Nicolae Grigorescu

TIPĂREȘTE

Nicolae Grigorescu este considerat fondatorul picturii moderne românești.

El a primit o bursă pentru studii, în tinerețea sa, cu ajutorul lui Mihail Kogălniceanu pe care l-a întâlnit în timp ce picta icoane la Mănăstirea Agapia. Din perioada sa de tinerețe au rămas: icoana pictată la Mănăstirea Căldărușani numită Isus și femeia Samariteană, icoana Sfântului Spiridon de la Biserica Alexa din București, opt icoane împărătești la Zamfira și epitaful și praporul, picturile murale de la Agapia. A mai pictat și biserica din Băicoi.

Cu ajutorul bursei primite a studiat pictura la Școala Națională de Arte Frumoase de la Paris după care a revenit în România. Fiind convocat, a plecat pe front ca și pictor reporter, participând la războiul de independență în perioada 1877 – 1878 unde a realizat desene și schițe care au stat la baza realizării unor compoziții ulterioare. Astfel au apărut operele sale Dorobanțul, Atacul de la Smârdan și altele. După război a lucrat peste 10 ani mai mult în Franța.

Pentru lucrările realizate despre război (în special "Atacul de la Smârdan") a fost răsplătit financiar de către statul român astfel că a avut posibilitatea să își construiască reședința de la Câmpina. Sănătatea sa a fost șubrezită ca urmare a participării la război astfel că i s-a recomandat aerul de munte. Întâi a ales Posada unde a locuit cu chirie însă nu s-a adaptat prea bine astfel că s-a orientat mai spre poalele munților, spre Câmpina. Astfel, a rămas posterității imobilul în care și-a petrecut ultima parte a vieții, cădire care este astăzi muzeu și îi poartă numele. În curtea largă se află bustul pictorului. Casa e construită pe o colină, terenul fiind în pantă. La construcția casei abundă lemnul. Acoperișul în două ape e relativ ascuțit și sugerează aspectul unei cabane rustice. Pe peretele frontal s-a montat o placă cu numele artistului. Intrarea se face printr-un gang cu aspect rustic, deasemenea. Tot ansamblul sugerează tradiție, tihnă și rural deși casa e destul de spațioasă. Holul e destul de încăpător și s-a amenajat recepția prin spatele căreia urcă scara din lemn către camerele de la etaj unde își avea fiul său dormitorul, pe stânga iar la dreapta este un salon.

Atelierul pictorului este cea mai mare încăpere din casă și se află la parter, pe stânga. Aici găsim șevaletul său original, vopselele și pensulele pentru că moartea l-a surprins când avea un tablou în lucru. Astăzi, pereții sunt acoperiți cu picturi de-ale sale. Am văzut Dorobanțul, l-am văzut pe Ghiocel care e o bovină de culoare albă despre care toți spuneau că pare subnutrit. Această cornută a fost cumpărată de către artist spre a îi folosi ca și model. Presupun că nu chiar rezona cu viața de artist – bovina zic – știut fiind că cei ocupați în domeniul artelor au o lume a lor în care plutesc și se mai rup de realitate. Tot la fel de visător a fost și în viața de familie - pictorul - deoarece nu a fost căsătorit cu mama unicului său fiu. Surse spun că ar fi avut intenția asta spre sfârșitul vieții dar nu a mai apucat deși fiul său, Gheorghe locuia în aceeași casă, având acea cameră modestă de la etaj unde confecționa obiecte de ceramică.

După moartea pictorului, fiul său, Gheorghe, a vândul către Primăria Câmpina 200 de lucrări de ale tatălui sau care se află la Muzeul Național de Artă din București însă primăria le-a revendicat și a obținut în instanță dreptul de proprietate asupra acestora.

Casa de la Câmpina poate fi vizitată, este muzeu, are muzeografi și o fată ne-a povestit multe despre pictor – mare parte din ce am scris mai sus. Nu știu cum dar m-am nimerit într-un grup cam revoluționar, revendicativ, nemulțumit că Ghiocel era slab, că unicul fiu al pictorului nu a provenit dintr-o căsnicie deși menajul lor semăna cu așa ceva iar în final, cu oarece ostilitate, au cerut informații despre soarta lui Gheorghe iar însoțitoarea noastră s-a fofilat pretextând că are alt grup și a dispărut. Mie înghesuiala mi-a folosit oarecum că am apucat să filmez câte ceva deși puneau ei nu-ș ce condiții. Sunt niște reguli cu lumină, cu blitz, nu-ș ce. Eu am filmat puțin cu telefonul, fără surse de lumină suplimentare și, din ce am auzit, aceste lumini suplimentare sunt interzise, nu filmatul în sine și ce se filmează cu telefoanele nu intră în interdicție. În fine, am apucat să iau doar ceva cadre scurte cu ceea ce a fost universul artistului în perioada sa de maturitate. Am aflat ceva informații inedite, la fața locului, uneori greu de accesat că se tot făcea rumoare în atelier. În fine, vizita a fost productivă chiar dacă nu am aprofundat foarte mult. Mie personal îmi pare un muzeu atipic, mai personalizat și permite, oarecum, înțelegerea atmosferei în care și-a dus zilele artistul nostru, atât cât putem noi înțelege. Imobilul se află într-o zonă de case în Câmpina, pe teren denivelat, pe aceeași stradă cu castelul Iuliei Hașdeu. Cele două locații au apărut aproximativ în aceeași perioadă.

Mie zona îmi place mult că e aproape de natură, curtea înierbată păstrează pământul reavăn și totul păstrează o atmosferă firească.

Povestea gazdei și admirarea celor expuse este distracția, relaxantă, adevărat.

---

VIZUALIZĂRI: 176 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI