GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Easter Wonderland – târg pascal în București
De câțiva ani buni nu se mai organizează în Capitală un târg „ca lumea” cu ocazia sărbătorilor pascale. E bine, e rău? Părerile sunt împărțite... Chiar și edițiile din ultimii ani, desfășurate în Parcul Regele Mihai I (fost Herăstrău), sub titlul „Tradiții și Flori de Sărbători” , organizate de fostul CreArt – instituție a Primăriei Municipiului București – nu au fost captivante. Nici târgul despre care vreau să vă scriu câteva cuvinte nu este cine știe ce. Dar este singurul târg organizat în București de autoritățile locale, în speță Primăria Sectorului 3.
Târgul Easter Wonderland se desfășoară până pe 14 aprilie în Parcul IOR, zona „Calul Titanilor” și „Scenă” – intrarea dinspre str. Liviu Rebreanu. Nu știu de unde moda asta cu numele în limba engleză, se poartă și la evenimentele din sectorul 6, probabil li se pare autorităților că sună mai bine, e un brand mai puternic. Accesul este gratuit, iar în parc se poate ajunge ușor cu mijloacele de transport în comun.
Evenimentul aduce bucurie prin decorațiunile tematice de Paște și primăvară, cei mici fiind cei mai încântați, iar părinții „în priză” pentru a surprinde fotografii reușite. Există o zonă de food, lângă statuia „Calul Titanilor” (o lucrare de oțel de peste 7 m înălțime, rezultat al unei tabere de sculptură din 2013, autor: artista Mihaela Diaconu), dar și câteva food-trucks cu dulcegării, jos lângă lac. Mai multe căsuțe din lemn vând jucării, decorațiuni și obiecte de podoabă.
Alte asemenea construcții găzduiesc ateliere creative și alte activități distractive pentru prichindei: pictură pe figurine, jocuri cu nisip kinetic, decorare ouă, picturi pe față și extensii colorate pentru păr etc. Pe scenă se desfășoară spectacole muzicale și de animație.
Am trecut pe acolo când încă era cald bine afară și o mulțime de familii zumzăiau în jurul figurinelor, majoritar iepurași de toate mărimile. Natura se trezește la viață, sălciile recent înfrunzite colorează atmosfera, pe lac plutesc rațe și caiace – totul emană o stare de relaxare și prospețime.
Chiar dacă nu este un eveniment de anvergură, ci un târg simplu, fără mare tam-tam, el oferă bucurie vizitatorilor, mai ales celor mici.
Alegeri inspirate!
AmFostAcolo fără reclame?
- Utilizatoriii LOGAȚI văd o versiune cu mai puține reclame
- Ai dori o versiune COMPLET fără reclame? — devino membru afaFanClub -- citește mai mult
Trimis de tata123 🔱 in 10.04.26 16:40:14
- Nu a fost singura vizită/vacanţă în BUCUREȘTI.
- Alte destinații turistice prin care a fost: Europa
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (tata123 🔱); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.

ECOURI la acest articol
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Apr.2026 Florii în Dorobanți – efervescență și veselie — scris în 05.04.26 de tata123 🔱 din BUCUREșTI - RECOMANDĂ
- Jan.2026 Bucurie și emoție la circ – Circul Espinol — scris în 01.02.26 de tata123 🔱 din BUCUREșTI - RECOMANDĂ
- Oct.2025 West Side Hallo Fest – un festival „haios”. Oare? — scris în 24.10.25 de tata123 🔱 din BUCUREșTI - RECOMANDĂ
- Oct.2025 Spotlight, Străzi Deschise și tururi ghidate – evenimente cu impact — scris în 14.10.25 de tata123 🔱 din BUCUREșTI - RECOMANDĂ
- Jun.2025 GrillFest în mijlocul urbei bucureștene — scris în 21.06.25 de tata123 🔱 din BUCUREșTI - RECOMANDĂ
- May.2025 AutoFest 2025 - întâlnire între trecut și viitor — scris în 17.05.25 de tata123 🔱 din BUCUREșTI - RECOMANDĂ
- Mar.2025 Din nou la Art Safari: Ioan Andreescu — scris în 20.05.25 de Carmen Ion din BUCUREșTI - RECOMANDĂ























