Manastirea Suzana – pe o cruce de ape

TIPĂREȘTE

Cu putini km. inainte de statiunea Cheia, placand din DN1 si mergand pe un drum la stanga, se ajunge la Manastirea Suzana. E un drum placut de parcurs; soseaua serpuieste si dupa fiecare curba ma astepam sa apara un luminis unde sa gasesc manastirea. Dar nu era asa, si mai mergem cateva sute de metri, si alta curba si parca natura se juca cu rabdarea mea, si curiozitatea si nerabdarea cresteau in intensitate. Apoi, placerea descoperirii manastirii a fost dublata de uimirea ce am avut-o. Este o adevarata fortificatie, inconjurata de ziduri groase din piatra, ce m-au dus cu gandul la niste maicute gata sa se lupte din spatele zidurilor, pentru a-si apara credinta. Si natura ajuta aceasta manastire sa fie bine aparata, caci este inconjurata de munţii Grohotiş, Bobu Mic, Bobu Mare şi Clăbucetul Teleajenului.

Dar dupa ce am intrat in curte, prin poarta mica, explozia de culoare m-a facut sa uit imediat de prima impresie. Totul era ca intr-un tablou multicolor. Casa de oaspeti (arhondaria) sau casele calugaritelor, cu zeci de ghivece si jardiniere pline cu flori, si randuri de flori plantate de o parte si de alta a potecilor din pietre mari de rau, completau tabloul.

Manastirea isi are inceputurile, la jumatatea sec. XVIII, cand o femeie bogata Stanca Arsicu, din zona Brasov-ului, a ridicat acolo, la intretaierea mai multor rauri o frumoasa biserica din lemn, dupa cum este si acum traditia in constructii. Dupa ce a ridicat biserica, s-a calugarit si ea, sub numele de Suzana si a fost prima stareta a acestei manastiri. O suta de ani mai tarziu, biserica a fost refacuta mai mare si mai solida, din piatra, dupa care a mai avut parte de alte intariri si extinderi. Pe la 1970 a fost racordata la sistemul electric. Ultima mare renovare a avut loc in 1975. In manastire, convietuiesc acum 44 de calugarite. Cateva din casele lor sunt si in afara zidurilor, asa ca privita mai de departe, manastirea poate fi asemanata cu un catun. Ansamblul monahal de la Suzana cuprinde biserica mare, paraclisul, clopotniţa, casa arhierească, casele monahiilor, muzeul si anexe gospodăreşti.

La aceasta manastire, la inceputul sec. XX, a luat fiinta o scoala de tesut covoare, unde la inceput au invatat cateva copile orfane ce fusesera crescute la manastire, iar mai tarziu au venit si alte tinere din satele apropiate sa invete arta tesutului. Tot cam in acea perioada, surori de caritate, veneau des la manastire si le invatau pe calugarite, cum sa ingrijeasca bolnavii si cum sa dea un prim ajutor in caz de razboi, ranitilor. Aceste lectii s-au dovedit tare folositoare, pe timp de razboi, cand in manastirea erau adusi multi ofiteri si soldati raniti. Douazeci de soldati morti in Primul Razboi, sunt ingropati in cimitirul manastirii.

Chiar daca acum, viata maicutelor este mult mai usoara decat acum doua sute de ani, cand nu era un drum adevarat in zona si cand natura se dezlantuia si le izola de restul lumii, ele tot ca niste harnice furnicute, muncesc de dimineata pana seara. Sunt vestite in intrega zona pentru dulceturile si serbetul pe care le fac; au livezi si gradini de zarzavaturi, unde muncesc cat e ziua de lunga, dar niciodata inainte de prima rugaciune din zori.

In biserica se tin zilnic cate trei slujbe, caci inainte de toate, apropietea de Dumnezeu, este menirea si dorinta lor. In fiecare chilie exista si acum cate un razboi de tesut, si cat este iarna de lunga, calugaritele cu asta se ocupa, cu tesutul covoarelor.

Biserica are sase turle; trei mari si trei mici. Am cumparat cateva lumanari, le-am aprins cu rugaciunile cuvenite, dupa care am intrat in biserica. Picturile sunt realizate de ucenicul lui Gheorghe Tatarascu intr-un stil neobizantin. Multe din icoanele din biserica, sunt din argint aurit.

Biserica are hramul Sf. Nicolae si legenda spune ca atunci cand s-a dorit schimbarea hramului, o furtuna cumplita, iscata in doar cateva minute din senin, a impiedicat aceasta schimbare.

Am iesit din biserica si desi vremea era urata, m-am plimbat un pic pe aleile manastirii. Cand am ridicat privirea spre turlele bisericii, am vazut pe fire de electricitate ce duceau de la biserica la un stalp, sute de randunele ce stateau zgribulite de frig; si alte sute, sub streasina bisericii, de jur imprejurul ei. Nu am ami vazut niciodata atat de multe randunele la un loc. Parca era o mare adunare inainte de a-si lua zborul in zari mai calde, de unde sa revina abia la primavara. Se spune ca sunt aducatoare de nproc; nu stiu daca si mie aceasta intalnire imi va aduce noroc, dar cu siguranta calugaritele de acolo sunt fericite si norocoase.

---

VIZUALIZĂRI: 4066 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI