BUN
GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
O mică mostră de Românie pitorească: Șotrile
Dacă e ca pandemia asta nenorocită să fi avut și vreun efect pozitiv, atunci acela a fost în cazul meu faptul că, în relativa lipsă a călătoriilor în străinătate (patru din cinci anulate sau amânate), am petrecut în vara ce s-a încheiat mai mult timp la casa noastră de vacanță din Provița de Jos.
Căci unde te poți ascunde mai bine (și mai frumos) de boală decât într-un sat?
Și cu aceste ocazii, am făcut și două excursii plăcute și instructive prin împrejurimi vezi impresii, vezi impresii.
A treia ieșire avea în mintea mea o destinație despre care aflasem aici, pe AFA, mai ales că pe lângă indicatorul ei rutier trecusem de multe ori: Șotrile.
Numai că planurile mi-au fost date peste cap de lenea care părea să fi cuprins micul grup de șase persoane rezident temporar în casa de la Provița. Din care cinci nu voiau decât să zacă toată ziua pe terasă, să joace cărți și table, să citească, să se dedice nobilei arte culinare sau... să nu facă altceva decât să să privească în zare, tolăniți pe șezlonguri.
Zău că nu le fac vină. Ce-i drept, în Provița, oricât de ciudat ar părea, mereu se întâmplă ceva: în curți găinile cotcodăcesc, cocoșii cântă și pisicile se hârjonesc, pe uliță trec în sus și-n jos căruțe trase de cai și vecini ieșiți să cumpere pâine de la magazinul sătesc și suntem vizitați de tot felul de animale și animăluțe - vrăbii, mierle, gândăcei, fluturi, ocazional câte o ciocănitoare, o veveriță, ba chiar și un arici, care teribil l-a mai înfuriat pe Terry, corcitura noastră de terrier.
Și apropo de cel de-al treilea bărbat din viața mea - și l-am numit aici, desigur, pe Terry -, dragul de el, dacă nu ar fi făcut parte din „lumea celor care nu cuvântă” , cu siguranță mi-ar fi fost cel mai de nădejde aliat în tentativa de a-i extrage pe cei cinci puturoși din confortul casei.
Și asta pentru că grozav îi mai place blănosului să se plimbe cu mașina: își așază grațios fundul grăsuleț drept în mijlocul banchetei din spate, de unde scrutează cu maximă atenție parbrizul printre scaunele din față. Nebeneficiind de ajutorul „potăii” (așa după cum îl alintă Adrian), a fost nevoie de o intervenție... nu divină, ci doar binevenită pentru a ne pune pe toți în mișcare către Șotrile.
Intervenția a aparținut unui bun prieten de familie, posesor și el al unei case de vacanță în împrejurimi, venit în vizită la noi. El i-a convins pe Adrian și pe ceilalți că Șotrile chiar merită un efort.
Ușor bosumflată pentru că puterea mea de persuasiune (cu care mă fălesc de obicei) dăduse greș de data asta, am acceptat situația și am acordat Cezarului (așa îl cheamă pe amicul nostru, pe bune!) ce-i al Cezarului. La urma urmei, îmi atinsesem scopul.
Și uite așa se face că în dimineața următoare am purces la drum. Cale de vreo 20 de kilometri, cu cățel... și fără de purcel.
Am străbătut Provița de Jos, despre care v-am povestit în urmă 5 ani vezi impresii, așa că nu vă voi mai plictisi revenind asupra subiectului, nu de alta, dar mare lucru nu s-a schimbat de când am scris acel review.
Nu mă pot însă abține și voi posta niște fotografii, ca să vedeți și voi ce frumos e așezat satul și ce panorame superbe se deschid de pe culmea dealul de la intrarea dinspre Poiana Câmpina, atât spre Provița, cât și spre Câmpina.
Am traversat, rulând pe șoseaua 100 E, Poiana Câmpina și podul peste Prahova, după care am înaintat urcând, trecând pe lângă Parcul Curiascul (unde arteziana chiar funcționa) și renumita Fabrică de Ciorapi Elca, către Piața Fibec.
În parcarea din spatele pieței, împânzită de bannere electorale și... gunoaie, în fața bisericii Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil, ne-am întâlnit cu amicul Cezar, care a preluat conducerea micului nostru convoi, format din trei autoturisme. Și în această formație ne-am deplasat fără grabă pe Calea Doftanei, o zonă cu case dar și depozite și mici ateliere, până la intersecția drumurilor 100E, care duce drept înainte către Brebu, Telega și Valea Doftanei, și 102i, care o ia la stânga în direcția Șotrile.
Ne aflam pe Strada Voila, cea mai importantă arteră din cartierul cu același nume, o periferie elegantă a Câmpinei, plină de vile fățoase și fițoase, multe din ele case de vacanță construite de ploieșteni și bucureșteni.
Ieșind din această zonă rezidențială în câmp, sau mai corect spus într-o frumoasă pădure de foioase, am cotit jumătate stângă pe DJ 207 către Șotrile, trecând pe lângă cunoscutul Spital de Psihiatrie Voila.
Și iată-ne în Șotrile.
Ei bine, pentru a nu mă dezice și nu a infirma reputația de pedantă care m-a cosacrat pe AFA drept una dintre cele mai plicticoase userițe, acum vă voi servi niște informații despre destinația noastră, culese de pe comunasotrile.ro.
Comuna Șotrile este alcătuită din șase sate: Șotrile, Plaiu Câmpinei, Lunca Mare, Vistieru, Seciuri și Plaiu Cornului, și are circa 3.500 de locuitori, cam 14% dintre aceștia fiind de origine rromă.
Este așezată în Subcarpații de Curbură, la altitudini ce variază între 500 și 860 m (vârful Frumos). Se învecinează cu localitățile Secăria și Comarnic la nord, cu Brebu și Valea Doftanei la est, la sud cu Câmpina și Cornu, iar la vest cu Breaza.
Zona deluroasă în perimetrul căreia se înșiră aceste sate este străbătură de trei pâraie și a fost blagoslovită de Dumnezeu cu o vegetație bogată, cu păduri de foioase și pășuni tocmai bune pentru creșterea oilor, caprelor și vacilor. Ca întreg arealul dimprejurul Câmpinei, și aici soarele este prezent multe zile pe an (cca. 290, din câte am citit).
Și câteva informații de ordin istoric: denumirea comunei derivă de la cel al unei familii de ciobani - Șotreanu -, care s-ar fi stabilit pe aceste meleaguri pe la începutul veacului al XIX-lea, refugindu-se cel mai probabil din Transilvania din cauza birurilor mari percepute de administrația habsburgică.
Proprietarul moșiei era la acea vreme marele logofăt Ion Câmpineanu (1798-1863), boier progresist, susținător al Revoluției de la 1848 și tatăl politicianului Ion I. Câmpineanu, membru fondator al Partidului Național Liberal, ministru de justiție, de finanțe, de externe, primar al capitalei și primul guvernator al Băncii Naționale a României. Numele său îl poartă una din străzile din centrul Bucureștiului.
În 1860 marele logofăt a vândut în întregime această moșie lui Ștefan Burchi. Noul proprietar, fiind în veșnice conflicte cu localnicii, a vândut-o în 1864 lui Dimitrie Barbu Știrbei (1799-1869), de două ori domn al Țării Românești, în 1849-1853 și între 1854-1856, care i-a alăturat zestrea primită de soție și un alt teren cumpărat de la un vistiernic, formând o moșie mare cu numele Câmpina-Șotrile și devenind principalul proprietar în zona Câmpina.
Fiul său, prințul Dimitrie Știrbei (1842-1913), unicul deținător ulterior al moșiei, a construit castelul de la Voila (actualul spital de psihiatrie). Moștenitoare a fost fiica sa Martha, căsătorită cu Johannes Blome.
Până la împroprietărirea din 1864, localnicii au fost clăcași; apoi au devenit proprietari ai unor suprafețe fixe de teren, de 5,8 sau 12 pogoane. Printre locuitorii satelor au venit mai târziu şi cete de rromi lingurari, aşezându-se în bordeie pe moşia rămasă proprietarului, iar acum ocupând o zonă din nord-vestul satului Plaiu Câmpinei, unde se îndeletnicesc în principal cu confecționarea de mături și coșuri de nuiele.
Cum arată azi Șotrile? Destul de amestecat, aș zice: în afara bordeielor rromilor, sunt multe case bine întreținute și altele mari și frumoase, despre care bănuiesc că au fost construite în special de „străini” , asta judecând după mașinile cu numere de București parcate în poartă.
Și în aceeași notă, remarc cu tristețe că nu am văzut pensiuni în comună, și nici nu am găsit pe site-urile de specialitate, însă câteva proprietăți sunt listate pe www.airbnb.com. Cunoscând specificul acestui site, nu cred că proprietarii sunt localnici. Păcat că șotrilenii nu se învrednicesc în ale turismului, însă locuri de cazare se găsesc destule la mici distanțe în Brebu, Telega ori pe Valea Doftanei.
DJ 207 este asfaltat, dar nemarcat și crăpat sau ros pe alocuri, semn că nu-i suficient de bine întreținut. Urcă și tooot urcă, având pe ambele laturi mici coline împădurite și poienițe prielnice picnicurilor. Ne intersectăm cu o turmă de capre care traversează nepăsătoare drumul, mânate alene de la spate de un cioban. Și, mă rog frumos, de ce s-ar grăbi, și el, și caprele? Pășunile sunt acolo de mii de ani și nu vor dispărea doar fiindcă niște bucureșteni năbădăioși ar încerca (fără prea mari șanse de reușită) să accelereze...
Ceea ce noi, de fapt, nici nu facem: doar am venit ca să admirăm priveliștile, nu-i așa? Ba chiar oprim de vreo 3-4 ori ca să fotografiem panoramele cuprinzătoare. Ne cocoțăm și pe un dâmb de unde se zărește în zare Lacul și barajul Paltinu; nu-i de mirare, ne aflăm la doar câțiva kilometri de Valea Doftanei.
Pozăm floricelele, copacii înfrunziți, pâlcurile de case răspândite pe coline, un releu de comunicații, un rezervor. Prezența umană e însă foarte discretă: nu trece nicio mașină și o liniște ca de început de lume s-a așternut peste dealuri, așa că tragem adânc în piept aerul curat și ne minunăm pentru a nu știu câta oară de frumusețile pe care natura ni le-a dăruit cu generozitate.
Nu reușim să parcurgem întreg DJ 207, care continuă trecând prin satele Vistieru și Plaiu Cornului și se intersectează cu E60 în apropiere de Nistorești. Facem cale întoarsă pe același drum și traversând Șotrile, rămânem blocați vreo câteva minute de niște cai scăpați din curțile minorității etnice. O hărmălaie de nedescris se iscă în clipa când puradeii dau iama printre ei cu strigăte de luptă și îi îndepărtează de pe șosea.
Nu ne supărăm, incidentul chiar ne amuză, e o istorioară drăguță de povestit cândva la o șuetă pe terasa casei de la Provița, într-o altă zi călduroasă de vară.
Un singur gând mă frământa totuși în dimineața aceea, altminteri atât de calmă: cum ar fi dacă drumul ăsta județean ar fi asfaltat ca lumea, lărgit, marcat și semnalizat? Nu s-ar preta la niște raliuri sau concursuri cicliste? Căci peisajele eu zic că ar putea rivaliza cu cele colinare de pe traseul Tour de France. Și n-ar fi mai prejos nici ca grad de dificultate.
Dar ce m-a apucat de bat câmpii? Doar nu suntem în Franța, ci în România...
LOCAȚIE și ÎMPREJURIMI
Zonă deluroasă foarte liniștită, cu vegetație bogată și priveliști splendide; în plus, ușor accesibilă, fiind situată la numai 10 km de Câmpina.
despre DISTRACȚIE & RELAXARE
Nu există posibilități de cazare sau luat masa, și nici alte variante de distracție decât drumețiile.
Trimis de Carmen Ion in 17.10.20 10:46:57
- Nu a fost singura vizită/vacanţă în CÂMPINA.
9 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (Carmen Ion); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
ECOURI la acest articol
9 ecouri scrise, până acum, la acest articol
Superbă zona Subcarpaților prahoveni, într-adevăr! Am fost și noi pe acolo chiar săptămâna trecută, cât pe ce să ne cazăm - unde crezi?! în Provița de Jos????- până la urmă am ales altă pensiune, pe motiv că ne putea oferi și mesele de dimineață și seară.
Culmea e că, născută și crescută în Ploiești până la 18 ani, a trebuit să declar că n-am ajuns niciodată până acum pe aceste plaiuri și n-am avut habar cât sunt de frumoase!
Voi povesti și eu la un moment dat, după ce mai recuperez din restanțe... Și, desigur, ne gândim cum să facem să mai ajungem în zonă!
Frumos povestit (nu-i adevărat că ești plictisitoare, te alinți ????), frumoase poze, m-am bucurat să-i zăresc pe cei 3 bărbați din viața ta (salutări lui Adrian!). Să auzim numai de bine!
@crismis: Mulțumesc, Cristina, pentru vorbele frumoase și salutările adresate lui Adrian - i le-am transmis.
Pensiune în Provița de Jos?!! Unde și care, că eu nu știu de nici una?
@Carmen Ion: Am greșit, e chiar în Provița de Sus! Casa din Plai se numește, am găsit-o pe Booking.
Cat de frumos povestesti!
Campineanca si hai sa-ti zic ca n-am fost la Provita iar intr-o duminica de toamna am mers sa descoperim cate ceva si ne-am blocat asemeni tie, langa puradei si-am facut cale intoarsa. De la spitalul Voila puteati sa va intoarceti pe la Fantana cu ciresi, drumul e pitoresc!
@balasa violeta: Da, existau și alte căi de întoarcere, dar eu aș fi preferat să parcurgem tot DJ 207 până la Nistoresti.
Cât despre faptul că nu ai ajuns până la Provita, la 10 km de Câmpina, crezi că eu am văzut toate împrejurimile Bucureștiului?
Mulțumesc pentru lectură, aprecieri și comentariu
@Carmen Ion: Superbă această zonă subcarpatică, puțin „călcată” de turiști. În 2017 am trecut și eu prin zonă admirând panoramele care se deschid de la înălțime, am urcat dinspre barajul Paltinu pe serpentinele strânse și abrupte de pe Valea Fiarelor după care am continuat prin DJ207 prin Vistieru, Plaiu Cornului cu ieșire în DN 1 la Nistorești.
Deosebit de pitorească zona, cu sate încă înțepenite în trecut și o Natură ofertantă; din păcate drumul era afectat în câteva locuri de puternice alunecări de teren, în rest îngust uneori, dar acceptabil.
Mulțumim pentru articol!
@tata123: Da, există un drum semnalizat și de pe Valea Doftanei și sunt sigură că și de pe acela se deschid panorame frumoase. Întreaga zonă este, așa cum ai precizat și tu, superbă dar prea puțin cunoscută, din păcate, în principal din cauza lipsei de facilități pentru turiști.
Mulțumesc pentru vizită, ecou și vot.
@Carmen Ion: Foarte frumos povestit, am citit cu multă plăcere, departe de a mă plictisi. O zonă frumoasă subcarpații, intr-adevăr merită mai mult promovată și ingrijită. Sunt și multe posibiltăți de drumeții in zonă, dar traseele nu prea sunt marcate, din păcate.
@Mika: Mulțumesc pentru aprecieri. Din câte știu, din Șotrile nu pleacă trasee marcate, dar din Valea Doftanei, da. Oricum, zona aceasta aflată la vest de Brebu este foarte puțin promovată.
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Mar.2019 Centrul Medical Sanconfind din Poiana Câmpinii - de top chiar şi pentru vest — scris în 21.03.19 de Michi din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Aug.2018 O oază de liniște - fostul schit Slobozia din Câmpina — scris în 19.09.18 de tata123 🔱 din BUCUREșTI - RECOMANDĂ
- Aug.2018 Explorând Câmpina – un oraș la poalele munților — scris în 20.08.18 de tata123 🔱 din BUCUREșTI - RECOMANDĂ
- Sep.2015 Sanconfind, zbor lin pe spate în ape sărate — scris în 26.09.15 de TEOANCA din CâMPINA - RECOMANDĂ
- Jun.2015 Iarba verde de acasă — scris în 07.07.15 de Carmen Ion din BUCUREșTI - RECOMANDĂ
- May.2015 SANCONFIND Poiana Campina – noua speranta pentru tratarea durerilor — scris în 06.06.15 de denisse din BUCUREșTI - RECOMANDĂ
- Mar.2015 Campina, orasul de sub munte — scris în 07.03.15 de bartaiomu din BUCURESTI - RECOMANDĂ