Mănăstirea Văleni - Fereastră către suflet

TIPĂREȘTE

Miercuri, 1 Ianuarie, zi de Sf. Vasile, dimineața, băusem cafeaua și mă uitam pe fereastră la soarele ce strălucea, se anunțau temperaturi de peste 10 grade, și îi spun soțului: „Facem o plimbare?” . El încă nu-și terminase cafeaua dar a răspuns rapid: „De ce nu! , Unde?”.  

Nu aveam nimic gândit, mă tenta o mănăstire, nu mai văzusem una de mult, așa că am luat Harta mănăstirilor și schiturilor din România, Editura Ʃοφία, am căutat una apropiată pe care nu o văzusem și am găsit Mănăstirile Văleni din Argeș și Troianu din Vâlcea aflate la circa 60 de kilometri de Pitești. Ne-am hotărât să mergem la amândouă.  

Eu am rămas să fac bagajul, niște apă, câteva fructe și prăjituri, am renunțat la aparatul de fotografiat în favoarea telefonului, soțul a ieșit să pregătească mașina, adică s-o scoată din garaj și s-o pornească, ne-am reunit la mașină și pe la ora 10 la drum spre Mănăstirea Văleni aflată la circa 65 kilometri de Pitești.

Am plecat spre Curtea de Argeș pe Autostrada A1, deschisă la mijocul lunii trecute, pe care am mers circa 16 kilometri până la Băiculești, apoi pe Drumuri Comunale până la Curtea de Argeș și în continuare până în Satul Văleni din comuna Sălătrucu. Aici am virat la dreapta pe Drumul Comunal 248 și după circa 2,5 kilometri opream în Parcarea mănăstirii. Trecuse circa o oră de când plecasem la drum. Drumurile comunale pe care am mers erau bune dar cam înguste, cu porțiuni asfaltate de curând, destul de libere. A fost o plimbare înfrumusețată de copiii ce cântau veseli „Sorcova vesela” , mult mai mulți în localitățile păstrătoare de tradiții de dincolo de Curtea de Argeș.  

Văleni este un mic sat, puțin peste 500 de locuitori, din comuna argeșeană Sălătrucu, situat în nord-vestul județului, la limita cu județul Vâlcea, la confluența dintre două pârâuri.

Mănăstirea Văleni, monument istoric de interes national, își are începurile în anii 1660 când, în mijlocul unei păduri de stejari seculari a fost construit un mic locaș de cult închinat Sfintei Treimi. Părăsit o perioadă de timp, mărit mai apoi, a fost populat la începutul secolului 19 cu călugărițe care au refăcut pictura și au înființat Școala de inițiere în tainele țesutului covoarelor naționale. Aici a învățat sora cunoscutului politician Ion Brătianu, care a ajuns stareță acolo. Desfiinţată în 1960, în mănăstire a rămas o singură maică pe care miliţienii nu au reuşit să o „convingă” să plece, a fost Școală de copii cu deficiențe mentale, apoi ciobanii au folosit casele pe post de stână, stricând ceea ce se mai putea strica. Mai apoi, încet-încet, viaţa mănăstirii a revenit la normal și în 1990 Mănăstirea este reînfiinţată oficial, astăzi fiind o Mănăstire frumoasă și prosperă ce atrage anual mii de vizitatori, pelerini sau turiști.

Ansamblul este alcătuit din Biserica „Sfânta Treime” , Stăreție, Case monahale, Biserica Bolniță „Învierea lui Lazăr” , Turnul Clopotniță și Atelierul de țesătorie.  

Din Satul Văleni urcând încet pe drumul asfaltat, prin mijlocul unei tinere păduri, pe lângă brazii ce îl străjuiau pe partea stângă, pe cealaltă parte erau grădinile Mănăstirii, am zărit o clădire albă ce strălucea în soarele primăvăratic din zi de An Nou. Am lăsat mașina în Parcarea din fața mănăstirii și ne-am apropiat de clădire.

Era Turnul Clopotniţă, ridicat de curând, 1996 – 1997, în stilul arhitectural tradițional românesc specific mănăstirilor ortodoxe, simplu dar impunător prin albul strălucitor și cele trei nivele ce se ridică la circa 30 de metri. La primul nivel este Poarta grea din lemn sculptat și Gangul de acces în Curtea mare, cu pomi și flori vara, cu alei pavate cu dale de piatră și clădiri deosebite. La nivelul doi este amenajat un foișor iar în ultimul sunt instalate clopotele bisericii.

Albul strălucitor al Clopotniţei se prelungeşte printr-o Alee pietruită, frumos străjuită de pomi și trandafiri, păcat că nu era și colorată de trandafiri, pe care am pornit și noi. Am trecut pe lângă un Panou cu istoricul mănăstirii, am văzut și pozat Casa, Atelierul de țesătorie de pe partea stângă, ridicat în 1935, renumit în țară mai ales prin munca și talentul maestrei țesătoare Parascheva, mama poetului George Topârceanu.  

Am continuat plimbarea până la Stăreția aflată pe partea dreaptă a aleii, o clădire nouă cu Prispă înaltă cu coloane și arcade din zidărie. Continuând plimbarea am trecut pe lângă Fântâna Mănăstirii construită în 1875 și azi cu apă bună și rece, iar Aleea ne-a dus până în pridvorul Bisericii Sfânta Treime. Înălțată între anii 1883 – 1885 pe locul celei vechi, șubrezită de cutremurul din 1940, parțial prăbușită anul următor, a fost reconstruită între anii 1945 - 1955 cu un plan în cruce și Pridvor deschis susținut pe coloane, astăzi pridvorul este închis. Are Iconostasul și Stranele sculptate în lemn și pictură murală. În Naos odihnesc Moaștele Sf. Nicolae iar în Pronaos „Maica Domnului – Luminătoarea” , Icoana făcătoare de minuni luminează mințile și inimile credincioșilor de mai bine de două secole.

Slujba se terminase, am pozat în voie prin Biserică și ne-am îndreptat spre ieșire. În Pridvor o călugăriță împărțea celor ce asistaseră la slujbă câte o bucată de pâine, una de griș cu lapte, un fursec și o bomboană.  Am primit și noi, am mâncat grișul care a fost foarte bun. Am cumpărat și istoricul mănăstirii, obicei intrat în reflex, la fiecare mănăstire pe care o vizitez întreb de el.

Am ieșit din Biserică, în Curtea placată cu dale de piatră, și am mers pe partea dreaptă pe lângă frumoasele Case Monahale, ridicate în perioada 1875 – 1925, locuințe tipice zonei Topologului. Predomină arhitectura populară tradițională, Casă construită din lemn pe temelie de bolovani, cu Tindă centrală și două Odăi laterale având Prispa închisă susținută pe stâlpi de lemn. Sunt nouă astfel de case, cinci pe partea dreaptă a Bisericii, două în spatele ei și alte două pe partea stângă. Tot pe partea stângă se află și Vechea Stăreție, veche de prin anii 1660, impunătoare cu două nivele, cu ziduri exterioare din piatră și cărămidă și pereți despărțitori din grădele de nuiele, cu tavanele consolidate cu bârne masive de strejar. Mi s-au părut deosebite aceste case ce practic înconjoară biserica, parcă eram transpusă în timpurile de mult apuse.

Am mers pe o alee pe lângă un Altar de Vară ridicat din lemn și am ajuns la Biserica Bolniță „Învierea lui Lazăr” construită în anii 1880, solidă, cu o turlă impresionantă, pe care am găsit-o închisă. Am văzut poze cu această biserică când nu era restaurată. Lângă ele se află Cimitirul Mănăstirii care amintește de cele ce au viețuit acolo. Voiam să văd interiorul bisericii cu pictura murală de mare valoare realizată de renumitul zugrav Ilie Petrescu împreună cu ilustrul său fiu, pictorul Costin Petrescu. Revăzusem în vară „Marea Frescă a Neamului de la Ateneul Român” , opera lui Costin Petrescu, pictor piteștean, în plus, ani în șir am trecut zilnic pe lângă „Casa în care s-a născut pictorul” foarte aproape de casa mea. Astăzi este o clădire de sticlă și aluminiu a unui „întreprizător descurcăreț” care a păstrat din ea doar placa ce amintește de pictor și pe care am pozat-o. Administrația piteșteană și Cultura nu au existat!?!?  

Am părăsit Mănăstirea și pe drumul asfaltat prin pădure, pe malul firavului Pârâu Văleni am plecat spre Mănăstirea Troianu Vâlcea, poate altă poveste...

A fost o vizită foarte plăcută, fiind zi de sărbătoare, Sf. Vasile și An Nou, măicuțele au cântat după slujbă cu totul și cu totul deosebit, vedeți video atașat. A fost o vizită interesantă pe care o recomand tuturor amatorilor de liniște, frumos și pace sufletească. Mergeți acolo și nu veți regreta! La Mulți Ani 2025!

---

VIZUALIZĂRI: 434 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI