Domeniul Cantacuzino - Florești

TIPĂREȘTE

Conform planului minuțios conceput încă de acasă, ne-am început periplul prahovean din această vară cu localitatea Florești. Știam că acolo se află - încă se mai află - ruinele unei construcții nobile precum întâiul său proprietar și voiam să ajungem la Florești mai înainte ca acestea să nu mai fie decât o simplă amintire. Nu știu de ce și nu știu cum am căpătat această înclinație către ruine, dar o am puternic înrădăcinată în mine făcându-mă să-mi plec fruntea cu respect în fața oricărui zid năruit, uitat de lume. Privind-o, adesea ruina parcă prinde viață, iar eu văd în ea ceea ce a fost cândva.

Cum am ajuns la Florești? De la București, pe A3 până la Ploiești pe care l-am ocolit prin partea de vest, apoi - din drumul care duce spre Câmpina - am virat la stânga spre Florești.

Monumentul Eroilor și gardul înalt de piatră au fost pentru noi indiciile ajungerii la destinație. Dezamăgirea a fost mare când am constatat că gardul este prea înalt pentru a fotografia cât de cât onorabil. Ne-am plimbat pe lângă el căutând cu înfrigurare o spărtură cât de mică, dar… nimic. Am intrat în vorbă cu o localnică despusă să-și piardă vremea cu noi. Așa am aflat că actualul proprietar a curățat domeniul și a restricționat accesul publicului. După ce am vizitat Biserica Sf. Treime de lângă Spitalul de Pneumoftiziologie, ambele situate tot pe Domeniul Cantacuzino, căutând intrarea baricadată în nădejdea că voi putea fotografia mai bine de acolo, chiar înainte de a intra pe ulicioara care duce către poartă, o localnică în vârstă ne-a acostat și ne-a spus: "Dacă vreți să intrați, vedeți că poarta este legată cu o sârmuliță. O dezlegați, iar când plecați o legați la loc!" Zis și făcut! Așadar, am intrat prin efracție pe o proprietate privată. Am admirat, ne-am minunat, am făcut câteva poze și - în speranța că nimeni nu s-ar supăra prea tare aflând că am fost acolo - am plecat bucuroși, cu primul obiectiv bifat.

Palatul "Micul Trianon"

Supranumit "Micul Trianon", palatul de la Florești a fost construit din dispoziția și pe cheltuiala prințului Gheorghe Grigore Cantacuzino și lăsat ca moștenire celui de-al treilea fiu al său - Mihail Gh. Cantacuzino.

Descendent al unei vechi familii cu origini bizantine, Gheorghe Grigore Cantacuzino a ocupat importante funcții - primar al capitalei, șef al Partidului Conservator și Prim Ministru al României. Cu o avere considerabilă dobândită prin căsătorii și prin moșteniri de familie, Gheorghe Grigore Cantacuzino a mai avut și norocul ca pe proprietățile sale să fie descoperit "aurul negru", petrolul, ceea ce l-a făcut cel mai bogat om din țară. Nababul, cum a fost denumit în epocă, a lăsat posterității trei construcții grandioase, demne de rangul și de averea sa: Castelul Cantacuzino din Bușteni, Palatul Cantacuzino din București, de pe Calea Victoriei, nr. 141 (denumit "Casa cu Lei", în prezent Muzeul Național "George Enescu") și Palatul "Micul Trianon" din Florești.

Palatul "Micul Trianon" din Florești a fost construit de meșteri francezi, după planurile arhitectului Ion D. Berindey, cel care proiectase și Palatul Cantacuzino din București. Inspirat din arhitectura palatelor Micul Trianon și Marele Trianon de la Versailles, edificiul de la Florești realizat în stilul "Mavros", cu demisol, parter și un etaj, a beneficiat de toate noutățile tehnicii de construcție din vremea respectivă: beton armat, granit, șină de cale ferată, sistem de încălzire centrală.

Scrierile de specialitate spun că palatul ar fi avut între cele 15 încăperi de la parter și o mare sală de onoare de 70 m². Din păcate, astăzi nu mai vedem nimic din grandoarea sa interioară. Admirăm fațada și coloanele ei care încă stau în picioare, iar pe latura sudică, deasupra intrării în ceea ce a fost cândva holul de onoare, un frumos basorelief înfățișând doi îngeri care susțin blazonul familiei. Ancadramentele ferestrelor sculptate în piatră de Albești, cu motive diferite pentru fiecare nivel al clădirii, sunt de o desăvârșită frumusețe.

În jurul palatului, prin grija boierului, au fost plantați arbuști de esență rară, au fost înălțate statui și s-a amenajat un bazin ale cărui forme abia se mai văd în prezent. S-au construit mai multe podețe, iar la o oarecare distanță de palat s-a înălțat un turn de apă care a dăinuit relativ bine până în zilele noastre.

Dar, lucrările începute în 1911, foarte aproape de finalizare, au fost stopate brusc în 1913, când, pe neașteptate, Gheorghe Grigore Cantacuzino - Nababul a murit de pneumonie. Moștenitorul, fiul său Mihail, nu s-a simțit atras de domeniul din Florești abandonând proiectul. Acesta a fost momentul de început al sfârșitului Micului Trianon. În Primul Război Mondial nemții l-au deposedat de frumoasele sobe de teracotă, precum și de tabla de cupru de pe acoperiș, apoi, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial au venit rușii care au furat tot ceea ce era de valoare. Cutremurul din 1940, apoi cele ulterioare, au desăvârșit dezastrul.

La naționalizarea din 1948, Palatul "Micul Trianon" din Florești se afla în proprietatea nepoatei lui Gheorghe Grigore Cantacuzino, Alice Cantacuzino, fiica lui Mihail, cel care l-a moștenit direct. Comuniștii au făcut din domeniu o unitate de dresaj canin, iar în 1965 - în clădirile anexă ale palatului - au instalat Spitalul de Pneumoftiziologie care funcționează și astăzi. Nici sătenii din Florești nu sunt străini de ruina de la Palatul "Micul Trianon". Zidurile năruite la cutremure au plecat bucată cu bucată întregind lucrările din gospodăriile proprii.

Se pare că atât înainte cât și după 1989 au fost câteva inițiative de refacere a palatului, dar lipsa fondurilor (se estimează că ar trebui cam 20 milioane de euro) și vecinătatea Spitalului de Pneumoftiziologie au pus capăt acestor inițiative. După Revoluție, palatul a fost retrocedat urmașilor familiei Cantacuzino care l-au vândut în anul 2009. Nu se știe ce va face cu el noul proprietar, dar de la localnici am aflat că a curățat locul organizând acolo curse de cai și ponei. Clădirea ruinată este înconjurată de un gard de sârmă dincolo de care stau de-a valma fragmente de ziduri și decorațiuni sculptate. În partea din spate, pentru a nu se prăbuși, zidurile sunt susținute de schele metalice, iar în partea din față de bârne groase, din lemn. Ca și spațiul verde, turnul de apă a fost descongestionat de gunoaie. Nu știu care este starea lui la interior pentru că nu am încercat să urcăm mulțumindu-ne doar cu priviri aruncare prin cadrul arcuit al ușii care nu mai există.

Și, cu asta, legând poarta cu sârmulița așa cum ne-a spus bătrânica din vecini, am părăsit Parcul Domeniului Cantacuzino.

Biserica Sf. Treime

Biserica - cu două hramuri ("Sfânta Treime" şi "Naşterea Maicii Domnului") - se află în incinta fostei curţi boiereşti care a aparținut familiei Cantacuzino. Conform pisaniei amplasată deasupra intrării, în perioada 1826-1830 vornicul Grigore Cantacuzino a înălțat aici primul sfânt lăcaş. Actuala biserică a fost construită pe temelia celei vechi, "prin devotamentul și totă cheltuiala domnei Luxița Gr. Cantacuzino în anul 1887".

Observând că dăm târcoale studiind inscripția și picturile pridvorului, persoana care deținea cheile bisericii și care tocmai se pregătea de plecare, ne-a descuiat și ne-a invitat să intrăm atenționându-ne totodată că fiind monument istoric, nu putem fotografia în interior. Bineînțeles, ne-am conformat. Biserica este frumoasă, repictată în partea de sus și cu pictura originală, spălată, în partea de jos. Privind atent, se pot observa diferențe mai ales în ceea ce privește intensitatea culorilor. Pictura respectă erminia bisericească ortodoxă. De remarcat că în absida de nord, între ferestre, este pictat Sf. Gheorghe purtătorul de biruinţă lângă care se vede semnătura pictorului Gh. M. Tăttărescu şi anul 1888.

În pronaos sunt înfăţişaţi ctitorii principali: Luxiţa Gr. Cantacuzino în stânga şi soţul ei - Grigore Cantacuzino în dreapta. Între ei, deasupra uşii, se poate vedea emblema familiei Cantacuzino (vulturul bicefal cu coroana princiară sus şi anii 1730-1888, în partea de jos). Pe peretele dinspre nord este zugrăvit fiul lor, Gheorghe Gr. Cantacuzino zis Nababul, iar vis-à-vis, pe peretele dinspre sud soţia acestuia, Ecaterina Gr. Cantacuzino.

În naos, în partea de sud, lângă tronul arhieresc, se află mormântul vornicului Grigore Cantacuzino, pe lespedea căruia scrie: "Grigori Cantacuzino decedat la Viena în anul 1849 mai 18".

Catapeteasma - ornamentată cu motive florale sculptate şi traforate în lemn de tei - este luminoasă.

Mi-ar fi plăcut să mai rămânem admirând pictura în nuanțele ei calde, plăcute ochiului, dar am grăbit vizitarea conștienți fiind că persoana care ne-a deschis practic s-a întors din drum văzându-ne pe noi interesați de obiectiv. Am mulțumit, am cerut scuze pentru întârziere, apoi am ieșit.

În curtea bisericii, foarte aproape de zidul sudic, pe piatra unui vechi mormânt înconjurat cu gard de fier, se încălzea la soare o șopârlă mare. Lespedea funerară ornamentată cu un frumos chenar cu trandafiri are în partea de sus un basorelief reprezentând doi copii. În partea de jos se poate descifra inscripţia: "Aici odihnescu Drăghici şi Ştefan Gh. Gr. Cantacuzino doiu îngeraşi chemaţi în sânul Domnului ambii în ziua de 16 septembrie 1884, în etate de 5 şi 4 ani. Amintirea lor va fi eternă în inimile desolate ale părinţilor lor".

Spitalul de Pneumoftiziologie

În clădirile anexă ale curții boierești, unele dintre ele foarte învechite, funcționează în prezent Spitalul de Pneumoftiziologie - Florești. Nu-l menționez ca fiind vreun obiectiv turistic demn de luat în seamă. Vreau să evidențiez doar ceea ce a devenit proprietatea boierească și - în plus - vreau să spun că portarul a fost cel care ne-a arătat calea spre Biserica Sf. Treime din vecinătate indicându-ne chiar și o poartă prin care să scurtăm puțin drumul.

Concluzii

Dacă aveți drum prin zonă, nu pregetați să faceți o scurtă vizită la Domeniul Cantacuzino - Florești. Nu se știe câtă vreme vor mai fi pe verticală ruinele Palatului "Micul Trianon" - această bijuterie arhitectonică pe cale de dispariție. Mă tem că nu peste multă vreme, povestind despre el, ne vom începe relatarea cu "A fost odată ca niciodată… că dacă n-ar fi fost nu s-ar povesti".

---

VIZUALIZĂRI: 3054 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI