Restaurant Prietenia - Giurgiu

TIPĂREȘTE

Când povesteam despre plimbarea noastră de O zi la Turtucaia menționam că Turtucaia este un orășel liniștit, aproape pustiu și parcă trist. Aproape pustiu pentru că rar întâlneam câte un om (și acela dificil de abordat pentru că el nu știa engleză și nici română, iar noi nu știam bulgară). Parcă trist pentru că lipsea cu desăvârșire animația unei zile de duminică, cea cu care suntem atât de obișnuiți. Personal, mi-a părut și mai trist atunci când - flămânzind - nu am descoperit nici un restaurant sau terasă la care să ne oprim pentru a mânca ceva. Totul era închis și fără vreo mișcare prin preajmă.

Încredințați că în Bulgaria restaurantele oferă mâncare bună și nu prea scumpă, deși în vizită de numai o zi, plecaserăm de acasă cu gândul la o kavarma sau la o kiufta cu garniturile aferente și nu aveam în portbagaj decât un pachețel de biscuiți și o ciocolată. Vizitând ba una, ba alta, bucuroși de vremea bună și atrași de ceea ce vedeam, am răbdat de foame mai toată ziua fără a o resimți. Când toate obiectivele de vizitat au fost bifate, în căutare de hrană, am decis să ne retragem mai devreme la Ruse. Plini de speranțe, am intrat în oraș încercând să găsim ceva cat mai aproape de port, de malul Dunării, de punctul de trecere a frontirei, dar…, nimic. Căutarea a fost zadarnică, iar foamea noastră creștea cu fiecare kilometru parcurs.

Internetul care fusese solicitat pentru a ne furniza adrese de restaurante în Ruse nu ne-a dat nici un răspuns. Mă consolasem cu gândul că până acasă, la București, nu mai aveam decât vreo oră și ceva cu tot cu așteptarea de la frontieră și știam că oricât ți-ar fi de foame, n-ai cum să sucombezi într-un interval de timp atât de scurt.

La Giurgiu, pe Șoseaua Prieteniei, nr. 3, puțin după intrarea în țară, soțul meu îmi spune deodată: "Uite, Motel Prietenia! Are restaurant cu terasă. Poate ne dau ceva!" Am oprit în fața terasei pe care lucrătorii restaurantului stăteau la taclale neavând nici un client în acel moment. Nu obișnuim să luăm masa în locuri fără dever pentru că - se știe - numărul mare de consumatori este indicatorul principal atunci când te hotărăști să intri undeva, într-un local necunoscut. Înseamnă că prețurile sunt acceptabile, că preparatele sunt proaspete și bine pregătite, înseamnă… totul. Cu toate astea, pentru că foamea ne dădea ghes, am intrat. Instantaneu, vorbăreții lucrători s-au făcut nevăzuți, iar noi am fost întâmpinați cu zâmbete și meniuri de o tânără ospătăriță.

Pentru că soțul meu este fumător, dar și pentru că vremea era frumoasă, iar mica grădină din fața restaurantului ne îmbia la aer și la verdeață, ne-am așezat la o masă pe terasă. Copertina roșie învăluia toată terasa într-o lumină roz, de trandafir abia înflorit, iar noi - singurii clienți - răsfățații restaurantului în acel moment, savuram primul pahar cu bere răcoroasă, fără alcool. Televizorul funcționa, iar în așteptarea preparatelor comandate, interesat de rezultatul meciului de tenis din finala de la Roma (disputată între Simona Halep și Elina Svitolina), soțul meu butona telecomanda.

Curând, a sosit și mult căutata, mult sperata și mult așteptata mâncare. Eu am solicitat o porție de somon la grătar cu cartofi natur și lămâie, iar soțul meu o porție de șalău pane cu cartofi țărănești și mujdei de usturoi. Toate acestea au fost udate cu bere Golden Brau, bineînțeles fără alcool pentru că încă mai aveam de condus până acasă.

Porțiile au fost mari, atât de mari încât nici unul dintre noi, chiar dacă eram nemâncați de multe ore, n-am reușit să terminăm ceea ce ni s-a adus. Restul - cam jumătate din fiecare porție - a fost luat acasă, bine ambalat în casolete. Pentru că îmi plac papanașii și pentru că îi încerc mai peste tot pe unde îi găsesc, nici papanașii de la Restaurant Prietenia - Giurgiu nu mi-au scăpat. Am comandat o porție (soțul meu nu se dă în vânt după așa ceva). Trebuie să spun că deși moderați ca dimensiuni și preț, deși preparați dintr-un aluat gustos, papanașii de la Restaurant Prietenia - Giurgiu nu au excelat. În loc de dulceață aveau un gem obișnuit, iar smântâna nu era de cea mai bună calitate. Despre prezentare - aspect care de cele mai multe ori dă față preparatului - nu am nici un cuvânt de laudă.

Prețuri? Unele sunt exagerat de mari, altele potrivite, iar altele modeste. Am pozat câteva file din meniu și voi atașa imaginile pentru a vă face o idee cât mai aproape de adevăr. Cât despre ceea ce am consumat noi, iată: somon la grătar - 42,50 porția de 250 g, cartofi natur - 7 lei/porția, lămâie - 2 lei/100 g, șalău pane - 20 lei/porția de 250 g, cartofi țărănești - 7 lei/porția, mujdei de usturoi - 2 lei/porția, mămăligă - 3 lei/porția, chiflă - 1 leu/buc., papanași cu dulceață sau gem - 10 lei/porția, bere Golden Brau fără alcool - 5 lei/ sticla de 0,5 l.

Serviciul a fost prompt, fapt justificat și prin aceea că eram singurii clienți în acel moment. Am remarcat amabilitatea ospătăriței care ne-a servit, precum și curățenia care domnea atât pe terasă cât și în sala mare a restaurantului.

Am achitat cash deoarece - din nu știu ce motive - plata cu cardul nu se putea face în acel moment.

Concluzii

Deși ne-am simțit bine, practic restaurantul funcționând atunci numai pentru noi, nu știu dacă vom merge vreodată acolo special pentru a servi masa. Dar dacă în treacăt fiind foamea ne va răzbi din nou, cu sigurață ne vom aminti de Restaurant Prietenia - Giurgiu.

Pentru cei aflați în tranzit către meleaguri mai îndepărtate, menționez că Restaurant Prietenia - Giurgiu deservește un motel care oferă camere și apartamente pentru odihna de noapte. Despre serviciile acestuia nu pot spune nimic pentru că nu am fost cazați acolo. Pot spune doar că motelul este cotat la 3 stele. Cât despre prețuri, ele se pot vedea pe panoul din ultima imagine atașată.

---

VIZUALIZĂRI: 3572 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI