Brăila 2023 – Târg de antichități pe strada Eminescu

TIPĂREȘTE

Mărturisesc cu mâna pe inimă că nu îmi amintesc să fi fost vreodată în Brăila. Sau poate am fost, în vremuri de demult, când eram copil și mă țineam de cârdul cu care obișnuiam să călătoresc în scopuri de competiții sportive intercluburi. Însă amintirile acelea nu sunt cele mai clare, deci e ca și cum n-aș fi fost niciodată la Brăila.

Dar de curând, niște probleme de rezolvat în urbea dunăreană m-au făcut să poposesc pentru câteva ore undeva pe bulevardul Alexandru Ioan Cuza, unde am ajuns bazându-mă pe aplicația wase. Habar n-aveam cât de aproape de buricul târgului urma să ajung, pentru că nu studiasem absolut deloc problema, vizita asta venind așa… peste noapte, cumva.

Mergând în sus pe Al. Ioan Cuza (adică de la sud spre nord) iacă, observ la dreapta o stradă pavată cu piatră cubică, pe care aveau acces doar oamenii fără mașini. Cum în momentul acela eram și eu pieton și aveam de pierdut vremea vreo oră, hai să văd despre ce este vorba.

Păi este vorba de strada Mihai Eminescu, fosta Cale Regală a Brăilei, care se întinde de la vest la est, fix în centrul” pânzei de păianjen” țesută de arhitectura urbană.

Despre această stradă aflăm că a fost cea mai frumoasă și mai importantă arteră a Brăilei care ducea spre portul orașului, un reper European încă din secolul al XIV-lea. De-a lungul vremii, strada s-a numit în multe feluri, prima atestare regăsindu-se sub denumirea de Calea Bucureștilor (1774-1828), apoi Calea Regală, ca din 1929 numele să i se preschimbe în Regele Ferdinand. După cel de-al doilea Război mondial devine Republicii (1948-1989), actuala Mihai Eminescu, cu prelungirea ei strada Împăratul Traian, de la Piața Traian până la port.

Se pare că strada era atât de frumoasă, încât o mică parte din aceasta este surpinsă într-o fotografie panoramică de către un fotograf din neamul lui Carol Popp de Szatmary, la vremea începuturilor fotografiei în lume. Fotografia care a fost realizată de pe o biserică din zonă, se regăsește în albumul intitulat Panorama urbei Brăila la 1872, la Cabinetul de Stampe al Academiei Române.

Aglomerată de dughenele cu mărfurile negustorilor din veacul al XVIII-lea, calea a devenit o uliță podită cu lemn, un obicei la modă în orașele din sud-estul Europei care erau” pavate” nu cu piatra, ci cu lemn. Străjuită de rânduri de salcâmi, servea drept loc de promenadă și plimbări cu trăsura, droșca sau șareta.

Primele construcţii care au fost ridicate de negustorii și meșteșugarii aciuați în zonă, erau din cărămidă, majoritatea cu parter şi etaj, așezate pe pivniţe zidite, fiecare nivel având destinații bine stabilite: depozit, prăvălie și locuință.

A venit apoi moda hanurilor, impusă și de nevoia dată de traficul intens de mărfuri și călători, care au făcut orașul să înflorească. Cu timpul, hanurile s-au transformat în cazinouri, apoi în hoteluri. Clădirile cele mai impunătoare ale străzii au fost hotelurile Bristol (ulterior Hotel Pescăruș), Traian, Petersburg, Bulevard, Regal, dar și Teatrul Rally (actualul Teatru Maria Filloti), iar strada a devenit intens circulată de oameni, trăsuri, mașini și chiar de tramvaie.

Strada Mihai Eminescu de astăzi, pavată cu piatră cubică și arhitectură primenită pe alocuri, dar cu iz de secol deja trecut, este din nou o zonă de promenadă a locuitorilor Brăilei.

Ce m-a atras pe mine pe această stradă la prima vedere, a fost amestecul vesel al umbreluțelor multicolore înșirate ca pe ață, care umbreau porțiuni din stradă, apoi tarabele întinse pe trotuare. Niciun afiș sau baner pus la vedere nu descria curioșilor nelocalnici prilejul pentru care ne” confruntam” cu mărfurile de-mi ieșiseră-n cale, așa că am îndrăznit mai adânc în strada colorată. Târgul anual al Anticarilor și Buchiniștilor invadase și anul acesta (10-15 august) fosta cale regală (am aflat ulterior de la localnici).

M-am apropiat de prima tarabă și am privit fascinată la colecția de tipsii și vase de metal cu modele dantelate, alături de un fier de călcat cu cărbuni. Înșirate pe jos pe o prelată, câteva ceasuri cu pendul ședeau tăcute pe lângă niște bijuterii. Peste drum, o colecție de icoane și câteva lămpi cu fitil se potriveau cu figurinele sculptate-n lemn. Am măturat cu privire leneșă următoarea tarabă și următoarea, atrasă iremediabil de tot ce întâlneam în cale. Mă desprindeam de o colecție de monede, dar venea una de bancnote, tablouri vechi alături de cărți îngălbenite de vreme, ceasuri, alămuri, lămpi cu abajururi din vitralii, sculpturi de bronz, suporturi de umbrele, matrioști cu fețe zâmbitoare, samovare, alambice, cutii de lemn, chipiuri de marină ori caschete, aparate foto și discuri de vinil, role de magnetofon și radiouri, mobilier desperecheat, veselă și sticlărie strălucind în lumină.

Soarele mieros de amiază făcea aerul să tremure ușor peste sutele de mărfuri pestrițe și peste neguțătorii retrași în umbra salcâmilor - care nu făceau față zilei toride. Mușteriii se lăsau așteptați, dar vremea era încă tânără. Târgul abia dacă își arătase adevărata față. Colecționerii-vânzători mai aveau până sa-și încerce măiestria în negocieri, ca apoi să cadă la pace pentru o tranzacție win-win.

Mi-am îndreptat atenția și către prăvăliile străzii, cu geamuri din termopane, dar și cu frontoane și arhitectură interbelică pe la etaje. Bustul Anei Aslan șade singuratic la intersecția cu strada care-i poartă numele. Hotelul Pescăruș, înțepenit în timp, privește peste trecători cu geamuri hâde, în timp ce plasa de protecție montată la limita parterului geme sub tencuiala desprinsă din fațadă și sub gunoie.

În dreapta, pe strada Cojocari, clădirea Filarmonicii Lyra mă strigă să-i acord puțină atenție. Revin pe Eminescu cu gândurile aruncate în hăul timpului, dar cei câțiva pași nu mă aduc suficient de aproape de Piața Traian. Un bâzâit molcom din poșetă mă întoarce ca prin vis din călătoria în trecutul Brăilei cosmopolite și prospere. Telefonul îmi spune că trebuie să revin în bulevardul Al. Ioan Cuza.

Piața Traian am văzut-o în goana mașinii, un pic mai târziu când am dat ocol de două ori încercând să apuc pe sensul unic bun, care să mă scoată din păienjenișul centrului vechi. Mi-am promis să revin și pentru” cealaltă” Brăilă care mă așteaptă de atâta amar de vreme.

Fosta Cale Regală a Brăilei, încărcată de istorie și amintiri păstrate în ziduri.

Pentru cei care n-au apucat să ajungă, să știți că Târgul Anticarilor și Buchiniștilor s-a ținut și anul acesta. Pentru mine a fost o premieră.

---

VIZUALIZĂRI: 885 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI