Geamia Bucureștiului – „Hunchiar – Regele Carol I”

TIPĂREȘTE

Zilele trecute am citit o știre care ne informa că cea mai mare moschee dintr-o țară creștină care urma a se construi în nordul Bucureștiului nu va mai fi ridicată din lipsă de fonduri (adevarul.ro/locale/consta ... 4fea/index.html). În 2015 ideea construirii unui imens lăcaș de cult musulman în România a provocat un val de păreri controversate. Statul român chiar a cedat terenul necesar construirii complexului de clădiri – moschee, bibliotecă, școală, cantină. În primăvara lui 2017 s-au publicat chiar schițe din proiect (adevarul.ro/news/societat ... 30ee/index.html). Este încă neclar care ar fi cauza abandonării proiectului: lipsa banilor, situația politică ori cea geopolitică.

Pornind de la această informație de presă mi-am amintit că am văzut de multe ori minaretul unei lăcaș de cult musulman în zona Pieptănari-Eroii Revoluției, dar și în imagini vechi din Parcul Carol. Este vorba despre geamia „Hunchiar”, urmașa celei ridicate la începutul secolului al XX-lea.

Otomanii, o prezență atât de familiară românilor timp de secole, au lăsat urme clare în istoria, cultura și arta românească. Bucureștiul mai păstrează și azi denumiri de străzi de origine orientală, care reliefează realitățile epocilor respective: nume de meseriași și comercianți (Cavafii Vechi, Mămulari, Zarafi), nume de locuri (Cișmigiu, Ceairului, Mecet), funcții administrative (Naipu, Serdarului). Chiar dacă capitala Țării Românești se afla aproape de granița cu Imperiul Otoman și relațiile politice de suzeranitate au durat secole, iar legăturile comerciale erau intense, din punct de vedere religios la București nu a existat un lăcaș de cult pentru închinarea musulmanilor.

În lista monumentelor istorice din România întâlnim câteva lăcașe de cult musulmane având valoare istorică; ele sunt situate în regiunile ocupate de otomani mult timp, acolo unde comunitățile turco-tătare au trăit alături de populația locală. Vorbim aici de: Geamia „Esmahan Sultan” din Mangalia (1590), Geamia „Ali-Gazi Pașa” din Babadag (început de secol al XVII-lea), Geamia „Memet Efendi” din Cernavodă (1756), Geamia „Mahmud Yazîcî” din Isaccea (sfârșitul veacului al XVIII-lea), Geamia „Mahmud” din Hârșova (1812), Geamia din Amzacea (1850-1858), Geamia „Abdul Medgid” din Medgidia (1857-1865), Geamia „Mestan Aga” din Măcin (1860), Moscheea Azizie din Tulcea (1861-1876), Geamia „Hunchiar” din Constanța (1862), Geamia din Fântâna Mare (secolul al XIX-lea), Moscheea „Carol I” din Constanța (1910-1912).

Poziționare și acces. În zona Eroii Revoluției – Pieptănari, în spatele unui magazin de electrocasnice și a câtorva blocuri se află Geamia „Carol-Hunchiar”, de pe trotuarul de vis-a-vis se zărește minaretul străjuit de semilună. Adresa exactă este strada Constantin Mănescu nr. 3. Zona este accesibilă cu autoturismul, care se poate parca pe trotuar lângă obiectiv. De asemenea, avem stația de metrou Eroii Revoluției și linii de autobuz și tramvai.

Scurt istoric. Pentru a mai „îndulci” relația cu Imperiul Otoman după Războiul de Independență, regele Carol I aprobă construirea unei geamii la București. Acest lucru se va întâmpla în anul 1906, cu ocazia Expoziției Generale Române, un eveniment dedicat împlinirii a 40 de ani de domnie și 25 de ani de la încoronarea ca Rege a lui Carol I. Alegerea zonei Filaret pentru organizarea Expoziției din 1906 avea să ofere posterității Parcul Carol I de astăzi. În cadrul Diviziunii Culte a fost construită pe una din insulele artificiale create atunci („Insula Șerpilor”) o gemie cu minaret. Pitoreasca geamie având altarul îndreptat spre Mecca era, paradoxal, străjuită de Cetatea lui Vlad Țepeș, clădire care mai există și azi (vezi impresii).

Geamia „Hunchiar – Regele Carol I” nu a fost destinată inițial cultului, fiind un semn al libertății religioase a tuturor cetățenilor din Regat. După un timp a devenit locul de închinare al musulmanilor din Capitală până după al Doilea Război Mondial. Inginerul George Constantinescu, pionierul construcțiilor din beton armat din România a contribuit cu această nouă tehnică de construcție la ridicarea turnului minaret al geamiei din Parcul Carol. Tot el ridică și podul de beton armat cu grinzi drepte de 16 m deschidere care supraviețuiește încă în parc.

Protipendada comunistă, în frunte cu Gheorghe Gheorghiu Dej, decid construirea în parcul Carol a unui monument-mausoleu care nu ar mai fi fost compatibil cu geamia aflată în față, pe malul lacului. Astfel, în 1959 se demolează geamia și apare „Monumentul eroilor luptei pentru libertatea poporului și a patriei, pentru socialism”. Hogea de la geamia din Parcul Carol I, Edip Mehmet Ali, apare menționat printre deținuții politici de la închisoarea din Pitești la începutul anilor '60.

Relațiile politice și comerciale cu Orientul Apropiat, cu spațiul arab în general, au constituit un argument forte pentru reconstruirea de către Statul român a geamiei distruse. În 1960 se reface geamia la mică distanță de amplasamentul inițial, ascunsă după câteva blocuri.

Geamia „Carol Hunchiar”. Aveam să descopăr mica geamie „după blocurile gri” ale Pieptănariului, înconjurată de vegetație. Am ocolit pe toate părțile lăcașul de cult, dar nu am încercat să intru pe poartă, neștiind la momentul acela că s-ar putea vizita. Pe site-ul Muftiatului Cultului Musulman din România scrie că Geamia este deschisă și vizitatorilor între 09.00 și orele după-amiezei – probabil voi reveni cândva.

Geamia respectă întrucâtva aceeași arhitectură a „Geamiei Vechi”, am observat mihrabul (altarul) ieșit în afara construcției, orientat către Mecca. Clădirea care pare zidită din blocuri de piatră este acoperită cu țiglă și are pe acoperiș semnul Semilunei. Deosebite sunt ancadramentele din piatră, în stil oriental. Lângă sala de rugăciune se înalță minaretul, un turn de 26 m înălțime și diametru de 2 m – este locul de unde muezinul cheamă credincioșii la rugăciunile zilnice. Datorită dimensiunii reduse a geamiei și a creșterii numărului de credincioși, în 1993 se construiește încă o sală de rugăciune, dreptunghiulară, din lemn, lângă geamia de piatră. În fața intrării se află un loc de abluțiune, un bazin de marmură cu mai multe surse de apă pentru spălarea rituală.

Privind câteva fotografii de pe Internet am putut analiza puțin și interiorul: o sală de rugăciune acoperită cu covoare, mihrabul îndreptat către Mecca, viu colorat, minbarul (amvonul) din lemn, acoperit cu țesături, pereții împodobiți cu citate din Coran, câteva rafturi cu cărți. Deasupra intrării există și un etaj destinat femeilor.

Concluzii. Vizita într-un lăcaș de cult aparținând altei confesiuni e provocată de curiozitate, de pasiunea pentru artă și istorie, de dorința de a înțelege modul de viață al altei civilizații. Cum vizitele la moscheile din Turcia au devenit o obișnuință pentru turiștii români (este exemplul cel mai la îndemână), și nu numai, așa și incursiunea în lumea musulmană din București poate fi o experiență. În Capitală există mai multe astfel de lăcașuri de cult musulmane, înființate de fundații și organizații religioase și culturale. Geamia „Carol-Hunchiar” este însă cea mai veche din București și face parte din bucățica de istorie a minorităților din țara noastră.

---

VIZUALIZĂRI: 1695 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI