Zimbrul – un animal simbol (Rezervația de la Bucșani - Dâmbovița)

TIPĂREȘTE

Weekendul de primăvară cu vreme caldă ne-a îndemnat la o excursie pe meleaguri valahe, într-o pădure unde un animal înconjurat de o aură legendară ne amintește de momente din cultura și istoria românilor. Aveam în minte de câțiva ani această incursiune pe plaiuri dâmbovițene la Rezervația „Zimbrăria Neagra”. Este unul din puținele locuri din România unde mărețul zimbru își duce existența, după secole de libertate deplină. Acest obiectiv, cu bune și cu rele, se află în apropierea Capitalei și atrage destul de mulți vizitatori în anotimpul cald.

Localizare și acces. Rezervația se află în administrarea Romsilva și este situată pe teritoriul Ocolului Silvic Bucșani, județul Dâmbovița. Există două căi de acces prin pădure, dinspre localitatea Ion Luca Caragiale și prin satul Rățoaia. Noi am ajuns acolo urmând DN 71 București – Târgoviște, după ieșirea din localitatea Crângași se face dreapta spre Dobra (până aici carosabil bun, spre impecabil pe căile secundare); la ieșirea din acest sat iarăși viraj la dreapta, se traversează podul peste Ialomița și apoi stânga spre Rățoaia.

Imediat ce pătrundem în satul Rățoaia întâlnim un indicator de lemn care ne îndrumă spre dreapta pe str. Zimbrăriei; la ieșire din sat se termină și drumul asfaltat, o altă săgeată indicatoare din lemn ne arată drumul forestier care începe la poalele pădurii. Urmează circa 4 km de drum forestier de pământ, accesibil pe timp uscat (noi l-am parcurs cu autoturisme de oraș, cu gardă la sol nu prea înaltă). Drumul se parcurge în circa 20 de minute cu o viteză de aproximativ 10 km/h din cauza gropilor în cascadă și valurilor de pământ – totuși e accesibil. Angajatul Romsilva ne-a spus că de mai mulți ani se vorbește despre turnarea unui covor asfaltic, anul acesta fiind ales anul de grație.

În momentul unirii cu drumul care vine dinspre comuna I. L. Caragiale alt indicator ne ghidează spre dreapta și în câteva sute de metri ajungem în fața porții de acces în rezervație. Locuri de parcare suficiente, dar pe marginea drumului.

Program și tarife. La intrare sunt afișate toate aceste informații, iar angajatul de serviciu eliberează bilete de acces (personalizate cu imaginea zimbrului). Un bilet pentru adulți costă 6 lei, iar copii plătesc doar 3 lei. Orarul de vizitare se desfășoară de luni până vineri între orele 09.00-17.00 și în week-end între 09.00-14.00. Se pare că la sfârșitul săptămânii puteți intra și după ora 14.00, dar există posibilitatea de a nu vedea nici picior de zimbru. Informații găsiți și pe site-ul oficial: zimbrarianeagra.ro/Contact.html.

Pentru a fi siguri că veți putea admira câteva exemplare de zimbru ar trebui să veniți la Rezervația „Zimbrăria Neagra” între orele 10.00-11.00 – este intervalul orar între care îngrijitorii le oferă hrană și modul cel mai sigur de a observa animalele.

Vizita. Am achitat biletele de acces și am pornit la drum pe aleea străjuită de garduri înalte, în stânga pădure, în dreapta o poiană întinsă. Trecem pe lângă un fânar plin cu nutreț și o moară electrică pentru măcinat cereale care tocmai se punea în funcțiune pentru a pregăti hrana oferită zilnic (era ora 10.30). La 200 m distanță de poartă se află un foișor cu două etaje, cilindrul de lemn fiind un observator perfect asupra văii care se deschidea în fața noastră. Un panou informativ despre specia pe care urma să o vedem este amplasat pe soclul foișorului. Este amenajat și un mic loc de fumat în apropiere.

Deja observasem doi zimbri în poiană, am urcat scara melc a foișorului și am privit cu nesaț către animale și natura din preajmă. Verdele crud al primăverii te înconjoară, soarele încălzea aerul iar pale de vânt ne răcoreau. Apare căruța care aduce cerealele măcinate, câteva jgheaburi de beton sunt amplasate în poiană. Cei doi bizoni prezenți se apropie de primul jgheab și încep să mănânce din făină; sunt (par) blânzi, cei doi îngrijitori nu se tem de ei. După câteva minute apar de sub copaci alți trei bizoni, apoi în fugă alții doi. Maiestoși, masivi, impunători chiar și de la distanța la care ne aflam. Ceva mai târziu, din altă latură a pădurii au ieșit alte câteva exemplare, în total s-au adunat 12 zimbri. Am înțeles că în momentul de față sunt 26 (sau 28) de zimbri la Bucșani. Am poposit circa o oră în foișor și pe lângă, timp în care au sosit câteva zeci de vizitatori, unii însoțiți de copii.

Expoziția. La intrare în Rezervație se află o clădire de dimensiuni reduse care găzduiește o serie de exponate din lumea animală, mai ales. Într-una din cele două încăperi se află mai multe diorame care prezintă crâmpeie din viața unor animale: o căprioară cu iedul său, păsări de apă, păsări și animale de pădure, o gorilă (!?); în afara vitrinelor se află un porc mistreț, o pisică sălbatică și câteva păsări. Mai sunt „aruncate” pe acolo câteva trofee de vânătoare și mostre de roci.

Zimbrul. Este cel mai mare mamifer ierbivor de uscat din Europa, simbol carismatic al puterii naturii, dar și al puterii politice (în anumite țări). Zimbrul trăiește circa 20-25 ani, masculul poate ajunge la 1000 kg greutate, hrana sa principală fiind constituită din ierburi, fructe de pădure și semințe.

Atestat de documente, cronici și toponimie zimbrul a fost prezent pe teritoriile românești din vechime. Se vorbește despre existența sa în Carpații, în preajma munților Bihor, Retezat, Harghita, Gurghiu, Bistrița, Călimani și Bârgău. La începutul veacului al XIX-lea intervenția omului în habitat (defrișări, agricultură intensivă, vânătoare) a condus la dispariția zimbrului; abia în anii 50-60 ai secolului al XX-lea se încearcă repopularea cu ajutorul unor exemplare aduse din Polonia.

Zimbrăria de la Bucșani a fost înființată în anul 1983 și oferă un climat de câmpie piemontană și deal de înălțime medie, oarecum propice dezvoltării speciei (nu există legătură cu coloana vertebrală: Munții Carpați). Peste 160 de hectare de pădure, cu arbori bătrâni de peste 100 de ani în unele locuri, reprezintă arealul pe care îl au la dispoziție zimbrii valahi. În România mai sunt rezervații de zimbri la Vânători – Neamț, Hațeg – Hunedoara, Armeniș – Caraș Severin, Vama Buzăului – Brașov.

De multe ori se face confuzie între bour și zimbru; Sextil Pușcariu scrie într-un articol în revista „Carpații” din 1937: „Fiara sălbatică și grabnică” descrisă de Dimitrie Cantemir, deși e numită zimbru, e desigur bourul: „mai înalt la ciolane (decât boul domestic) coarnele subțiri crescute drept în sus și vârfurile lor cele foarte ascuțite sunt puțin întoarse în afară”. Și imaginea din stema Moldovei este a bourului și nu a zimbrului. Alți oameni de cultură susțin că situația stă exact invers! Cercetările continuă!

Considerații finale. Un simbol, o forță a naturii, un animal puternic, învăluit în povești și legende, zimbrul supraviețuiește astăzi în câteva rezervații; se încearcă aclimatizarea în semilibertate, apoi eliberarea în natură.

Rezervația „Zimbrăria Neagra” se află în arealul vizitabil al celor din București, Ploiești și Târgoviște. Rămâne problema accesului – drumul forestier neasfaltat pune piedici; cu atenție și fără grabă se poate ajunge. O incursiune în pădurea de la Bucșani reprezintă, pe lângă întoarcerea în natură, o lecție de istorie și cultură. Zimbrul parcă vrea să ne demonstreze că e nepieritor.

---

VIZUALIZĂRI: 1842 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI