Niciodată nu mai mănânc la Cherhanaua Peștele Dunării din Brăila

TIPĂREȘTE

Este 8 martie, zi deosebit de frumoasă, însorită, cca. 19-20 grd. C, sărbătoare, ce mai, o zi potrivită pentru o plimbare, unde altundeva decât pe faleza brăileană a Dunării.

Răspundem invitației unor prieteni de a ne petrece ceva timp în aer liber, nepoluat, să profităm de căldura blândă a soarelui, precum gâzele, dar să ne și oprim undeva, la o terasă, dacă vom găsi locuri, pentru a mânca ceva preparate pescărești, adică pește și alte alea.

Prietenii noștri au sondat terenul, ceva mai devreme, pentru a vedea unde ne putem opri, însă cele câteva pontoane ancorate la mal care puteau oferi ceva de-ale gurii, nu aveau locuri, acestea fiind rezervate cu multă vreme înainte având în vedere că fiind 8 martie, domnii își invitau soțiile la un local pentru a sărbători această zi.

Bun! Ne-am liniștit cumva, însă cu părere de rău, în privința unui prânz pescăresc, mai ales că amicii noștri doreau tare mult să mănânce storceag, acea ciorbă de pește specifică Deltei Dunării, pe care acum o poți servi la aproape orice restaurant cu specific pescăresc (că nu-i ca aia de la mama ei din Deltă, asta e altă poveste).

Pornim din spatele scenei de pe Esplanadă și ne continuăm plimbarea, alene, toropiți de căldura soarelui, cărând pe brațe hainele mai groase cu care ne îmbrăcasem de acasă, admirăm Dunărea, așa de mititică cât mai este după lipsa de apă din perioada ce a trecut (dar sunt speranțe de creștere) și ne îndreptăm spre Moara Violatos unde, în apropierea acesteia, se află o terasă, cunoscută de brăileni, Cherhanaua Peștele Dunării, cu speranța, ultimă, că poate găsim o masă pentru 5 persoane.

Și cum se spune că speranța moare ultima, așa a și fost. Am găsit o masă liberă pe terasa semiacoperită, care ne-a ferit de razele soarelui pe perioada cât am stat acolo.

Ei, dar de aici lucrurile frumoase s-au cam terminat.

Le voi lua pe rând, fără a insista prea mult asupra aspectelor neplăcute ale vizitei noastre acolo. A fost, în cei peste 50 de ani de când locuim în Brăila, prima dată când am intrat acolo, dar cu siguranță și ultima oară. 

Primo: timpul de așteptare, de la luarea comenzii până la aducerea comenzilor, foarte mare, depășind bine de tot o oră și jumătate. Scuza că ” acum le-am pregătit, la noi toate produsele sunt proaspete” n-am prea crezut-o dar ar putea fi admisă parțial, însă cred că este vorba de proastă organizare.

Secundo: servirea a lăsat mult de dorit. Simpla solicitare a unuia dintre meseni de a i se aduce niște scobitori a fost” onorată” cu foarte mare, mare întârziere după repetarea cererii. La fel a fost și când am solicitat încă o sticlă cu bere. A fost nevoie să-i atrag atenția de 3 ori până ce am primit ce am cerut.

Tertio: și acum vine partea grea - mâncarea servită. Două persoane au solicitat storceag, cred că a fost bun, prietenii noștri spunând că le-a plăcut, apoi toți 5 am vrut crap prăjit cu mămăliguță și sos de usturoi.

Peștele prăjit nu a fost crap, ci mai degrabă novac (pește din aceeași familie dar inferior calitativ). Și zic asta deoarece avea niște coaste foarte lungi cum numai la novac am găsit când am mai mâncat, iar gustul fad al cărnii nu putea fi acoperit de așa zisul sos de usturoi. 

Ni s-a servit o bucată de pește care avea probabil 250 g., așa cum scrie în meniu, dar din această cantitate mai mult de un sfert era ” maglavaisul” acela din mălai, făină și nu-ș ce altceva prin care se tăvălește peștele în vederea prăjirii. 

Mămăliga însoțitoare era un paralelipiped galben, nesărat. Doar culoarea amintea de acest ingredient, gustul ba. 

Sosul de usturoi servit într-un mic bol, era alb, lăptos, iar cu usturoiul cred că s-a întâlnit doar prin bucătărie (exact ca-n bancul acela cu cafeaua ” tare” servită în care s-a scufundat o boabă de cafea legată cu ață și scoasă rapid pentru că boaba trebuia să mai treacă și prin altă ceașcă). 

Prețul unei astfel de minuni gastronomice avea valoarea nesimțită de 50 lei/porție. Curată jecmănire și bătaie de joc.

Doamnele au dorit și un desert, alegând din multitudinea de trei produse oferite, vestitul ” lava cake” . După ce am terminat felul principal, am așteptat servirea desertului. După o așteptare de cca. 15 min., ospătărița a fost întrebată când va veni desertul. Puțin contrariată de întrebare ne spune că va trebui să mai așteptăm că nu e încă preparat. Drept pentru care am renunțat, ne-am luat” jucăriile” și am plecat.

Mi-am adus aminte că citisem printre articolele publicate pe AFA că a mai scris cineva despre această cherhana, am căuta și am găsit articolul colegei @Yolanda, vezi impresii, în care și ea critica, dar mai blânduț, experiența trăită acolo.

În final susțin cu tărie recomandarea făcută de @Yolanda: NU RECOMAND!  

Sunt multe alte localuri în Brăila unde puteți mânca decent, bine și la un preț acceptabil. 

---

VIZUALIZĂRI: 155 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI