Domeniul Știrbey din Buftea

TIPĂREȘTE

Ziua de 1 mai 2018 nu prevedea nimic spectaculos pentru mine, nu programasem nici o minivacanță, nici măcar o ieșire la iarbă verde sau grătar. O informație aflată în acea dimineață avea să pună în mișcare rotițele și să conducă către un plan care s-a concretizat târziu după-amiază. Știrea se referea la picnicul organizat la Palatul Știrbey de la Buftea, manifestare cu intrare liberă. Știam despre existența acestui monument istoric și de parcul ce îl înconjoară de mulți ani, am citit materiale pe Internet, am privit fotografii. Astfel că am profitat de „invitație” și am pornit pe la ora 16.00 către Buftea.

Localizare și acces. Domeniul este situat la circa 25 km distanță de centrul Bucureștiului, în localitatea Buftea, pe str. Știrbei Vodă nr. 36 (colț cu strada Oltului). Locuri de parcare există în incinta domeniului, în apropierea palatului, destinate clienților restaurantului. Am depășit cu greu zona Palatului Mogoșoaia din cauza trecerilor de pietoni și a numărului mare de autoturisme care doreau să intre spre palat.

Accesul în interiorul Domeniului Știrbey se făcea zilnic până la un moment dat achitând un bilet de 5-10 lei care îți permitea să te plimbi prin parc ori să mănânci la restaurant. Acum publicul are acces în zilele de vineri-sâmbătă-duminică, între orele 12.00-24.00, în baza unui voucher în valoare de 50 lei ce poate fi utilizat la restaurant.

Scurte considerații istorice. În Codrii Vlăsiei, pădure cu o istorie bogată și o întindere vastă, buftenii și-au întemeiat așezarea, atestată documentar la jumătatea anilor 1700. Moșia Buftea intră total în posesia familiei Știrbey la începutul anilor 1800 printr-un schimb cu Mănăstirea Radu Vodă.

Familia boierească Știrbei (de la a doua generație Știrbey), originară din Oltenia, se va revigora și va juca un rol important în istoria țării prin adoptarea lui Barbu Bibescu de către ultimul boier Știrbey, rămas fără urmași de gen masculin – vornicul Barbu C. Știrbey. Barbu Bibescu, devenit Știrbey, este ultimul domn valah al Țării Românești: 1849-1856 (cu o pauză de un an datorită ocupației rusești). Era un om educat la Paris, dar cu disciplină prusacă, controla și supraveghea toate activitățile, era dur și riguros. El este cel care a ridicat prima variantă a palatului de pe moșia Buftea. Rafinamentul și cultura domnului se reflectă și în scrierile unui francez care a vizitat salonul aristocratic domnesc: D. Ştirbey tocmai primise cel din urmă roman al lui George Sand. Ne citi vreo treizeci de pagini, pe care le ascultarăm cu desfătare şi cu vie emoţie. La zece ni se servi ceaiul şi pe urmă conversaţia deveni obştească.

„Prințul” Barbu Știrbey a avut șapte copii cu Elisabeta Cantacuzino-Pașcanu, dintre care ne interesează Alexandru Știrbey, cel care va prelua și dezvolta domeniul de la Buftea. În 1870 se deschide Fabrica de conserve care va ridica nivelul de dezvoltare a regiunii; moșia Buftea va deveni o proprietate cvasi industrială prin înființarea unei Fabrici de vată și pansamente (1900), existența unei mori cu abur (până la care exista o cale ferată), a două hanuri, hectare întregi de vii și livezi cu pomi fructiferi, introducerea culturii bumbacului și a orezului. Barbu A. Știrbey, fiul lui Alexandru Știrbey preia frâiele moșiei și dezvoltă proprietatea și afacerile, înființează o fermă model cu lăptărie modernă.

Familia Știrbey se va îngriji și de creșterea morală și materială a oamenilor ce locuiau în zonă: au înființat o brutărie, o farmacie și spital, au construit locuințe, au pus bazele unei școli de meserii și agricultură, au sprijinit înființarea de ateliere de fierărie și lemnărie, deschid un cămin cultural și un club al copiilor, construiesc biserici.

Pavilionul de poartă - Buftea. Încadrat în lista monumentelor istorice această construcție facilitează accesul pe domeniu. Construit la sfârșitul secolului al XIX-lea este decorat cu elemente arhitecturale clasice. Pavilionul e străbătut de un gang semirotund, cale de acces pentru pietoni, trăsuri și automobile; etajul placat cu cărămidă aparentă e luminat pe fiecare parte de o fereastră mare așezată sub un semicerc format din dinți de fierăstrău. În stânga și dreapta sunt clădiri administrative. Întregul domeniu este înconjurat de un gard de cărămidă. Am căscat gura la decorațiunile turnului de acces până l-am depășit pe omul de pază care supraveghea accesul.

Am purces la pas pe alei, pe sub verdele crud al copacilor înfrunziți bine. Pe pajiștile proaspăt cosite vedem un ponei drăguț (se pot face și ore de călărie pe domeniu, cred că sunt și cai disponibili), iar mai încolo o lamă care zburda liberă. La răscruce de alei sunt amplasate indicatoare către principalele obiective și săli de evenimente existente pe domeniu.

Palatul Știrbey din Buftea. Zărim mai întâi umbreluțele terasei exterioare apoi apare în toată spendoarea sa așa-numitul palat, mai mult cu trăsături de cabană stilată, model elvețian. Nu se mai observă nimic din clădirea inițială ridicată de domnul Țării Românești Barbu D. Știrbey într-un stil specific Olteniei, și anume o culă prevăzută cu tuneluri de refugiu. Fiul său, Alexandru Știrbey reface locuința adăugând mai multe etaje, precum și elemente neogotice, în perioada 1864-1864 – an pe care îl vedem săpat în acolada portalului de acces în clădire. Este posibil ca arhitectul Joseph Hartl și constructorul Michel Sanjouand să fi contribuit la ridicarea palatului de la Buftea, după ce îl edificaseră pe cel din București.

Am admirat toate cele patru fațade ale clădirii și chiar am îndrăznit să pășim în interior, la parter aflându-se restaurantul. Sunt vizibile elemente gotice și în spațiul interior, o scară monumentală de acces la etaj împodobită cu frumase dantelării în lemn, ancadramente de lemn în jurul ferestrelor, un frumos șemineu de marmură deasupra căruia tronează deviza Semper Excelsius, ușile de lemn sculptat de la intrare. Am răsfoit puțin și meniul amplasat pe un trepied, prețurile nu mi s-au părut chiar strigătoare la cer.

Parcul. Am observat arborii bătrâni, plantați de-a lungul aleilor, dar și vegetație lacustră în jurul apei. Parcul a fost amenajat în preajma edificării palatului (1864) de specialiști și se încadrează în rândul parcurilor romantice de reședință. Într-o latură a parcului a existat o plantație de flori utilizate în ambele palate, cât și la florăria din Buftea. Au fost amenajate pajiști largi care porneau de la palat și străbăteau aproape întreg parcul. Pe această pajiște s-a desfășurat picnicul organizat de 1 Mai.

Lacul are o suprafață de 14.000 mp, inițial fiind ceva mai mare. Astăzi un pod de lemn traversează oglinda de apă, iar lebedele și rățuștele fac deliciul vizitatorilor.

Regina Maria a vizitat de nenumărate ori Domeniul Știrbey, fie pentru plimbări de relaxare sau pentru călărie pe o pistă special amenajată, fie drept refugiu în timpul Primului Război Mondial.

Astăzi parcul și-a pierdut în mare parte din frumusețea de altădată, intervențiile din timpul regimului comunist distrugând terasele cu flori și cursul aleilor, iar vegetația spontană a deformat vechea imagine a parcului romantic. Totuși plimbarea pe aleile umbroase a constituit o plăcere deosebită, mai ales după ce am văzut și trăsura trasă de un cal superb care ne-a înghiontit bine imaginația.

Capela. După ce am traversat podul peste lac am mai mers circa 150 m și ne-a apărut în fața ochilor maiestuoasa capelă zidită într-un autentic stil romantic, amalgam între diverse curente arhitecturale: bizantin, gotic, clasic. Monumentala clădire religioasă îți atrage atenția prin scările de marmură albă, cupola în stil bizantin și turnurile neogotice. A fost realizată după planurile arhitectului danez Theophil Edvard von Hansen fiind terminată în 1890 și devenind necropola domnului Barbu D. Știrbey și a mai multor rude.

Sub scările curbe se află cripta, iar la etaj capela propriu-zisă. După 1890 pictorul Gheorghe Tattarescu execută pictura murală în capela ce poartă hramul „Sfintei Treimi”. Capela era încuiată astfel că nu am putut intra, dar am citit că din pictură se mai păstrează doar câteva fragmente, totul în interior fiind deteriorat.

Castelul de apă. Ne-am continuat plimbarea și după alți aproximativ 500 m întâlnim alt monument – turnul care asigura alimentarea cu apă a domeniului și a fabricii de vată. De formă octogonală, cu schelet de beton armat, oferă o imagine interesantă din punct de vedere arhitectural. Deși e vorba de un obiectiv industrial avem în fața ochilor un monument care impune admirație. Turnul de apă a fost realizat după planurile mareului inginer Anghel Saligny în 1920. Ușa de acces era descuiată, la ultimul etaj fiind instalată o tiroliană (!?). Am intrat în răcoarea oferită de betonul armat și am observat fusul scării și conductele ce urcă spre rezervor. Privind de jos arcele care unesc picioarele de susținere nu poți să nu admiri munca de proiectare a unui asemenea obiectiv.

În final ne-am îndreptat spre pajiștea unde se desfășura picnicul „muncitoresc”, am mâncat o porție de mici cu cartofi prăjiți (18 lei; nu foarte gustoși) și o cafea (5 lei; de altfel, berea, sucul, cafeaua costa 5 lei). Ne-am relaxat pe niște baloți de paie, ne-am uitat la zecile de familii care se bucurau de soare și iarbă verde, de copiii care se jucau nestingheriți pe iarbă.

Concluzii. Pot spune că a fost o după-amiază târzie de 1 Mai petrecută în mod plăcut, o plimbare relaxantă în natură, o vizită la câteva obiective declarate monumente istorice. Celor care doresc să înmănuncheze toate aceste elemente și să scape cumva de aglomerația de la Palatul Mogoșoaia le recomand o vizită la Palatul Știrbey din Buftea, unde vrei nu vrei vor degusta și o gustare/suc/cafea (pentru a valorifica voucherul de acces).

---

VIZUALIZĂRI: 7900 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI