„Civilizația pietrei” la Sângeru (Prahova) – Muzeul Pietrei

TIPĂREȘTE

Noi avem și rădăcini de piatră, nu numai de lemn, apă și frunze. Așa grăiește poetul Lucian Avramescu, autor al cunoscutelor versuri „Bună seara iubito, te-aștept ca și când, numai dragostea noastră ar fi pe pământ”, stihuri cântate de Loredana Groza, pe muzica lui Adrian Enescu. Poetul, jurnalistul și, mai recent, romancierul Lucian Avramescu a pus bazele unui muzeu cu adevărat inedit, un muzeu lăsat moștenire poporului român: Muzeul Pietrei.

Românii au o civilizație a lemnului, sunt frații cu codrul, plămădesc lutul cu măiestrie și păstrează apa rece în cofe. Pe lângă toate aceste și multe altele românul iscusit a reușit să dea viață și pietrei, să creeze forme perfecte, atât pentru a ușura munca cea de toate zilele a țăranului, dar și pentru a înfrumuseța, a bucura sufletul și mintea. Acesta este articolul cu numărul 400 dedicat obiectivelor din România, sper să vă placă.

Informații generale: acces, program, tarife. Obiectivul menționat se află la o distanță de circa 100 km de București și la aproximativ 45 km depărtare de municipiul Ploiești. Accesul dinspre aceste orașe se poate efectua pe două căi: din DN 1B Ploiești-Buzău se virează stânga pe DJ 102C prin Urlați sau din DN 1 A Ploiești-Brașov se virează dreapta după Lipănești pe DJ 100 L, apoi ușor stânga pe DJ 102M.

Eu am urmat șoseaua prin orășelul Urlați, prin localități înțesate de flori, printre dealuri domoale. Calitatea covorului asfaltic este bună, doar în câteva locuri sunt mici denivelări. Muzeul este vizibil de îndată ce ajungi în centrul localității la Primăria Sângeru. Gardul de piatră, obiectele decorative din piatră, biserica și muzeul sătesc sunt principalele puncte de reper. Nu există locuri de parcare special amenajate, autoturismul se poate lăsa pe marginea șoselei.

Ineditul muzeu este deschis zilnic între orele 09.00-17.00, iar intrarea este gratuită, nu se percep nici un fel de taxe. Dacă nu răspunde nimeni la interfon sunt oferite două numere de telefon pentru informații suplimentare.

Scurtă istorie de familie. Am aflat despre acest muzeu cu câțiva ani în urmă și doream să îl vizitez odată cu muzeul sătesc din localitate. După ce am aflat că cel din urmă este închis pe timp nelimitat și lecturând știrea conform căreia violonistul Alexandru Tomescu va concerta la Sângeru pe 14 august, am hotărât să merg din nou în weekendul ce tocmai s-a încheiat pe meleaguri prahovene.

Am avut norocul de a fi îndrumați printre superbele exponate chiar de poetul Lucian Avramescu care tocmai încheia turul efectuat cu o turistă din străinătate. A avut amabilitatea de a ne conduce timp de aproape o oră prin „lumea pietrei”, prin curtea casei construite de bunicul său, Victor Avramescu. Urmele acestui om de ispravă, liberal ca opțiune politică, se observă peste tot în gospodărie și chiar în localitate. Victor Nicolae Avramescu, fiu de țărani din zona dealurilor prahovene, a muncit de mic în gospodărie, apoi la sondele petroliere din zonă. A participat la crâncenele lupte de pe frontul Moldovei din Primul Război Mondial, de unde se întoarce cu un cal, o căruță și o vacă cumpărate din solda de ostaș. Cumpără casa pe care o admirăm azi de la o soție ruinată de moșier și devine primar liberal în localitate la doar 23 de ani. Clădirea Primăriei, aflată lângă muzeu, este donată comunității în anii '30 de către Victor Avramescu.

Gospodăria exemplu a lui Victor Avramescu se concentrează în jurul casei cu ziduri groase de piatră. Construiește un hambar imens, o cramă (utilizând șine de cale ferată din vremea regelui Carol I – vizibile și azi), un bazin de apă și o pompă pentru alimentarea casei cu apă curentă. A avut patru copii pentru care a dorit o educație aleasă cumpărându-le piane la toți și asigurându-le un trai decent. „Trădat” de o rudă prin alianță (un fin de botez) și acuzat că este „chiabur” se pregătește trimiterea lui la Canal. Acest lucru nu se mai întâmplă deoarece omul moare în urma unui infarct.

Clădirile sunt confiscate de regimul comunist, se instalează acolo un sediu de CAP, birouri, depozite, un post de pompieri. După evenimentele din 1989 moștenitorii își recuperează proprietatea, iar poetul Lucian Avramescu răscumpără drepturile succesorale de la rudele sale și se „înhamă” la o muncă fără sfârșit de restaurare și constituire a muzeului.

Vizita în Muzeul Pietrei

Dup ce am parcat autoturismul la umbră am admirat mai întâi peretele de piatră al casei de la șosea, balconul cu flori roșii așezate în ghivece de piatră, traforajul de lemn în care distingem înscrisul „Vila Victor N. Avramescu. 1923”, precum și mai multe obiecte decorative din piatră. Sunăm la interfon, poarta se deschide și suntem invitați în curte; vom fi preluați de poet în câteva minute după ce a terminat cu ceilalți vizitatori.

Intrăm în împărăția pietrei cioplite pe sub crengile încărcate de rod ale unui măr. Sub ochi ni se înfățișează sute de exponate de piatră, mostre ale artei sculptorilor populari, meșteșugari din mediul rural. Nici nu știi unde să te uiți mai întâi, care formă e mai frumoasă sau să te întrebi ce reprezintă acel obiect de piatră. Unele exponate parcă te îndeamnă să le atingi, să simți textura pietrei, formele rotunjite sau muchiile drepte.

Bine scria Ernest Bernea în lucrarea „Civilizația română sătească”: Arta populară are o dominantă, și anume că ea este un produs colectiv și tradițional. Produs colectiv, pentru că ființa ei este expresia unei comunități de viață materială și spirituală specifică, cu forme și scopuri proprii: satul românesc arhaic. Considerăm că arta populară românească este tradițională și că printr-o experiență acumulată acest trecut acționează asupra ei... Arta populară românească este legată direct de istoria poporului nostru la nivel etnografic, de viața rurală.

Cioplitul în piatră, cu scop util sau doar estetic, face parte din această artă populară țărănească. Să nu uităm că omul a utilizat piatra din cele mai vechi epoci: drept unealtă, drept armă, drept idol. Elementele de autenticitate conferă valoare pieselor expuse, iar inovația manifestată de meșteri e incredibilă.

În curtea poetului Lucian Avramescu se află peste 50 de râșnițe din piatră, culese ori achiziționate din diverse zone ale țării. De la aceste râșnițe primordiale a început colecția. Unelte rotative de o importanță capitală în viața țăranului român râșnițele întruchipează o serie întreagă de simboluri: astrul solar care străbate cerul (unele roți au trasate pe suprafață razele), familia unită, cuplul perfect, răbdarea și trăinicia. Colecționarul ne vorbește despre analogia dintre piatra rotundă de râșniță și simbolul „ochilor îngemănați”/cuplul nedespărțit de pe Poarta Sărutului, opera marelui Constantin Brâncuși.

O mulțime de siluete antropomorfe și zoomorfe împânzesc spațiul verde; privim cu mirare figuri și fețe și ne întrebăm cine se află în spatele chipurilor. Piatra e simbolul pământului și al rodniciei; în trecut oamenii arhaici venerau pietrele sacre ridicate/crescute din Pământ și înălțate către Cer. În spatele sculpturilor de piatră se ascundeau zei, nimfe sau căpcăuni.

Mese de piatră de diverse mărimi și forme, scaune și băncuțe sunt înșirate prin curte, copia tronului Reginei Maria de la Balcic, dar și alte obiecte decorative din piatră stau una lângă alta. În gospodăria poetului Avramescu se află de fapt trei curți pline de exponate. Ghizduri de fântână, acei colaci de piatră care facilitează accesul spre sursa de apă rece, sunt amplasate alături de adăpătoare scobite în piatră. Stâlpi de piatră, capete de la stâlpi de poartă, bucăți de coloană, sculpturi decorative de grădină de mari dimensiuni, dar și trovanți (numiți de poet „sculpturile lui Dumnezeu”) întregesc acest „peisaj de piatră”.

Un element important în colecție îl ocupă crucile de piatră, piese care împânzesc tot teritoriul românesc. Fie că sunt cruci funerare, cruci de pomenire, cruci de drum, cruci de hotar aceste monumente trasează prin poziționare, simboluri și inscripții crâmpeie din viața spirituală, economică și socială a comunităților pe teritoriul cărora se află. Lucian Avramescu ne atrage atenția asupra unor exemplare de cruci duble, recuperate dintr-o râpă de la Udrești. Este vorba despre cruci de familie în care cei doi soți sunt uniți și în lumea de Dincolo prin brațul Crucii Răstignitului Hristos. Câteva cruci cu însemne grecești au fost aduse dintr-o pivniță veche din zonă, proprietarii de demult utilizând pietrele la pereții beciului.

Expoziția permanentă George Apostu. În hambarul-cramă armat cu șine vechi de tren se află și o mică, dar valoroasă expoziție de sculptură dedicată maestrului George Apostu. Fiica sculptorului, Marianeta Apostu, a contribuit la organizarea acestei expoziții de bronzuri și piatră. Important este bronzul din seria Iisus Răstignit, unul din cele trei exemplare făcute după mulajul lui Apostu.

Răzvan Teodorescu scria în 2004 despre „urmașul lui Brâncuși” în revista „Vitraliu” editată la Bacău: Folclorul, cu bătrâne şi profunde rădăcini, moştenirea unei arhaităţi rafinate, sobre, încifrate, recursul la tainice valori ale lemnului şi pietrei ce merg înapoi spre preistorie, un primitivism subtil, congruent lumii carpatice de mii de ani, o coborâre la cuplul originar, la familia patriarhală, cu Taţi şi Fii, la zborul imaginar, prin livezi şi prin câmpii, al unor fluturi uriaşi de mitologie populară, sunt, toate, punctul mirabil în care Apostu, marele Apostu, ne-a fixat nouă, românilor, felul de a percepe universul formelor, în monumentale compoziţii sau în mici bijuterii.

Vă recomand să vizitați Muzeul Pietrei de la Sângeru, să petreceți câteva zeci de minute printre figurile de piatră, să simțiți personajele care stau în spatele măștilor încremenite. Și de ce nu, să admirați munca acelor oameni care prelucrează și cioplesc această materie dură care este piatra, transferându-i atribute și proprietăți ancestrale.

Alegeri inspirate!

---

VIZUALIZĂRI: 2245 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI