Hanul Stejarul [Albota] - Un han romanesc cu care ne putem mandri!

TIPĂREȘTE

Este asezat la soseaua care leaga Slatina de Pitesti, pe partea dreapta si apartine de comuna Albota. L-am remarcat mai demult, dar de cate ori treceam pe acolo, ori ne grabeam, ori nu ne era foame! Este un han mare, intr-un cadru rustic, deosebit, preferat atat de cei ca noi, aflati in trafic, cat si de alte tipuri de consumatori.

Are o parcare incapatoare si un panou cu reclama hanului, foarte vizibil, chiar la sosea, din ambele sensuri de circulatie. Am observat de afara cat de interesante erau detaliile care il faceau atat de rustic: folosirea ornamentelor din stiuleti de porumb, cani si castroane din ceramica, care vechi cu butoaie uriase in ele. Jardiniere’’eco’’ din trunchiuri de copac culcate, scobite in mijloc si plantate flori, alternate cu roti de caruta vopsite in rosu.

Un alt aspect care mi-a sarit in ochi e preferinta pentru culoarea rosie, folosita la exterior. Atat grilul, zidit din caramida rosie, roti de caruta rosii, acoperisul rosu si chiar carul asezat langa una din intrari este vopsit tot in rosu. Tot afara am mai observat cateva foisoare, care banuiesc ca vara, cand este cald, functineaza ca si terase si cateva balansoare, tot confectionate din lemn.

Langa intrarea cealalta este asezat un personaj de poveste, cu o arma in mana, cu scopul de a te transpune cat mai mult in atmosfera pe care o vei gasi in interior. Am intrat pasind incetisor. Erau mai multe saloane. Primul era aproape gol. Ne-am oprit surprinsi de decor. Nu stiam unde sa ne mai aruncam privirile, in stanga, dreapta, pe sus sau pe unde calcam!

La ferestrele hanului erau asezate o multime de borcane de 10 litri de gogosari si castraveti, asezate alternativ, ca sa-ti incante privirea (si sa-ti creasca apetitul), unul rosu, unul verde. Din nou butoaie si butoiase, dovleci de diferite forme si marimi, pe jos, pe sus, o lada cu varza, stiuleti de porumb, siruri de ceapa si usturoi, linguri de lemn, prosoape traditionale de artizanat, blanuri de animale vanate, cosuri de rachita si obiecte taranesti din ceramica.

Candelabrele erau din roti de caruta, ancorate cu lanturi de tavan. Tot interiorul era facut din piatra de rau si lemn. Am intrat in cel de-al doilea salon, unde era un pic mai multa animatie. Prima data, am dat cu ochii de-un urs pe bicicleta! Nu glumesc, veti vedea si pozele.

Afara, unde era reclama hanului, mai jos, am citit urmatoarea fraza: ’’Mai ieftin ca la tine acasa’’! Dar, n-am prea dat crezare momentan, zicandu-mi ca reclama e sufletul comertului! Se apropia ora amiezii si, normal, foamea! Eram in drum spre Timisoara si nu aveam de pierdut prea mult timp cu masa de pranz. Am fost intampinati imediat de 2 chelnerite, imbracate in uniforma, asa cum le-ar sta bine tuturor. De la inceput au primit’’ o bila alba’’, pentru tinuta care iti inspira incredere si pentru faptul ca ne-au iesit amabile in intampinare.

Le-am spus ca dorim sa luam masa si ca nu avem foarte mult timp la dispozitie, pentru ca mai avem un drum lung si greu pana acasa. Ne-au invitat la masa. Ne-au adus lista meniu si ne-au sfatuit ca cel mai repede merge meniul zilei. Asadar am ales acest meniu, din care puteam alege mai multe variante, cam 3-4 din fiecare. Costa 15 lei: felul 1,2, desertul si o apa minerala. Am ales 2 ciorbe fasole cu ciolan, cartofi prajiti cu carnati, salata de varza, racituri si clatite cu gem de casa, la desert.

Atat scaunele, cat si mesele erau confectionate foarte simplu, din lemn si lacuite. Fara nici un fel de design, asa, simplu si rustic. Pe masa nu erau fete de masa. Am fost serviti foarte rapid. Intre timp am mai schimbat cateva vorbe cu ospatara, de la care am aflat ca hanul este deschis de cativa ani si ca sus este si hotel, o camera costa 100 lei. Aici se oraganizeza si Revelionul. Au si formatie, care canta in fiecare seara. Organizeaza, de obicei nunti, botezuri si mese festive, pentru ca au capacitate destul de mare.

In timp ce noi serveam ciorba, a inceput sa se aglomereze. Am servit si felul al doilea, totul a fost foarte bun, portii mari, cald, totul in regula, numai ca de clatite…nu mai era loc. Ni le-a adus intr-o caserola si ni le-a dat la pachet Am achitat 30 de lei, nota de plata cu meniul zilei, plus bacsisul binemeritat. Am multumit frumos pentru masa si pentru rapiditatea cu care ne-a servit si am vrut sa plecam la masina... Dar, m-a furat din nou ‘’peisajul’’ si am facut cateva fotografii, ca sa le arat prietenilor si, bineinteles si voua.

Si asa am uitat caserola cu clatite pe masa. Ne-a adus-o chelnerita la masina, pentru ca a gasit-o pe masa,in timp ce se apuca de debarasat. Din nou i-am multumit. Va recomand cu incredere Hanul Stejarul, pentru decorul foarte interesant, pentru asezarea lui, destul de accesibila, la soseaua principala, dar si pentru calitatea serviciilor si a preparatelor culinare.Puteti opta pentru o gama larga de preparate,a nu se intelege ca au doar meniul zilei!

---

VIZUALIZĂRI: 24931 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI