Parcul Natural Comana - 'Delta' aflata la doi pasi de Bucuresti

TIPĂREȘTE

Am descoperit ca am un spirit de aventura iesit din comun si o curiozitate fara limite, care ma fac sa caut mereu locuri dintre cele mai neumblate sau deosebite. Cu o duminica libera inaintea noastra si cu un dor de duca nebun am hotarat sa facem o iesire undeva, aproape de frumosul nostru oras. M-am documentat rapid si am aflat ca la aprox. 30 de km de Bucuresti se afla ceva nemaivazut, nemaintalnit: Parcul Natural Comana: “O rezervatie unica in Europa, care include zeci de specii de plante si animale protejate de legile internationale, este considerata a doua delta a Romaniei! ” Oau, cum, unde??? Nu se poate sa nu fi stiut asa ceva…. si este si Manastirea Comana (la care am tot vrut sa merg de ceva vreme), super, hai sa mergem! Zis si facut... am pus benzina, ne-am luat papa in ghiozdanel si am pornit, plini de speranta, spre “rezervatia unica in Europa”.

Cu gandul la locuintele lacustre si la numeroasele specii de plante si animale am ajuns rapid (ignorand drumul plin de gropi pe care masina noastra devenise o caruta jucausa), trecand prin cateva sate, in Comana. Prima oprire a fost la vechea manastire. Am intrat si am citit cateva cuvinte despre istoricul acestui loc: Manstirea Comana a fost ridicata in timpul domnitorului Radu Serban si apoi, refacuta de Serban Cantacuzino. Se spune ca aceasta manastire a fost construita pe ruinele unei manastiri ctitorite de insusi Vlad Tepes (acum 500 de ani). Se mai crede ca in parc (langa o fantana cu nuc) ar fi fost ucis Vlad Tepes.

Manastirea este frumoasa dar destul de paraginita (nu este zugravita, ceea ce ofera o imagine destul de dezolanta). In curte se afla un monument -cripta, unde odihnesc ostasii cazuti pe acele locuri in timpul celui de-al doilea razboi mondial. Exista si o curte plina de animalute: fazani, pauni, gaini si iepuri care atrag vizitatorii inca de la intrare. Am aprins lumanari si am iesit pe o portita in spatele manastirii unde este un lac foarte frumos (format pe raul Neajlov). Cei de la manastire au amenajat cat de cat si au pus cateva mese din lemn si bancute, unde se poate sta si servi ceva. Langa apa sunt construite niste podete pe care te poti plimba si admira lacul plin de vegetatie.

Am mai stat cateva minute, am lasat masina in curtea manastirii si am pornit pe jos prin comuna in cautare de indicatore. Am ajuns in “centru”, unde am gasit o harta a parcului natural (destul de prost desenata). Am luat-o si noi, cum ne-am priceput, spre padure (unde urma sa descoperim “specii caracteristice zonei sudice: stejarul pufos, jugastrul, ulmul, teiul, stejarul brumariu, etc. ). In parc exista si doua rezervatii: de ghimpe si de bujor romanesc. Pentru bujor nu era timpul si pentru ghimpe am zis ca „mai bine nu”! Am mers pe un drum de masina, prin padure in ideea ca vom vedea indicatoare care sa ne poarte la obiectivele “fermecatoare” din zona. Am mers si am mers si am tot mers…destul de stresati de doua carute de tigani aflate in urma noastra. Ma simteam ca intr-un film de comedie: drumul spre nicaieri, cu tiganii care chiuiau in urma noastra si aruncau din caruta tot felul de lucruri (probabil furate si acum triate de un tiganus zburdalnic).

Pe langa noi mai trecea din cand in cat cate o masina si ne facea un dus de praf. In cele din urma am ajuns la un indicator ponosit, aflat pe o poteca laturalnica: Traseu “Ghimpele”…. cine stie, poate, pe langa ghimpi ajungem la delta minunata. Vedem ca vine o masina de pe traseu... hai sa intrebam: “Nu va suparati, drumul asta duce la apa? E ceva interesant de vazut? ” Cei din masina, mai paraleli decat noi (daca se poate asa ceva), au dat din cap si au zis ca e doar padure, cum vedem si acolo si ca e mult de mers…si ca si ei, ca si noi, cauta delta. Am zambit si ne-am luat la revedere... am mers iar pe drumul cunoscut... tiganii se apropiau cu talent…Alta masina, facem semn, opreste, intrebam: si ei, ca si noi, cauta apa... Devine un film de comedie, cu umor negru! In cele din urma hotaram sa ne intoarcem la masina... sa cercetam iar harta din central satului si sa ajungem sa facem si noi macar o poza la delta. Se facuse ora 16: fara mancare, fara oprire, admirand rezervatia si biodiversitatea: 141 specii de pasari, 31 specii de mamifere…unde esti tu Tepes Doamne?

Am ajuns la panou si am cazut de acord ca nu o luasem bine…Am luat masina odihnita din curtea manastirii si am pornit spre Casa Comana (drumul corect care indica apa). Casa Comana era la 3 minute de mers: un gard de care nu vezi nimic, un lacat pus de forma... trecem mai departe. Ajungem la gratare, mici si bere, langa ele bocheti, stuf... si apa undeva dupa. Nu arata ca in poze, hai sa mai mergem... Ne intalnim pe alt drum, cu altii ca si noi. Ne facem tovarasi de drum, intrebam, o luam pe alt drum (cu indicator) : iar spre Ghimpele, oh nu se poate! Ajungem de unde, in urma cu o ora, cand eram la pas, intrebam alti turisti de unde vin. Nu ne dam batuti, ajungem iar la panou (tovarasii nostril stiau de la tv de delta si mai stiau ca nu sunt indicatoare: o informatie foarte pretioasa care noua ne-a scapat). Ne simteam mai bine, macar nu eram singuri. Dupa panou statea pe scaun si contempla viata satului o babuta. Ne-a auzit si ne-a spus cu voiosie sa intram in curte la Casa Comana: “Saru’mana” – toti in cor!

Am ajuns la Casa Comana (nunti, botezuri si sindrofii – fara rezervare nu se intra! ). Am lasat masinile pe drum si am incercat poarta... lacatul nu era pus…am intrat. Era pustiu…nici macar o mireasa rapita sau un mire cherchelit. Tovarasilor nostril le era frica de eventualii caini: lipseau si astia cu desavarsire. In curte foarte frumos, gazon, foisoare... si…APA! Am ignorant personalul de la restaurant - care oricum nu ne bagau in seama- si am mers spre apa atat de mult dorita! Un lac…o balta, cu mult peste…Dar unde sunt locuintele lacustre, unde sunt pasarile... unde, unde? Ne uitam in apa... pe un podet, o amarata de broasca care se relaxa la soare…Am hotarat sa mergem de-a lungul lacului…stuf…mlastina, un panou: Delta Neajlovului, 1100 Ha…si cam atat…atat... cum doar atat…???

Prietenii nostrii de suferinta au plecat iar la panou... noi am ramas langa apa (unde sareau pestii si ne faceau in ciuda, mai ales iubitului care mai avea putin si se arunca dupa ei). Am mancat cu ochii la apa…era trecut de ora 18. Cand a trecut timpul? Soarele ne molesise de tot... in departare, ca un miraj, zaream locuintele lacustre si pasarile care se racoreau in delta… Nu-I nimic... data care vine…

---

VIZUALIZĂRI: 9858 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI