Clădiri care plâng – Conacul Oteteleșanu din Măgurele

TIPĂREȘTE

Mai multe drumuri efectuate în ultimii ani în incinta Institutului Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizică și Inginerie Nucleară „Horia Hulubei” de pe Platforma Măgurele mi-au oferit prilejul de a observa clădirea aflată în perpetuă restaurare. Curiozitatea m-a condus către informații uimitoare și povești interesante din epoca modernă și contemporană. Am descoperit locuri încărcate de istorie care încă își mai caută locul și rolul în societatea digitală de azi.

Localizare. Adresa oficială este strada Călugăreni nr. 5, dar se poate intra și prin strada Atomiștilor nr. 409, traversând incinta instituției. Cu puțină bunăvoință găsim locuri de parcare în zonă. De asemenea, se poate ajunge în centrul localității și cu microbuzul din zona bulevardul Ghencea (capătul tramvaiului 41) sau șoseaua Antiaeriană.

Informații acces. Intrarea este liberă, trebuie să apelăm doar la bunăvoința paznicilor și la ajutorul lor pentru a trece de câinii fără stăpân care sălășluiesc pe acolo.

Timp de vizitare. Circa 30 de minute cred că sunt suficiente pentru a înconjura clădirea și a ajunge în parc. Consider că cea mai bună perioadă de vizitat ar fi o zi caldă de primăvară, deoarece vegetația încă nu acoperă priveliștile din parc.

Ioan/Iancu Oteteleșanu. Boierul din Oltenia a ocupat felurite funcții administrative și politice în veacul al XIX-lea, îmbogățindu-se mai ales în timpul concesiunii salinelor, remarcându-se apoi prin viața personală, „bogată” în baluri și aventuri. Se mută de la Craiova la București și devine deputat în Adunarea Obștească și un apropiat al domnitorului Bibescu. Din această postură susține cultura română, devine membru al unor societăți culturale și sprijină trupa de teatru a lui Costache Caragiale. Se stinge în 1876 și este înmormântat la cimitirul Belu.

Scurt istoric al moșiei/conacului. Moșia din Măgurele a aparținut în epoca medievală Doamnei Stanca, soția lui Mihai Viteazul, apoi a trecut prin moștenire sau vânzare la alte mari familii boierești: Leurdenii, Goleștii, Cantacuzinii. La jumătatea secolului al XIX-lea boierul Ioan Oteteleșanu cumpără moșia, moment crucial pentru dezvoltarea ulterioară a așezării.

Pe moșia Măgurele se afla deja un conac construit pe la 1800, vornicul Oteteleșanu modelând locuința în stil neoclasic pe la 1845, apoi din nou după numai 15 ani, pe la 1860 (se vorbește chiar despre aportul arhitectului Xavier Villacros la proiectarea noului conac). Este și momentul când se amenajează și parcul, reședința aristocratică devenind un loc foarte căutat de protipendada Capitalei pentru distracții și baluri. Atât locuința din București, cât și „castelul” de la Măgurele constituiau un punct de reper pentru petrecăreții Bucureștiului, pentru doamnele din înalta societate, pentru mondenii epocii. Dintre personalitățile de marcă care au trecut pragul conacului se numără fostul domnitor Știrbei, domnitorul Carol I și alți membrii ai familiei regale. Imagini din acele vremuri se păstrează într-un album realizat de unul din primii fotografi din Principate: Franz Duschek.

Institutul de fete. În primul rând trebuie menționată „îndreptarea” lui Oteteleșanu prin prevederile testamentului său: După încetarea din viață a soției mele, întreaga mea avere va servi la facerea unui institut de fete românce, cărora li se va da o creștere și educație de bune mume de familie, fără pretenție sau lux, prisosul, ce va rămâne după budgetul anului, se va capitaliza spre a se da zestre acelor fete, care nu va fi nici mai mult nici mai puțin decât două sute galbeni uneia. În al doilea rând trebuie spus că acest testament s-a urmat întocmai, averea revenind lui Ioan Kalinderu (administrator al Domeniilor Coroanei, membru și președinte al Academiei Române, jurist) care întemeiază Institutul, apoi donează totul Academiei Române. Între 1893-1894 se restaurează „castelul” din Măgurele pentru a fi adaptat noilor cerințe de învățământ, iar în toamna lui 1894 are loc prima admitere la institut. Director este numit Ioan Slavici (până în 1908), iar subdirector soția sa. Institutul de fete își schimbă denumirea și structura în 1921 devenind Școala Normală de fete (pregătea învățătoare), iar în 1948 se mută la București în locul fostului liceu „Carmen Sylva”.

În anii de început ai comunismului Institutul de Fizică Atomică preia imobilul și transformă arhitectura acestuia; noi modificări au loc după cutremurul din 1977, iar din 1997 construcția nu mai este utilizată. În prezent se încearcă consolidarea și restaurarea „castelului” pentru a deveni un centru de excelență în cercetare, cu promisiunea deschiderii și a unei expoziții istorice.

În anii de început ai Institutului de fete tinerele intrau în instituție de la 12 ani și urmau cursuri de limba română, aritmetică, geografie, istorie, botanică, zoologie, fizică și chimie. Pe lângă aceste domenii se desfășurau și ore de muzică și desen, dar se predau și noțiuni de psihologie, estetică și etică – necesare fetelor în viitoarea viață de soție și mamă. Din punct de vedere practic se efectuau cursuri de croitorie, bucătărie, grădinărit și creșterea animalelor.

Ion Kalinderu spunea la serbarea de sfârșit de an din 1910: Idealul generosului Ion Oteteleșanu, când și-a exprimat dorința de a vi se da „o creștere casnică și o instrucțiune serioasă” n-a fost să vă educăm numai pentru a deveni cum se zice în testament „bune mame de familie, fără pretențiuni sau lux”, ci și propovăduitoare neobosite a binelui și frumosului.

Școala de la Măgurele a constituit un model instituțional de succes, programa școlară complexă fiind completată cu ore practice efectuate în atelierele și gospodăria proprie a instituției.

Parcul „castelului”. Spațiul verde a fost amenajat la mijlocul secolului al XIX-lea de celebrul arhitect peisagist vienez Karl Meyer, chemat în Țara Românească de domnitorul Gheorghe Bibescu (este cunoscut pentru trasarea planurilor Grădinii Cișmigiu și a Parcului Kiseleff). Arhitectul vienez „construiește” la Măgurele un parc în stil romantico-simbolic, cu alei largi, chioșc de lemn, fântână și un lac de agrement și creștere pește (lacul e betonat și are circa 6000 mp). Pentru întreținerea parcului Academia Română angajează un grădinar și patru ajutoare.

În parc se găsește bustul lui Mihai Eminescu realizat de sculptorul Mihai Onofrei în 1952 (vezi foto). Marele Poet a poposit de câteva ori în parcul castelului, stând ore întregi la discuții cu Ioan Slavici, Mă duceam acolo de cele mai multe ori cu Eminescu, mai ales după amiaza și stăteam până spre miezul nopții, căci plină era grădina mai ales serile, când luna-și revarsă lumina peste lac și peste luminișuri, încât parcă te aflai pe celălalt tărâm, între smei, zâne și feți frumoși. Aici stă castelul singuratic oglindindu-se în lacuri, aici e terasa cu liane, aici erau somnoroasele păsărele care la cuiburi se adună, aici luna iese ‘ntreagă și se’nalță așa bălaie, dar tot aici era și teatrul de păpuși și zvonul de vorbe omenești – scria Ioan Slavici în jurnalul său.

Biserica „Sf. Împărați Constantin și Elena”. Situată pe str. Milcov nr. 2, biserica de sfârșit de secol al XVIII-lea a fost refăcută de familia Oteteleșanu la 1853 pentru a se încadra în arhitectura noului conac, amplasat la circa 100 de metri distanță. Pictura interioară e realizată de Gheorghe Tattarescu.

Minusuri. Nu există nici un fel de amenajare turistică, deci nici un indicator – autoritățile locale au promis amenajarea parcului (viitorulilfovean.ro/resta ... rcis-constantin). Aspectul de șantier permanent și pericolul reprezentat de câinii vagabonzi. Posibilul refuz de acces în incintă al paznicilor.

Ponturi. Se poate observa „castelul” intrând prin curtea I din str. Atomiștilor și traversând gangul către curte II. Dacă doriți să faceți fotografii, atenție la camerele de supraveghere (dacă funcționează).

Articole relaționate: Fortul 13 Jilava (vezi impresii).

Într-o localitate limitrofă Bucureștiului cunoscută mai ales prin proiectul laserului cel mai puternic din lume se află un „ghimpe de istorie”. Sper ca măcar parcul să fie amenajat și deschis doritorilor de natură și relaxare!

---

VIZUALIZĂRI: 3976 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI