Casa Boierului din Deal – Un restaurant prea cochet pentru Clondiru de Sus

TIPĂREȘTE

Am plecat din nou de-acasă să revedem prieteni dragi și să petrecem o duminică frumoasă, cu ceva mișcare în aer liber, cu o vizită pe undeva și de ce nu, cu o mâncărică bună la un pahar de vorbă. După ce ne-am întâlnit cu prietenii noștri buzoieni pe la 10:30 dimineată, am pornit-o cu mașina pe un traseu plănuit de ei, pentru că știau locurile; urma să facem o plimbare ușoară prin pădure, pe dealurile Buzăului și să vizităm un sit arheologic și o biserică.

Cum mergeam așa pe drumul DJ205 de la Merei către Pietroasele, căscând gura prin sate și pe dealuri, admirând locurile și viile culese de mult, din această cunoscută regiune viticolă, la o curbă a răsărit pe partea dreaptă, cocoțată pe un deal în depărtare, o frumoasă casă cu ziduri albe și acoperiș roșu, care se vedea de la o poștă că făcea notă dicordantă cu toate celelalte din jur.

Hai să mergem și noi până acolo, să vedem despre ce-i vorba!... ne-am hotărât imediat, așa că am încetinit și am căutat un drum pe care să facem dreapta către locul cu pricina. Drumul pe care l-am găsit (DC44) este pietruit, urcă lin și puțin șerpuit exact pe lângă casa căutată. Am parcat mașinile și am coborât să cercetăm, impresionați de ceea ce ni se ivise-n cale.

Clădirea arăta surprinzător de nouă și de cochetă, în nuanțe de alb și bej, cu o scară somptuoasă ce urca într-un pridvor continuat cu o galerie în dreapta, de-a lungul casei. Acoperișul de țiglă roșie se sprijinea pe coloane de lemn sculptat, închise la culoare ca și ancadramentele și balustradele care se întind pe toată lungimea galeriei și pe scara de la intrare.

Fără nicio firmă sau plăcuță cu vreun nume afișat la vedere, clădirea construită într-un stil architectural inspirat din cel brâncovenesc, dar pe modern, părea pustie. Am mers la etaj și am încercat ușa, dar era închisă așa că ne-am limitat la privitul prin ferestrele largi. Perdelele erau trase deoparte, lumina pătrundea în interior și de pe partea opusă încăperii în care priveam, așa că am putut să vedem amenajările. Părea să fie un restaurant. Pe cât era de frumos interiorul, pe atât de mare era dezamăgirea noastră că nu era deschis, ca să facem o rezervare pentru mai târziu! Ne-am mulțumit să admirăm geamurile și ușile în arcadă, pardoseala galeriei și arzătorul de terasă, candelabrele… ne-am zgâit pe la geamuri, am făcut câteva poze și ne-am pregătit de plecare.

În timp ce ne urcam în mașini, prietena noastră a avut inspirația să intre pe net și să caute locul; așa am aflat că se numea Casa Boierului Din Deal și că restaurantul avea pagină de facebook. Super! Uite și număr de telefon – zice ea; Am sunat și… surprinzător, ne-a și răspuns o doamnă care era chiar proprietara restaurantului. Ne-a informat că se deschide după 13:00 așadar am stabilit că ne întoarcem în jurul orei 16:00, după ce ne terminăm programul nostru de vizite. Ne-a rugat să-i dăm câteva date personale pentru a le trece în registrul rezervărilor (pentru respectarea reglulilor de pandemie), ceea ce am și făcut.

Cu asigurarea că vom avea și ce păpa, ne-am învârtit prin zonă, am ajuns la locul în care s-a desoperit Tezaurul de la Pietroasele – acum pe un drum asfaltat până la ansamblul monumental (față de ceea ce citisem și văzusem în pozele postate pe AFA de @Crazy_Mouse și @tata123). Am hălăduit la picior pe dealuri și prin pădurea deja desfrunzită și ruginită bine, până am ajuns la Releul de telecomunicații de la Istrița, apoi am vizitat Biserica dintr-o piatră de la Năieni, satul Vârf. Duminica de noiembrie era cam cețoasă și destul de rece.

După vreo cinci ore, mișcarea de pe dealuri și umezeala ne stârnise foamea… deci am făcut cale-ntoarsă către Casa Boierului din Deal, de data aceasta din direcția Pietroasele către Merei. Am găsit din nou drumul pietruit DC44 ce urcă la Casa Boierului din Deal, care acum ne aștepta caldă, cu luminile aprinse.

Casa Boierului din Deal, în interior

Am urcat scara generoasă și în pridvor, în stânga ușii de la intrare, ne-am dezinfectat mâinile la dispenserul cu senzor. Accesul în restaurant se face printr-un hol în care este amenajată o garderobă. Tot acolo, câteva scăunele cu trei picioare, tapițate cu materiale textile în motive geometrice, aduc a décor de Capra cu 3 iezi, dar mai chic ????.

Ne-a întâmpinat chiar doamna care ne-a răspuns la telefon – proprietara. Ne-a invitat în restaurant, iar noi ne-am exprimat bucuria că am putut să revenim, pentru că ne plăcuse ce văzusem de dimineață. Doamna, măgulită de vorbele noastre, ne-a spus povestea locului, astfel am aflat că restaurantul era o afacere de familie, deschis publicului din august 2020 (hmmm... îți cam trebuie curaj să faci asta în vremuri de pandemie!). Tot conceptul și designul interior se învârte în jurul temei pasărea phoenix – a zis ea - și abia atunci am observat și noi câteva detalii stilizate, inserate pe ici pe colo

Clădirea găzduiește la parter o sală care nu era amenajată complet - de aceea nici n-a vrut să ne-o arate - în care cândva se vor organiza degustări de vinuri și un mic magazin de comercializare a vinurilor din producția proprie. Există și o cramă proprie, dar în altă locație, tot prin împrejurimile acestui areal viticol. Etajul superior celui la care este restaurantul, adăpostește 3 camere locuibile, care în viitor vor putea fi închiriate.

La etajul la care ne aflam noi, restaurantul se întinde în două săli, una largă și pătrățoasă, cealaltă în continuarea ei, mai mică și dreptunghiulară, împărțită în separeuri delimitate de câteva panouri albe de lemn, frumos dantelate. Mesele și scaunele, din lemn și ele, sunt elegante și poartă decupaje sub formă de penaj stilizat al păsării mitologice. Pe peretele din stânga intrării (unde am stat noi) și în separeuri, se mai găsesc niște băncuțe din lemn alb în loc de scaune, dotate cu blănițe pentru fiecare loc de ședere.

Tot pe peretele din stânga intrării, deasupra băncuței, un tablou lemnos îmbină câteva motive tradiționale geometrice în culori asortate cu tapițeria scaunelor, pe alb, roșu și negru. Caloriferele sunt ascunse în spatele unor panouri dantelate, iar perdelele-draperie cad greu pe lângă geamuri, prinse de mijloc cu bentițe subțiri.

Șemineul dintr-un colț, muzica în surdină și miresmele discrete și plăcute destindeau atmosfera și ne promiteau o ședere plăcută.

Noi, eram șase persoane, singurii oaspeți din tot restaurant. Doamna ne-a dat în grija unei tinere ospătărițe cu mască, care a așteptat respectuos să consultăm meniul și și-a notat cu conștiinciozitate comanda noastră pe o tabletă care probabil transmitea online la bucătărie ????.

Doamna proprietară ne informase că mâncarea va dura cam 40-45 de minute, căci se gătea pe loc și ne mai dezvăluise că la bucătărie totul era coordonat de o cunoscută doamnă Chèf (nu vreau să-i amintesc aici numele), consultant în ale gastronomiei… Fără cuvinte!!!... cu câteva ore mai devreme nici nu visasem noi că la Clondiru de Sus o să încheiem ziua cu o experiență fine dinning. Bag seamă că vizita la Biserica dintr-o piatră ne ajutase ????????.

Meniul tip broșură, tipărit pe hârtie galbenă, avea gravat pe prima pagină o pasăre phoenix, evident. Acesta conținea o listă de băuturi, doar trei feluri de supă și câteva feluri de mâncăruri și deserturi reinterpretate.

Până una-alta, am primit băuturile: apă de 2 feluri (din partea casei, filtrată cu aparatură din dotare, cică) - plată și cu bule, în sticle de sticlă personalizate, 1 Aperol spritz, 1 pahar de vin roze, 1 sticlă de Sauvignon blanc - ales dintre cele câteva sortimente de vin de producție proprie, sub brand-ul Mirice și 3 platoașe înguste cu felii subțiri de pâine prăjită și unt aromatizat, cu trei arome și culori diferite.

Până ne-a sosit comanda am avut timp și de pălăvrăgelă, dar și de băgat de seamă detaliile: tacâmurile cromate, erau învelite individual în plicuri din hîrtie, farfuriile mari în nunațe de bej, din dreptul fiecărui loc, erau asortate cu șervetele de pânză, înguste și așezate transversal în loc de față de masă; olivierele lipseau cu desăvârșire, normal! La vremea aceea, mesele erau decorate cu câte un fir de bambus sau câte un ghivecel mic cu crăciunițe roșii.

Am dat o raită și pe la baie, să fie turul complet; am fost doar la doamne ???? și am găsit și acolo curățenie și mici drăgălășenii. Toaletele erau închise în două cabine, în capăt. Locul de la chiuvetă era dichisit, cu blat gros de lemn și sub el o mască de chiuvetă din lemn alb; două chivete de piatră tronau pe blat, iar deasupra, pe peretele cu piatră aparentă, atârna o oglindă pătrată cu o ramă albă brodată frumos și luminată din spate; în dreapta oglinzii, agățată pe perete, o etajeră de lemn cu trei rafturi din piele - foarte chic. Între cele două chiuvete, se găseau săpun lichid și dezinfectant în două recipiente, precum și servețele de hârtie pentru uscarea mâinilor. Cadrul ambiental era și aici foarte plăcut și frumos mirositor.

Au venit și bucatele de la bucătăria boierului, prezentate corespunzător, în farfurii largi, cu decoruri studiate și denumiri ca pe la curți boierești, deh! Doar nu vă imaginați că am ținut minte toate vorbele… Ca să vă spun acum cu ce delicatese ne-am răsfățat, am mai studiat pozele făcute meniului… ????).

Eu am luat (1) supă-cremă de ciuperci cu crocant din baton și petale de trufe, (2) perlă din creveți umplută cu duxel din legume, pene tricolore și sos picant - v-am dat gata, nu-i așa!!? ???? și la desert, (3) papanași reinterpretați cu dulceață de afine și sos de vanilie. Primele două au fost gustoase, dar papanașii au fost adevărat răsfăț pentru papilele gustative!

Nu știu să spun cât de bune au fost felurile mâncate de ceilalți, dar după interjecțiile de plăcere și mormăielile pe care le mai scoteau din când în când, se pare că au fost foarte mulțumiți! :) S-au mai comandat … îmi amintesc câteva: supă red cu crochete de vită, salată cu brânză de capră cu legume marinate, roșii cherry și microplante, colțunași cu urdă și mărar scăldați în sos de brânzeturi, piept de rață pe varză cu mere duo de anghinare stropite cu sos bigarade, mâncărică de gutui boierească (de desert), găluști cu prune și înghețată de vanilie, cheesecake cu sorbet de smeură.

Ne-am ospătat pe îndelete, am degustat și băuturile, ni s-au dezlegat și limbile și iată așa am petrecut cam două ore spre trei cu prietenii într-o atmosferă foarte destinsă, că nici nu ne-am dat seama cum ne-a prins înserarea în casa boierului…

Desigur, prețurile se reflectă în servicii, în rafinamentul și bunul gust al bucatelor, precum și în atmosfera intimă și extrem de plăcută. Experiența a meritat pe deplin și vă las să savurați pozele, să vă convingeți.

Evident că trebuie să vă faceți o idee despre ce găsiți prin meniu -mă refer și la prețuri, așa că puteți să-l consultați pe pagina de facebook a restaurantului, dar ca să vă scutesc de căutat vă zic eu mai jos despre câteva. Am observat că au mai fost schimbate felurile de mâncare, față de cele din mostrele de pe internet, ceea ce înseamnă că există flexibilitate sau poate periodicitate.

Concluzii

Restaurantul Casa Boierului din Deal este un loc la care se ajunge ușor, iar de pe dealul verde pe care este cocoțat, aveți o priveliște minunată.

Nu am văzut pe niciunde afișat vreun cod vestimentar obligatoriu, cum se întâmplă la locuri d-astea cu pretenții (noi n-am avut nici frac și nici rochii cu frajuri sau pene-n păr ????) și nici pe pagina de FB nu scrie despre așa vreo obligație.

În restaurant există conexiune wireless, dar nu am folosit-o pentru că ne-am luat cu altele și am uitat de net, ceea ce cred că este de bine, așadar nu știu să vă spun cum funcționează.

Noi am avut o experiență absolut inedită și plăcută fără să ne asteptăm la asta, am plecat de colo cu gust bun pe papile și cu stare de bine în suflet, ceea ce mă determină să recomand Casa Boierului din Deal tuturor celor care trec prin zonă și vor să incerce ceva altfel sau care au un eveniment ce se pretează la rafinament.

Casa boierului este foarte curată, gătită ca de sărbătoare și primitoare, iar atmosfera sublimă. Serviciile sunt exemplare. Prețurile nu sunt mici, dar nici exagerate, având în vedere peste ce dați aici!

Bucatele sunt delicioase și după cum am spus, gătite de o echipă coordonată de o doamnă Chèf. Denumirile sunt boierești și prezentarea așișderea.

Amplasarea în zona viticolă bine-cunosută în România sub denumirea Dealu Mare, ar putea să vă deschidă apetitul și pentru vizite pe la podgoriile și cramele din jur. Dar tot așa de bine ați putea să vă opriți aici în drumurile spre alte obiective turistice sau spre locurile de drumeții frumoase pe dealurile Istriței.

---

VIZUALIZĂRI: 9585 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI