Dați un vot pentru Ateneu

TIPĂREȘTE

Cred, sper că nu este român care să nu știe ce este și unde este Ateneul Român. Măcar să fi citit ceva despre acesta, despre istoria lui interesantă, despre oamenii care au contribuit la ridicarea și menținerea lui, despre ce a însemnat Ateneul pentru cultura clasei mijlocii a României și, de ce nu, ce a însemnat pentru omul de rând, nu o dată ci de mai multe ori sloganul "dați un leu pentru Ateneu".

Vineri, având ceva drumuri prin zona, am zis că este momentul să-mi îndeplinesc o dorință veche de mai bine de un an și să trec pragul Ateneului pentru o vizită simplă, într-un moment când nu este aglomerat interiorul. Pe drum, am sunat la numărul pe care-l aveam în agendă și răspunsul a fost favorabil așa că mi-am sunat și soțul să vină la sfârșitul programului. Eu am ajuns ceva mai devreme decât ora fixată dar mi-a făcut plăcere să stau pe o bancă din micul părculeț, încălzită de soarele care, timid, s-a păcălit să-mi încălzească și mie fața ridată deși erau atâtea adolescente prin preajmă.

Astăzi sală de concerte, sediul Filarmonicii George Enescu, clădirea Ateneului din București a fost ridicată inițial cu un alt scop, poate mult mai apropiat de necesitățile acelor români ceva mai nevoiași dar dornici de cunoaștere.

În anul 1865 se înființează la București Societatea Literară "Ateneul Român" cu trei secții principale (știință, morală și literară) de către un grup de umaniști dar și oameni de știință precum Constantin Esarcu, zoolog și botanist licențiat la Paris dar și istoric și diplomat renumit, cel care a luptat pentru construcția acestei clădiri dar și pentru a reuni sub bolțile ei toate instituțiile științifice și culturale capabile să "deștepte și în același timp să coordone tote activitățile și tote energiile inteligenții naționale"/ discursul din 26 octombrie 1886, ora 2 pm, moment când s-a pus piatra de temelie și au fost recitate versurile de mai sus.

Numele de "ateneu" era des folosit în acele vremuri și desemna locul unde se țineau prelegerile și conferințele publice, în antichitate locul unde poeții și oratorii își citeau operele, nume ce vine de la "Athenaion", templul zeiței înțelepciunii, Atena. Dacă ați citit câte ceva despre zeii bătrânei Elade, știți că Atena era socotită protectoarea tuturor meșteșugarilor, patroană a artelor, protectoare a agriculturii și științelor exacte, ea întruchipând forța tatălui, Zeus și înțelepciunea mamei, Metis, "metis"-ul fiind cel trebuie să domine forța pentru progresul omenirii. Interesantă interpretare.

Societatea Ateneul Român care deja se bucura de mare succes în promovarea științei, artei și culturii poporului, din păcate nu avea un sediu stabil, funcționând într-o casă privată, așa că prin decret guvernamental se cedează societății terenul inițial dat Școlii Ecvestre ce turnase deja fundația unui manej pentru școala de călăreți, teren pe care în trecut a fost o livadă a lui Ienăchiță Văcărescu, o bisericuță a Episcopiei Râmnicu-Vâlcea, o școală cu un singur dascăl. Cum fondurile pentru ridicarea construcției lipseau, Esarcu are geniala idee a unei loterii publice, aprobată de guvern în aprilie 1885. Așa se naște "dați un leu pentru Ateneu", când se tipăresc 500.000 de titluri în valoare de 1 leu aur, vândute foarte repede, banii strânși, alături de alte donații, au făcut ca lucrarea să se execute în aproximativ 2 ani. A costat 836.000 lei aur, efortul a fost mare căci comparativ, o pâine costa 10 bani, un muncitor primea maxim 250 lei aur, doar Saligny avea un salariu de 2000 lei aur!

Proiectul clădirii a fost făcut de francezul Albert Galleron dar modificări importante au adus I. Mincu, Grigore Cerkez și alți arhitecți renumiți ai vremii. Ce a rezultat de-a lungul anilor se vede și azi, o clădire ce a avut norocul de a supraviețui războaielor și comunismului, fiind în epoca roșie singura clădire din București care apărea în Larousse-ul ilustrat, după cum mărturisește Petre Codreanu, fost consultant artistic al Filarmonicii. Și ca o dovadă că în lume reprezintă ceva, este prima clădire românească ce a fost înscrisă în Patrimoniul European, în anul 2007.

Fațada este impresionantă, are aspectul unui templu grec, cele opt coloane ionice sunt identice ca dimensiune cu cele ale templului Erechterion de pe Acropole. Nu întâmplător a fost ales acest templu drept model, Erechtionios este un erou grec, olog, care i-a învățat pe oameni multe meșteșuguri. Deasupra coloanelor se află frontonul triunghiular iar în spate se află cele trei uși masive din stejar cu feronerie deosebită. Deasupra ușilor se află cinci portrete-medalion în mozaic, lucrate de Costin Petrescu: Neagoe Basarab, Alexandru cel Bun, regele Carol I al României, Vasile Lupu și Matei Basarab. Aceste medalioane, în perioada comunistă au fost acoperite cu capace rotunde de lemn, scoase discret abia în 1968. În lateralele întrării sunt câte patru coloane prinse în ziduri. Monumentală este cupola cu cele 20 de ferestre rotunde cu lire și cununi stilizate, partea superioară fiind un luminator cu geamuri mate. De jur împrejurul marii cupole se pot citi numele unor mari învățați ai lumii, printre ei și Miron Costin, Cantemir, Gh. Șincai, Timotei Cipariu. Cupola se termină cu o reprezentare a monumentului grec al lui Lysicrates, numită "urna învingătorilor"sau "urna sponsorilor".

Interiorul începe cu marele hol, "Rotonda", înconjurat de cele 12 coloane dorice care susțin sala mare de concerte, cu cele patru scări spiralate din marmură de Carrara, care au balcoane la nivelul de trecere și fac legătura cu anexele Ateneului. Pentru coloane nu s-au găsit bani să fie lucrate în marmură, așa că sunt din stucatură pe suport de șine de cale ferată. Central se află bustul lui Enescu, ca un omagiu pentru aportul adus, orga mare construită în 1939 fiind achiziționată prin subscripția inițiată de compozitor (la biserica Luterană din apropriere se află o orgă de mai mici dimensiuni lucrată de același Oscar Walcker).

Sala de concerte este spectaculoasă. Când am intrat se făceau repetiții la pian așa că am fost invitați să asistăm dacă dorim, condiția fiind să închidem telefoanele și să nu vorbim tare. Așezați comod în scaune elegante cu pluș vișiniu, ne-am plimbat privirea pe bolta sălii, a cărei bogată ornamentație se datorează în mod special lui Al. Odobescu, cel care a insistat ca aici să fie simboluri antropomorfe în relief policromat aurit, inspirate din basme românești și tot aici, circular sunt medalioane cu numele diferitelor științe și arte. În mijlocul bolții este un candelabru cu 200 becuri. Dar ce impune măreție sălii este celebra frescă pictată ce înconjoară sala, mai puțin scena, lată de 3 m, lungă de 75 m, în total 225 mp pictură "al Fresco" cu 25 de episoade din istoria poporului român, redate într-o compoziție unitară, "cartea deschisă a istoriei naționale pentru cei ce o privesc", cum spunea Grigore Ionescu, cel care a descris pictura având ca punct de plecare notițele pictorului Costin Petrescu. Descrierea celor 25 de tablouri o găsiți pe pagina Filarmonicii G. Enescu sau mai amplă în diverse articole pe net. Uneori se amintește că ideea pictării acestei istorii a neamului a aparținut lui Esarcu și Odobescu dar realizarea târzie se datorează lipsei fondurilor, în final tot o subscripție publică. Fresca a stat mult timp în perioada comunistă, acoperită de o draperie roșie.

În primii ani, până după 1947, aici au funcționat două cinematografe, săli de expoziții, o bibliotecă de peste 10.000 de volume din care 5000 donate de Scarlat Rosetti, Pinacoteca statului de asemeni, toate mutate sau desființate la diverse renovări, biblioteca desființată din cauza unor mucegaiuri specifice, în locul acesteia fiind acum o mică sală de concerte, la subsol.

Între perioada 1919 - 1920, Ateneul a adăpostit Camera Deputaților, aici ratificându-se, la 29 decembrie 1919 unirea Transilvaniei, Basarabiei și Bucovinei cu România.

Ateneul Român astăzi este sediul Filarmonii "George Enescu" și din 1958 locul Festivalului Internațional G. Enescu, fapt datorat acusticii deosebite care face ca sala de concerte să fie printre cele mai bune din lume, perfecțiunea cupolei se pare i-a adus acest merit.

Să vă spun că în ziua când am fost eu, vineri, erau mulți turiști străini cred că este inutil. Că în fotoliile din sala de concerte erau turiști asiatici care admirau bolta și fresca, în tăcere, cred că mă credeți. Poate nu mă credeți că nu ne-am simțit prea bine alături de cel ce trebuia să ne fie ghid. Ne-a dus rapid la bustul lui Enescu, apoi în sală și cam atât. La întrebarea mea dacă știe ce s-a ales de multele statui ce au fost cândva în grădina Ateneului și care au fost distruse de comuniști, răspunsul a fost surprinzător ca o ghilotină: "nu a fost decât una singură, Alergătorii. Originalul a fost mutat de la noi și în loc este Eminescu! " Originalul nu mai există din 1940 de când l-au distrus nemții, nu a fost nicicând la noi ci la francezi! Iar grădina era plină de busturi ale unor personalități românești ale artei, culturii, politicii românești, statui desființate de comuniști, doar cea a lui Eminescu fiind refăcută.

Filarmonica George Enescu are pe pagina ei un scurt istoric al Ateneului Român și câteva date tehnice pe care nu are rost să le mai amintesc aici. Interesant este turul virtual unde se pot admira detaliile exterioare ale cupolei sau câteva zone din interior unde accesul publicului este interzis. Vizitarea costă 10 lei, nu am primit bilete, posibilitatea de a fotografia este o enigmă căci pe ușă este semnul mare de interdicție dar ne-au lăsat să facem acest lucru. Intrarea pentru vizite se face printr-o ușă micuță prin strada Franklin nr. 1 (un fapt ce nu este semnalizat suficient la ușile mari de la coloane, eu așteptând în parc am îndrumat câțiva turiști străini dezorientați de lipsa informației), vizita se face după o informare prealabilă la telefonul afișat pe pagina filarmonicii, de obicei în ziua respectivă sau cu cel mult o zi înainte ori, dacă sunteți în trecere prin zonă întrebați portarul căci nu au nici un program afișat pentru vizite. Tot cu o informare prealabilă se poate asista gratis la unele repetiții.

Merită să alocați puțin timp pentru o vizită la Ateneul Român, turul virtual este foarte bun dar nimic nu poate înlocui senzația pe care o ai intrând în această clădire atunci când nu este prea aglomerată și poți să o admiri în voie, uneori chiar având posibilitatea de a vedea și orga dacă draperia este trasă.

---