Regina Maria și pasiunea sa pentru artă

TIPĂREȘTE

„Te binecuvântez, iubită Românie, țara bucuriilor și durerilor mele, frumoasa țară care ai trăit în inima mea și ale cărei cărări le-am cunoscut toate. Frumoasa țară pe care am văzut-o întregită, a cărei soartă mi-a fost îngăduit să o văd împlinită. Fii tu veșnic îmbelșugată, fii tu mare și plină de cinste, să stai veșnic falnică printre națiuni, să fii cinstită, iubită și pricepută” . Declarația-testament din Jurnalul reginei

Din cele șase expoziții Art Safari organizate la Palatul Dacia-România vezi impresii, dedicate „femeilor cu o contribuție impresionantă la arta și cultura românească” , cea mai amplă este cea intitulată, în chip impropriu, după părea mea, „Maria a României, regină și artistă, alături de Femeile Pictore și Sculptore.”

De ce consider denumirea ca fiind improprie? Pentru că e limitativă; expoziția nu se rezumă la relația reginei cu Asociația Femeilor Pictore și Sculptore, ci explorează multiplele fațete ale pasiunii sale pentru artă.

Mărturisesc că despre Regina Maria nu cunoșteam decât date referitoare la implicarea în politica și diplomația românească din prima jumătate a secolului trecut. Citisem și despre viața ei amoroasă (destul de tumultoasă) și aflasem că în tinerețe cochetase cu desenul și pictura, dar doar atât. Expoziția, realizată în parteneriat cu Muzeul Național Peleș, Muzeul Național Brukenthal, Muzeul Municipal „Regina Maria” din Iași și Muzeul Național Cotroceni, mi-a deschis însă ochii și asupra preocupărilor sale artistice.  

Trebuie să menționez aici că cele câteva sute de lucrări, de mare diversitate, prezentate în mai multe saloane excelent amenajate, cu panouri explicative detaliate și etichete în limbile română și engleză, nu provin doar de la instituțiile enumerate mai-sus, ci și din alte muzee de artă și colecții particulare.  

Înainte de a trece la descrierea elementelor constitutive ale expoziției, mă simt obligată să schițez portretul Reginei Maria, o personalitate complexă care a influențat profund și a modelat istoria modernă a României.

Viața

Maria a României (1875-1938), născută Marie Alexandra Victoria de Saxa-Coburg și Gotha în în comitatul Kent din Anglia, a fost fiica lui Alfred Ernest Albert de Saxa-Coburg și Gotha, duce de Edinburgh și al doilea fiu al reginei Victoria, și a marii ducese Maria Alexandrovna Romanova, unica fiică a țarului Alexandru II al Rusiei.

Și-a petrecut copilăria și adolescența în Anglia, Malta și Germania, o perioadă scurtă, curmată în 1893, când, urmare jocurilor politice și respectând tradițiile uniunilor maritale din interese dinastice între casele regale ale Europei, s-a căsătorit cu Ferdinand Viktor Albert Meinrad von Hohenzollern-Sigmaringen (1865-1927), principele de coroană al Regatului României.

Cei doi aveau temperamente foarte diferite: Ferdinand, aflat sub dominația autoritarului Rege Carol I, era rezervat, introvertit și relativ timid din fire, în timp ce Maria deborda de energie. Totuși, cu timpul, fricțiunile dintre ei se vor aplana, datoria față de țară primând pentru ambii. Au avut șase copii, din care cel mai mic, Mircea, a murit la vârsta de 3 ani, în timp ce cel mai mare, Carol II, avea să ajungă rege.

Maria și Ferdinand au devenit cuplu regal în 1914, după moartea lui Carol I. Accederea lui Ferdinand la tron s-a petrecut într-un moment politic critic, legat de izbucnirea Primului Război Mondial. În ciuda presiunilor exercitate atât de Puterile Antantei (Franța, Imperiul Britanic și Imperiul Țarist), cât și de Puterile Centrale (Germania, Austro-Ungaria, Imperiul Otoman și Bulgaria), suveranul a avut un cuvânt greu de spus în păstrarea neutralității României.

În perioada de neutralitate (1914-1916), Regina Maria s-a opus intrării țării în război de partea Puterilor Centrale, susținând aderarea la Antantă în vederea realizării statului național unitar român. A dovedit reale calități diplomatice intermediind, mulțumită dublei sale descendențe, relațiile României cu Imperiile Britanic și Țarist. A jucat un rol decisiv în alăturarea țării de partea Antantei.

În timpul războiului, și-a însoțit soțul în refugiul din Moldova, s-a implicat în organizarea și funcționarea serviciului de ambulanță și a lucrat ca soră medicală, fapt care i-a atras afecțiunea și aprecierea poporului, care a numit-o „mama răniților” .

După război, atitudinea ezitantă a Regelui Ferdinand a dus la un conflict deschis cu Puterile Antantei, care a fost soluționat, în final, prin trimiterea Reginei Maria la Conferința de Pace de la Paris din 1919. Mandatul acesteia a fost convingerea aliaților în privința năzuinței poporului de recunoaștere a României Mari. Regina a avut convorbiri fructuoase la Paris și Londra, rezultatul fiind semnarea tratatului de la Saint-Germain cu Austria, prin care se recunoștea unirea Bucovinei cu România, și cea a tratatului cu Ungaria de la Trianon, prin care se recunoștea unirea Transilvaniei, Banatului și Maramureșului cu România.

Pe data de 15 octombrie 1922, Ferdinand și Maria au fost încoronați rege și regină a României în noua catedrală din Alba Iulia.

În expoziția de la Palatul Dacia-România este prezentat cunoscutul film al încoronării. Sunt totodată expuse un tablou al pictorului Ipolit Strîmbu (1871-1937) intitulat „Regina Maria la încoronare” , precum și superba mantie purtată de ea cu această ocazie. Hlamida realizată la comanda Casei Regale este o piesă de ceremonie din ţesătură lamé şi fir de aur, cu aplicații de pietre semiprețioase, broderii de mătase reprezentând spice și snopi de grâu (simbolul „bogăţiei principale a pământului românesc” ) și emblemele țesute ale tuturor provinciilor României Mari și stemele familiilor Hohenzollern și Edinburgh.

Regele Ferdinand a murit în 1927, fiind urmat la tron de nepotul său Mihai, sub o regență prelungită până în 1930, când Carol II s-a întors din exil în România. Devenit rege, Carol și-a mama din viața politică, forțând-o să trăiască retrasă la reședințele de la Bran și Balcic.  

Regina Maria s-a stins din viață în vara anului 1938 la castelul Pelișor. Ceruse prin testament să fie înhumată în necropola regală de la Curtea de Argeș iar inima să-i fie păstrată într-o raclă în capela Stella Maris a reședinței din Balcic. După cedarea Cadrilaterului, în 1940, caseta cu inima Reginei a fost luată de la Balcic de către fiica sa, principesa Ileana, și așezată la Castelul Bran, într-o capelă ridicată în acest scop după modelul celei de la Balcic. În 1974, casetele au fost transferate, împreună cu alte bunuri culturale, în administrarea Muzeului Național de Istorie a României. În 2015, printr-o hotărâre a guvernului, inima a fost așezată în Salonul de Aur al Castelului Pelișor, unde se află și astăzi.

După această scurtă trecere în revistă a principalelor evenimente din viața reginei, este momentul să descoperim împreună preocupările sale artistice.

Pictura

Ca orice vlăstar de viță nobilă, Maria a primit o educație aleasă, studiind literatura, muzica, limbile străine și artele, dar singura și adevărata sa pasiune, pentru care a manifestat un talent înnăscut, a fost, încă din copilărie, pictura.  

Mărturisea: „Niciodată n-am lucrat destul ca să ajung o adevărată artistă, dar ce ieșea din mâna mea avea o oarecare originalitate și vigoare, pe cât se pare; desenul era bun și aveam netăgăduit darul culorii” . Deși viața nu i-a oferit șansa de a face studii serioase în domeniul artei, Maria și-a dezvoltat talentul „într-o anumită direcție, cu aplecare spre partea decorativă” .  

Pasionată de grădinărit, la fel ca Ferdinand, s-a înconjurat de flori la toate reședințele regale și le-a pictat în stil Art Nouveau, combinând elementele naturale cu cadre decorative. În sălile Art Safari sunt expuse câteva acuarele pe hârtie cu această temă, precum și albume foto decorate de regină.

Fotografia

O altă pasiune pe care a împărtășit-o cu Ferdinand a fost fotografia. Îi plăcea să facă poze dar mai ales să se lase fotografiată în cadru natural, mărturie în acest sens fiind imensa arhiva foto deținută de Muzeul Peleș. În cadrul expoziției sunt prezentate, printre altele, fotografii tipărite sub formă de cărți poștale în care apare îmbrăcată în port popular.

Designul

Până a vedea această expoziție nu am știut de interesul reginei pentru designul de mobilier, așa încât am descoperit cu plăcere, și surprindere totodată, piese realizate în cadrul atelierelor Școlii de Arte și Meserii din Sinaia după desenele sale: o banchetă, fotolii, suporți pentru corespondență, casete de bijuterii. Stilul în care au fost lucrate îmbină influențele românești cu cele europene.

Pelișorul a fost unul dintre locurile de suflet ale reginei, construit în același timp cu Peleșul, la inițiativa lui Carol I, drept cadou pentru principii moștenitori. Ajutată de arhitecții Karel Liman și Jean Ernest, Maria a decorat Castelul Pelișor în stil Art Nouveau, cu elemente de design occidental, simboluri celtice și motive tradiționale românești. În 1928, la un an de la moartea lui Ferdinand, pentru a-i aduce un omagiu, a redecorat holul castelului în stil neoromânesc. Bunul său gust s-a manifestat și în amenajarea Palatului Cotroceni.

Muzica și teatrul

Maria a iubit și aceste arte și a insuflat copiilor săi gustul pentru ele. De notorietate este relația, moștenită de la Regina Elisabeta, cu George Enescu, deseori invitat să susțină recitaluri în Sala mare de concerte a Castelului Peleș, la Palatul Cotroceni sau la Palatul Regal din București. De asemenea, mergea des la spectacole de operă și operetă.

Colecționara de artă

Profitând de călătoriile în străinătate, suverana a adus pentru decorarea reședințelor regale obiecte de artă care corespundeau gustului său eclectic. Considera că „este o binecuvântată însușire de a înfrumuseța orice, de a face mai atrăgătoare întâmplările și ființele și de a scoate la iveală mai mult lumina decât umbra” .  

A fost o mare promotoare a curentului Art Nouveau, achiziționând piese de artă decorativă pentru decorarea reședinței sale de la Sinaia. Castelul Pelișor păstrează sculpturi și busturi semnate de Mary Alyce Thornycroft, Oscar Späthe, Fritz Storck ori Alexandru Călinescu.  

Și tot la Castelul Pelișor pot fi admirate piese de ceramică și sticlărie în același stil, realizate de Emile Gallé, René Lalique, Auguste şi Jean-Antonin Daum sau Louis Comfort Tiffany.  

Implicarea în viața artistică din România

După căsătoria cu principele Ferdinand, Maria a devenit o puternică susținătoare a artei românești, iar prin activitatea sa de patronaj și colecționare a stimulat interesul pentru artă al elitei autohtone.

În 1902, pe când era doar principesă, a acceptat invitația sculptorului Oscar Späthe și a devenit președinta de onoare a proaspăt înființatei societăți Tinerimea Artistică, „o  instituție care a dat la începuturile ei tonul în artă, a creat atmosfera și a stimulat pasiunea iubitorilor de frumos pentru a deveni colecționari. A impus rubrica de artă și a creat un statut social favorabil artiștilor, care au început să fie apreciați pentru profesia lor nobilă” .

Maria avea să descrie debutul acestei legături de lungă durată în cartea „Povestea vieții mele” : „De la început mi-au atras luarea-aminte vechea artă românească și starea artei în România și, scurtă vreme după ce sosisem în țară, un grup de tineri artiști veni la mine ca să mă pun în fruntea lor și să întocmim o societate numită «Tinerimea». Noi eram generația cea tânără ce pășea înainte, descătușată de principiile vechii școli, dar nu ne luam libertăți peste măsură. Luchian, Ștefan Popescu, Vermont, Verona, Kimon Loghi, Steriade, Satmari, Strâmbulescu, Artachino, Pătrașcu, Storck, Späthe și alții făceau parte din această mișcare nouă și, pe acea vreme de pace și belșug, vernisajul salonului nostru anual era o sărbătoare pentru toată lumea aleasă, la care se țineau discursuri frumoase și unde unii pe alții ne încurajam. Până și eu eram destul de îndrăzneață ca să expun câteva din acuarelele mele, care se vindeau în folosul societății. Aceasta făuri între noi o strânsă legătură” .

Expoziția de la Palatul Dacia-România prezintă în mai multe săli lucrări ale acestor mari artiști români care au beneficiat de sprijinul și patronajul principesei.  

În deceniul al treilea al secolului trecut, Regina Maria a descoperit, sub îndrumarea pictorului Alexandru Satmari, Balcicul, de care avea să se îndrăgostească și unde va cumpăra în 1924 o primă proprietate. Aici va crea cea mai frumoasă grădină a reședințelor regale, pe care mulți dintre noi am vizitat-o, și tot aici, pe Coasta de Argint, va întreține o colonie de artiști care prin creațiile lor, au marcat istoria artei moderne românești.

Și iată-ne ajunși acum la ultimul capitol al acestui review, în care am încercat să schițez, pe baza exponatelor de la Art Safari, profilul unei regine mare iubitoare de artă. Capitolul cu pricina dă și titlul expoziției dedicate Mariei și, având în vedere amploarea pe care organizatorii i-au dat-o, găzduind-o în multe săli ce însumează un număr impresionant de picturi, sculpturi și lucrări de grafică și decorative, mă întreb dacă nu ar fi fost mai firesc ca expoziția să fie de sine stătătoare, nu integrată în cea care prezintă preocupările artistice ale suveranei.

În 1916 a apărut la București Asociația Femeile pictore și sculptore, fondată de Cecilia Cuțescu-Storck, Olga Greceanu și Nina Arbore, a cărei președinte de onoare a fost Regina Maria, care a susținut-o și a acceptat să expună alături de artiste.

Până în 1926, când s-a dizolvat, asociația a organizat 6 expoziții, în general bine primite de critici ca și de public, care a avut astfel ocazia de a descoperi diversitatea stilistică a autoarelor.  Acest capitol distinct al expoziției prezintă lucrări semnate de cele mai mari artiste ale României din perioada interbelică, printre care Cecilia Cuțescu-Storck, Olga Greceanu, Lucia Dem. Bălăcescu, Irina Codreanu, Micaela Eleutheriade, Rodica Maniu (Mützner), Nina Arbore, Milița Petrașcu, Lucia Beller, Magdalena Rădulescu, Elena Popea, Mina Byck Wepper, Céline Emilian. Asociația a făcut cunoscute multe artiste, ușurându-le accesul spre marele public și creând un sentiment de solidaritate între femeile artiste.

Vizitând expoziția, am avut prilejul de a observa și evoluția artelor plastice românești într-o epocă de mari frământări și căutări stilistice și de a aprecia modul în care artistele, în majoritate familiarizate cu tot ce însemna cultura occidentală datorită studiilor făcute în străinătate, s-au raportat la noile curente din Europa.  

Târziu, abia către finalul vieții, Reginei Maria i-au fost recunoscute meritele artistice și mecenatul prin care a protejat și încurajat atâția pictori. Într-o scrisoare deschisă, datată 8 decembrie 1937, membrii Tinerimii Artistice de altădată – Iosif Iser, Ștefan Popescu, Nicolae Dărăscu, Jean Al. Steriadi, Gheorghe Petrașcu și Eustațiu Stoenescu – i-au adus un omagiu reginei-artiste: „Majestate, fiecare dintre noi își amintește cu emoție de tânăra Principesă de altădată, care a prezidat începuturile artei noastre. [… ] Fala noastră va fi că am trăit vremurile acestea mari, că am lucrat și ne-am format sub domnia Majestății Voastre, că facem parte din marele cortegiu al vieții și domniei Majestății Voastre” .

Închei prin a vă îndemna din nou să vizitați excelenta expoziție de la Palatul Dacia-România. Și să revedeți o parte din filmul încoronării Regelui Ferdinand și frumoasei Regine Maria, cea care, deși de origine străină, s-a identificat cu năzuințele politice, culturale și artistice ale poporului care a adoptat-o și îndrăgit-o. Noi, românii, îi datorăm foarte mult.

Webmaster, rog următoarea ilustrație: youtube

---

VIZUALIZĂRI: 339 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI