolo cu versurile lui Nichita și melodia lui Alifantis în gând… ”Ce bine că ești, ce mirare că sunt! ”. Am rătăcit iar pe străduțe, admirând când o arcadă, când o cornișă, când un balcon, bucurându-ne de casele care și-au câștigat înfățișare nouă, fără să altereze farmecul vechi și nutrind speranța că unele din acele clădiri, adevărate bijuterii de arhitectură, dar foarte obosite de trecerea timpului, vor avea ocazia să își regăsească și ele frumusețea de altă dată.
M-am convins încă o dată că trebuie să știi însă să te oprești când și când și să cauți dincolo de agitația, nervii, stresul și viața de zi cu zi a acestui oraș mare și aglomerat. Iar orașul te va surprinde de fiecare dată cu locurile sale pline de farmec.
Era târziu, dar ne răzbise foamea și cum ne promiseserăm de la plecarea de acasă o cină târzie (nu și sănătoasă, știu), am decis să ne oprim pentru încă o plimbare scurtă prin Centrul vechi și să căutăm ceva de mâncare în zonă.
Cum însă ceea ce urmează este în cea mai mare parte despre ”unde mâncăm”…. sau nu :), voi face un review separat despre acest lucru.
Trimis de Bia710 in 21.08.17 12:34:27
- Nu a fost singura vizită/vacanţă în BUCUREȘTI.
6 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (Bia710); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
ECOURI la acest articol
6 ecouri scrise, până acum, la acest articol
Mutat, la reorganizare, în rubrica "Festivaluri, expoziții, alte manifestări cu caracter temporar, BUCUREȘTI" (deja existentă pe sait) - rubrică OFFTOPIC sau DE INTERES TURISTIC RESTRÂNS!
@webmaster26: Mulțumesc frumos! Știam că am citit articole despre evenimente asemănătoare, dar nu mai știam unde să le găsesc, implicit unde să încadrez articolul de față.
@webmaster26: Am rugamintea, daca se poate, un link de la cuvantul "review" din ultima propozitie, catre articolul meu despre cina tarzie din Centrul vechi. Multumesc din nou!
@Bia710: s-a rezolvat.
Pe viitor recomand însă funcția „SESIZEAZĂ [... ]” - e link afișat su roșu sub text.
Sesizările astfel trimise ajung automat la toți moderatori; dacă le scrii într-un ecou - poate trece neobservat...
@Bia710:
”Nu am să înțeleg niciodată de ce vii la un concert să faci conversație
poate ca sa sunt mai bagati in seama sau simt ca le lipseste si o melodie de fundal.
astfel de manifestari imi plac si mie si asta deoarece mai iesi putin din rutina zilnica. Am nimerit si eu odata in anii trecuti pe langa acest festival si mi-a placut sa ma plimb pe acolo, insa daca este foarte cald zau ca ma feresc asa ca inteleg de ce nu prea era lume.
Un articol placut, citit cu mare drag si votat la fel.
@mishu:
Iți mulțumesc că ai citit și că ți-a plăcut.
Și mă bucur o dată în plus că l-ai citit tu, dintr-un motiv pe care vreau să ți-l destăinui și care poate o să te surprindă.
Când scriam articolul și povesteam despre casele frumoase sau frumoase și triste din cartier, mi-a venit în minte un articol pe care l-ai scris acum ceva vreme, despre strada ta. Mi-a plăcut atunci tare mult inițiativa și ideea articolului și m-am gândit câte povești nespuse și câtă istorie neștiută ascunde fiecare casă pe lângă care trecem și fiecare stradă, dacă nu altfel, măcar prin numele pe care îl poartă. Iar despre articolul tău, trebuie să recunosc că l-am căutat și l-am mai citit o dată, inclusiv toate comentariile frumoase adăugate de colegii AFA.
Deci mulțumesc frumos pentru citit, plăcut, votat!
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Nov.2024 Vreți să târguiți o „vrăjitoare” – mergeți la Târgul Vrăjitoarelor — scris în 02.11.24 de tata123 🔱 din BUCUREșTI - RECOMANDĂ
- Oct.2024 O oră pe Insula Lacul Morii – West Side Hallo Fest — scris în 25.10.24 de tata123 🔱 din BUCUREșTI - RECOMANDĂ
- Sep.2024 Regina Maria și pasiunea sa pentru artă — scris în 15.11.24 de Carmen Ion din BUCUREșTI - RECOMANDĂ
- Jun.2024 Festivalul Florilor – flori, frumusețe, bucurie — scris în 01.06.24 de tata123 🔱 din BUCUREșTI - RECOMANDĂ
- May.2024 Raiul grătarelor – GrillFest 2024 — scris în 11.05.24 de tata123 🔱 din BUCUREșTI - RECOMANDĂ
- Dec.2023 Festivalul de Datini și Obiceiuri de Iarnă „Cetatea lui Bucur” și Târgul de Crăciun al Bucureștiului — scris în 17.12.23 de tata123 🔱 din BUCUREșTI - RECOMANDĂ
- Nov.2023 Pavilionul Central și Gaudeamus – târg de carte — scris în 24.11.23 de tata123 🔱 din BUCUREșTI - RECOMANDĂ