GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
TIPĂREȘTEÎn 2011, când am vizitat Vulcanii Noroioşi de la Pâclele Mari (vezi impresii ) planificaserăm şi o abatere la Sărata-Monteoru despre care ştiam că nu este prea departe.
Fascinaţi de noroiul bolborosind, am întârziat atât de mult la Pâclele Mari încât nu am mai avut timp atunci şi pentru a prospecta o staţiune în care am fi pus piciorul pentru prima oară. Sărata-Monteoru a rămas pentru o dată viitoare pe care ne-am promis-o cât mai curând, atâta doar că de atunci au trecut doi ani, lista de priorităţi turistice modificându-se continuu, iar staţiunea din apropierea Buzăului rămânând tot nevizitată.
De astă dată, după weekend-ul petrecut pe drumuri vrâncene (vezi impresii), la întoarcere, pentru că era destul de devreme, am decis că a sosit momentul să vedem Sărata-Monteoru. Nu eram pregătiţi să petrecem aici mult timp, dar, unei vizite de început credeam că-i vom putea face faţă.
Din centura Buzăului ne-am angajat pe şoseaua către Ploieşti. Un indicator spre dreapta, conduce spre Sărata-Monteoru. Drumul care trece prin localitatea Merei - centrul comunal - este bun, asfaltat şi din ce în ce mai umbrit de arborii falnici.
Comparativ cu Soveja din Vrancea care mi-a părut o staţiune părăsită, în care doar obiectivele turistice de importanţă istorică mai atrag câţiva vizitatori, Sărata-Monteoru este totuşi o staţiune vie, chiar dacă nu la nivelul la care mă aşteptam. În parcări erau locuri suficiente, ca să nu mai vorbim de cele de la intrarea în localitate care erau chiar pustii. Deşi la toate acestea existau plăcuţe pe care scria "Parcare cu plată", n-am văzut pe nimeni care să încaseze vreo taxă. Probabil că în momentele de vârf ale sezonului situaţia este cu totul alta.
În prima zi de septembrie, la ora la care am ajuns noi (trecuse de amiază) soarele încălzea cu putere şi toată suflarea din staţiune era la ştrand şi la piscina acoperită. Doar lucrătorii de la terase, de la casele de bilete de la ştranduri, precum şi micii comercianţi din bazar erau la datorie. Pentru că nu aveam nici un plan concret în legătură cu şederea noastră în Sărata-Monteoru, privind în dreapta şi în stânga, citind toate panourile şi informaţiile de pe săgeţile indicatoare, am luat-o de-a lungul şoselei care taie staţiunea în două. Am remarcat o mare concentrare de pensiuni turistice, dar parcă o şi mai mare concentrare de indicatoare către acestea. Unele aveau chiar câte două plasate în acelaşi loc, ostentaţia traducându-se în opinia mea printr-o mare nevoie de clienţi. Nu ştiu ce condiţii se oferă, dar vă asigur că data viitoare când voi veni aici şi mă voi caza, voi povesti în detaliu tot ceea ce va remarca ochiul meu de observator AFA.
Ne-am continuat plimbarea pe lângă gardul viu colorat al unui loc de joacă pentru copii, foarte bine înzestrat, unde nişte prichindei se zbenguiau supravegheaţi de bunicuţele lor. Mi-a plăcut zona verde, cu bănci, decorată din loc în loc cu sculpturi în piatră. Mica pădurice aflată între şosea şi ştrandul cu gard de sârmă dincolo de care se vedeau oamenii la plajă şi baie, părea în acel moment o extensie ştrandului. Cei cu iniţiativă şi-au întins păturile aici. De ce să mai plătească 10 lei/persoană pentru intrarea la ştrand când în pădurice aveau la discreţie atât spaţii umbrite, cât şi însorite? În plus era atât de aproape de drum.
La Sărata-Monteoru două sunt hotelurile care predomină staţiunea. Sau poate doar atât am descoperit noi în scurta şedere acolo.
Hotel Ceres aflat de o parte a pârâului Sărata este vechi, renovat şi arată foarte bine. Am aflat că este în grija Ministerului Muncii şi că anual acolo se cazează mulţi pensionari veniţi pentru tratament. Complexul posedă o mare piscină cu pereţii retractabili, încălzită, cu protecţie solară. Când am fost noi acolo, piscina era acoperită, fapt impus probabil de apropierea toamnei, cu nopţile ceva mai răcoroase. Am văzut mişcare la intrare (20 lei/persoană) şi în interior - doar prin pereţii transparenţi - mai ales în răstimpul petrecut acolo, la cea mai apropiată terasă. Nu merită tratat separat acest moment pentru că a fost vorba doar de o bere fără alcool şi de o cola rece alături de nişte mici cu cartofi prăjiţi.
La Hotelul Cazino, de cealaltă parte a pârâului Sărata, se ajunge traversând podul care se termină chiar la intrarea în recepţie. În afară de multe alte facilităţi, am aflat că şi acest hotel are o piscină modernă, cu apă sărată, capacitatea ei fiind de 150 de locuri.
Interesantă este şi istoria acestei staţiuni din care ştiam doar frânturi şi pe care am descoperit-o transpusă sumar pe panourile turistice de la intrare.
Grigore Stavri, fiul unui emigrant grec, (ulterior schimbându-şi numele în Grigore Constantinescu-Monteoru) a achiziţionat la sfârşitul sec. XIX mai multe terenuri petroliere, inclusiv satul Fundu Sărăţii - Monteoru şi s-a îmbogăţit din afacerile cu ţiţei. Descoperind efectele miraculoase ale apelor cu care localnicii se tratau empiric, sesizând totodată potenţialul imens al afacerilor turistice în zonă, Grigore Monteoru a renunţat la afacerile cu petrol înfiinţând în 1895 o staţiune care avea să devină curând cunoscută în întreaga Europă.
Pe lîngă hoteluri şi un cazinou - clădirea simbol al staţiunii în perioada interbelică - Grigore Monteoru a mai construit un parc în stilul grădinilor englezeşti, o vilă personală, precum şi o capelă.
Am poposit la poarta încuiată a capelei familiei Monteoru, o biserică monument istoric în care odihneşte cel care a pus bazele staţiunii Sărata-Monteoru alături de şase dintre membrii familiei sale. În curte, sub arbori umbroşi, am văzut şi am fotografiat peste gard monumentul funerar al fiului acestuia, Gogu.
Vila şi parcul dendrologic au fost de asemenea obiective de neatins atunci. Un afiş lipit pe poartă informa: "Intrarea interzisă. Domeniu privat", iar dedesubt, pe un altul, am citit: "Ne scuzaţi... suntem în reconstrucţie". Eram foarte curioasă să văd cum arată după mai bine de o sută de ani parcul de 2 ha în care Monteoru şi urmaşii lui au plantat arbori autohtoni, dar şi specii exotice din America de Nord, China şi Japonia. Poate că într-un viitor pe care-l întrevăd destul de incert, vom avea mai multe şanse.
Lângă Monumentul eroilor din Primul Război Mondial, cu numele a 64 de localnici căzuţi în lupte, un panou informativ ne semnala prezenţa la Monteoru a unei mine de petrol dată în folosinţă în 1925. La mina de petrol de la Monteoru - unică în Europa în perioada interbelică, unică şi acum - se extrăgea ţiţeiul prin galerii subterane, la adâncime de 240-320 m.
Dacă la toate acestea mai adăugăm situl arheologic de pe dealul Cetăţuia unde au fost făcute descoperiri începând cu perioada de construire a staţiunii, avem motive suficiente să revenim aici altădata, pe îndelete.
Trimis de iulianic in 09.09.13 19:01:08
18 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (iulianic); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
ECOURI la acest articol
18 ecouri scrise, până acum, la acest articol
Mina de petrol, deși e în proprietate privată (OMV - Petrom), se poate vizita, cu condiția să fie cerut acceptul pentru acces; dacă ai ceva pile în companie, se poate. ANTREC semnase un acord ca să poată oferi acces turiștilor la acest obiectiv, dar... nu știu exact care mai e situația la zi. Io am fost acolo acum vreo cinci ani...
Rog așteptați...
Mi-a făcut plăcere să parcurg acest frumos review, care mi-a amintit de anii tinereţii. Am multe amintiri cu acest loc, l-am vizitat de nenumărate ori, ultima dată în 2011.
Faţă de anii '70 s-au schimbat multe pe aici, însă mai sunt multe de făcut, pentru ca Sărata -Monteoru să devină o staţiune balneo-climaterică de top.
@Dragos: Da? Atunci de ce mai trec mina de petrol pe toate panourile de informare turistică? Eu mă bucur că avem un obiectiv de acest fel, cu adevărat unic în Europa, dar... probabil că panoul se referă la drumeţia pe care o poţi face până aproape de mină. Regret că nu am avut timp să ajung acolo, să văd cum stau lucrurile. Câte lacăte pe uşi şi pe porţi am văzut la Sărata-Monteoru, îmi mai trebuia unul, cel de la mina de petrol?
Asta îmi aminteşte de Fortul 13 de la Jilava. Marele obiectiv este menţionat şi pe site-ul Primăriei Jilava şi pe cel al Penitenciarului Jilava, dar cu vizita... mai încetişor.
@traian. leuca: Îţi mulţumesc pentru cuvintele frumoase şi te invit să ne povesteşti mai multe despre aceste locuri despre care - cu siguranţă - cunoşti mai multe, mai ales pentru că ai fost acolo de mai multe ori, în perioade diferite!
Am tot auzit că în ultimii ani a început să se mişte câte ceva şi prin această staţiune. Să sperăm că până la urmă va ajunge ceea ce trebuie
Peste vreo două săptămâni intenţionăm şi noi să ajungem pe acolo aşa că acest articol este binevenit, este ca un preambul pentru noi.
@urjanclaudiu: Mulţumesc! Un preambul a fost şi pentru noi această vizită tot amânată de doi ani. A fost din scurt, cam pe nepregătite, dar măcar am văzut ce şi cum, iar când vom reveni vom şti ce să căutăm.
Cred ca... la tine/pentru tine... Iulia... ar trebui, inventat un alt statut... cel de Pretor, l-ai depasit!
Felicitari, Stimata Doamna!
"Parcul dendrologic" era tabara scolara pe vremea lu' neanicu. Stateam cite 10 in camerele uriase, fosta sala de bal devenise cantina si se mai folosea si la cite-o nunta in afara sezonului.
Imediat dupa '89 statiunea s-a indreptat spre ruina, apoi entuziasmul orasenilor care voiau case de vacanta a dus la extinderea satului pe coclauri. Acelasi entuziasm a pastrat, intr-un final, statiunea pe linia de plutire. Zona in care si-au construit casele nu poate fi insa vizitata; este exact inainte de a intra in Monteoru venind dinspre Merei, iar drumul e cu semnul "interzis" pe el.
Am revazut, pe google maps, drumeagul care duce spre casa strabunicii, si am simtit aceeasi teama pe care o simt si cind mai trec prin Monteoru si nu indraznesc sa mai merg ultimii 100 de metri pina la casa: "daca au modificat-o? daca nu mai e la fel? "
Imi este dor sa o revad, dar prefer sa mi-o amintesc asa cum era atunci cind traia strabunica. O regasesc peste tot... un crimpei in Veliko Tarnovo, tinda in Arbanasi, o alta parte in Sinaia, si peste tot e strabunica, stind de vorba cu bunica sub bolta de vita de vie ce tine umbra, la capatul careia stiu ca voi gasi (desi mi-e teama sa caut) tufele de zmeura.
Si as mai vrea sa aflu (desi mi-e teama ca stiu raspunsul) ce s-a ales de casa vinatorilor, unde ajungeam cu bunicul trecind peste dealuri, ca doar nu puteam sa defilam cu pusca in spate in autobuz.
Am ajuns, vara asta, pina la mina de petrol, unde strabunicul si-a petrecut tineretea pina n-a mai apucat batrinetea. M-am oprit la poarta, am privit de acolo... si m-am intors.
Unele lucruri ar fi trebuit sa ramina asa cum erau, neintinate de civilizatie.
Poate intr-o zi...
@Alex_Macedo: Mulţumesc!
Bine, rău, eu scriu pentru că nu mă mai pot opri şi pentru că am câteodată mult timp la dispoziţie. Nu statutul de Pretor m-a mobilizat şi nu mă va mobiliza nici alt statut – oricât de măreţ – care s-ar prefigura la orizont. Atâta timp cât nu se va întâmăpla ceva care să mă oprească, dacă voi avea ce scrie, voi scrie!
@F2A1C: Ce review frumos ar ieşi dacă ai scrie tu despre Sărata-Monteoru. O împletire de trecut nostalgic şi de prezent aşa cum este el, de amintiri şi de realităţi cotidiene, nu stă în puterea oricui pentru că nu oricine a trăit aevea acel trecut.
@iulianic: Aici nu sintem de aceeasi parere; nu ar putea fi un review obiectiv, asa ca ar fi de preferat sa ma abtin 
Am fost și eu în tabară în conacul Monteoru, într-un ianuarie foarte bogat în zăpadă, 1986 sau 1987. Țin minte o drumeție pe dealuri printr-o pătură de zăpadă groasă de 1 metru, care umpluse și bazinele golite de apă ale ștrandului. Fiind vreme nepotrivită pentru excursii, ne-am petrecut vremea mai mult prin curtea conacului, cu excepția drumeției de care vorbesc și a unei vizite la capela Monteoru, pe care țin minte și acum că am găsit-o cam nepotrivită. Stăteam în semiobscuritate, mă uitam la cripte și mă întrebam ce naiba e în capul însoțitorului care ne-a adus să vedem un cavou. Aveam în jur de 9 ani.
Revăd ca ieri camerele înalte, cu crăpături în tavanul cu chenar (cel puțin una comunica cu podul, întrucît într-o seară ne-am trezit cu un liliac rătăcit care zbura prin dormitor, spre agitația noastră, care trăiam un eveniment demn de povestit celorlalte dormitoare), în care ne vîram seara sub cîte 3 pături, cu pijamalele puse peste alte 2 rînduri de haine, (tricouri, trening), rîsetele și discuțiile de după stingere, băile reci, holul central... Curtea, ca de conac din povești, semi-ruinată, cu o fîntînă arteziană monumentală, cu trepte, cu sculpturi, în care se strînsese multă zăpadă în care ne aruncam de pe margine. În multe amintiri sîntem doar 3 băieți, singuri prin curte, de unde trag concluzia că nu eram prea supravegheați, ceilalți stăteau la căldură (atîta cîtă era) înăuntru, noi, bine înfofoliți, exploram împrejurimile, săream gardul din spate ca să ne dăm cu o sanie găsită într-o căbănuță, o dată am rupt niște plastic ondulat ce se folosea pe post de copertină, găsit pe cine știe unde, ca să ne dăm pe derdeluș, făceam diverse descoperiri pe care le anunțam apoi colegilor de dormitor, cum ar fi, într-un colț al curții, probabil gospodăria taberei sau a vreunui vecin, un biet porc flămînd, căci lăturile îi înghețaseră bocnă în troacă. Noi ne cățărasem pe gardul care ne despărțea de animal și îi spărsesem hrana cu niște pari ascuțiți. Era așa frig, încît nu exista nimic lichid sub gheață, totul era sloi, iar eforturile noastre nu obținuseră decît un soi de gheață pisată. De altfel, prin sat, lumea aprinsese focuri la cișmele să le dezghețe...
Am povestit tuturor prietenilor de acasă cum am fost în tabără într-un conac! Ceva rarisim, cuvînt ce evoca o lume dispărută. Nu credeam să mai existe conace, despre care auziserăm de prin basme sau din Povestirile Istorice, în contextul luptei de clasă, așa că să vedem unul aievea fusese ceva fantastic.
@F2A1C şi @abancor: Nici nu ştiţi cu cât drag am citit amintirile voastre. Sunt fapte pe care nu le vom găsi nici în cea mai academică prezentare a localităţii, de aceea cred că trecutul - cel trăit, văzut prin prisma personală, cu bunele şi relele lui - ar trebui făcut public. Şi unde ne este nouă mai la îndemână s-o facem dacă nu aici, pe AFA?
Nu mă aşteptam ca review-ul meu să răscolească atâtea amintiri. Eu îl consider slab, superficial. Am stat mult la gânduri dacă să-l scriu pentru că mi se părea că un popas de numai câteva ore într-o staţiune nu prea animată, nu poate genera un review dens în conţinut. Ecourile voastre l-au îmbogăţit şi vă mulţumesc pentru asta!
@iulianic: Unele lucruri doar se traiesc sau se rememoreaza, dar pentru altii nu vor trezi niciodata aceleasi sentimente.
Vintul ce trece pe linga corpul ce se incordeaza pe bicicleta la coborirea dealului dinspre Merei, fara frina, in depasirea unei Dacia 1300, oblonul verde - mereu inchis - al casei cu zidul crem pe linga care trecem in drum spre "centru", biserica pe linga care ne strecuram vorbind in soapta, mirosul pamintului si al florilor primavara, propriul corp transformat in om de zapada dupa rostogolirea, pe lat, din virful dealului... a fost suficient sa citesc review-ul si raspunsul lui @abancor, sa inchid ochii, sa inspir adinc si sa le retraiesc.
Povestite, insa, nu vor avea niciodata acelasi farmec...
Ah, uitasem: va multumesc (tuturor celor care au raspuns aici) pentru placutele si indelungatele aventuri pe care tocmai le-am trait in numai citeva clipe. Gratis!
@F2A1C:
”nu ar putea fi un review obiectiv, asa ca ar fi de preferat sa ma abtin
Arată-mi te rog io frumos, un singur articol scris aici pe AFA (fără copy/paste!) care să nu fie subiectiv!!!
Ia fă un efort și scrie, chiar și ca poveste... au mai făcut-o și alții!
Cu oarece întârziere, dar mai bine mai târziu decât de loc, articolul a fost selectat ca MiniGhid AmFostAcolo pentru această destinaţie.
@iulianic: Am fost si eu acolo in aceasta primavara dar lipsa de timp si de inspiratie m-au oprit sa scriu ceva. Remarc totusi ca inspiratie am avut (nescriind) pentru ca nu cred ca as fi putut sa stirnesc atitea amintiri frumoase asa cum ai facut tu. Felicitari!
@andrei44: Mulţumesc! Cred însă că dacă scriai tu mai întâi, tu erai acela care stârnea amintirile frumoase.
Astazi am aflat (poate pentru multi nu mai e o noutate): conacul Monteoru a fost recistigat anul trecut de catre mostenitori.
Tabara scolara a fost, evident, desfiintata.
Felicitari celor care au apucat sa-l viziteze deja
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Jun.2022 La Sarata Monteoru, din nou — scris în 01.07.22 de iulianic din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Jun.2020 Sărata Monteoru – o liniște deplină la început de vară — scris în 26.06.20 de tata123 🔱 din BUCUREșTI - RECOMANDĂ
- Sep.2019 ... sau România cea fără de țară — scris în 07.09.19 de makuy* din BUCURESTI - nu recomandă
- Jun.2018 Călător prin țara mea. Merită să vezi: Sărata Monteoru — scris în 07.06.18 de Yersinia Pestis din MăRăşEşTI [VN] - RECOMANDĂ
- Aug.2014 Nu se poate numi statiune!!! — scris în 17.08.14 de diantus din BUCURESTI - nu recomandă
- Aug.2014 Despre Sărata-Monteoru, cu plusurile și minusurile sale — scris în 04.08.14 de Floryn81 din RâMNICU SăRAT - RECOMANDĂ
- Aug.2012 Destinatie de week-end — scris în 29.08.12 de bianca17 din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- SOCIALs
AmFostAcolo® este marcă înregistrată