GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
După căutările și drumurile cu peripeții la bisericile ruinate din comuna Vadu Săpat, am ajuns la Mizil dorindu-ne un popas revigorator timp în care să cunoaștem măcar în mică măsură acest orășel nonturistic și eventual să găsim ceva de mâncare. În centru, pe o străduță lăturalnică, lângă gardul unei biserici, am parcat mașina și am pornit agale la plimbare. Nu știam nimic despre Mizil, orașul pe care ani de-a rândul l-am urât doar pentru că trenurile cu care călătoream spre Moldova părinților mei opreau și acolo cu toate că stația nu figura în grafic. Iar eu mă grăbeam, mă grăbeam să-mi văd părinții sau să mă întorc la București, la viața de zi cu zi.
Dacă veți încerca să găsiți informații turistice despre Mizil, internetul nu vă va semnala decât existența Rezervației arheologice Budureasca situată la 5 km nord de oraș, făcând parte administrativ din comuna Vadu Săpat. Se spune că în 1959, în urma unor ploi abundente care au surpat porțiuni din malurile râului Budureasca, un localnic a descoperit fragmente de vase şi câteva podoabe. Rezervația a fost înființată ceva mai târziu, iar cercetările de acolo au identificat - în timp - 31 de situri arheologice care cuprind mai multe niveluri de locuire începând din paleoliticul superior şi până în perioada medievală. Piesele descoperite în urma cercetărilor arheologice întreprinse la Budureasca pot fi văzute la Muzeul Judeţean de Istorie şi Arheologie Prahova din Ploiești.
Cum noi nu am ajuns la Rezervația arheologică Budureasca din cauza noroaielor și a distanței de vreo 3 km care trebuia parcursă pe jos, prin câmp, sperând că vom reveni într-o perioadă cu vreme favorabilă, de astă dată a trebuit să ne mulțumim cu puținul pe care ni-l oferea orașul într-o plimbare pietonală. Despre acest "puțin" aș vrea să relatez în cele ce urmează măcar că nu mă aștept ca rândurile mele să suscite cine știe ce interes.
Menționată documentar pentru întâia oară în 1529, denumită pe atunci Eșteu ca și pârâul care o traversa, așezarea va căpăta actualul nume în sec. XVIII datorită stației poștei de cai ("menzil" - în turcește) care exista acolo, pe drumul dintre Buzău și Ploiești.
Parcul central al orașului este o oază de verdeață și de liniște, cu alei îngrijite și cu multe bănci pentru relaxare. Am văzut bunicuțe care își plimbau nepoții, iar în locul special amenajat, pensionari care își omorau vremea la o partidă de table. Monumentul Eroilor din Regimentul 72 Infanterie, plasat pe un soclu ornamentat cu scene de luptă în basorelief, precum și cele două tunuri care îl străjuiesc, nu pot trece neobservate. La umbra arborilor rămuroși, în iarbă, descoperi mai multe lucrări de artă - vechi sau noi - care înfrumusețează locul.
Pe Strada Nicolae Bălcescu, paralelă cu Mihai Bravu - strada principală, ne-am continuat plimbarea până la cel de-al doilea parc al orașului în mijlocul căruia se înalță cutezător către cer turla bisericii de lemn.
Pe această stradă, colț cu Str. 24 Ianuarie, se află Casa Bolgiu - o afacere de familie care dăinuie din 1934, recompensată cu premiul "Pâinea anului 2013 în România". Ne-am propus ca la întoarcere să intrăm și să vedem cum stau lucrurile acolo, ceea ce am și făcut. Am cumpărat specialități de patiserie și niște pricomigdale nespus de bune.
Liceul Teoretic Grigore Tocilescu care poartă numele ilustrului om de cultură (istoric, arheolog și folclorist) născut lângă Mizil, la Fefelei, Biserica Adventistă de ziua a șaptea și mai multe construcții vechi destul de frumoase, dar peste care timpul și-a pus nemilos amprenta, pot fi văzute în plimbarea până la cel de-al doilea parc.
Biserica Sfinţii Ioachim şi Ana sau - mai exact - Biserica "Sfinţii şi Drepţii Părinţi Ioachim şi Ana", mai este denumită Biserica din parc sau Biserica maramureșeană de la Mizil.
Într-un spațiu foarte larg situat la intersecția străzilor Nicolae Bălcescu și Erou Radu Nicolae, înconjurată de iarbă, arbori și alei pietruite, se înalță o biserica de lemn, în stil maramureșean. Ridicată în numai patru luni de o echipă de meșteri din Baia Mare, biserica a fost sfințită la 21 octombrie 2007.
Biserica de lemn de la Mizil - cu turn de 52 m - este una dintre cele mai înalte din țară. Poate chiar cea mai înaltă. Este o realizare deosebită, cu proporții armonioase, cu toate astea mulți localnici nu-i înțeleg rostul și se întreabă de ce era nevoie de o biserică maramureșeană când stilul muntenesc al bisericilor de lemn, mai modest, ar fi fost mai potrivit la Mizil. Am aflat că s-a inițiat și o campanie de semnături împotriva construirii lăcașului maramureșean. Dar, cum necum, proiectul a izbândit, iar biserica s-a înălțat acolo, în parc.
I-am dat ocol privind de pe aleile parcului semeața construcție de lemn, poarta de la intrarea în curte fiind încuiată. Nu prea înțeleg de ce nu ți se permite nici măcar apropierea de sfântul lăcaș. Despre intrarea în biserică… ce să mai vorbim? Probabil că doar atunci când se oficiază slujbe se poate vedea și interiorul.
Am remarcat prispa îngustă care înconjoară aproape toată biserica, întreruptă doar de absidele laterale şi absida altarului - toate de formă pentagonală. De un deosebit efect sunt cele două prispe din dreptul proscomidiarului şi a diaconiconului care amintesc de prispele caselor ţărănești.
De formă pătratică, turnul este prevăzut cu un foişor deschis pe toate laturile. Mai sus de acesta se înalță coiful zvelt în vârful căruia se află crucea.
Pentru că nu am avut acces în interior, nu pot spune nimic despre compartimentarea spațiului, despre picturile interioare, precum și despre scara care probabil că există acolo facilitând urcarea în turnul foarte înalt. Exteriorul, atât cât am putut observa de la gard, abundă de decorațiuni specifice: funia răsucită, crucea, arborele vieţii, soarele, peştele, roata şi coroana.
Dacă despre Biserica "Sfinţii şi Drepţii Părinţi Ioachim şi Ana" se mai găsesc informații pe internet, despre celelalte sfinte lăcașuri din oraș, mai vechi, este necesar un efort mai mare pentru documentare. Cu siguranță arhivele lor, dacă ar fi cercetate de cineva, ar scoate la lumină mai multe detalii decât poate oferi acum internetul.
Biserica Adormirea Maicii Domnului
Biserica Adormirea Maicii Domnului situată în piața centrală, a fost înălțată în 1865. Pisania menționează: "Cu ajutorul lui Dumnezeu s-a zidit această biserică în zilele domnitorului Alexandru Ioan Cuza, de către Iordache Roșescu prin stăruința și cheltuiala orășenilor mizileni, târnosindu-se de câtre Episcopul Buzăului Dionisie, în anul mântuirii 1865 Nov. 30."
Din scurtul istoric tipărit și afișat la intrare se înțelege că la cutremurul din 1940 biserica a suferit grave avarii fiind în pericol de prăbușire. Pentru a putea fi salvat corpul principal al clădirii, s-a hotărât demontarea și demolarea celor trei turle (cea mare amplasată pe naos, iar celelalte două, mai mici, pe pronaos) și refacerea provizorie a acoperișului. Abia în anii 1962-1963 s-au făcut reparații capitale, turlele nemaiputându-se reface din cauza rezistenței slăbite a zidurilor. Golul turlei principale, cea de pe naos, a fost acoperit cu o calotă sferică.
Interiorul este frumos, luminos, pictat în întregime. Catapeteasma aurită dă și mai multă luminozitate lăcașului. Se spune că în patrimoniul Bisericii Adormirea Maicii Domnului din Mizil se păstrează o cruce de mână lucrată în lemn și argint filigranat, cu 24 de pietre rubinii, care datează de la sfârșitul sec. XIX, autorul fiind necunoscut.
Biserica Sf. Ioan Botezătorul
În 1828 generalul Nicolae Mavru a cumpărat moşia Mizil pe care a oferit-o ca zestre fiicei sale Maria la căsătoria ei cu marele Agă Ioan Cantacuzino.
În Mizil, în perioada 1845-1865 s-au construit două biserici: Biserica Sf. Nicolae înălțată de un filantrop cu contribuţia localnicilor și Biserica Sf. Ioan Botezătorul înălțată de Aga Ioan Cantacuzino pe cheltuiala sa, după cum reiese din pisanie: "… în anul 1857 s-a terminat zidirea acestei biserici și s-a sfințit în același an la 23 aprilie. Ctitorul acestei biserici este marele Agă Ioan Cantacuzino." Tot din pisanie se înțelege că la cutremurul din 1940 biserica a fost grav avariată necesitând consolidări și refacere a picturii ceea ce s-a și înfăptuit mai târziu, în perioada 1963-1975.
Biserica Sf. Ioan Botezătorul care domină centrul oraşului, zveltă, în formă de cruce, este o îmbinare a mai multor stiluri. Pictura a fost refăcută ultima oară în 2008-2010. Catapeteasma datând din 1912 este sculptată în lemn de tei şi poleită în foiţă de aur.
Tot aici aș vrea să amintesc faptul că la 13 septembrie 1866, un incendiu a distrus jumătate din oraș. Aceluiași Ioan Cantacuzino care ctitorise Biserica Sf. Ioan Botezătorul și care și-a cedat proprietatea negustorilor deciși să plece în alte părți pentru a-și reface gospodăriile și afacerile, i se datorează faptul că orașul Mizil s-a redresat și a continuat să existe.
Viața înfloritoare de la începutul sec. XX a făcut ca în Mizil să apară mai multe construcții trainice și frumoase, majoritatea concentrate pe principala stradă de atunci - Strada Carol, actualmente Strada Nicolae Bălcescu. Bineînțeles, nu toate au rezistat vremurilor. Ne-am plimbat și noi fotografiind câteva case vechi care au reușit să străbată timpurile până în zilele noastre. Nu le știam istoria și nici nu intenționam să fac cercetări pe internet în această privință, dar întâmplarea a făcut să descopăr un blog al unui nostalgic al Mizilului de altădată. Cu ajutorul lui am identificat pe Strada Nicolae Bălcescu o proprietate particulară - clădire naționalizată în perioada comunistă (fost sediu al Procuraturii în 1966-1968, apoi închiriată de primărie profesorului Zecheru) revendicată de urmașul fostului proprietar după 1989 și o altă proprietate particulară (aparținând familiei Popescu) situată pe aceeași stradă. Într-o altă proprietate particulară - clădire naționalizată în perioada comunistă (fost Gostat, iar după 1989 Bibliotecă orășenească) situată la intersecția străzilor 24 Ianuarie și Nicolae Bălcescu funcționează acum unul dintre magazinele cu produse de cofetărie, patiserie și brutărie "Casa Bogiu".
În trecere, am văzut și Spitalul orășenesc "Sfânta Filofteia" purtând numele sfintei protectoare a orașului Mizil, spital înfiinţat în 1880, în fața căruia se află bustul poetului Adrian Păunescu.
După această plimbare care ne-a purtat prin două parcuri, pe la trei biserici și pe pietonala decorată cu însemnele zodiacale, am servit un prânz la Restaurant "La Han", apoi am luat calea spre București.
Desigur, Mizil nu este un oraș turistic, dar dacă în drumurile voastre ajungeți și aici, e bine să știți că veți găsi o ciorbă caldă și o bancă într-un parc, la umbră, unde să vă mai trageți sufletul.
Încheiere
La Mizil s-a încheiat călătoria noastră pe "Drumul Vinului" - traseu care actualizează o porțiune din vechiul drum al vinului străbătut în antichitate de negustorii romani care colindau Europa. Am trecut prin Filipeştii de Târg, Băicoi, Bucov, ne-am cazat în Valea Călugărească vizitându-i împrejurimile, am trecut prin Iordăcheanu, Urlaţi, Ceptura, Fântânele, Tohani, Budureasca pentru ca în cele din urmă să ajungem din nou la București.
O excursie de 2-3 zile prin podgoriile Dealu Mare, patria vinurilor roşii din România, este ocazia de a te înfrupta din "licoarea zeilor" la degustări organizate, de a afla poveşti despre "aurul lichid" al României, dar și prilej de a vedea conace vechi (unele renovate, altele nu), mănăstiri, muzee, crame, sate și orașe.
Trimis de iulianic in 23.07.18 16:35:47
- Nu a fost singura vizită/vacanţă în MIZIL [PH].
8 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (iulianic); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
ECOURI la acest articol
8 ecouri scrise, până acum, la acest articol
Mutat, la reorganizare, în rubrica "De văzut în apropierea Ploieștiului, PLOIEȘTI" (deja existentă pe sait)
@webmaster26: OK! Cu siguranță, în viitor, în urma vizitelor colegilor noștri, Mizil cu împrejurimile sale va avea o rubrică specială.
Uite că, storcând bine informațiile, a curs ceva picături și de la Mizil. Chiar ceva frumos, cum ar fi clopotnița aceia cu ceas și Monumentul Eroilor. Dar nu numai.
Felicitări și chiar mi-a plăcut!
@mihaelavoicu: Mulțumesc! Așa cum este, articolul este despre un oraș din România - anonim aici, pe AFA - iar eu mă bucur că este al 550-lea scris de mine. Nici eu nu credeam că voi ajunge aici. Adică la Mizil și la articolul cu nr. 550.
@iulianic: Multe felicitări și la mai multe articole! 550 e o realizare! E muncă. timp, dar și o pasiune frumoasă.
Sănătate și numai bine!
@iulianic: Fiecare localitate își are părticica sa de istorie și se mândrește cu ea. Mizilul, a cărei dezvoltare se leagă de familiile Brâncoveanu și Cantacuzino, de generalul Nicolae Mavru (generos colecționar de antichități), a luat ființă în jurul târgului care aduna săptămânal (și la sărbătorile mari) toți locuitorii și meșteșugarii din zonă.
La sfârșitul secolului al XIX-lea la Mizil exista spital, farmacie, sală de teatru, 2 școli și 2 biserici, o fabrică de făină, numeroase cojocării și ateleiere de țesături. Linia ferată a adus un plus economiei din arealul Mizilului.
I. L. Caragiale va introduce pentru totdeauna în literatura românească chipul primarului de la Mizil care a păstorit orașul la sfârșit de veac al XIX-lea: Leonida Condeescu. Dramaturgul scrie: Mizilul! Așezat la poalele Tohanilor, celebre podgorii, această urbe - o grădină - se răsfață cu cochetărie pe o pajiște plană asupra căreia bate soarele în plin de cum răsare și până apune, iarna și vara. Rar se găsește o panoramă așa de plăcută și atât de luminată [... ] Mizilul strălucește în mijlocul tuturor, până acum ca reședință de subprefectură și ca unul din cele mai importante centre politice ale țării. El datorește în mare parte importanța sa activității, energiei și devotamentului lui Leonida Condeescu. [... ] cine zice Leonida zice Mizil. Mizilul nu se poate concepe altfel; dar nici Leonida.
Felicitări pentru cele 550 de articole muncite și postate pe AFA în folosul turiștilor de pretutindeni.
Mutat, la reorganizare, în rubrica «O zi în Mizil» (nou-creată, între timp, pe sait)
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)