La plimbare pe 'Drumul Voievozilor' Prahova (I)

TIPĂREȘTE

Pentru că cineva mă rugase cu câteva zile în urmă să-l ajut în recuperarea unor acte de la fosta mină din Filipeşti de Pădure, Jud. Prahova, m-am deplasat pe aceste meleaguri împreună cu soţia, unde am avut ocazia să descopăr câteva obiective turistice deosebit de interesante.

Cum nu ştiam mai nimic de ruta pe care o să mă deplasez, am accesat internetul, unde am descoperit un site prahovean ce mi-a oferit câteva informaţii ajutătoare. Site-ul se numeşte ”Drumul Voievozilor. Salt în istorie” şi a fost editat de Asociaţia de Promovare şi Dezvoltare a Turismului Prahova.

„Drumul Voievozilor” străbate localităţile, Ciorani, Drăgăneşti, Gherghiţa, Balta Doamnei, Tinosu, Brazi, Targşoru Vechi, Ariceşti Rahtivani, Filipeşti de Târg şi de Pădure, urmând zonele unde s-au făcut descoperiri arheologice importante sau unde se găsesc monumente arhitectonice de interes naţional.

Spre deosebire de „Drumul Vinului” sau „Drumul Fructelor”, care au avut ca scop promovarea agroturismului, în Judeţul Prahova acest proiect, „Drumul Voievozilor” se vrea începutul unei campanii de cunoaştere a istoriei acestor ţinuturi şi de promovare a turismului.

Urmând traseul indicat de Google Maps, prima localitate întâlnită pe traseu a fost Floreşti . Oraşul era recunoscut în trecut pentru fabrica de anvelope Victoria, astăzi privatizată de grupul Michelin. Din punctul „Paralela 45”, pe şoseaua Bucureşti-Braşov (DN1), se face la stânga şi după cca 3 km intrăm în localitatea amintită.

Aproape de ieşirea din oraş facem dreapta pe strada Grigore Cantacuzino şi ajungem la Domeniul Cantacuzino unde găsim câteva obiective turistice deosebite.

Înainte de intrare pe domeniu, undeva în dreapta, se află Monumentul Eroilor, dedicat ostaşilor căzuţi în primul război mondial. Monumentul este reprezentat de o coloană albă din marmură, având un vultur în vârf şi un basorelief, totul îngrădit cu un garduleţ vopsit în alb.

În stânga domeniului se află un obiectiv vechi, Biserica „Sf. Treime” şi Naşterea Maicii Domnului”, ctitorită intre 1826-1830 de către vornicul Grigore Cantacuzio.

Biserica a fost recent renovată şi este recunoscută pentru picturile lui Ghe. Tăttărăscu. Picturile de efect sunt cele votive, cu ctitorii principali Grigore şi Luxiţa Cantacuzino în lateralele pronaosului. Foarte frumos şi pridvorul de la intrare, susţinut de coloane vopsite în alb, cu arcade în partea superioară.

A fost construită pe temelia celei vechi, aşa cum arată inscripţia de la uşa de intrare: „Această sfântă biserică cu hramul Sfânta Treime şi Naşterea Maicii Domnului s-a zidit din temelie şi înfrumuseţat precum se vede prin devotamentul şi toată cheltuiala doamnei Luxiţa Gr. Cantacuzino la anul 1887 martie 26 şi s-a pus piatra fundamentală în timpul domniei M. S. Regelui Carol I şi a Mitropolitului Primat Iosif Gheorghian în locul celei vechi, zidită de repausatul Grigore Cantacuzino la anii 1826-1830 cu acelaşi hram”. .

Biserica adăposteşte osemintele vornicului Cantacuzino, iar în partea dreaptă la un metru de biserică, închis într-un grilaj se află mormântul celor doi fii ai vornicului, Ştefan şi Drăghici, decedaţi la vârste fragede (4 respectiv 5 ani). În curtea bisericii se află şi o trasură de epocă folosită cândva pentru transport mortuar.

Intrarea pe Domeniul Cantacuzino se face prin poarta Spitalului de Pneumoftiziologie, în fapt anexe ale Palatului Cantacuzino-Micul Trianon, aflat in cadrul domeniului. Palatul este principalul obiectiv turistic şi am de gând să-l descriu într-un review separat.

La intrare, un portar deosebit de amabil ne-a dat unele informaţii, dar totodată ne-a atras atenţia că în curtea spitalului este interzisă fotografierea. După ce am trecut în revistă clădirile spitalului, am traversat o alee prin stânga, pe lângă o frumoasă fântână arteziană şi am ajuns la palat.

Am făcut un tur în jurul palatului, după care ne-am deplasat la Măgureni o localitate aflată la 5 km de Floreşti,unde aveam să vizităm alte două obiective turistice.

Mai întâi am căutat şi am găsit cu greu, Ruinele Conacului Drăghici Cantacuzino, pitite undeva în spatele caselor localnicilor, foarte aproape de centru.

Fostul conac a fost construit în a doua jumătate a secolului XVII, de către Drăghici Cantacuzino, fiul cel mare al postelnicului Constantin Cantacuzino, avea turnuri înalte, beciuri domneşti şi locuinţe la etaj.

Din toate acestea a rămas ceva din turn şi se pare beciurile domneşti dar care nu pot fi vizitate.

Practic, ruinele conacului se pot vedea de la distanţă de pe două uliţe paralele, pentru că localnicii după ce au sustras tot ce se putea, au construit casele în jurul conacului. Ba chiar s-au folosit de zidul conacului (o latură a unei case mai nou construite, o reprezintă chiar o bucată de zid).

Nu am înţeles cum de s-au dat autorizaţii de constructie pentru astfel de case şi cum de nu s-a sesizat Ministerul Culturii în legătură cu acest lucru.

Un alt obiectiv pe care l-am vizitat şi aflat la 200 de metri de conac, a fost Biserica Sfânta Treime, ctitorită tot de de un membru al familiei Cantacuzino, Pârvu Cantacuzino, fiul cel mare al lui Drăghici Cantacuzino între anii 1671-1674.

După moartea acestuia, fratele său Şerban Cantacuzino, tocmeşte pe celebrul pictor şi zugrav Pârvu Mutu, un apropiat al Cantacuzinilor, care va picta rând pe rând, mai toate ctitoriile marilor boieri.

Biserica a suferit unele stricăciuni datorită cutremurelor, dar a fost mereu refăcută. Mai întâi de logofătul Constantin Cantacuzino, moştenitorul moşiei, apoi de către preoţii care au păstorit biserica, alături de enoriaşi sau cu sprijinul Patriarhiei.

Biserica vopsită în alb, este de constructie clasică, pronaos, naos, altar, are două coloane de susţinere în naos şi un frumos basorelief argintat în faţa altarului.Îngrijitoarea bisericii cu care am vorbit, ne spunea că cei mai mulţi turişti care vin aici, sunt impresionaţi de basorelief.

Pictura nu arată prea bine, s-a înnegrit o data cu trecerea timpului, dar şi cu contribuţia importantă a lumânărilor aprinse. Am înţeles că s-a primit aprobarea şi banii necesari pentru restaurarea picturilor.

Părăsim Măgurenii şi la nici 8 km aflăm altă localitate, Filipeşti de Pădure, locul unde cândva exista o cunoscută mină de cărbuni astăzi închisă. Aici am vizitat una din cele mai frumoase biserici de pe traseu, numită de experţii UNESCO “Voroneţul Munteniei”şi declarată monument istoric, Biserica Trei Ierarhi.

Construită în 1688, în stil bizantin cu elemente româneşti din cărămidă roşie, a avut drept ctitori pe doamna Bălaşa Cantacuzino, soţia lui Mihai Cantacuzino, împreună cu fiul ei Toma Cantacuzino şi soţia acestuia Maria, aşa cum scrie pe inscripţia de piatră de la intrare.

Biserica are o singură turlă pe naos şi un pridvor deosebit, cu un foişor etajat prevăzut cu arcade în partea de sus.

Din discuţia avută cu preotul parorh, am înţeles că pictura bisericii aparţine aceluiaşi pictor şi zugrav, care a pictat şi la biserica din Măgureni, Pârvu Pervescu, zis şi Pârvu Mutu, datorită exprimării mai greoaie în vorbire a acestuia.

Se pare că este cea mai reuşită exprimare a pictorului, comparând cu picturile aceluiaşi autor de la M-rea Sinaia, M-rea Râmnicu Sărat, Măgureni etc.

Deasemeni aici sunt cele mai multe picturi votive ale Cantacuzinilor, 55 la număr şi care se găsesc în pronaos. Tot aici se află portretul pictorului şi a celorlalţi pictori ucenici care l-au ajutat în zugrăvirea bisericii.

Biserica avariată în timpul cutremurului din 1940, a suferit reparaţii capitale exterioare, iar după anii '90 s-au restaurant picturile interioare.

Pe interior construcţia seamană cu cea de la Măgureni (pronaos, naos, 2 coloane cu arcade pe centrul naosului, basorelief în faţa altarului etc) Deşi mi s-au oferit informaţiile pe care le-am cerut, în biserica de la Filipeşti nu am avut voie să fac fotografii.

Vis-a- vis de biserică în spatele primăriei, se află Ruinele conacului Matei şi Toma Cantacuzino, construit de către cei doi spre sfărşitul secolului XVII. Iniţial, văzând lacătul de la o poartă de intrare, am vrut să fac un set de câteva fotografii şi apoi să plec.

Văzând un nene care cosea iarba în faţa porţii, l-am întrebat de o eventuală intrare la conac şi atunci mi-a arătat lacătul fals (era tăiat cu bomfaierul) l-a dat la o parte şi am intrat în incintă.

Conacul (sau mai bine zis ce a rămas din conac) este aproape la fel ca cel de la Măgureni, înconjurat de clădiri, dar se poate vizita. Prin poarta de lângă primărie se poate vizita o latură, apoi prin curtea unei şcoli se poate vizita şi restul.

La partea superioară nu a mai rămas mare lucru, iar la subsol s-au păstrat nişte încăperi foarte mari, despre care am aflat că nu au fost beciuri domneşti ci locuinţe ale conacului. Am întrebat şi nişte elevi despre istoria conacului, însă habar nu aveau ce reprezintă ruinele vecine cu şcoala lor.

Aceasta a fost o primă parte a plimbării noastre pe “Drumul Voievozilor”.

Concluzia definitorie pe care am tras-o, este că în pofida initiativei APDT Prahova, există lipsă de preocupare din partea edililor, în ceea ce priveşte informarea turistului la faţa locului.

Există unele indicatoare spre obiective, însă nu am găsit nici unde un panou afişat, măcar cu denumirea obiectivului respectiv. Unele informaţii le-am luat de la localnici, însă au fost insuficiente, pentru că mulţi nici nu aveau cunoştinţă despre existenţa obiectivului .

Am rămas cu impresii frumoase din această drumeţie.Pe lângă faptul că am văzut unele lucruri noi,ne-am mai completat cunoştinţele de istorie şi sperăm să ne continuăm itinerariul cu altă ocazie pe “Drumul Voievozilor”.

---

VIZUALIZĂRI: 7043 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI